08/06/2024
Un gand bun de însoțire pentru ultima călătorie
A plecat pe calea spre veșnicie unul dintre cei mai importanți sociologi români: Lazăr Vlăceanu. A fost un intelectual dintr-o specie rară, un profesor cm greu poți intalni, dar mai ales un vizionar care gândea educatia și chiar intreaga societate românească la timpul viitor. Un om curajos și, lucru rar, un intelectual care revarsa generozitate in toate relațiile sociale. Căuta mereu parteneri pentru a construi instituții, cărți sau echipe și intotdeauna își invingea deznădejdea și lehamitea când era blocat, trădat sau neînteles. Alături de Mircea Miclea era omul pe mainile căruia aș fi lasat modernizarea educației pentru cateva decenii, dacă aș fi fost dictator, pentru că in democrație se ocupă de educatie mulți oameni care nu se pricep. Avea o putere magică de a ne face să credem într-un viitor pe care încă nu-l puteam vedea. Putea fi un Spiru Haret al României dacă am fi fost o țara cu politicieni normali. Azi, cand un prieten mi-a trimis un mesaj scurt ”Lazar s-a stins”, după ce ieri am avut o intalnire cu sindicatele din educație și vorbisem despre ideile lui de schimbare, am simțit o uriașă deznădejde, ca și cm ultimul fir din iarba speranței a fost strivit de bocancul acestui timp dominat de incompetență și expansiune a prostiei. Dar când imi aduc aminte cm zâmbea larg si imi spunea: ”Bazil, hai să mai incercăm”, parcă simt că dacă ne pierdem speranța il trădăm pe marele nostru prieten plecat pe drumul fără intoarcere. Lazăr, promit că mai incercăm, chiar din piese mici, cm ziceai tu. Dar lumea sociologilor și ganditorilor socialului din România rămâne mai săracă. Golul lăsat de Lazăr nu poate și umplut pentru că se duce miezul unui intelectual colectiv, instituție la care am visat impreună de trei decenii.