Editura Corint

Editura Corint Istorie, beletristică, non-ficțiune, clasici, cărţi pentru copii şi educaţionale. Colecții impresionante de cărți de suflet pentru toate gusturile și vârstele!

Cu o experiență semnificativă pe piața românească de carte, Corint este unul dintre cele mai importante grupuri editoriale din România ca vastitate a portofoliului, ca renume și ca vânzări anuale. Din colecțiile Corint fac parte volume istorice care au devenit repere atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru publicul larg (colecțiile Corint Istorie, Corint Istorie Autori români, Istorie

cu blazon și Istorii Urbane), volume fantasy și young adult pasionante (colecția Leda Edge), ficțiune pentru adulți (colecțiile Corint Fiction și Leda Bazaar), autori din literatura clasică universală și română (colecția Clasici ai literaturii), cele mai atrăgătoare cărți pentru copii și adolescenți editate de Corint Junior (colecțiile Eu, Supererou, Povești ilustrate, Aventură și mister, Smart Age, CorinTeens), dar și manuale școlare, auxiliare didactice și lucrări didactice de mare profunzime științifică, editate în fiecare an de Corint Educațional și avizate de Ministerul Educației Naţionale.

🔮 Un blestem strălucitor de Elizabeth Lim, o fictiune YA inspirată din mituri asiatice. O prințesă, un blestem și legătu...
09/01/2026

🔮 Un blestem strălucitor de Elizabeth Lim, o fictiune YA inspirată din mituri asiatice. O prințesă, un blestem și legătura puternică dintre două surori.

Pe scurt: „Un fantasy pe care nu ai cm să nu îl savurezi. O poveste pusă în pagină cu meșteșug, care are un ritm precis si aduce la lumină adevăruri tulburătoare. Personajele complex desenate de Lim prind viață pe un fundal folcloric". - Booklist

Anul 2026 ne aduce o nouă poveste scrisă de minunata Elizabeth Lim. Ești pregătit pentru ea?

Dacă ar fi să alegi o singură preferată, care ar fi aceea?

„Tragedia sovietică reprezintă o cuprinzătoare cronică a evoluției comunismului sovietic de-a lungul a 74 de ani, de la ...
08/01/2026

„Tragedia sovietică reprezintă o cuprinzătoare cronică a evoluției comunismului sovietic de-a lungul a 74 de ani, de la originile sistemului până la sfârșitul său, culminând cu prăbușirea URSS; o
lucrare completă despre o eră controversată a omenirii.”

Recomandarea de astăzi vine de la Editura Corint:

„Tragedia sovietică reprezintă o cuprinzătoare cronică a evoluției comunismului sovietic de-a lungul a 74 de ani, de la originile sistemului până la sfârșitul său, culminând cu prăbușirea URSS; o
lucrare completă despre o eră controversată a omenirii.”

08/01/2026

O zi ploioasă și un roman clasic? Sună a rețetă perfectă! Adăugăm și un ceai parfumat sau o cafea cu spumă și avem deja un început de zi minunat.

Hai să alegem împreună următoarea lectură! Ce titlu ți-a atras atenția mai tare?

07/01/2026

🎉Luna aceasta vă așteptăm în librărie cu promoția 2+1 GRATUIT 📖la TOATE CĂRȚILE 📚 de la Editura Corint.🤗

👑 Un palat regal. O poveste ascunsă. O trădare care va avea ecou peste generații... Un mistery pe care nu vrei să-l lași...
07/01/2026

👑 Un palat regal. O poveste ascunsă. O trădare care va avea ecou peste generații... Un mistery pe care nu vrei să-l lași din mână, o ficțiune istorică care străbate două planuri temporale pentru a creiona destinul unei familii destrămate.

„O carte cu adevărat captivantă. Dacă vă plac romanele istorice, acesta îndeplinește toate criteriile. Cinci stele din cinci!” - Recenzie NetGalley

„Bibliotecara de la Castelul Windsor” este un roman care poartă cititorul între două epoci, legând prin mister și emoție poveștile a două femei despărțite de generații.

Tu l-ai descoperit?



Mulțumim, Ștefania Istrate ❤️Andreea Berechet ❤️
06/01/2026

Mulțumim, Ștefania Istrate ❤️

Andreea Berechet ❤️

📖🥳 Vrei să citești mai mult în 2026? Alege bestsellere 2025 și bucură-te de lecturi diverse, perfecte pentru fiecare sta...
06/01/2026

📖🥳 Vrei să citești mai mult în 2026?
Alege bestsellere 2025 și bucură-te de lecturi diverse, perfecte pentru fiecare stare!

Cum să citești mai mult?

📖 - dezvoltă un ritual de lectură. Alege o oră potrivită pentru tine și ia-ți timp pentru citit

📖 - ține cartea la vedere, telefonul un pic mai la distanță. Știm, e important să rămânem în contact cu oamenii dragi, dar un scroll pe telefon se transformă ușor în 30-40 de minute cu ochii ațintiți în ecran

📖 - setează obiective realiste

📖 - discută cu prietenii despre cărțile pe care le citiți, caută o comunitate sau un grup care să te impulsioneze

📖 - ia cu tine o carte mereu. Sau o pereche de căști 🫢

📖 - nu rămâne legat de o poveste care nu te prinde. Poate nu e momentul cărții, poate nu e stilul tău

Pe tine ce obicei te ajută să menții rutina personală de lectură?


„Cartea este structurată în patru mari părți – Originile, Experimentul, Imperiul și Sfârșitul – ca un algoritm impecabil...
03/01/2026

„Cartea este structurată în patru mari părți – Originile, Experimentul, Imperiul și Sfârșitul – ca un algoritm impecabil funcțional pentru a înțelege bazele, adică geneza regimului politic instaurat în Rusia când Primul Război Mondial nici nu se încheiase. Este vorba despre o lume în care, deși milioane de ruși o duceau extrem de greu, încă persista convingerea că țarul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ, deci nici nu își puteau închipui mulți dintre ei că poate fi mitraliat alături cu întreaga sa familie și că, de fapt, bolșevismul se va construi pe acest asasinat sângeros și ascuns de poporul rus."

Martin Malia a fost istoric și profesor specializat în istoria Rusiei. A studiat la Universitatea Yale, Harvard și la École Normale Supérieure. A predat la Universitatea din California. A scris numeroase lucrări de specialitate, cărți monumentale despre istoria Rusiei și ideologiile sale po...

„Probabil că îngerii, spunea odată tata, trec zilnic pe lângă noi, pe stradă. Trebuie să fie banali precum păsările, spu...
03/01/2026

„Probabil că îngerii, spunea odată tata, trec zilnic pe lângă noi, pe stradă. Trebuie să fie banali precum păsările, spunea el, și recunoscuți doar în scurtul moment în care intră în contact cu viețile noastre. Conform acestui raționament, există un moment în care știi că ai întâlnit un înger și că, indiferent de ajutorul pe care ți l-a oferit, oricât de subtil și greu de detectat ar fi fost, viața ta s-a schimbat."

Ce citești astăzi?



31/12/2025

3 aprilie 2025 — Lansare de carte: „Visuri spulberate. Elisabeta” (Diana Mandache) — Lansare de carte-document despre Principesa Elisabeta.
Editura Corint

Address

Mihai Eminescu 54 A
Bucharest
010517

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Editura Corint posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Editura Corint:

Share