23/10/2024
Trandafirul din gunoi (ultima parte)
Au trecut câteva zile de la întâmplările povestite mai sus. Apoi săptămâni, apoi luni și chiar ani.
Cătălina intrase la conservator cu bursă socială. Apoi obținuse bursă de merit. Era un real talent. Notele pe care le atingea vocea ei erau extrem de dificile. Era o raritate chiar și în rândul sopranelor cu experiență.
Încă de la început se împrietenise la cataramă cu Mihai. Acesta se mutase la părinți, fără niciun fel de regret, lăsând apartamentul Marianei și copiilor ei. Maică-sa îl boscorodise o vreme, apoi înțelesese: apartamentul de patru camere i se părea pustiu și gol, lipsit de căldura unei familii. Cel puțin să se bucure cineva de el, spusese jurnalistul.
Îl vizita adesea pentru a vedea cm se descurcă. Venea mereu încărcat de cadouri, dar și de obiectele necesare pentru școală, mâncare, haine, pantofi, ca un veritabil Moș Crăciun.
Mai întâi Mariana îl privise cu suspiciune, ca una care nu avea încredere în bunătatea semenilor, apoi se obișnuise cu el. Începuse lucrul în redacție așa că se întâlneau uneori și acolo. Mihai avea mereu câte o vorbă bună pentru ea și câte un cadou pentru copii. Familia lui de împrumut îi umplea viața, parcă încetul cu încetul uita necazurile din trecut, i se ștergeau din minte, de parcă ar fi fost într-o viață anterioară. Erau două suflete greu încercate care își găsiseră alinarea unul în compania celuilalt. Văduvi amândoi, deveniseră buni prieteni, în ciuda gurilor rele care cleveteau pe socoteala lor.
Mihai le lăsa să bârfească fără să se sinchisească. O întâmplare hazlie ridică, însă, bârfele la un cu totul alt nivel.
Trecuseră deja doi ani de când familia sa de împrumut se mutase în apartamentul său. Cătălina excela la școală și la concerte, iar Mihai, mereu în primul rând, avea grijă să aibă tot ce-și dorește ca orice alt copil de vârsta ei.
La una dintre repetiții, venind să o ia acasă, a găsit-o în culise, cu ochii umflați de plâns. Colegii o necăjiseră din nou: ”Ce fel de vedetă o să fii dacă n-ai tată! Vai de capul tău de sărăntoacă!” o tachinaseră ei cu răutate.
– Ticăloșii! Vorbesc eu cu directorul! se enervă Mihai gata să dea b***a în biroul vechiului său prieten.
Privirea umezită de lacrimi a copilului îl opri.
– Vrei să fii tu tatăl meu? întrebă ea cu vocea tremurândă îmbrățișându-l cu încredere nețărmurită.
Bărbatul nu răspunse. Cu ochii în lacrimi strânse în brațele lui mica ființă atât de chinuită și pactul fu încheiat cât ai clipi.
Din acel moment Cătălina începu să-l strige ”Tată!”, frații ei mai mici se luară după ea și, aproape peste noapte, Mihai se trezi tată a patru copii.
Pustiul din viața lui dispăruse fără urmă.
***
Douăzeci de ani s-au scurs de la extraordinara întâmplare care i-a adus lui Mihai a doua familie și, odată cu ea, o nouă viață. Între timp, devenise tutore legal al celor patru copii, după ce mama acestora se sfârșise de o boală ce o topise rapid pe picioare, cu cinci ani în urmă.
După moartea acesteia, Mihai se mutase în vechiul lui apartament, preluând integral responsabilitățile de părinte pe care, în ultimii ani, le împărțise cu Mariana.
Rând pe rând, pe măsură ce creșteau, copiii plecau de acasă, care la studii, care la muncă sau în străinătate. Singură Cătălina îi rămăsese aproape. Și, ca pe vremea când era o copilă, Mihai era nelipsit de la fiecare concert al ei. Devenise o adevărată vedetă internațională, cunoscută în sute de țări de pe șase continente. Pentru toată lumea ea era copilul lui și doar puțini mai cunoșteau povestea veche a adopției. Trecuseră prea mulți ani peste ea.
Într-o seară, însă, la un spectacol de gală, vechea lui prietenă, inima, a început să-i dea semne de oboseală. A suferit un infarct care l-a trimis rapid, cu salvarea, direct la Spitalul de Urgență.
Avea nevoie urgentă de o operație complicată care nu se putea face decât cu o aparatură extrem de scumpă, dată fiind și vârsta lui înaintată. Deși aveau medici specializați în folosirea acesteia, nu existau fondurile necesare pentru cumpărarea ei.
Zi și noapte Cătălina l-a vegheat. Nu putea concepe că, la nici douăzeci și cinci de ani, va rămâne și fără cel pe care îl considera, deja, tatăl ei. A vorbit cu impresarul. În nici trei zile au organizat cel mai mare concert caritabil din România cu vedete naționale și internaționale.
S-a strâns un milion de euro numai din bilete. Și încă zece milioane din donații și drepturi de difuzare radio, televizată și online.
Zece pacienți în stare gravă au putut fi operați cu noile echipamente aduse rapid din străinătate. Printre aceștia și Mihai, tatăl ei adoptiv. Toate intervențiile chirurgicale au fost succese fără precedent pentru comunitatea medicală românească.
La o lună de la operație, pe când Mihai se odihnea în rezerva lui de la Institutul de Cardiologie din București, a venit să-l viziteze vechiul lui prieten, fostul rector al Conservatorului de Muzică din București. Era pensionar și proaspăt bunic.
Au rememorat împreună amintiri vechi și dureroase dar și unele emoționante.
– Vezi tu, i-a spus Stelică nostalgic, într-un târziu, cine știe ce s-ar fi întâmplat cu tine acum dacă n-ai fi insistat să salvezi un ”trandafir” din gunoi.
Viața poate fi uneori atât de surprinzătoare!
Povestea poate fi citita si in Revista Ink Story pe link-ul din comentarii.
——-
Va astept aici, cu drag, in fiecare seara, după ora 22, pentru o nouă poveste!
