
13/02/2025
,,O presă cinstită și neînfricată este cea dintâi protecție a publicului împotriva mafiei locale și naționale".
Humpherey Bogart
▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎
NOTĂ DIN PARTEA REDACȚIEI A.Z.I. RM.VÂLCEA:
Ținem să menționăm următoarele aspecte legate de articolele prezentate de noi în cazul.,,ROMSILVA"..
suntem apărătorii acestei instituții ce aparține statului Român și nici susținătorii celor care au creat mari probleme în interiorul instituției.
grupări si-au creat afaceri oneroase devalizând o mare parte din bugetul propriu prin acordarea de prime,salarii exagerat de mari, mașini,prime la pensionare de sute de mii de euro, telefoane,etc cât și alte beneficii personale.
Ba mai mult pensionari din domeniul Silvic,reangajați fiind beneficiari atât a pensiei cât și al unor salarii cu foarte multe zerouri.
aici până a merge spre la dispoziția ministrului Fechet, găsind acest motiv este o decizie păguboasă, mirosind a INTERES DE GRUP ce își dorește printr-un ONG(ASFOR) să ofere tot ce înseamnă,,AURUL VERDE"al României, adică să transfere BUNUL STATULUI, unei grupări private.
Este clar că ministrul Fechet nu și-a propus și nu își dorește schimbarea directorului general Sîiulescu până la ultimul conducător de la ROMSILVA de la județe pentru a numi un personal nou la conducerea ROMSILVA și la filialeledin județe.
Pe de altă parte nu înțelegem de ce nu dispune ministrul Fechet la RECUPERAREA sumelor de bani de la cei ce au beneficiat prin ABUZ de putere și funcție de importante sume de bani pe căi ilegale.
A considerat că poate profita de situația creată de grupurile de interes din interiorul ROMSILVA fiind momentul prielnic să distrugă un bun Național la care generații de au contribuit și construit durabil.
Oare de un an și mai bine de când director general ROMSILVA, deocamdată este d-ul ing.Dan Marius Sîiulescu, de ce nu a schimbat din funcții pe cei vinovați ce au adus și aduc mari prejudicii instituției???
Ce l-a împiedicat să aducă oameni verticali și capabili în locul celor obișnuiți cu furtul banului public și al afacerilor oneroase cu lemn din visteria statului????
Oare de ce tace d-ul Sîiulescu și nu are opinie în fața ministrului Fechet, de a apăra ROMSILVA????...
Mesajul nostru către ministrul Fechet este:
,,NU DISTRUGEȚI ROMSILVA PENTRU A SATISFACE INTERESELE UNOR POLITRUCI"!
SUNTEȚI CU ADEVĂRAT UN MINISTRU CORECT NU INTRAȚI ÎN AFACERI PAGUBOASE ȘI NU VĂ ÎNCĂLCAȚI JURĂMÂNTUL DAT LA PRELUAREA MANDATULUI.
NU REZISTAȚI PRESIUNILOR EXERCITATE ASUPRA D-VOASTRĂ,
ESTE BINE SĂ
▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎
Partea a.IV.a
„JAFUL
PĂDURILOR”:
Cum se pregătește cea mai mare preluare privată a industriei lemnului, sub ochii ministrului Fechet
Asistăm la cea mai bine regizată schemă de preluare a industriei forestiere de către grupuri private, totul sub acoperirea reformei promovate de Mircea Fechet.
Planul nu este unul spontan, ci a fost pregătit cu meticulozitate de peste un deceniu și, dacă nu este oprit acum, România riscă să piardă definitiv controlul asupra resurselor sale strategice.
Etapele „lichidării” Romsilva: Cum s-a pregătit terenul pentru :
În spatele așa-zisei „reforme”, de fapt, se ascunde un proces treptat, dar implacabil, prin care statul a fost obligat să-și slăbească controlul asupra industriei lemnului, pentru ca acum grupurile private să fie pregătite să dea lovitura finală.
Faza I – Capturarea Comisiei de atestare a firmelor de exploatare
, sub pretextul „reglementării pieței”, și-a însușit controlul Comisiei de atestare a operatorilor economici.
Practic, ASFOR își atestă propriii membri și elimină concurența, fără ca nimeni să pună sub semnul întrebării această practică de monopol.
Consiliul Concurenței nu intervine, iar ministerele au girat această capturare.
Faza II – Impunerea separării activităților Romsilva
Din 2015, prin trei hotărâri de guvern consecutive (HG 924/2015, HG 617/2016 și HG 715/2017), s-a impus treptat separarea activităților Regiei, astfel încât să se creeze vulnerabilități ce pot fi exploatate ulterior.
a fost obligat să-și separe activitatea de exploatare de cea de administrare, deși această separare era imposibil de aplicat contabil și juridic.
Scopul real: Slăbirea Romsilva, astfel încât aceasta să fie nevoită să externalizeze din ce în ce mai mult activitatea către firme private.
Faza III – Reducerea puterii economice a Romsilva
Prin Legea 197/2020 și modificările ulterioare la Codul Silvic, administratorii pădurilor publice au fost obligați să vândă o parte tot mai mare din lemn ca material fasonat, reducând astfel flexibilitatea economică a regiei.
Procentele impuse artificial:
2023 – minim 50% din lemnul rec**tat să fie vândut ca lemn fasonat.
2030 – acest procent crește la 70%, lăsând Romsilva fără capacitatea de a controla piața.
De ce a acceptat ASFOR această modificare, care teoretic ar fi trebuit să afecteze industria privată? Pentru că scopul real era altul: reducerea capacității economice a Romsilva și obligarea acesteia să externalizeze activități.
Faza IV – Externalizarea progresivă a exploatării, spre firme private
În ultimii ani, Romsilva a fost obligată să crească volumul de lemn rec**tat prin firme private, direcționând sute de milioane de lei către operatorii economici controlați de ASFOR.
2020 – 49 milioane lei plătiți către firme private
2021 – 43 milioane lei
2022 – 125 milioane lei
2023 – 217 milioane lei
2024 – 210 milioane lei
În total, aproape 130 milioane de euro s-au scurs din bugetul Romsilva către firme atestate de ASFOR, care acum sunt pregătite să preia complet controlul asupra industriei.
Fechet și „Marea reorganizare” – Lovitura finală
În loc să oprească acest dezastru, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a intrat în acest joc, dând vina pe Romsilva pentru o situație care a fost creată prin reglementări favorabile sectorului privat.
Cum își acoperă planul?
Cere demisii publice, dar menține actuala conducere Romsilva încă 5 luni – dacă situația era atât de gravă, de ce nu a fost schimbată întreaga conducere de la prima oră?
Nu prezintă un plan concret de reformă, dar creează haos, astfel încât preluarea de către sectorul privat să devină o „soluție de urgență”.
Colaborează cu ASFOR pentru a impune „separarea” finală a activităților Romsilva, astfel încât administratorul pădurilor publice să rămână doar un simplu gestionar, fără putere reală economică.
Dacă această schemă se finalizează, România pierde definitiv controlul asupra pădurilor sale!!!
Ce urmează? Planul ASFOR și Fechet pentru 2025 și după
În primă fază, Romsilva va fi forțată să cedeze activitatea de exploatare complet către operatorii economici privați.
Se va impune treptat ca lemnul să fie vândut exclusiv prin intermediul companiilor private, eliminând orice control direct al statului.
Romsilva va deveni dependentă de subvenții, iar sectorul privat va controla total piața.
Prețurile pentru populație vor crește artificial, întrucât statul nu va mai putea interveni direct.
Exploatarea pădurilor va deveni un business exclusiv pentru „băieții deștepți” ai industriei lemnului, care au pregătit acest moment de ani de zile.
Concluzie: Jefuirea pădurilor României, îmbrăcată în „reformă”
În loc să fie o instituție care aduce miliarde la buget, Romsilva este pe cale să fie transformată într-o entitate fără putere reală, în timp ce marile grupuri private își împart controlul asupra pieței.
Mircea Fechet joacă rolul „lichidatorului” pădurilor României, dar o face sub pretextul „modernizării”.
ASFOR, cu sprinul categoric al lui Mircea Fechet,ministrul Mediului și al Pădurilor și prin tăcerea inexplicabilă a directorului general Romsilva, Dan Marius Sîiulescu de a apăra Instituția pe care o conduce.
poate să devină stăpânul Pădurilor din România (un ONG) printr-un vicleșug de netolerat.
Ciolacu,trebuie URGENT să intervină pentru a stopa acest ABUZ ASUPRA UNUI BUN AL ROMÂNIEI,dacă nu este cumva și el implicat în acest JAF AL PĂDURILOR
ROMÂNIEI?!?!.
A consemnat
Redacția ziarului
on-line A.Z.I.
Rm.Vâlcea
și
membru U.Z.P.R
București
13.zFebruarie.2025