07/01/2025
„Totuși, cm să învățăm să simțim voia divină?”
”Răspunsul – foarte simplu. Corpul nostru este, cm se spune, din lut – este limitat la propriile interese. Conștientul nostru este legat de corp, dar sufletul este divin. La început, Dumnezeu a suflat suflare de viață asupra lui Adam. Sufletul tuturor oamenilor este nemuritor și este o parte din Dumnezeu – sufletul îl poartă pe Cel de Sus în sine. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Dumnezeu ne conduce prin sufletul nostru, prin sentimentul de iubire din suflet. Și cu cât ne orientăm mai mult spre acest sentiment de iubire, cu atât îndeplinim mai corect comenzile Celui de Sus sau cererile Lui, cm doriți, îmbinându-le cu dorințele personale, dar dând ascultare, totuși, ca de voia unui părinte. În ce condiții vom da ascultare? Când iubirea este mai importantă, pentru noi, decât rațiunea, când mila este mai importantă decât dreptatea. Asta nu înseamnă o negare fără discernământ, să spun așa, a dreptății și a pedepsei, nu. Însă, atunci când iubirea este mai importantă decât dreptatea, înseamnă că pentru mine nu este esențială pedepsirea omului – ce este o pedeapsă? – pedeapsa este o metodă de educare, nu pedeapsa, nu distrugerea sa, ci o pedeapsă sub formă de educație, prin iubire și sprijin. Cu alte cuvinte, poți să-l lovești pe un om cu un bici, pentru o greșeală, dar poți și să-i explici că nu este corect ce a făcut, să-i zâmbești, să-l lauzi și el va face de zece ori mai mult. Adică, trecem la alt sistem de percepție a lumii în care ura, răzbunarea, insulta se transformă, pur și simplu, în niveluri mult mai înalte de coordonare și ajutor.
Ca să ajungem acolo, iubirea trebuie să fie, în mod evident, pe primul loc. Iar asta înseamnă că, dacă am pierdut ceva, dacă am fost jignit, dacă s-a întâmplat ceva, toate acestea nu trebuie să influențeze iubirea – trebuie să avem iubire necondiționată. Și cu cât eu sunt mai pregătit să accept voia divină, cu cât pentru mine iubirea este mai importantă decât toate dorințele umane, cu atât eu simt mai ușor voia Celui de Sus, mă orientez și, implicit, nu voi avea probleme. Iată de ce cea dintâi dintre fericirile lui Iisus Hristos spune: „Fericiți cei săraci cu duhul...”.
Cu alte cuvinte, trebuie să ne ghidăm după suflet, inimă, sentimente. Și aceste sentimente ample sunt mai importante decât logica noastră, decât gândurile noastre, decât experiența noastră. Când gândim prea mult, când corpul înseamnă prea mult pentru noi – corpul, bunăstarea, viața, destinul sunt aspecte fundamentale – conștientul nostru, mintea noastră ajunge pe primul loc, iar sufletul și iubirea – pe locul doi și deja nu-l mai auzim pe Dumnezeu. Iată de ce prima dintre fericirile lui Hristos: „Fericiți cei săraci cu duhul...” este cea mai importantă.
În filosofia indiană se spune că cel mai mare dușman al omului este gândul. Adică, mintea, experiența, triumful nostru, să spun așa, al tehnologiei și științei moderne, ne dau o imagine falsă, iluzorie a lumii, în care experiența noastră și logica noastră sunt atotcuprinzătoare: omul este stăpânul naturii. În realitate, este doar o expresie a naivității.
În momentul în care trăim cu sufletul și cu inima, suntem în armonie atât cu natura, cât și cu oamenii din jurul nostru și, cel mai important, auzim voia Celui de Sus. De aceea, capacitatea de a frâna conștientul – mintea – și de a-l pune pe locul doi prin iubire, eliminarea judecării, disprețului, nemulțumirii, tristeții – dacă nu-ți place ceva, schimbă-l; dacă nu-ți convine ceva, acționează. Iată logica.
În măsura în care suntem dispuși să ne schimbăm, vom avea posibilitatea de a ne accepta menirea și de a ne dezvolta.
Și aici există o nuanță. Cu cât sunt mai dispus să judec pe cineva – să-l găsesc vinovat, cu atât mai puțin voi avea disponibilitate de a mă dezvolta. Și, dacă eu am dreptate 100%, atunci nu este necesar să mă dezvolt – doar am dreptate…”
S.N. Lazarev
