Formula AS

27/06/2024

Deși n-a fost niciodată consemnată în scris, rânduiala de facere a prescurii este păstrată cu sfințenie. Ea ne dăruiește Trupul lui Hristos, cu care ne cuminecăm. Doamna preoteasă GAROAFA COMAN a încercat să pătrundă taina acestei rânduieli străvechi, adunând mărturii.

• Deși n-a fost niciodată consemnată în scris, rânduiala de facere a prescurii este păstrată cu sfințenie. Ea ne dăruiește Trupul lui Hristos, cu care ne cuminecăm. Doamna preoteasă GAROAFA COMAN a încercat să pătrundă taina acestei rânduieli străvechi, adunând mărturii • O r...

19/06/2024

In memoriam Ioan Es Pop

“Nu vorbesc niciodata despre dragoste, dar vorbesc mereu despre primejduirea ei. Spaima si moartea sunt doua dintre aceste primejdii, iar eu ma zbat sa le fac fata, tocmai ca sa apar acea mica palpaire discreta pe care eu o percep ca dragoste. O feresc de prea multa expunere la lumina, pentru ca lumina prea puternica ar putea-o face sa para, prin contrast, o boaba de intuneric. Un felinar stins. Pe cand ea e vie, si in lumea ei, palpairea ii sta cel mai bine, deoarece acolo aceasta mica palpaire echivaleaza cu stralucirea soarelui la amiaza.”

IOAN ES. POP - "Poezia e drumul cel mai scurt de la cele vazute la cele nevazute". Lumea romaneasca. Numarul 1012. Anul 2012. Arhiva. Formula AS.

11/06/2024

Cu mentalitatea lor cocoșească, care îi face să creadă că sunt stăpânii ogrăzii, oamenii se cred mai marii uni­ver­sului. Când colo, la doar un cucurigu distanță, natura as­cunde for­me de viață uluitoare, desprinse, parcă, din pa­ranormal. Iar multe dintre ele se află în România. Păsări, gâze și ani­male prea puțin cunoscute, veritabili eroi de ro­man polițist.

• Cu mentalitatea lor cocoșească, care îi face să creadă că sunt stăpânii ogrăzii, oamenii se cred mai marii uni­ver­sului. Când colo, la doar un cucurigu distanță, natura as­cunde for­me de viață uluitoare, desprinse, parcă, din pa­ranormal. Iar multe dintre ele se află în R...

09/06/2024

Prutul n-a despărțit niciodată credința românilor. Și în Basarabia s-au născut oameni cu mare iubire de Dumnezeu, care astăzi sunt celebrați ca sfinți. Poveștile lor sunt și ale noastre.

Părintele Ioan Guțu a fost un soi rar de monah, aproape dispărut astăzi, care a trăit într-o sărăcie deplină, cu sufletul mai deprins cu zborul, decât cu rostul de pământean. Dedicat cu totul lui Dumnezeu, astăzi este cinstit ca sfânt de toți monahii de pe Muntele Athos, fie ei români, greci, sârbi, georgieni, ruși sau ucraineni. Deși nu e încă trecut în sinaxare, e considerat sfântul tuturor. Un român smerit, care unește toate neamurile ortodoxe cu rugăciunea sa.

• Prutul n-a despărțit niciodată credința românilor. Și în Basarabia s-au născut oameni cu mare iubire de Dumnezeu, care astăzi sunt celebrați ca sfinți. Poveștile lor sunt și ale noastre • Părintele Ioan Guțu a fost un soi rar de monah, aproape dispărut astăzi, care a trăit î...

06/06/2024

“La vârsta mea, visurile se subţiază: mai am un dans, două… Atât! Aşa că mă bucur de viaţa mea, care e o viaţă liniştită, tihnită şi senină… Ştii care e gândul meu? Unul pe care l-a formulat Mark Twain: „Dă fiecărei zile din viaţa ta şansa de a deveni cea mai frumoasă”.
- Dan Nuțu

– Ne reîntâlnim după destul de mulţi ani cu prilejul unui eveniment artistic important: Premiile Gopo, marea festivitate a filmului românesc, în cadrul căreia ți s-a acordat "Premiul pentru întreaga activitate". Ce acoperă acest termen generos, dar destul de vag, în fapte concrete? – ...

05/06/2024

In memoriam Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871)

“129 de scrisori! De la versuri naive şi aluzii delicate, la mărturisiri exaltate şi rugi dezarmante: tânărul Nico­lae Iorga a scris o "operă” întreagă, până să înfrângă temerile feciorelnice ale frumoasei braşovence Catinca Bogdan. 129 de scrisori până la mărturisirea cea dintâi a unei iubiri care a ars până la moartea dramatică a ma­relui istoric român. 129 de scrisori şi-apoi alte sute, în care Nicolae Iorga, teribilul geniu de la începutul seco­lul trecut, lasă deoparte stilistica savantă a academi­cia­nului şi morga militantului politic, pentru a ni se desco­peri copilăros şi tandru, pasional şi fermecător, cm puţini ni l-am fi imaginat. 129 de scrisori, şi-apoi alte câteva sute, în care ni se descoperă, deopotrivă, răspun­sul la iubirea sa prin ataşamentul supraomenesc cu care Catinca s-a zidit de vie în viaţa şi în opera geniului Nicolae Iorga.”

O iubire cât veacul. Societate. Numarul 1049. Anul 2012. Arhiva. Formula AS.

05/06/2024

“Crede-mă, eu mă simt român, iubesc România, nu mă îndoiam deloc de ce simt pentru România, cu toate astea, când a început stadionul să cânte imnul, m-am emoționat așa de tare, că mi-au dat lacrimile și n-am mai putut să cânt. Se uita băiatul la mine: ne înțeleseserăm să cântăm îm­preună imnul, l-am învățat și pe el, acasă, versu­rile, dar la un moment dat, eu m-am oprit, nu mai puteam cânta de emoție. Când m-a vă­zut cu la­crimi în ochi, s-a emoționat și el. În momente ca astea, realizezi că poți să te simți extraordinar în Spania, poți să ai totul aici, dar dorul, depărtarea de casă și de cei dragi, toate astea rămân mereu acolo, într-un colț de suflet…”.

ROMÂNIA DIN SPANIA Răzvan Cojocaru și băieții lui Serialul călătoriilor noastre pe urmele diasporei românești continuă. În depla­sarea din Spania, la final de Martie, pe lângă întâlnirile cu caracter cultural, am ținut morțiș să merg și la meciul amical al echipei noas­tre naț...

31/05/2024

“Plecând în grabă spre biserică, îmi dau seama că am mâinile goale și nu duc nicio floare icoanei Maicii Domnului tocmai în această zi specială. „Asta-i!”, îmi zic. Poate găsesc ceva pe drum. Și chiar găsesc. Pe malul înverzit al Uliței Bisericii îmi fură ochii o mulțime de violete. Culeg repede, repede floricelele înmiresmate, adăugând și câteva frunze de un verde închis. Ulița Bisericii urcă și urcă până la fosta cale ferată, iar de la calea ferată urmează o altă porțiune de urcuș, prin cimitir. Este ca o Golgotă. Trebuie să simți greutatea urcușului, ziceau bătrânii. Urc agale, mai oprindu-mă să îmi trag răsuflarea. Mă apuc să număr violetele. Erau 33. Mă înfior. Mai urc o bucată de drum, apoi mă opresc. Le număr din nou: sunt 33. Până la intrarea pe aleea din cimitir le mai număr încă o dată. Sunt tot 33 de floricele, vârsta Mântuitorului, la momentul răstignirii. Adun puteri pentru terminarea urcu­șului, când simt, dintr-odată, cm peste mine coboară valuri, valuri de parfum de violete care ies însă pe ușa deschisă a bisericii. Încremenesc și privesc ulu­ită buche­țelul din mâ­na mea, care nu avea cm să emane atâta parfum. De unde curgea mireasma care umpluse văzduhul? Până azi, n-am povestit nimănui întâmplarea, dar sunt sigură că va­lurile ușoare de parfum albăstrui, la fel ca și numărul floricelelor culese în grădini, 33!, veniseră de Sus, ca o confirmare a marii săr­bători.“

• Întâmplări preaminunate și-adevărate, povestite de oameni care au legături de taină cu plantele. Corole de lumini ale primăverii • DIA RADU Trifoii mei cu patru foi Foto: Shutterstock - 3 Nu mai știu când a început totul, trebuie să fi fost în copilărie, demult. Dacă "vrăjitori...

30/05/2024

Când pădurile înverzesc sub cerul de smarald, viața închipuie un spectacol miraculos. Trebuie doar să te oprești, să vezi și să înțelegi viul lumii. Și să fii fericit că faci parte din el.

• Când pădurile înverzesc sub cerul de smarald, viața închipuie un spectacol miraculos. Trebuie doar să te oprești, să vezi și să înțelegi viul lumii. Și să fii fericit că faci parte din el • Moș Gheorghe și căprioara Mamă fericită cu unul dintre pui Aș fi vrut să urc...

29/05/2024

Tușa Vasilina e văduvă de la 45 de ani. Băiatului i-a făcut nuntă. Se va fi gândit că se va rezema pe el, la bătrânețe, dar a fost invers – băiatul s-a sprijinit pe mamă până când a murit, răpus de o boală năprasnică. Vasilina l-a găsit întins în grădină, și de atunci a rămas singură. Mai vin nepoții, uneori, pe la ea, dar pleacă așa cm vin. „Singurătatea asta mă omoară, copiii vin doar din când în când, sunt în casă doar eu cu Dumnezeu și cu sfinții din icoane. Îmi umplu zilele cu rugăciuni. Stau și zic rugăciunea lui Iisus. Cred că și de o sută de ori pe zi o zic, și când lucrez, și când stau prin casă. Mă rog mereu, și-n culcare, și-n sculare. Și simt că mă rog, când mă rog. Nu știu cm să vă spun cum, dar simt că mă rog”. În pustnicia vieții ei, Iisus i-a răsărit tușei Vasilina ca un liman. S-a prins de El cu putere și cu nădejde. O nădejde care îi luminează chipul. „Acum mulți, mulți ani, am visat un vis care-l țin minte cât oi fi eu. Mi-a apărut Domnul ­Iisus Hristos, stând pe tronul lui, în cer, cu coroana lui de împărat. Lucea cât toate luminile la un loc. Șiroia lumina din el, râuri, râuri. Și eu plângeam de-atâta bucurie cât mi-era dată. N-am spus la nimeni până azi visul meu, cine să creadă că l-am văzut pe Iisus, numai acum v-am zis dumneavoastră. Și de-atunci, când mă rog, mi-l amintesc ca în vis: mai strălucitor decât soarele, potop de lumini. Când se apropie Paștile, mă uit la icoana pe care o am acolo, cu El răstignit, și-L rog mereu, și pentru mine, și pentru toată lumea, dar El, tot ca în vis mi se arată. Mi se taie frica de moarte când mă gândesc, zău așa”.

Biserica mânăstirii din Letca Nouă Am trăit mereu cu impresia că moldovenii sunt mai credincioși decât alți români. Cele mai frumoase mânăstiri se află în Bucovina, cel mai mare pelerinaj din țară adună zeci de mii de oameni la Iași și chiar ei, moldovenii, par mai blânzi, mai bla...

25/05/2024

“Imaginați-vă că sunteți un moșnean al Bărăganului, că trăiți în prima jumătate a secolului al XIX-lea și că aveți o recoltă bogată de mei și porumb anul ăsta. Vă gândiți că ar trebui să vă bucurați de surplusul de câștig și să le arătați respect celor plecați dintre noi. Comandați o cruce frumoasă, așa, ca a vecinului, o cruce din piatră, adusă de la o carieră din munte. Cea mai apropiată era la Buzău, la peste 100 de kilometri distanță! Transportul, după cm am aflat, se făcea cu o căruță la care erau înhămați 4 sau 6 boi, în funcție de greutatea și de mărimea pietrei. Închiriați căruța și animalele, apoi plătiți căruțașul și pe cei care asigură protecția transportului până la destinație. Plătiți taxele de drum, de pod sau de vad, acolo unde sunt necesare. După o săptămână, să zicem, pe vreme bună, pe drum de țară, ajungeți în sat. Aici, tocmiți oameni cu scripeți ca să transporte crucea de la car la locul indicat în cimitir, ca mai apoi să o ridice în poziție verticală și să o fixeze în soclul de piatră. Unele din aceste cruci ajung și la 2 metri înălțime, cu o lățime de 70 de centimetri și o grosime, la rândul ei, destul de mare. Aceste cruci sunt sculptate de adevărați artiști, iar modul de sculptare și motivele alese cresc și ele prețul lucrării. Tot acest efort l-ați depus din respect pentru înaintași. Nu știm prețul unei astfel de cruci per total, dar ni-l putem imagina. Era, cu siguranță, mare!”
- Andreea Panait

Absolventă a Facultății de Istorie și Filologie din Alba Iulia, muzeograf și expert în paleografia chirilică, Andreea Panait a străbătut tot Bărăganul în căutarea crucilor de piatră. Lucrarea ei de doctorat se anunță de pe acum cea mai temeinică și mai ambițioasă cercetare pe car...

22/05/2024

“Mă apropii. Liniștea a coborât înăuntru și sfârâie ca jarul. O simt, o aud, o văd. Arde. Am ajuns în inima ei, în locul ăsta unde de veacuri s-au întâlnit viii cu morții. Pentru că orice cruce pusă la capul unui om este și asta: un loc de întâlnire între cei care s-au dus și cei care au rămas. O poartă între pământul în care in­trăm și cerul în care vom ajunge. Semnul că Hristos a pășit și El pe acest pământ și s-a ridicat la cer cu moartea pre moarte căl­când. Oameni ciopliți în piatră sunt crucile pe care le văd acum. Oameni împietriți, cu brațe des­chise care îmbrățișează toată lumina și vântul de pe întinderea asta pustie care, cândva, a fost plină de viață. Un sat întreg de cruci, singura dovadă că aici a existat un loc care s-a numit Chioara. Tot ce a rămas în urma lui e strigătul mut al vieții care s-a dus. Încerc să-l ascult. Pentru asta am venit.”

Viață împietrită E de ajuns să apăs un buton ca să se deschidă o lume. Ecranul laptopului devine o hartă, mouse-ul, o corabie imaginară care alunecă încet pe apa acum liniștită a râului Ialomița. Un singur click și sunt aproape de gura ei de vărsare în Dunăre, într-un punct pier...

21/05/2024

“Eu, una, mă consider migrant, pentru că am stat la coada de refugiați. Dar majoritatea celor care au plecat atunci s-au întors. Din 2007, toate lucrările mele stau sub semnul „mo­bilității”. Școala din Lan­cas­ter mi-a acceptat acest concept. Nu mai putem vor­bi de migrație, în momentul în care frontiera UE este deschisă. Eu nu pot vorbi de migrație în mo­men­tul în care românul e liber să circule prin UE, cu bule­ti­nul, poate munci cm vrea el, apoi merge în țară, își face o casă, iar vine, iar pleacă. E o mobilitate continuă.”
- Silvia Marcu

România din Spania "Grupul de tineri cu care am venit în Spania sunt acum oameni de afaceri în România" – Sunteți un specialist afirmat pe plan inter­na­țional în zona mișcărilor de populație, în contextul geopolitic al ultimelor decenii. Termenul consa­crat este cel de "migrație".....

16/05/2024

“George e chiar din satul Orboiești, de care ținea, cândva, biserica veche pe care o caut. Aruncă în apă cârligele cu momeala, îngroapă bine în pământ priponul, „că aici sunt somni cât un om, în apele astea, numa trebuie să le știi gropanele și locurile”, și apoi se oferă să mă conducă până la vechea biserică. E aflată pe o mică înălțătură de teren, acoperită de lăstăriș, încât, de la distanță cu greu o deosebești de pădurea din marginea râului. Este una dintre cele mai vechi biserici din zonă, ridicată pe la 1800. Monument istoric, acum este o ruină abandonată în mijlocul câmpiei. Nu mai are nici geamuri, nici acoperiș, nici ușă. În jurul ei pare să fie o curte, însă gardul nu mai există. În schimb, este înconjurată de o armată de cruci de piatră, ce vor parcă să o protejeze.”

• Bocetul bisericilor de lemn din Ardeal, lăsate pradă uitării, se aude și-n Bărăgan, unde minunate biserici de zid au ajuns ho­geac pentru ciori și vânturile nebune ale câmpiei. Indiferența naște monștri • Nălucile câmpiei Biserica din Orboiești "Bre, matale fă așa cm îți s...

15/05/2024

Sunt aproape 35.000 de studenți înscriși anual la universitățile din Vest. Atrași de experiența studențească occidentală, de oportunitățile de carieră de mai târziu sau, pur și simplu, în căutarea unor specializări care în România nu există, vârfurile de promoție iau adesea drumul străinătății. Câți dintre ei revin însă acasă, după ce anii de facultate iau sfârșit? Am ches­tionat patru dintre ei, ca să aflăm cm se mai vede întoarcerea în țară, de la câteva mii de kilometri ­distanță.

• Rămân sau mă întorc în țară? • Sunt aproape 35.000 de studenți înscriși anual la universitățile din Vest. Atrași de experiența studențească occidentală, de oportunitățile de carieră de mai târziu sau, pur și simplu, în căutarea unor specializări care în România nu ex...

14/05/2024

“Lectura, se știe, stimulează neurogeneza, creativitatea, capacitatea de a face conexiuni, îmbogățește imaginația și naște emoție. Drept pentru care, și psihiatrii europeni, după cei americani, recomandă celor care nu citesc cărți să citească măcar o pagină de ziar pe zi. Lectura devine astfel o „sală de forță” pentru neuroni. Cei mai mulți merg azi la sălile de forță pentru mușchi, pentru redobândirea și păstrarea supleții corporale. Foarte frumos, dar nu suficient pentru provocările acestui început de mileniu.”
- Valentin Ajder

– Editura Eikon ocupă un loc de frunte în peisajul editorial de la noi, atât prin calitatea cărților publicate, cât și prin numărul lor. Cu ce noutăți întâmpinați primăvara? – După o "hibernare" activă, venim cu multe ti­tluri noi. Sperăm să iasă oamenii din case și, după o...

13/05/2024

Ca să poată primi, în 2007, după mulți ani de perfomanță la cel mai înalt nivel mondial, un binemeritat post la prestigiosul Consiliu Superior de Cercetări Științifice, Silvia Marcu a fost nevoită să-și ia cetățenia spaniolă și să renunțe la cea română, pentru că Spania nu acceptă dubla cetățenie. Dar, în ciuda pașaportului pe care scrie „España”, Silvia Marcu se simte mai româncă decât s-a simțit vreodată. Ocupă, probabil, cea mai înaltă poziție pe care un etnic român o deține în sistemul public spaniol, predă cursuri, coordonează masterate și doctorate la cele mai importante universități din Spania și Statele Unite ale Americii și cercetează, de-o viață, o temă care definește însăși viața sa: migrația sau, cm o numește chiar ea mobilitatea umană, dinspre Est spre Vest. Baricadată ca-ntr-o cetate, în biroul său luminos din impozantul centru al Consejo Superior de Investigaciones Científicas de Madrid, o clădire sobră, îmbrăcată în cărămidă roșie, întocmai ca o fortăreață, Silvia Marcu e dedicată mie la sută muncii sale, o condiție obligatorie a reușitei românului în Occident, pe un post pe măsura capacității și a studiilor sale. Binevoitoare, deschisă și, mai ales, bucuroasă să primească vizita „Formulei AS”, revista favorită a părinților săi, Silvia Marcu e omul cel mai potrivit pentru o discuție cu cărțile pe masă (iar Silvia Marcu are două rafturi pline de cărți, ce poartă semnătura sa!) despre condiția românului plecat să-și facă un rost în lume, despre felul în care reușește să răzbească și despre veșnica și arzătoarea nostalgie pentru „acasă”. Cu o biografie pe măsura operei sale științifice, Silvia Marcu abia așteaptă viitorul capitol al vieții sale – revenirea, după 40 de ani, în România…

Ca să poată primi, în 2007, după mulți ani de perfomanță la cel mai înalt nivel mondial, un binemeritat post la prestigiosul Consiliu Superior de Cercetări Științifice, Silvia Marcu a fost nevoită să-și ia cetățenia spaniolă și să renunțe la cea română, pentru că Spania nu acc...

10/05/2024

„Ales de către na­ţiune Domn al ro­mânilor, mi-am pă­ră­sit fără a sta la îndoială şi patria, şi fa­milia, pentru a răs­punde la che­marea acestui po­por, care mi-a încredinţat des­tinele sale…”. Lui Carol i se pune un nod în gât la citirea frumoaselor cuvinte, care prind atât de bine, în solemnitatea lor, ticluită în limba franceză, sim­ţămintele ca­re l-au încercat în ultimele zile.
„Acceptarea dum­neavoas­tră îmi impune, o ştiu, mari da­torii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credin­cioasă, cu­ge­tări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei”. Se gân­deşte din nou la cei de acasă, la educaţia aleasă pe care i-au oferit-o ai lui, la exem­plul viu al stră­moşilor prusaci şi la jură­mântul pe care-l făcuse către rege şi către familie, că va face cinste casei de Hohenzollern în noua sa misiune.
„Cetă­ţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, sol­dat, eu voi împăr­tăşi cu voi soarta cea bună, ca şi pe cea rea!”. Citeşte şi reci­teşte proclamaţia, fie­care cu­­vânt îi dă, parcă, mai multă putere. Nu-şi doreşte de la bunul Dumnezeu decât să ajungă să rostească de­claraţia asta în faţa români­lor…

Vreme de opt decenii, până la venirea comuniştilor, în calendarul sărbătorilor naţionale ale României, 10 Mai a fost reperul principal. Ziua Naţională! Parada militară din fiecare 10 Mai era deschisă de Rege şi de Regină, fără excepţie, iar românii participau cu mândrie, în numă...

07/05/2024

Veștile des­pre descoperirile arheologice, realizate în perioada interbelică, pe moșia fraților Lehliu, au în­fierbântat, deopotrivă, mințile vânătorilor de comori și pe cele ale pionierilor arheologiei, hotărâți să salveze ce rămăsese de pe urma copiilor de țăran din satele Bărăganului, care-și făceau veacul în mâlul plin de hârburi, și de pe urma ciobanilor aflați cu oile la câmpie și care vor fi luat, de bună seamă, tot ce-au găsit strălucind în soarele orbitor.

Geții de pe Ialomița Tufele istoriei Când vorbim despre daci, ne gândim mai cu seamă la vestigiile antice din jurul Munților Orăștiei, unde zidurile ultimelor redute de luptă împotriva Imperiului Roman încă se mai ivesc prin păduri. La fel ca și stâlpii magici de la Sarmisegetuza. Dar...

06/05/2024

Acum 63 de ani, într-o zi de 6 mai, într-un spital din Cluj, murea Lucian Blaga; ocolit de lumea universitară și de oficialitățile orașului, care nu-și permiteau să riște asocierea cu un proscris al regimului comunist, interzis la catedră și la publicare, umilit nu o dată de mahării de la București.
Am refăcut ultimii ani de viață ai marelui poet și filosof, plini de întâmplări cumva premonitorii. Decide să își încheie sistemul filosofic - „De-acum, pot să și mor!”, îi spune fiicei sale - , își scrie testamentul editorial, își pregătește toate volumele de poezii pentru o, pe atunci, iluzorie publicare...
Cu 4 ani înainte, vizitase pentru ultima oară Lancrămul, ca să-și aleagă el însuși locul de mormânt cu vedere spre „Râpile roșii”, locul magic al copilăriei sale. Am descoperit, în documentare, o fotografie care surprinde chiar acest moment!

Povestea aceasta este povestea ultimei sale zile în satul natal.
---> https://bit.ly/2H5DLp9

02/05/2024

Pe 2 mai 1896, se năștea la Atena Regina-mamă Elena.
N-a avut talentul, poate nici autoritatea Elisabetei, n-a avut personalitatea explozivă a Mariei, dar a avut, în schimb, o eleganță desăvârșită și o forță morală cm rar întâlnești în istoria regalității.

REGII ȘI REGINELE ROMÂNIEI Elena și micul Mihai - Ne întoarcem în timp cu 100 de ani, prin labirintul plin de intrigi politice și monarhice al României, pentru a vă spune povestea uitată a reginei Elena. O reparație necesară pentru cea care a fost mama Regelui Mihai, care și-a ajutat, cu...

01/05/2024

E biolog, locuiește în Deva și își dedică viața unei meserii mile­na­re: șoimăritul. Iubitor de păsări de pradă, ulii, corbi, șoimi și acvile, le ocrotește și le dresează, răsplătit regește, prin prietenia și afecțiunea lor. O lecție magică, despre adâncul prea puțin cunoscut al naturii.

• E biolog, locuiește în Deva și își dedică viața unei meserii mile­na­re: șoimăritul. Iubitor de păsări de pradă, ulii, corbi, șoimi și acvile, le ocrotește și le dresează, răsplătit regește, prin prietenia și afecțiunea lor. O lecție magică, despre adâncul prea puțin ...

30/04/2024

Îl cunoașteți din multele interviuri publicate de-a lungul anilor în „Formula AS”. Țăran de viță veche, din satul Șanț, județul Bistrița Năsăud, Danciu Alexandru, în vârstă de 87 de ani, este un mare iubitor de viață, pe care o cercetează cu o curiozitate uriașă, de pe băncuța din fața casei. Ne‑am gândit că ar fi un dar prețios să ne spună și nouă ce-a mai observat în ultima vreme și dacă primăvara de azi mai seamănă cu aceea din anii co­pi­­lăriei. Să-l ascultăm. Amintiri rostite într-o limbă pe care ascultând-o, te simți norocos că ești viu.

Cum vine primavara pe Someș Îl cunoașteți din multele interviuri publicate de-a lungul anilor în Formula AS. Țăran de viță veche, din satul Șanț, județul Bistrița Năsăud, Danciu Alexandru, în vârstă de 87 de ani, este un mare iubitor de viață, pe care o cercetează cu o curiozita...

29/04/2024

E pe buzele tuturor și promite să fie cea mai spectaculoasă des­coperire tehnologică a secolului, o invenție care va schimba paradigma și va transforma profund felul în care muncim și trăim. Dar ce este Inteligența Artificială, cm funcționează și până unde ne putem încrede în ea? Am cerut răspunsuri unor specialiști.

Omul nou, din viitor (Foto: Getty Images - 5) • E pe buzele tuturor și promite să fie cea mai spectaculoasă des­coperire tehnologică a secolului, o invenție care va schimba paradigma și va transforma profund felul în care muncim și trăim. Dar ce este Inteligența Artificială, cm funcț...

29/04/2024

Pe malul Dunării, între Oltenița și Giurgiu, în inima câmpiilor nesfârșite, sunt locuri unde oamenii trăiesc de la facerea lumii și care poartă în ele amintiri la limita între realitate și vis. Uneori, granița dintre ele se pierde și istoria devine legendă.

• Pe malul Dunării, între Oltenița și Giurgiu, în inima câmpiilor nesfârșite, sunt locuri unde oamenii trăiesc de la facerea lumii și care poartă în ele amintiri la limita între realitate și vis. Uneori, granița dintre ele se pierde și istoria devine legendă • Pe gheața primăv...

26/04/2024

“E gre­­șit să te gândești că rugă­ciunea e ca un to­no­mat în care bagi fisa, adică rugăciu­nea, fie ea de aur, ar­gint sau metal sim­plu, și gata, discul se așează și din tono­mat răsună exact me­lo­dia pe care ți-ai do­rit-o. Răs­­punsul la ru­gă­ciu­ne nu este au­to­mat, e mai presus de o relație mecanică, e o relație foarte com­plexă și foarte in­timă cu un bilanț final într-o altă lume, la care noi nu avem acces decât cu gân­dul. Sunt si­tu­ații, avem exem­ple în evan­ghelii, când Dum­nezeu intervine une­ori fă­ră ca o­mul să se roage. Există în viața fie­căruia mo­­mente când ești scos din si­tu­ații dificile, îna­inte să apuci să te rogi. Sigur că în ini­ma ta exista o dorință adâncă de-a fi ajutat, care poate fi văzută ca o rugă­ciune și, de asemenea, poți să spui că te-a salvat îngerul păzitor, dar, în final, tot îți dai seama că ai fost salvat fără să fi cerut acest lu­cru, așa cm exis­tă situa­ții când te-ai rugat intens și nu ți s-a răspuns.”

Cum se împlinesc rugăciunile? Pentru un om credincios, când i se împli­neș­­te o rugăciune, e un răspuns de la Dum­­ne­zeu. Ruga i-a fost primită și împli­ni­tă. Un motiv să se adâncească și mai mult în cre­din­ță, să merite mereu ajutor. Dar puterea rugăciunii se simte...

26/04/2024

“O spun mereu: țara noastră este în întregime un obiectiv turistic de o complexitate seducătoare, accesibilă într-un timp scurt, fără ne­ce­sitatea unor lungi călătorii, ca în țările cu teritorii vaste, care par că nu se mai sfârșesc. Din vârful Carpaților până la Dunăre și pe Litoral ajungi relativ repede, dar ce diversitate uluitoare de locuri găsești în drum: peisaje, case tradiționale, cetăți, muzee, orașe istorice. Avem acum și bani europeni ca să reabilităm vechi clădiri de patrimoniu.”

• O spun mereu: țara noastră este în întregime un obiectiv turistic de o complexitate seducătoare, accesibilă într-un timp scurt, fără ne­ce­sitatea unor lungi călătorii, ca în țările cu teritorii vaste, care par că nu se mai sfârșesc. Din vârful Carpaților până la Dunăre ....

23/04/2024

Spectaculoasa descoperire de la Cugir face imediat înconjurul lu­mii academice românești. Cercetătorii de pe șantierul de la Dealul Cetății îi ta­chinau pe colegii lor de pe alte șan­tiere de epocă da­cică: „Noi l-am des­coperit pe «Bu­rebista». Voi ce-ați mai descoperit pe acolo?”. Chiar da­că în glumă, simpla asociere cu marele re­ge dac e un argu­ment despre cât de important era no­bilul războinic de la Cugir. Nicăieri pe teritoriul Ro­mâniei nu s-a mai descoperit până azi un per­sonaj dac mai înalt, ca sta­tut, decât răz­boinicul din Dealul Ce­tă­ții de la Cugir! Încerc să mi-l imaginez, cu coiful strălucind în soarele amiezii, urcând în goana calului, urmat de însoțitori, drumul spre cetate, sub privirile impresionate ale oame­nilor aflați pe câmp, care, în loc de sică, purtau la cingătoare secera de cules grânele…

20/04/2024

“Dacă arunc acum un ochi în biblioteca mea personală, pri­me­le cărți care-mi sar în ochi sunt „Jurnalul fe­ri­cirii” al lui Nicolae Stein­­hardt, sau „Nu­me­le tranda­firu­lui”, celebra carte a lui Um­berto Eco. Cărţile aces­tea au loc de cin­ste pe raft şi mă întorc regulat la ele. Mă ajută să-mi păstrez empatia, să nu mă rătăcesc într-un prezent destul de comercial. Mă împie­dică să-mi pun vreo­dată ochelari de cal şi să mă limitez la un singur lucru.”
- Sânziana Grecu

• La doar 18 ani, are deja realizări "academice". Alături de trei colegi de liceu, au creat SurvEco, drona ce detectează de­șeurile ilegale din jurul Bucureștiului. O creație remar­ca­bi­lă, selectată printre cele mai importante invenții ale anului 2023. Sclipitor de inteligentă, mat...

15/04/2024

Până nu de mult, nu exista nici măcar as­faltul. Ținutul Pădu­renilor, cu toate satele lui aflate sub cer – Mun­celu Mic, Boia Bâr­zii, Merei, Me­ri­șoru de Munte, Poie­ni­ța Tomii, Feregi, So­cet, Cerbăl, Poiana Ră­chițelii, Bătrâna, Cerișor și Lelese – era un tărâm fabulos, greu ac­cesibil, legat de lu­mea mare doar prin văi abrupte și poteci acoperite de clisă, zloată sau zăpadă. O lume ascunsă, un ade­vărat paradis antropologic, o rezervație uriașă, întinsă pe culmi, prea puțin știută, plină de viață și obiceiuri străvechi, păstrate cu sfințenie. Un tărâm aproape magic, aflat la zeci de kilometri distanță și sute de ani lumină depărtare de rea­litatea de la poale. E de-ajuns să privești o singură dată un cos­tum de pădurean, ca să înțelegi, poate, des­pre ce e vorba. În țesătura lui, umplută cu flori, cruci și sori, se află harta unei alte lumi, urzite în cânepă. O lume mai înaltă, mai pură, pe care o puteai întâlni, duminică de duminică, în orice biserică din Feregi, Cerbăl sau Cerișor… Spre lumea asta urc, pe un asfalt care acum 20 de ani nu exista, ca să văd ce a mai rămas din toată po­vestea de altădată…

Foșnetul de vulpe al tristeții Bunica Maria, 99 de ani de viață E673, DJ708D. Nu, nu sunt codurile unui pro­gramator care vrea să acceseze servere secrete, ci doar drumurile pe care trebuie să le urmezi, ca să ajungi de la Deva în Feregi. 38 de kilometri care lea­gă o realitate plină d.....