10/01/2024
Formarea amintirilor
În încercarea de a desluși misterul amintirilor umane, trebuie să aruncăm o privire atentă asupra unor funcţii cognitive fundamentale: memoria, limbajul, orientarea vizuo-spaţială și multe altele. Acestea nu numai că stau la baza experienţelor noastre zilnice, dar și modelează maniera în care stocăm și accesăm informaţiile din trecutul nostru.
Fiecare moment este un amalgam de percepţii, emoţii și gânduri, iar înţelegerea modului în care creierul nostru procesează și păstrează experienţele sub formă de amintiri este crucială pentru a desluși esenţa propriei noastre conștiinţe. Amintirile nu sunt doar neurotransmiţători haotici, ci grupări de neuroni care comunică într-un mod organizat. Imaginaţi-vă că trebuie să ajungeţi de la punctul A la B pe cel mai scurt drum, un drum necunoscut. Dacă nu urmaţi exact drumul, ajungeţi la punctul C, un loc familiar, de unde puteţi ajunge în final la B.
Diferenţa dintre drumurile A-B și A-C-B constă în experienţă, informaţii și rapiditatea ajungerii la destinaţie. Drumul A-B este mai direct, dar e mai greu să ajungem din prima la B fără a devia. Acest proces este similar cu învăţarea de noi informaţii. De exemplu, învăţarea tablei înmulţirii a fost dificilă pentru că reprezenta un set nou de informaţii, dar am reușit asociind-o cu ceva deja cunoscut – adunarea, care în acest caz este punctul C. Este un punct de referinţă care ne ajută să legăm cunoștinţele vechi cu cele noi. Cu timpul și repetiţia, drumul A-C-B devine A-B, reușind să facem legătura direct, fără a mai trece prin C.
Rolul crucial al atenţiei
Amintirile sunt create prin activarea organizată a grupurilor de neuroni, declanșată de stimuli auditivi, vizuali, tactili, olfactivi și gustativi. Acești stimuli sunt iniţial înregistraţi în memoria senzorială, o formă de memorie de foarte scurtă durată și preponderent inconștientă. Pentru a forma o amintire durabilă, atenţia joacă un rol crucial, legând stimuli și transferându-i în memoria de lucru. Această memorie de lucru, de scurtă durată (aproximativ 30 de secunde), are capacitatea de a comunica rapid cu memoria de lungă durată, facilitând evocarea și codificarea amintirilor.
Procesul repetat de evocare și codificare a amintirilor întărește conexiunile neuronale, similar cu parcurgerea repetată a unui drum, care devine mai familiar în timp.
Memoria de lungă durată este compartimentată, incluzând atât secţiuni pentru stocarea pe termen lung a informaţiilor esenţiale, cât și o parte dedicată memoriei abilităţilor. Aceasta din urmă stochează abilităţi într-o zonă inconștientă, reducând necesarul de glucoză pentru atenţie și facilitând efectuarea activităţilor fără conștientizarea detaliată a fiecărui pas, cm ar fi condusul automat al mașinii. Acest sistem complex de memorie permite creierului să stocheze, să acceseze și să utilizeze informaţiile în mod eficient.
Procesul implică ajustare
Procesul de formare a amintirilor implică ajustarea legăturilor sinaptice, dar creierul nu distinge întotdeauna clar între ce este și ce nu este important. Uităm uneori informaţii importante din cauza acestui deficit. Creierul recunoaște importanţa unei informaţii dacă:
• Este frecvent utilizată și recodificată, ceea ce permite asocierea diverselor repere.
• Are un impact emoţional semnificativ, exemplificat prin tulburarea de stres posttraumatic. În acest caz, creierul stochează amintirile cu încărcătură emoţională mare.
• Prezintă interes pentru noi, cu atenţie voluntară și involuntară.
Integrarea emoţiilor în memorie este crucială. Cortexul prefrontal, responsabil de raţionament, gândire logică și luarea deciziilor, interacţionează cu amigdala, centrul emoţiilor puternice. În lipsa unei reglări adecvate din partea cortexului, emoţiile pot prelua controlul, ducând la decizii iraţionale. Hipocampusul, „biblioteca amintirilor”, face distincţia între trecut și prezent. Aceste componente comunică intens în timpul somnului. El ajută la consolidarea legăturii între raţiune și emoţie, codificând amintirile prelucrate pentru stocarea lor în hipocampus.
Experienţele sunt filtrate prin prisma emoţiilor
Cortexul prefrontal temperează emoţiile puternice pentru a preveni reactivarea constantă a stărilor emoţionale negative, din trecut, precum nervozitatea. Ne amintim că am fost nervoși într-un anumit context, dar nu reexperimentăm emoţia care a generat nervozitatea. Experienţele și amintirile variază pentru același individ și între indivizi, deoarece fiecare experienţă este filtrată prin prisma emoţiilor personale, amintirilor existente și cunoștinţelor acumulate.
De exemplu, un individ care trăiește o experienţă formează o amintire influenţată de emoţiile și cunoștinţele sale din acel moment. Dacă aceeași persoană retrăiește experienţa după o perioadă, amintirea va fi diferită. Aceasta deoarece între timp s-au acumulat noi cunoștinţe, s-au uitat alte informaţii și s-au experimentat alte emoţii. Similar, doi indivizi diferiţi trecând prin aceeași experienţă o vor percepe și stoca diferit, având fiecare un bagaj unic de emoţii și cunoștinţe anterioare. Aceste diferenţe subliniază complexitatea și subiectivitatea modului în care creierul nostru procesează și memorează experienţele.
Un grup neuronal se poate excita coerent și coordonat pentru a genera, stoca sau evoca o amintire. Deci, o amintire reprezintă un semnal, un cod. Fiecare neuron implicat în stocarea unei amintiri poate modifica acea amintire. Gândiţi-vă la codul Morse, fiecare sunet scurt sau lung, pus într-o ordine bine stabilită, conduce la transmiterea unui mesaj. Pentru cei care nu știu codul, acesta pare un haos de sunete, însă pentru cei ce-l înţeleg, reprezintă un mesaj. Așa este și în cazul neuronilor, un grup neuronal se activează sincron pentru a da naștere unui gând, unei amintiri. Repetarea acelei noţiuni reprezintă, deci, iluminarea aceleiași căi neuronale, pentru a întări semnalele neurohormonale dintre neuronii implicaţi în amintirea respectivă.
Haos transformat în ordine
Neuronii sunt oricum, mai puţin individualiști. Ei relaţionează și comunică între ei, pentru a da naștere gândurilor, programelor motorii, amintirilor, trăirilor. O amintire are la bază multiple căi neuronale, fiecare având contribuţia proprie. O cale poate aduce influenţele stimulilor vizuali învăţaţi, o alta poate aduce emoţiile asociate acelei amintiri, o alta poate aduce chiar și modificări somatice (imaginaţi-vă că mestecaţi o lamâie foarte acră – provoacă hipersalivaţie). Unele amintiri mai sensibile pot crește pulsul ș.a.m.d.
Neuronii colaborează în moduri complexe, transformând haosul aparent în ordine. Procesul este esenţial pentru generarea, stocarea și evocarea amintirilor, asemenea mesajelor codului Morse, transmise prin semnale aparent haotice. Repetarea, similară cu parcurgerea unui traseu cunoscut pentru a-l învăţa mai bine, este crucială pentru întărirea acestor legături. Amintirile sunt profund personale și dinamice, evoluând în funcţie de contextul și experienţele individuale, demonstrând că fiecare experienţă de memorie este unică și se modelează continuu prin prisma propriilor experienţe.
Referinţe:
1. Collette, F., Van der Linden, M., & Poncelet, M. (2000). Working Memory, Long-Term Memory, and Language Processing: Issues and Future Directions. Brain and Language, 71, 46–51. https://doi.org/10.1006/brln.1999.2209
2. Digiesi, S., Cavallo, D., Lucchese, A., & Mummolo, C. (2020). Human Cognitive and Motor Abilities in the Aging Workforce: An Information-Based Model. Applied Sciences, 10, 5958. https://doi.org/10.3390/app10175958
3. Fathima M, P., Nagu, S., & Roja, M. (2012). Memory and Learning. A Study from Neurological Perspective. I-Manager’s Journal on Educational Psychology, 5, 9–14. https://doi.org/10.26634/jpsy.5.4.1683
4. Gabrieli, J. (1998). Cognitive Neuroscience of Human Memory. Annual Review of Psychology, 49, 87–115. https://doi.org/10.1146/annurev.psych.49.1.87
5. Harle, R. (2005). Memories Are Made of This: How Memory Works in Humans and Animals by Rusiko Bourtchouladze. Leonardo, 38, 433–434. https://doi.org/10.1162/leon.2005.38.5.433
6. Norris, D. (2017). Short-Term Memory and Long-Term Memory are Still Different. Psychological Bulletin, 143. https://doi.org/10.1037/bul0000108
7. Pastor, A. (2020). Memory systems of the brain. https://doi.org/10.31219/osf.io/w6kn9
8. Richter-Levin, G. (2004). The Amygdala, the Hippocampus, and Emotional Modulation of Memory. The Neuroscientist : A Review Journal Bringing Neurobiology, Neurology and Psychiatry, 10, 31–39. https://doi.org/10.1177/1073858403259955
9. Yavas, E., Gonzalez, S., & Fanselow, M. (2019). Interactions between the hippocampus, prefrontal cortex, and amygdala support complex learning and memory. F1000 Research, 8, 1–6. https://doi.org/10.12688/f1000research.19317.1
Autor:
Autor: Col. medic Prof. univ. dr. Carmen-Adella Sîrbu, medic primar neurolog, MD, PhD, MPH, doctor în medicină, Șef Secție Clinică Neurologie, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”
Sursa: Viața medicală, www.viata-medicala.ro
