11/06/2024
În Ziarul Lumina am încercat că dau glas unei frământări recente: aceea dobândirii unei veritabile conștiințe ecleziale.
Cum spațiul nu mi-a permis prea multe, voi reveni cu siguranță.
Deocamdată, un fragment și pentru cine vreau mai mult, link în primul comentariu.
“Rubini & non-binari, pietre false & bizari
Paștele ortodox a fost asaltat, anul acesta, de o suită de evenimente abrazive sub raportul credinței, de situații confuze care reclamau o tâlcuire pe înțelesul tuturor. Poate de aceea rețelele s-au inflamat instantaneu, dând în clocotul indignării sau, dimpotrivă, al adulării celor petrecute în spațiu public, de la București la Moscova, de la Stockholm la Tel Aviv. Dar oare cm ar trebui să se raporteze la aceste fapte creștinul care are cu adevărat o viață duhovnicească așezată pe făgașul Împărăției, care are o conștiință eclesială bine conturată?
De multă vreme mă bate gândul de a scrie despre conștiința eclesială a omului contemporan, dar dificultățile acestei întreprinderi vin tocmai din propria-mi interioritate. Adică din conștiința celui care ar trebui să scrie, obiectiv și realist, despre un lucru pe care el însuși nu-l percepe la adevărata sa anvergură. Nu îi este dat oricui, în această viață, să atingă un nivel de conștiință privind participarea sa la o comunitate de iubire, liber asumată interior și plenar exprimată public. Nu îi este dat oricui să trăiască vremuri de pace și prosperitate confesională, în care a crede și a-ți mărturisi credința nu mai reprezintă o culpă gravă, care se poate solda cu prigoana sau chiar cu execuția. Nu îi este dat oricui să aibă șansa nesperată de a putea încerca, din sursă directă, experiență unică și tulburătoare a rugăciunii comune, a adorării lui Dumnezeu cu glas mare, în adunări extinse. În fine, nu îi este dat oricui să poată avea acces nestingherit la Potir, la Hristos Care salvează, mântuie, mângâie, ajută, înțelepțește. Însă ce facem cu toate aceste daruri revărsate din belșug asupra noastră, ca dintr-un corn al abundenței hristice, aparent fără sfârșit? Doar o secundă s-a zgâlțâit timona istoriei și, în timpul pandemiei, totul s-a aflat în suspensie, între paranteze. Ce stare de angoasă, ce senzație de pierdere fără egal, ce tulburare a radarului duhovnicesc, a simțului veșniciei dat ca sigur... Dar și cât de repede uită oamenii cm a fost, așa încât în prezent sunt dispuși să se ia la harță din nimic, să dea cu piciorul la orice fel de formă de echilibru duhovnicesc și instinct al mântuirii pentru a avea o secundă... dreptate. Acea dreptate care ucide totul în jur, care face prăpăd între celelalte suflete, care nu conține fir de umanitate. Prorocul Isaia, de un realism dureros, ne avertizează încă de acum 2700 de ani că: „Toţi am ajuns ca necuraţii şi toate faptele dreptăţii noastre ca un veşmânt întinat. Noi toţi am căzut ca frunzele uscate şi fărădelegile noastre ne luau ca vântul” (Is. 64,5). În alte ediții (traduceri) ale Sfintei Scripturi apare expresia, parcă și mai sugestivă, „cârpă lepădată”, apropo de dreptatea omului în fața lui Dumnezeu, singurul și dreptul Judecător al sufletelor muritorilor. Și atunci?“