Această Lume

Această Lume Жизненные истории

Când fiul meu, Mihai, s-a căsătorit cu Andreea, am fost în culmea fericirii. Andreea era dulce, amabilă și părea să-i pe...
03/01/2025

Când fiul meu, Mihai, s-a căsătorit cu Andreea, am fost în culmea fericirii. Andreea era dulce, amabilă și părea să-i pese cu adevărat de Mihai. Ca mamă, tot ce îmi doream era ca fiul meu să fie fericit. Pentru a le susține noua viață împreună, am decis să îi vizitez des. Le aduceam mâncăruri gătite acasă, ajutam la treburile casnice și ofeream sfaturi când era nevoie. Mă simțeam bine să fiu implicată și să îi văd prosperând.

Andreea părea întotdeauna recunoscătoare pentru eforturile mele. Era adesea prima care gusta din mâncărurile pe care le aduceam, lăudându-mi gătitul și cerându-mi rețete. Mihai zâmbea și îmi mulțumea, iar eu simțeam că aduc o contribuție pozitivă în viețile lor. Relația noastră părea caldă și strânsă.

Totuși, într-o zi când am vizitat, doar Andreea era acasă. Mihai era la muncă și eram doar noi două. Ne-am așezat în sufragerie cu cești de ceai, iar Andreea părea neobișnuit de tăcută. După câteva momente de tăcere stânjenitoare, în cele din urmă a vorbit.

Locuind într-un apartament înghesuit cu două camere în inima Bucureștiului este deja o provocare, dar când soacra mea a ...
03/01/2025

Locuind într-un apartament înghesuit cu două camere în inima Bucureștiului este deja o provocare, dar când soacra mea a decis să-și aducă noul iubit în spațiul nostru deja aglomerat, a fost picătura care a umplut paharul. Apartamentul, care aparține soțului meu și mamei sale, a fost întotdeauna strâmtorat. Cu o cameră de trecere, o bucătărie minusculă și o singură baie, e un miracol că am reușit să coexistăm aproape zece ani.

Eu și soțul meu împărțim un dormitor cu cei doi fii ai noștri mici, în timp ce soacra mea ocupă cealaltă cameră. În ciuda spațiului limitat, am reușit să menținem o oarecare armonie. Dar când a anunțat că iubitul ei se va muta la noi, am știut că ne așteaptă probleme.

„Mamă, locul acesta este prea mic pentru încă o persoană,” a încercat soțul meu să-i explice. „Deja ne chinuim cu spațiul.”

Era o după-amiază obișnuită de marți și am decis să plec mai devreme de la muncă. Biroul era liniștit și îmi terminasem ...
03/01/2025

Era o după-amiază obișnuită de marți și am decis să plec mai devreme de la muncă. Biroul era liniștit și îmi terminasem sarcinile înainte de termen. M-am gândit că ar fi o surpriză plăcută pentru soțul meu dacă aș ajunge acasă devreme și aș pregăti o cină specială. Puțin știam că eu voi fi cea surprinsă.

Când am parcat în fața casei, am observat o mașină necunoscută. Inima mi-a sărit o bătaie și un sentiment de neliniște m-a cuprins. Cine ar putea fi? Nu așteptam pe nimeni. Am descuiat grăbită ușa de la intrare și am pășit înăuntru, doar pentru a fi întâmpinată de o priveliște neașteptată.

Acolo, în mijlocul sufrageriei noastre, era soacra mea, Maria. Era ocupată să reorganizeze conținutul dulapului nostru, cu spatele la mine. Pentru un moment, am rămas împietrită, încercând să procesez ceea ce vedeam. Maria a fost mereu de ajutor și amabilă, dar asta părea o invadare a spațiului meu personal.

Maria a fost întotdeauna o femeie cu voință puternică. A muncit neobosit toată viața, asigurându-se că familia ei avea t...
02/01/2025

Maria a fost întotdeauna o femeie cu voință puternică. A muncit neobosit toată viața, asigurându-se că familia ei avea tot ce le trebuia. Fiica ei, Ana, a admirat mereu tenacitatea și dedicarea mamei sale. Munca grea a Mariei a dat roade; a reușit să cumpere o casă mare în suburbii, să achiziționeze o mașină de încredere și chiar să mobilizeze o casă de vacanță confortabilă la țară, unde familia petrecea multe weekenduri împreună.

Nepotul Mariei, Andrei, era lumina ochilor ei. Din momentul în care s-a născut, l-a răsfățat cu dragoste și atenție. Părinții lui Andrei, Ana și soțul ei Mihai, erau recunoscători pentru sprijinul Mariei, mai ales în primii ani când se străduiau să se descurce.

Pe măsură ce Andrei creștea, legătura lui cu bunica sa devenea tot mai puternică. Maria îl ducea adesea în excursii la casa de la țară, învățându-l despre grădinărit și bucuriile vieții rurale. Îi povestea despre copilăria ei, insuflându-i un simț al istoriei și tradiției familiei.

Ana stătea pe canapeaua uzată din mica ei sufragerie, cu mâinile tremurând în timp ce ținea o ceașcă de cafea călduță. P...
02/01/2025

Ana stătea pe canapeaua uzată din mica ei sufragerie, cu mâinile tremurând în timp ce ținea o ceașcă de cafea călduță. Pereții casei modeste păreau să se strângă în jurul ei, sufocând-o cu greutatea problemelor sale. Mama ei, Maria, stătea lângă fereastră, privind spre strada liniștită a micului lor oraș din România.

"Ana, trebuie să te gândești la ce e mai bine pentru Andreea," spuse Maria, cu o voce fermă dar blândă. "Se comportă tot mai rău. Poate că e timpul să o lași să stea cu Mihai pentru o vreme."

Inima Anei se strânse la auzul numelui fostului ei soț. Mihai fusese mereu părintele mai calm și autoritar, iar Andreea părea să răspundă mai bine la el. Dar gândul de a-și lăsa fiica, chiar și temporar, era insuportabil.

Când eram copil, părinții mei aveau o grădină mică, dar frumoasă. Era sanctuarul nostru, un loc unde ne puteam retrage d...
02/01/2025

Când eram copil, părinții mei aveau o grădină mică, dar frumoasă. Era sanctuarul nostru, un loc unde ne puteam retrage de agitația vieții cotidiene. A trebuit să vindem acea casă când ne-am mutat în alt colț al țării, și de atunci am visat să am propriul meu refugiu în grădină. După ani de muncă grea și economii, în sfârșit mi-am cumpărat o casă cu o curte spațioasă. Era tot ce îmi dorisem vreodată.

În primii ani, a fost perfect. Am petrecut nenumărate ore plantând flori, amenajând o grădină de legume și chiar instalând un mic iaz. Era oaza mea personală, un loc unde mă puteam relaxa după o zi lungă de muncă. Soția mea și cu mine obișnuiam să stăm afară seara, bucurându-ne de liniște și de roadele muncii noastre.

Apoi, fiul meu a crescut și și-a întemeiat propria familie. La început, era minunat să-i avem în vizită. Nepotul meu adora să se joace în curte și era emoționant să-l văd bucurându-se de spațiu la fel de mult ca mine. Dar pe măsură ce timpul a trecut, vizitele lor au devenit mai frecvente și mai puțin considerate.

"Mamă, sunt adult! Trebuie să iau propriile decizii!" a exclamat Andrei, cu ochii lipiți de ecranul televizorului în tim...
01/01/2025

"Mamă, sunt adult! Trebuie să iau propriile decizii!" a exclamat Andrei, cu ochii lipiți de ecranul televizorului în timp ce stătea întins pe canapea. Camera era slab luminată, singura sursă de lumină fiind televizorul care pâlpâia. Stăteam în pragul ușii, cu inima grea de îngrijorare.

"Nu spun că ești un băiețel! Dar trebuie să înțelegi, Andrei, că unele decizii pot avea consecințe serioase," i-am răspuns, încercând să-mi păstrez vocea calmă. Andrei a fost întotdeauna încăpățânat, dar în ultima vreme alegerile lui deveneau din ce în ce mai nesăbuite.

Andrei a oftat și s-a întors spre mine. "Mamă, am 22 de ani. Știu ce fac. Nu poți continua să mă tratezi ca pe un copil."

Când fiica mea, Andreea, și-a anunțat logodna cu iubitul ei de lungă durată, Mihai, eu și soțul meu am fost în culmea fe...
01/01/2025

Când fiica mea, Andreea, și-a anunțat logodna cu iubitul ei de lungă durată, Mihai, eu și soțul meu am fost în culmea fericirii. Întotdeauna am visat să-i oferim o nuntă frumoasă și eram pregătiți să facem acest lucru. Puțin știam că generozitatea noastră va fi întâmpinată cu nerecunoștință și cereri pentru mai mult.

De la începutul planificării nunții, Andreea și-a dorit un eveniment extravagant. Visa la o locație grandioasă, o rochie de designer, catering gourmet și o trupă live. Eu și soțul meu am fost de acord să acoperim toate cheltuielile, crezând că este datoria noastră ca părinți să-i oferim nunta visurilor ei.

Am petrecut luni întregi coordonându-ne cu furnizorii, făcând plăți în avans și asigurându-ne că fiecare detaliu era perfect. Costul total al nunții a crescut rapid la peste 50.000 de euro. Singura contribuție financiară a lui Mihai a fost achiziționarea verighetelor, care au costat o fracțiune din cheltuielile totale.

Când eu și soțul meu, Andrei, am decis să ne mutăm la București pentru facultate, eram entuziasmați de noile oportunităț...
01/01/2025

Când eu și soțul meu, Andrei, am decis să ne mutăm la București pentru facultate, eram entuziasmați de noile oportunități și experiențe care ne așteptau. Amândoi veneam din orașe mici din diferite părți ale țării—Andrei dintr-un orășel liniștit din Ardeal și eu dintr-o zonă rurală din Moldova. Viața agitată a orașului era un contrast puternic față de viețile noastre anterioare, dar am îmbrățișat-o cu toată inima.

După absolvire, am decis să rămânem în București. Orașul devenise casa noastră și nu ne puteam imagina să-l părăsim. Familiile noastre, însă, nu erau deloc încântate. Le era dor de noi și adesea își exprimau dorința ca noi să ne întoarcem mai aproape de ei. În ciuda rugăminților lor, am rămas fermi în decizia noastră.

De-a lungul anilor, am menținut un contact regulat cu familiile noastre prin apeluri telefonice, video chat-uri și vizite ocazionale în timpul sărbătorilor. Deși nu era același lucru cu a fi prezenți fizic, părea să funcționeze destul de bine. Părinții noștri spuneau adesea că relațiile la distanță cu familia sunt mai ușoare pentru că permit tuturor să-și mențină independența în timp ce rămân conectați. Nu i-am crezut niciodată pe deplin.

Era o seară răcoroasă de vineri când fiul meu, Mihai, m-a sunat. Părea entuziasmat, aproape euforic. "Mamă, vreau să o s...
31/12/2024

Era o seară răcoroasă de vineri când fiul meu, Mihai, m-a sunat. Părea entuziasmat, aproape euforic. "Mamă, vreau să o scot pe Ana la o întâlnire. Nu am mai avut una de mult timp. Poți să ai grijă de Andrei câteva ore?" m-a întrebat.

Îl ador pe nepotul meu Andrei. Este un băiețel de cinci ani, plin de energie și lumină, care aduce atâta bucurie în viața mea. "Desigur, mi-ar face plăcere," i-am răspuns fără ezitare. Am simțit ușurarea în vocea lui Mihai când mi-a mulțumit din suflet.

Au adus pe Andrei pe la ora 18:00. Ana arăta radiantă, iar Mihai părea mai fericit decât l-am văzut în ultimele luni. "Ne întoarcem până la 22:00," a spus el, îmbrățișându-l rapid pe Andrei înainte să plece.

Maria a fost întotdeauna stâlpul familiei sale. Cu cinci copii de îngrijit, zilele ei erau pline de sarcini și responsab...
31/12/2024

Maria a fost întotdeauna stâlpul familiei sale. Cu cinci copii de îngrijit, zilele ei erau pline de sarcini și responsabilități nesfârșite. Nu s-a plâns niciodată, punând mereu nevoile familiei înaintea propriilor dorințe. Soțul ei, Andrei, era cel care aducea banii în casă și, deși căsnicia lor avea suișuri și coborâșuri, Maria credea că vor fi împreună pe termen lung.

Într-o seară, în timp ce Maria pregătea cina, Andrei a intrat cu o expresie sumbră. Ea a simțit că ceva nu era în regulă, dar nu se aștepta la bomba pe care urma să o arunce.

"Maria, trebuie să vorbim," a spus Andrei, evitând contactul vizual.

Noaptea trecută fusese una agitată pentru Emilia. Se răsucea și se întorcea în pat, fără să găsească o poziție confortab...
31/12/2024

Noaptea trecută fusese una agitată pentru Emilia. Se răsucea și se întorcea în pat, fără să găsească o poziție confortabilă, iar căldura apăsătoare doar înrăutățea lucrurile. Până dimineața, simțea că nu dormise deloc. S-a târât din pat, s-a îmbrăcat și a decis să facă o plimbare pentru a-și limpezi mintea.

Orașul era agitat ca de obicei, cu oameni grăbiți spre destinațiile lor. Emilia și-a găsit un loc pe o bancă în Parcul Herăstrău, sperând să găsească puțină liniște la umbra copacilor. A închis ochii pentru un moment, încercând să-și adune gândurile și să scape de oboseala care se lipise de ea ca o a doua piele.

Când și-a deschis ochii, a observat un bărbat așezat pe o bancă vizavi de ea. Avea părul argintiu și o privire intensă care părea fixată asupra ei. La început, a crezut că este doar o coincidență, dar pe măsură ce minutele treceau, devenea clar că el o privea insistent.

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în această situație. Fiul meu cel mare, Mihai, mă presează să vând casa în care a...
30/12/2024

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în această situație. Fiul meu cel mare, Mihai, mă presează să vând casa în care am locuit de peste 30 de ani. El insistă că este timpul să mergem mai departe și să împărțim banii între membrii familiei. Dar pentru mine, această casă este mai mult decât o proprietate; este o comoară de amintiri și un simbol al stabilității.

Totul a început acum câteva luni când Mihai a venit la cină. Aveam o seară plăcută, rememorând vremurile vechi, când el a adus brusc în discuție ideea de a vinde casa. "Mamă, nu mai ai nevoie de un loc atât de mare," a spus el. "Gândește-te cât de ușoară ar fi viața într-un apartament mai mic. În plus, toți am putea beneficia de bani."

Am fost luată prin surprindere. "Mihai, aceasta este casa mea," i-am răspuns. "Am locuit aici cea mai mare parte a vieții mele. Tatăl tău și cu mine v-am crescut pe tine și pe frații tăi aici. Nu este doar o casă; este istoria noastră."

Când l-am cunoscut prima dată pe soțul meu, am fost imediat atrasă de bunătatea și simțul său al umorului. Era cu doispr...
30/12/2024

Când l-am cunoscut prima dată pe soțul meu, am fost imediat atrasă de bunătatea și simțul său al umorului. Era cu doisprezece ani mai tânăr decât fratele său și cu opt ani mai tânăr decât sora sa, ceea ce îl făcea copilul familiei. Părinții lui, deja pensionați, trăiau o viață liniștită într-un mic oraș din România. Erau tradiționali și aveau așteptări mari de la copiii lor și de la soțiile acestora.

Când soțul meu mi-a cerut mâna, am fost în culmea fericirii. Ne întâlneam de trei ani și mă simțeam pregătită să facem pasul următor. Totuși, știam că a mă căsători în familia lui va veni cu propriile provocări. Părinții lui au fost întotdeauna critici față de mine, comparându-mă nefavorabil cu soția fratelui său, pe care o considerau nora perfectă.

În ciuda rezervelor lor, ne-am căsătorit într-o ceremonie mică, la care au participat prieteni apropiați și familie. De-a lungul anilor, am încercat din răsputeri să le câștig bunăvoința socrilor mei. Le-am gătit mâncărurile preferate, i-am ajutat cu treburile casnice și chiar i-am dus în excursii. Dar indiferent ce făceam, nu era niciodată suficient. Găseau mereu ceva de criticat.

Fiica mea, Andreea, s-a căsătorit relativ devreme după standardele de astăzi, la vârsta de 27 de ani. Cu toții am fost e...
30/12/2024

Fiica mea, Andreea, s-a căsătorit relativ devreme după standardele de astăzi, la vârsta de 27 de ani. Cu toții am fost extrem de fericiți. În scurt timp, a rămas însărcinată și a născut gemeni. Andreea este singura mea fiică și singura familie apropiată pe care o mai am. Pentru a nu rămâne singură, m-au luat să locuiesc cu ei în oraș. Apartamentul era mic, doar 50 de metri pătrați, dar ne-am descurcat—sau cel puțin așa credeam.

La început, totul părea perfect. Ajutam cu bebelușii, găteam mese și încercam să fiu de folos în casă. Dar pe măsură ce timpul trecea, am început să observ tensiunea pe care prezența mea o punea asupra Andreei și a soțului ei, Mihai. Apartamentul părea din ce în ce mai mic cu fiecare zi care trecea, iar tensiunile au început să crească.

Într-o seară, după o zi deosebit de stresantă în care jonglau între muncă și gemeni, Andreea a izbucnit. "Dar știi că locul acesta are doar 50 de metri pătrați?" a spus ea, cu vocea plină de frustrare. "Ce vrei să fac? S-o arunc în stradă?" a răspuns Mihai, la fel de exasperat.

Din momentul în care s-a născut, fiica mea, Ana, a fost lumina vieții mele. Râsul ei umplea casa noastră de bucurie, iar...
29/12/2024

Din momentul în care s-a născut, fiica mea, Ana, a fost lumina vieții mele. Râsul ei umplea casa noastră de bucurie, iar curiozitatea ei despre lume era nemărginită. Ca mamă singură, am făcut tot posibilul să-i ofer tot ce avea nevoie. Dar pe măsură ce creștea, am început să observ un tipar îngrijorător: Ana dădea vina pe toți ceilalți pentru problemele ei.

Când Ana era mică, făcea crize de nervi dacă nu obținea ce voia. La început, am crezut că este doar o fază. "Toți copiii trec prin asta," îmi spuneam. Dar când a intrat la școala primară, comportamentul ei nu s-a îmbunătățit. Dacă nu lua o notă bună la un test, era vina profesorului că nu a explicat bine materialul. Dacă se certa cu un prieten, era întotdeauna vina prietenului că a fost rău sau nedrept.

Am încercat să vorbesc cu ea despre asumarea responsabilității pentru acțiunile sale, dar cuvintele mele păreau să cadă în urechi surde. "Nu e vina mea, mamă," spunea ea. "Nu înțelegi." Și poate că nu înțelegeam. Poate că am eșuat în vreun fel.

Părinții Emmei, Andrei și Maria, erau cunoscuți pentru planificarea lor meticuloasă și atenția la detalii. Întotdeauna î...
29/12/2024

Părinții Emmei, Andrei și Maria, erau cunoscuți pentru planificarea lor meticuloasă și atenția la detalii. Întotdeauna își doreau ce e mai bun pentru fiica lor, iar aniversarea ei de 10 ani nu făcea excepție. Discutaseră luni întregi despre cadoul perfect, ajungând în cele din urmă la concluzia că o tabletă de ultimă generație, pe care Emma o dorea de mult timp, ar fi ideală.

Într-o seară, în timp ce stăteau în sufrageria lor confortabilă, Maria s-a întors către Andrei cu o expresie gânditoare. "Ce-ar fi dacă le-am cere prietenilor noștri să contribuie la cadoul Emmei? Ar fi un mod semnificativ pentru toată lumea să facă parte din ziua ei specială."

Andrei a dat din cap în semn de acord. "Sună ca o idee grozavă. Putem trimite invitații și să includem o notă despre cadou."

Planificarea unei nunți ar trebui să fie una dintre cele mai fericite perioade din viața unui cuplu. Pentru mine și soțu...
29/12/2024

Planificarea unei nunți ar trebui să fie una dintre cele mai fericite perioade din viața unui cuplu. Pentru mine și soțul meu, Andrei, s-a transformat rapid într-un câmp de luptă. Conflictul nu era între noi; era între mamele noastre. Mama mea, Elena, și mama lui Andrei, Maria, doreau amândouă să controleze fiecare aspect al nunții noastre. Ceea ce a început ca mici neînțelegeri s-a transformat rapid în certuri aprinse, lăsându-ne prinși în mijloc.

Totul a început cu schema de culori. Întotdeauna am visat la o nuntă cu tematică pastelată, în timp ce Andrei nu avea preferințe puternice. Când le-am împărtășit acest lucru mamelor noastre, Elena a sugerat imediat o temă vibrantă în roșu și auriu, susținând că ar fi mai memorabilă. Maria, pe de altă parte, insista pe o paletă clasică alb-negru, argumentând că ar fi mai elegantă. Niciuna nu era dispusă să facă compromisuri.

Lista de invitați a fost un alt punct de contencios. Elena dorea să invite rude îndepărtate pe care nu le mai văzusem de ani de zile, în timp ce Maria insista să includă întregul ei club de lectură. Eu și Andrei ne imaginam o ceremonie mică și intimă cu prietenii și familia noastră apropiată, dar cerințele mamelor noastre au umflat rapid lista de invitați la un număr imposibil de gestionat.

Address

Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Această Lume posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category