13/04/2024
~ Dimineata de d**a spectacol
Retraiesc emotiile simtite cu o seara in urma, o data cu prima reprezentatie oficiala a spectacolului “In Between” in regia lui Bobi Pricop, sub aripa coregrafica a lui Filip Stoica, dezvoltata intr-un concept vizual imersiv impreuna cu Alex Petrosanu ( Les Ateliers Nomad) in colaborare cu subsemnatul, Robert Erdös, sau, oficial, AV NOIR.
Adesea, in aceasta lume a video-mappingului, a instalatiilor interactive si in general, a proiectiilor video - asa cm ne-am obisnuit sa ne referim la aceasta arie a continutului vizual - aterizam mai mult sau mai putin intamplator in echipe formate din oameni noi, cu care NU am mai interactionat, sau poate de care doar am auzit sau i-am admirat de departe ca fiind exceptionali in ceea ce fac. Procesul de cunoastere personala a participantilor la proiect nu devine o prioritate absoluta in acele momente, deoarece vartejul creativ si termenele limita, impreuna cu cel al proiectelor deja existente in viata fiecaruia, fac ca timpul petrecut impreuna sa devina foarte pretios si cat se poate de lucrativ.
Pentru mine acest tip de interactiune nu este unul strain. In cei aproape 15 ani de cand lucrez in acest domeniu, am avut norocul de a colabora cu o mana de oameni pe care i-am recunoscut cu usurinta ca fiind vizionari in domeniul lor, d**a criteriile mele subiective, in cele mai multe cazuri. Aceasta definitie graviteaza pentru mine in jurul curajului manierei expresivitatii artistice, in mare parte. Nu are treaba cu perfectiunea, si uneori nu are treaba nici cu inovatia in sine, de a carui progres se ocupa o alta categorie de oameni, poate mai putini inclinati artistic, d**a opinia mea. Deopotriva, in toata complexitatea inovatiei tehnologice, sunt de parere ca ea se naste in arta, atunci cand simplitatea comunicarii unei idei poate invalui un mesaj puternic intr-un mod creativ putand fi perceputa si simtita undeva aproape de magie.
Impreuna cu acesti oameni, pe care am reusit intr-o mare parte sa ii cunosc exclusiv prin lumina difuza a unui efort comun, intr-un timp foarte compresat, reusim sa aducem in prezent un spectacol reper in ceea ce priveste arta performativa. Aceeasi arta despre care uneori sustinem ca lipseste cu desavarsire pe scenele din Romania. Aici pun in valoare concepte mai rar intalnite in productii de acest tip, ca: fuziunea si transcendenta dintr-un mediu al miscarii expresive corporale in altul, tehnologic vizual / senzorial, participarea imersiva a publicului in spatiul performativ, totodata minimalismul conceptului vizual, dorinta de adaptare si interpretare deschisa a publicului, si totodata, a variatiunii de la o reprezentatie la alta, plus alte riscuri reale total asumate de directia regizorala, in contextul status quo-ului cu care suntem inca obisnuiti.
Pentru aceste lucruri, nu pot decat a-i multumi lui Alex Petrosanu pentru infinita incredere pe care mi-a aratat-o in toti acesti ani si pentru faptul ca m-a implicat in aceasta productie, respectiv increderea pe care Bobi Pricop si Filip Stoica mi-au oferit-o, si pe aceasta cale sa-i felicit inca o data din tot sufletul pentru o realizare unui spectacol-performance exceptional.
Doresc sa amintesc nemarginita mea apreciere pentru echipa MINA - Museum of Immersive New Art care are, efectiv, TUPEUL de a facilita si explora aceasta zona intr-un context la care acum cativa ani nici nu visam posibil!
Un scurt parcurs arheologic in ceea ce ma priveste ( pentru cine e interesat)
Experienta mea in domeniul performance-ului de dans contemporan interactiv se naste undeva in anii 2014 cu proiectul numit Contraption. Acest proiect survine unor ani de productie video, animatie si post-poductie, si a explorarii noilor tehnologii creative o data cu absolvirea Facultatea De Teatru si Televiziune UBB Cluj-Napoca, sub sectia de Cinematografie / Foto / Media, in 2009.
In acest proiect, impreuna cu coregrafa Bianca Oichea debutam in Brasov cu primul performance de dans interactiv “Aveti 45 de minute” pe scena Centrul Cultural Reduta. La scurt timp urma sa aducem un fragment din acest spectacol finantat de AFCN , intr-un concurs de proiecte, la Centrul National al Dansului Bucuresti.
Din acest punct, in explorarea mea personala si dorinta de a scala proiectele la care lucram aproape singur pe partea tehnica vizuala, apare un nou punct important de inflexiune, respectiv dorinta de a face parte dintr-o echipa competenta in care pot creste si impreuna cu care sa putem dezovlta proiecte la scara mai mare decat imi era cu putinta in rolul de “one man army”
Aici ii cunosc pe Alex Petrosanu si pe Matei Dersidan, impreuna cu echipa lor deja formata, Les Ateliers Nomad. Ei apreciaza parcursul meu pana in acel punct si ma invita sa ma alatur unei calatorii in care imi voi petrece urmatorii aproape 10 ani, construind lucruri fantastice pentru toate categoriile de public si imblanzind cei mai mari balauri dintre clienti. (o alta carte de scris la batranete, sau serial pe netflix)
Important de spus este faptul ca in tot acest timp in care m-am specializat in instalatii interactive, programare creativa, interactivitate vizuala pentru scena si activari in festivaluri de proportii, unul dintre visurile pastrate adanc in inima a fost crearea unui concept vizual interactiv de spectacol / performance de dans contemporan.
Prin urmare, cred sincer, ca acest spectacol de tip ghiocel, minunat de imperfect dar curajos din cale afara, va da nastere altor productii performative viitoare, ideile vor abunda, gusturile si preferintele publicului se vor educa si ramifica in diverse noi moduri si scena noastra se va imbogati cu valoare autentica.
Linkuri de referinta:
Museum: https://www.facebook.com/mina.museum
Bobi Pricop: https://youtube.com/watch?v=kUat_mKjlmY
Filip Stoica: https://youtube.com/watch?v=m22a_niu9Q4
Alex Petrosanu (Les Ateliers Nomad): https://www.facebook.com/lesateliersnomad
Robert Erdos ( AV NOIR): https://www.instagram.com/av_noir/