"Sibiul universitar" este o publicaţie periodică editată de studenţii de la specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Iniţiativa infiinţării acestui ziar studenţesc a aparţinut profesorului Alexandru Grad (1939 - 2005). În articolul–program Comunic, deci exist (nr. 1, mai 1993), se spune că publicaţia „doreşte să dialogheze cu st
udenţii, cu cadrele didactice, cu toţi cetăţenii municipiului şi judeţului, să semnaleze valorile, să atragă atenţia asupra lor”, după cm îşi propune să recepteze „activitatea de învăţământ, de cercetare ştiinţifică, întreaga complexitate a vieţii studenţeşti şi universitare”, ca şi „aspecte ale vieţii culturale, economice şi sociale”. Din mai 1993 şi până acum, Sibiul universitar a cunoscut mai multe ipostaze, a trecut prin varii perioade de exprimare. Dacă începutul anunţa o publicaţie cu o tematică generalistă despre viaţa (studenţească şi universitară) sibiană, în cel de-al doilea an de existenţă (1994), sub conducerea criticului Ion Dur, publicaţia devine o revistă de sinteză culturală, în paginile căreia semnează personalităţi precum D. Cenuşer, Dumitru Ciocoi–Pop, Daniel Deleanu, Ion Dur, Mia Pfost Ely, Alexandru Grad, Mircea Cenuşă, Mircea Handoca, Mircea Ivănescu, Mircea Popa, Ion Militaru, C. De fapt, prin această structură, prin stilul pe care voia să îl impună, Sibiul universitar a conturat pre-textul reapariţiei revistei Sæculum, publicaţie care va prelua de altfel subtitlul de „revistă de sinteză culturală” şi va încerca să continue efortul lui Lucian Blaga, cel care, în 1943, înfiinţa Sæculum. Drept urmare, între 1994 şi 2003, Sibiul universitar nu mai apare. (Totuşi, sub coordonarea lui Ion Dur, atelierul studenţilor jurnalişti se transferă, pentru doi ani, 1998- 1999, în pagina a 3-a a ziarului "Evenimentul sibian", cotidian care publică ritmic pagina „Bun de tipar” realizată de viitorii gazetari ai Facultăţii de Jurnalistică din Sibiu, de atunci. Lipsa unei publicaţii–şcoală şi dorinţa de exprimare a unui număr mult mai mare de studenţi au condus la reapariţia "Sibiului universitar" (serie nouă), în anul 2003, când, prin motto–ul „Publici sau pieri!”, vrea să instituie un imperativ al destinului de gazetar. De această dată, din redacţie fac parte numai studenţi care se încearcă în gazetărie şi care, împreună cu cadrele didactice specializate în presa scrisă (dintre acestea, în ultima perioadă, Gabriel Hasmaţuchi şi Minodora Sălcudean şi-au asumat rolul de coordonatori), dau măsura lucrării aspura cuvîntului viu.. Iar ca tematică, "Sibiul universitar" a revenit la orientarea pe care voia să o aibă încă de la primul său număr. Sibiul Universitar funcţionează începând cu anul 2005 ca o redacţie–şcoală şi oferă studenţilor de la specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu posibilitatea şi şansa de a se forma ca ziarişti. Pentru cei mai mulţi, ipostaza aceasta înseamnă un exerciţiu fundamental şi, în egală măsură, începutul carierei în presă.