Zenivers.ro

Zenivers.ro Portalul tau de Sanatate, Terapii si Spiritualitate! Natura umană este alcătuită din minte şi spirit.

A fi spirituali nu înseamnă să ne retragem într-un vârf de munte ca să medităm şi nici să intrăm într-o sectă care ne schimbă total modul de viaţă. Zenivers a luat naştere din dorinţa de a oferi informaţii cu privire la toate întrebările pe care le avem, de când ne trezim şi până seara când punem capul din nou pe pernă, privind natura umană şi modul în care planul nostru mental funcţionează. Exist

ă mai mult decât putem vedea cu ochiul liber şi acum devenim conştienţi de frumuseţea şi complexitatea lumii în care trăim.

În Zenivers veţi găsi zilnic articole pe diverse teme de la la A la Zen care tratează mintea şi spiritul omului deopotrivă. Abordăm concepte din medicina tradiţională chineză, Ayurveda, psihologie şi psihoterapie, astrologie, auto-cunoaştere, dezvoltare personală si terapii complementare.

Împreună învăţăm să ne controlăm emoţiile, descoperim că totul este experimental, dar mai ales învăţăm să ne descoperim pe noi înşine!

De ce visăm urât și avem coșmaruri?❗️Pentru un dictionar de vise complet: https://www.zenivers.ro/spiritualitate/diction...
13/07/2023

De ce visăm urât și avem coșmaruri?

❗️Pentru un dictionar de vise complet:
https://www.zenivers.ro/spiritualitate/dictionar-de-vise/ ❗️

Visele sunt un izvor de dezvoltare dar și o pârghie care scoate uneori la suprafață cele mai adânci temeri. Este dificil, după un vis în care lucrurile par să nu aibă legătură cu realitatea și în care suntem implicați emoțional și totul pare așa real să nu fim bulversați. Uneori apar în vis personaje necunoscute, legile realității nu mai sunt valabile, zburăm, ne luptăm, suntem cu totul alte persoane decât în viața noastră și totul pare atât de intens, încât senzațiile și sentimentele ne urmăresc mult timp după ce ne-am trezit.

Ce avem de făcut?

În primul rând este important să ne liniștim, să căutăm prin mijloacele specifice fiecăruia și testate anterior, relaxarea, calmarea, ieșirea din emoțiile care ne copleșesc. Putem respira adânc, să ne spunem că a trecut ce era mai rău, visul ne transmite un mesaj care ne va fi mai clar când depășim momentul. Nu încercați să dați semnificații visului când încă sunteți într-o stare emoțională dificil de gestionat, nu veți reuși. Doar liniștiți-vă, viața merge mai departe, nu s-a întâmplat nimic, a fost doar un vis.

Emoțiile apărute în vis și care poate vă copleșesc atunci, se vor estompa și sunt legate de trecutul vostru, de temerile inconștiente și diverse copmplexe. Dacă le căutați o explicație logică va fi greu, acceptați ce ați văzut și ați simțit, cu compasiune, nu e cazul să vă speriați. Amintiți-vă că sunteți adulți, maturi, știți să vă protejați, știți să aveți grijă de voi și să depășiți momentul.

Situații în care suntem predispuși să visăm urât:

Dacă mâncăm mult sau greu înainte să ne culcăm, digestia se desfășoară mult mai lent iar enegia corpului pentru metabolism va fi redusă și pot apărea imagini de coșmar, o reacție a psihicului la încărcătura energetică. Acestea nu sunt semnificative în esență, pot fi compensatoare (când ne visăm că ținem mai mult la sănătatea noastră și adoptăm un regim de masă și viață echilibrat care să nu ne mai agreseze) sau refulări din inconștient ale emoțiilor și gândurilor noastre reale, pe care educația și societatea ne-a învățat că nu este moral, civilizat să le exprimăm în formă brută. Fiecare are un stil propriu de a regla conturile și de multe ori ne frustrăm singuri, încercând să-i menajăm pe cei din jur în detrimentul sănătății noastre.


Atunci cand vizionăm un film de groază, vedem un reportaj dramatic sau lecturăm ceva negativ, este de așteptat ca visele să nu fie tocmai plăcute. Mintea se încarcă cu informatii negative și în timpul nopții apar sentimente pe care le-am negat încercând să urmărim ceea ce nu ne făcea cu adevărat plăcere. Ne place adrenalina, frica provocată de imagini și cuvinte înfricoșătoare, vrem să ne testăm limitele, să fim puternici și toate acestea refulează din inconștient în vis.


Aceste vise nu trebuie luate în considerare ca un mesaj sau simbol, mai mult decât o atenționare că nu facem față foarte bine la acest gen de senzații și poate ar fi mai bine să le evităm.



Altă situație care aduce coșmaruri și spaimă în visele noastre este cea în care noi sau cineva apropiat are probleme de sănătate, ne facem griji, nu avem suficiente informații, așteptăm rezultatele unor analize sau teste și visăm lucrurile într-o variantă extremă, în sens negativ, generată de anxietatea oarecum firească în aceste situații. La fel se intamplă și în preajma unui examen, interviu unde avem mari așteptări de la noi sau cei pe care nu dorim să-i dezamăgim.
În concluzie, viața de astăzi este destul de solicitantă fără să mai adăugăm violențe și agresivitate, iar dacă vă plac filmele de groază si mâncărurile grele, măcar încercați să nu vă culcați imediat după aceste activități. Vise frumoase si liniștite!

Ce înseamnă când visezi un preot? Interpretarea visului în care apare un pre... Ce înseamnă când visezi preot? Preotul în vis este imaginea păstorului pe Pământ şi alesul… Vezi articolul

11/07/2023

Cu mare bucurie vă anunț că am reluat postările de horoscop pe pagina noastră! 🌟 Așadar, dacă sunteți curioși să aflați ce vă rezervă astrele în zilele următoare, vă invit să ne faceți o vizită: https://www.zenivers.ro/horoscop-saptamanal/

Suntem dedicați în a vă oferi ghidare și inspirație în călătoria voastră prin viață. Fie că sunteți în căutarea unor indicii pentru dragoste și relații, carieră și succes sau pur și simplu căutați o doză de energie pozitivă în fiecare zi, veți găsi horoscopul nostru ca fiind o sursă de lumină și înțelepciune.

Fiecare semn zodiacal are trăsături unice și experiențe distincte. Așadar, indiferent dacă sunteți Leu plin de pasiune, Gemeni aventuros, sau Rac cu sufletul cald, suntem aici să vă ghidăm în descoperirea voastră interioară și să vă oferim perspectiva astrologică asupra evenimentelor din viața voastră.

Grija mare la Dependente! Un articol care merita citit!
21/04/2023

Grija mare la Dependente! Un articol care merita citit!

De ce unii sunt mai puternici în faţa schimbărilor şi alţii nu? Trăim în noianul multor schimbări pe toate planurile, zilnic suntem solicitaţi, în contextul personal, familial sau social, să depăşim situaţii date de factorii socio-economici sau schimbările bruşte ale naturii. Putem s...

"Mintea îţi poate fi programată. Şi dacă nu o vei programa de unul singur, o va face altcineva pentru tine." (Jeremy Ham...
27/04/2021

"Mintea îţi poate fi programată. Şi dacă nu o vei programa de unul singur, o va face altcineva pentru tine." (Jeremy Hammond)

https://www.zenivers.ro/de-ce-sa-practicam-meditatia/

De-a lungul anilor marii înțelepți și profesori spirituali ne-au încurajat, într-un fel sau altul, să practicăm meditația pentru liniște interioară și relaxare. După o decadă de dovezi științifice, am realizat că aveau și ei totuși, dreptate. Știința din spatele meditației Crei...

Address

Strada Agatha Barsescu
Bucharest
777245

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Zenivers.ro posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Zenivers.ro:

Videos

Share

Category

Our Story

Natura umană este alcătuită din minte şi spirit. A fi spirituali nu înseamnă să ne retragem într-un vârf de munte ca să medităm şi nici să intrăm într-o sectă care ne schimbă total modul de viaţă.

Zenivers a luat naştere din dorinţa de a oferi informaţii cu privire la toate întrebările pe care le avem, de când ne trezim şi până seara când punem capul din nou pe pernă, privind natura umană şi modul în care planul nostru mental funcţionează. Există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber şi acum devenim conştienţi de frumuseţea şi complexitatea lumii în care trăim. În Zenivers veţi găsi zilnic articole pe diverse teme de la la A la Zen care tratează mintea şi spiritul omului deopotrivă. Abordăm concepte din medicina tradiţională chineză, Ayurveda, psihologie şi psihoterapie, astrologie, auto-cunoaştere, dezvoltare personală si terapii complementare. Împreună învăţăm să ne controlăm emoţiile, descoperim că totul este experimental, dar mai ales învăţăm să ne descoperim pe noi înşine!


Other Magazines in Bucharest

Show All

You may also like