România Istorică

România Istorică ȘTIRI ȘI INFORMAȚII DIN ȘI DESPRE ROMÂNIA 10tv.ro - ȘTIRI ȘI INFORMAȚII

14/05/2024

Vlad Țepeș a băgat spaima în toată Europa.

03/01/2024

Bătălia de la Baia.

La data de 14 decembrie 1467 a avut loc Bătălia de la Baia între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matei Corvin. Campania regelui maghiar în Moldova a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tronul Moldovei, după ce acesta sprijinise răscoala nobilimii din Transilvania împotriva regelui Matei Corvin din vara anului 1467. Această răscoală a fost însă înăbuşită, iar regele ungar a decis organizarea unei expediţii militare la est de Carpaţi pentru a-l pedepsi pe Ştefan şi a pune pe tronul Moldovei pe Petru Aron, cel care era de acord cu intrarea țării sub sfera de influenţă maghiară. Astfel, armata ungară, condusă de însuşi Matei Corvin, porneşte din Braşov spre Moldova la sfârşitul lunii noiembrie 1467 şi după câteva ciocniri în trecătoarea Oituz, cetele armatei moldoveneşti se retrag, continuând însă să hărţuiască năvălitorii care ocupă oraşele Trotuş, Bacău, Roman şi Neamţ. În drum spre Suceava, armata maghiară va trece prin oraşul Baia, vechea capitală a Moldovei, locul unde Ştefan a hotărât să dea lupta decisivă cu armata lui Matei Corvin. În noaptea de 14 decembrie 1467 oastea moldoveană, a încercuit Baia, a dat foc oraşului şi s-a năpustit asupra năvălitorilor, zdrobindu-i într-o încăierare sângeroasă în care însuşi regele maghiar a fost rănit de trei săgeţi și o lovitură de lance. Astfel, Matei Corvin rănit în luptă, dispune retragerea armatei în Transilvania, această bătălie constituind ultima tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţă suzeranitatea asupra Moldovei.

30/12/2023

Moartea domnitorului Vlad Țepeș.
La data de 18 decembrie 1476, a murit domnitorul Ţării Româneşti Vlad Ţepeş, însă detaliile despre moartea marelui domnitor român, diferă de la sursă la sursă. Astfel, după unele izvoare documentare, se spune că Ţepeş a fost trădat de boieri şi a fost ucis într-o zi rece de iarnă a anului 1476, mai precis pe 18 decembrie, între dealurile care străjuiesc drumul de la Giurgiu la Bucureşti, la ieşirea din localitatea Daia. Este cunoscut faptul că revenit pentru a treia oară la domnie, Ţepeş a fost repus în scaunul Ţării Româneşti anul 1476 în momentul când turcii au atacat Muntenia și au trecut Dunărea pe la Giurgiu. Oştile lor, care înaintau spre Bucureşti, au fost așteptate de Ţepeş pe un deal la ieşirea din localitatea Daia, un loc ideal pentru o ambuscadă. Armata condusă de Ţepeş era pe punctul de a învinge oştile turceşti, dar Vlad a fost asasinat de oamenii unuia dintre boierii săi cu numele de Laiotă Basarab, chiar pe dealul de unde îşi conducea trupele. Acest moment e menţionat în trei izvoare istorice ale vremii, respectiv o cronică slavonă, alta provenind de la un călugăr austriac ce a fost martor la aceste evenimente şi al treilea, un document scris chiar de secretatul personal al domnitorului Ştefan cel Mare al Moldovei. Din cercetarea documentelor s-a stabilit că Vlad Ţepeş care conducea bătălia de pe deal, a fost surprins de un corp de oaste al boierului Laiotă Basarab și ucis cu numeroase lovituri de lance. Cei care au cercetat viaţa lui Ţepeş spun că trupul său ar fi fost înhumat în biserica mănăstirii Comana, iar capul ar fi fost trimis sultanului de la Stambul. Alții spun că din contră,Vlad Țepeș ar fi fost înmormântat în incinta mânăstirii Snagov, ba chiar există o ipoteză cu totul surprinzătoare și anume, că mormântul domnitorului s-ar afla într-o biserică din Napoli, întrucât după lupta din 1476 domnitorul ar fi fost luat prizonier, apoi răscumpărat de o fiică a sa, aflată în Italia şi că ar fi murit aici, fiind îngropat într-o biserică din Napoli. Chiar dacă nu se știe precis locul unde este înmormântat Vlad Țepeș, un lucru este cert și anume faptul că acest voievod a fost unul dintre cei mai viteji pe care i-a putut da neamul românesc de-a lungul istoriei.

26/12/2023

Cine a fost Gogu Constantinescu?

23/12/2023

Românii care au inventat elicopterul
Câți dintre noi știm, când vedem azi zburând un elicopter, că la invenția acestui aparat de zbor au contribuit masiv strămoșii noștri?
În 1907, Paul Cornu reușea primul zbor liber, fără intervenţia altor mijloace de susţinere a elicopterului, din exterior.
Astăzi, Paul Cornu este prezentat drept „inventator francez”, dar realizatorul primului elicopter care a zburat liber era urmașul unui român emigrat în Franța.
Aparatul său, Cornu II, a zburat pe 13 noiembrie 1907, timp de un minut, la o altitudine de 1,5 – 2 metri. Cu acest scurt zbor, Paul Cornu a intrat în istoria aviației.
Un alt pionier al elicopterului este românul Gheorghe Botezatu. Născut în Basarabia, Botezatu a realizat „caracatița zburătoare”, aparat care a decolat pe 18 decembrie 1922, la Dayton, Statele Unite.
„Caracatița” lui Botezatu a zburat peste 2 minute, la o altitudine de 1,8 metri. Ulterior, aparatul său va mai decola de peste 100 de ori, ceea ce l-a făcut pe celebrul Thomas Edison să-i trimită o scrisoare de felicitare.
Edison îi scria lui Botezatu: „Din câte știu, ai reușit să produci primul elicopter de succes”. Ca să înțelegem magnitudinea reușitei basarabeanului nostru, trebuie să precizăm că vor mai trece 20 de ani până ce un aparat de zbor american va reuși să depășească performanțele „Caracatiței zburătoare”!

01/12/2023

La mulți ani România!

30/11/2023
30/11/2023
În testamentul său, Regele Carol I şi-a reafirmat principiul după care a condus România: „totul pentru ţară, nimic pentr...
10/05/2021

În testamentul său, Regele Carol I şi-a reafirmat principiul după care a condus România: „totul pentru ţară, nimic pentru mine”.

„Liderii” noștri de azi se conduc după același principiu, doar că invers - „totul pentru noi, nimic pentru țară”

Ziua Dinastiei - pentru că principele Carol I de Hohenzollern a ajuns la Bucureşti la 10 Mai 1866. Ziua Independenţei - pentru că pe 10 Mai 1877 domnitorul Carol I a semnat Proclamaţia de...

09/05/2021

Povestea din spatele grupării radicale Wagner, lideri neonaziști.

Anul 1917 a fost hotărâtor pentru realizarea actului unirii. A fost anul în care armata română a influențat decisiv soar...
20/04/2021

Anul 1917 a fost hotărâtor pentru realizarea actului unirii. A fost anul în care armata română a influențat decisiv soarta frontului, prin victoriile hotărâtoare din vară asupra grupului de armate germane comandat de von Mackensen. În această ecuație, a contat rolul reorganizării și înzestrării armatei române cu sprijinul misiunii militare franceze în România.

Anul 1917 a fost hotărâtor pentru realizarea actului unirii. A fost anul în care armata română a influențat decisiv soarta frontului, prin victoriile hotărâtoare din...

22/10/2020

Marea Britanie, Germania, Bulgaria, Austria, Cehia, Norvegia, sunt doar câteva dintre statele occidentale în care Rusia a desfășurat acțiuni subversive, deconspirate de serviciile secrete ale țărilor respective.

În ultima perioadă de timp, Rusia a lansat o campanie agresivă de intimidare la adresa Europei, o campanie teroristă, menită să creeze teamă și insecuritate.

Noul documentar TV10 „Noviciok, matrioshka terorii”, prezintă doar o parte din cazurile de intervenție abuzivă a Kremlinului în statele occidentale, spionaj și asasinate politice, care demonstrează că regimul dictatorial al lui Putin a uitat demult de diplomație. Mai ales în contextul în care economia a luat-o vertiginos la vale, iar societatea e ca un butoi de pulbere.

Acum, în țara lui Putin, „trădarea” se pedepsește cu moartea.

Address

Piata Presei Libere Nr. 1, Sector 1
Bucharest
013701

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when România Istorică posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to România Istorică:

Videos

Share