12/11/2024
Militari de elită care au schimbat lumea și au întărit democrațiile. Au fost președinți de stat sau premieri. Istoria ne arată că lideri de succes ai unor țări democratice și importante, oameni precum Dwight David Eisenhower, cel de-al 34-lea președinte al SUA, președintele Franței, Charles de Gaulle, primul ministru englez Winston Churchill, au fost, de asemenea, și militari de carieră. Aceștia au condus țările lor în momente de cumpănă. Militarii de carieră și-au pus amprenta pe destinele țărilor lor. Și nu numai! Au consolidat democrația prin disciplină, eficacitate, decizii hotărâte și curaj. Au reprezentat momente cheie în evoluția țărilor lor, dar și pentru lumea democratică.
Să dăm numai câteva exemple. Dwight David Eisenhower a fost cel de-al 34-lea președinte al SUA, militar din 1953 până în 1961. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate în Europa și a obținut gradul de cinci stele de General al Armatei.
https://kol.news/2024/11/militari-de-elita-care-au-schimbat-lumea-si-au-intarit-democratiile/