04/09/2024
Din păcate George Simion și conducerea partidului nu au nicio legătură cu nimic din ceea ce înseamnă interesul românilor și al României, singurul lor stăpân fiind banul.
Este regretabil că astfel de golani, precum George Simion, ajung nu doar să facă parte din Parlamentul României, ci îndrăznesc să candideze la Președinția României și mai mult de atât, să profite de situația grea în care se află mulți români cărora le vinde iluzii”, afirmă Ana Predescu.
Deputata îș exprimă speranța ca „poporul român să îl umilească, așa cm Parlamentul și proprii membri de partid l-au umilit astăzi, acordandu-i doar 24 de voturi pentru Președinția Camerei Deputaților”.
Simion a fost contracandidatul deputatului PSD Daniel Suciu pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, funcție ocupată până acum de Alfred Simonis.
Deputatul AUR a primit 24 de voturi „pentru” şi 249 „împotrivă”.
„La venirea mea în AUR, în luna decembrie anul trecut, după insistențele de doi ani ale lui George Simion, l-am întrebat cm va conduce România dacă va fi ales. Răspunsul lui a fost “prin totalitarism”, exact așa cm își conduce și partidul.
Deputatul Ana Loredana Predescu și-a dat demisia din AUR, după nici măcar un an în partid. Mai mult, aceasta a venit cu acuzații grave la adresa lui George Simion în vremea în care politicianul încearcă să câștige alegerile prezidențiale. „După Caritas, AUR este cea mai mare farsă ....