07/01/2025
Altă abordare despre Șoșoacă. E femeia-cameleon și cu multe fețe? N-am zis hidră!
Diana sau cm ajunge o fetiță să se facă fascist
Deși face tot posibilul să ne păcălească, Diana Șoșoacă e om. E chiar femeie - o fată, în fond și la bază. Și, în ciuda manifestărilor relativ premeditate de gorilă ultragiată grație cărora a ajuns parlamentar, eu mă încăpățânez să văd în Diana Șoșoacă acel om.
Acolo unde acum stau urlete și furie oarbă, înainte trebuie să fi stat niște nevoi neîmplinite, probabil și neînțelese. Provenită din părinți medici, chiar doctori în medicină, dar mai ales din ceea ce par a fi niște oameni delicați și distinși (cumva inversul ei de azi), Diana Șoșoacă pare un exemplu bun despre ce poate face absența părinților pentru un copil. Și când zic absență mă gândesc mai ales la cea emoțională, evident, că nu e suficient să fii fizic acolo.
Mai mult, Diana ne arată câtă distrugere poate crea în jur, dar mai ales în interiorul emițătorului, o
furie nedirecționată corect. Furia Dianei e des întâlnită în societate, de altfel: pentru că din diverse motive nu sunt capabili să fie furioși pe părinți și pe ceilalți adulți, pentru abuzul suferit cândva (repet, chiar și absența emoțională e unul, și deloc mic), acești copii tind să devină, mai mult sau mai degrabă mai puțin conștient, inversul părinților. Și, desigur, devin 'furioși de profesie', revoluționari, rebeli, "nebuni". Nu pentru că așa vor, ci pentru că nici măcar nu cunosc altă cale.
Părinții Dianei au fost absenți inclusiv fizic, apropo, că deh, oameni de carieră, csf. Diana a fost crescută de bunica ei, pe care ea zice că a iubit-o și de care sugerează că se simțea iubită. Dar, când e să-și amintească ceva din relația cu bunica, își amintește că aceasta îi zicea, copil fiind: "mamă, dar nebună mai ești!". Semn și că biata Diana era furioasă de mică, dar și că, venite din gura figurilor de atașament cele mai importante, astfel de abuzuri verbale uzuale pot servi drept blestem și sumbră profeție. Când cel mai important om din viața ta te vede nebun (sau cel puțin asta îți spune și tu asta crezi), nu pui cu adevărat la îndoială asta. Mai degrabă, ți-o asumi și faci cât de bine poți, apoi, cu ceea ce consideri noua ta identitate. Iar Diana Șoșoacă, cinste ei, a făcut destul de multe cu identitatea de nebună. Unde eu am pierdut procese și m-am discreditat parțial, comportându-mă cândva asemănător, în ceea ce privește urletele, sentimentul de îndreptățire și fălcile încleștate, ea a ajuns ditamai parlamentarul. Avantaj ea, dezavantaj nu doar eu, ci noi toți.
Astăzi, din noua ei calitate de parlamentar al României, Diana Șoșoacă are aceleași șanse pe care le avem și noi, ceilalți furioși care cine știe ce n-au primit cândva. În esență și simplificat cam mult, avem două variante: ori reușim să ne vindecăm și începem să ne simțim iubiți și capabili (capabili mai ales de blândețe, răbdare și marinimie), ori furia se va agrava și, în loc să ne ducă undeva bun, vreodată, va continua, din contră, să ne îndepărteze tot mai mult de noi înșine. Și, dacă vi se pare că un simplu om atât de furios și atât de departe de el însuși e periculos, imaginați-vă un parlamentar care e așa.
Pe de altă parte, câți oameni ați văzut să se vindece cu adevărat de furie și traumă, pe la noi? Și, dacă nu prea cunoaștem cazuri, de ce ne-am aștepta taman la Diana Șoșoacă s-o facă?