16/10/2024
Străbunicul Nicolae (Nae) Coles, sotul Anei (Anica) Ciubuc si tatăl bunicii Maria (Viorica) Oancea, a făcut parte din armata română care a început atacul asupra Odessei, pe 8 august 1941, reușind în primele câteva zile să blocheze retragerea rușilor spre nord și est, dar până pe 24 august românii au fost opriți la linia principală de apărare a sovieticilor, iar armata română avusese deja 27.307 pierderi, dintre care 5.329 de morți.
"După două luni de lupte extrem de grele, armata română a reușit să intre în Odesa, în seara zilei de 16 octombrie, găsind un oraș părăsit de apărătorii sovietici, ultima navă de evacuare părăsind cheiurile în aceeași dimineață."
"Incontestabil este faptul că ocuparea Odesei s-a făcut prin sacrificii umane enorme din partea armatei române. Discutabil rămâne doar dacă aceste pierderi puteau sau nu să fie evitate, sau măcar micșorate."
Străbunicul, Nae Coles și cu încă câțiva soldați din Stoenești, printre care nea' Buce Năstăsoiu si tatal preotului Vasilescu, rămân izolați în zona Odessa și iau decizia de a se întoarce în țara cu orice risc, unii cu motoaretele, alții cm a fost si taica, pe jos!
Tocmai când au ajuns la Stoenești și se așteptau să fie arestați ca dezertori, România a trecut de partea Aliaţilor, la 23 august 1944, întorcând armele împotriva Germaniei naziste.
Începând din 9 octombrie 1944, taica Nae Coles s-a alăturat armatei române, în cooperare cu armata sovietică, pentru a elibera partea de nord-vest a Transilvaniei, ocupată de Ungaria horthystă, prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940. La 25 octombrie 1944, prin eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.
A ajuns apoi pe teritoriul Cehoslovaciei unde a operat de la 18 decembrie 1944 şi până la încheierea ostilităţilor (lupte sporadice au continuat între 9 şi 12 mai 1945), fiind angajate în luptă două comandamente de armată, 4 comandamente de corp de armată, 16 divizii, un corp aerian de aviaţie, o divizie de artilerie antiaeriană, un regiment de care de luptă, două regimente de pontonieri, 6 batalioane pentru construcţii de drumuri şi poduri şi alte unităţi provenind de la diferite arme.
"Trupele române, după lupte grele de zi şi noapte şi cu pierderi importante, în strânsă legătură cu trupele aliate, au cucerit zona industrială dintre Brezno şi Banska Bystrica. Cu toată apărarea îndârjită a inamicului, zeci de fabrici şi mult material brut pentru industria grea au rămas în mâinile trupelor române."
"Timp de 147 de zile în care s-au dat lupte crâncene în condiţii de iarnă aprigă, Armata Română a colaborat şi luptat alături de partizanii slovaci şi cehi. Efectivele totale angajate în lupte au fost de 248.430 militari, dintre care au căzut în crâncenele lupte purtate în masivele muntoase Tatra, Fatra Mică, Fatra Mare şi Javorina, precum şi în alte zone ale Cehoslovaciei, peste 67.000 de ostaşi români."
Scapă cu bine, traversând prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, forțând 12 cursuri mari de apă şi eliberând peste 3.821 de localităţi, dintre care 53 de mari oraşe ocupate și se numără printre soldaţii români infanterişti care au fost nevoiţi să se întoarcă pe jos în marş tocmai din munţii Tatra din Cehoslovacia până la Bucureşti, acolo unde au defilat, trecând totodată pe sub Arcul de triumf din Capitală. De la începutul acțiunii şi până la 23 august 1945 a parcurs pe jos nu mai puţin de 1.500 de kilometri.
"Au făcut cam 40 de kilometri pe zi, iar noaptea se odihneau prin diferite localităţi. A defilat cu armata română în foarte multe oraşe atât din ţară cât şi din străinătate, chiar şi în capitala Cehoslovaciei. Lumea îi primea cu aplauze şi flori. Era ca o adevărată recunoştinţă pentru tot ceea ce făcusem în acest război crunt."
