pARcelari 3.0 este un proiect de comunicare digitală construit în jurul unei aplicații de realitate augmentată care ar ca scop comunicarea și popularizarea unor informații de natură istorică, culturală, arhitecturală referitoare la parcelări locative din București. pARcelări 3.0 | steaua și reprezintă prima implementare a proiectului general pe parcelarea locativă Steaua, situată
în București, sectorul 1, fiind delimitată de străzile Feroviarilor, Pavlov, Volga, Herman Oberth, Ion Inculeț, Ciugureanu, Al. Misiunea proiectului este aceea de a oferi cercetării istorice și academice suportul necesar pentru o receptare cât mai extinsă în rândul grupului țintă și a beneficiarilor direcți și indirecți. Aplicația de realitate augmentată va fi accesibilă atât prin intermediul dispozitivelor mobile, cât și la o adresă pe internet și va reprezenta un tur virtual prin parcelarea Steaua condus de un fir narativ care va fi relatat de obiecte, case sau alte repere prezente în parcelare. Utilizatorul va putea să interacționeze prin intermediul aplicației cu aceste repere și va primi informații (video, grafice sau audio) despre istoria locului respectiv. Aplicația pARcelări3.0 | steaua are rolul de a difuza informația academică adunată în timpul cercetării și să o prezinte publicului într-un mod interactiv, prin intermediul unei experiențe imersive de realitate augmentată și web3D. În plus, platforma online atașată proiectului va oferi posibilitatea locuitorilor parcelării de a încărca în aplicație conținut original: fotografii din arhiva personală, filmări din arhiva personală, documente de epocă. Toate aceste materiale vor constitui suport pentru actualizări ulerioare ale aplicațiilor AR și web3D, care vor avea în vedere integrarea acestor noi elemente în structura interactivă a acestora.
* „Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021”
* „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB”
* Detalii pe site-urile www.arcub.ro și www.pmb.ro.