Neoficial: Cuvinte Celebre

25/06/2024

04/06/2024

Manastirea Cocos

Manastirea Cocos se afla la 6 kilometri distanta de comuna Niculitel si la aproximativ 35 de kilometri vest de orasul Tulcea. Manastirea este condusa de o obste de calugari, avand drept hramuri Pogorarea Sfantului Duh (biserica mare) si Sfantul Ierarh Nicolae (paraclisul).

Manastirea este asezata intr-un loc retras, la poalele unui deal invaluit in mireasma padurilor de tei. Odata, demult, de pe acest deal s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic insotit de o bataie de toaca. Calugarii spun ca acest cantec se mai aude si astazi, uneori.

Prima atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679, cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii.

Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos, inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat.

Acestia au cumparat o bucata de pamant si au construit o mica biserica din nuiele lipite cu pamant, fara turle si fara clopote, respectand legile musulmane de atunci.

Aceasta biserica, cu reparatii facute in timp, a dainuit pana in 1910 cand a fost demolata. Pe locul fostului Altar a fost asezata o troita pentru aducere-aminte. Pentru ca era nevoie de un locas mai mare si mai trainic, parintele Visarion, devenit arhimandrit si staret al manastirii, construieste in 1853 o noua biserica din piatra si caramida, cu cheltuiala unui mocan ardelean instarit care, calugarindu-se, a donat manastirii intregul sau avut.

Prima biserica a avut hramul "Sfanta Treime". D**a razboiul de independenta s-au construit si cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 pana in 1884 urmeaza ca staret Daniel, in timpul staretiei se ridica clopotnita masiva si monumentala inalta de 30 m, existenta si astazi. In jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit cladirea chiliilor dinspre vest din fata bisericii, in stil oriental, un pridvor si cerdac pe ambele parti, acoperite cu olane.

In 1959 aceasta cladire a fost declarata monument istoric. Celelalte chilii construite de staretii Visarion si Daniel au fost demolate in 1910, odata cu cele doua biserici, d**a ce se incercase fara succes, consolidarea bisericii in 1853.

In 1909 devine staret arhimandritul Roman Sorescu, calugarit la Ciolanu si in 1910 termina constructia din partea de rasarit unde azi este staretia, paraclisul, bucataria si trapeza.

La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leaga de clopotnita d**a planul intocmit de arhitectul Toma Dobrescu si care la capatul dinspre rasarit se termina cu o frumoasa cladire cu doua etaje in care, in prezent, este muzeul.

La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale carei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrata de pietrari italieni d**a planurile arhitectului bucurestean Toma Dobrescu, este terminata in 1913.

Odata cu inceperea razboiului in 1916, o mare parte din cei 86 calugari care existau in 1914 au pornit in bejenie impreuna cu staretul, luand cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la intoarcere nu le-au mai adus in totalitate. Staretul Roman Sorescu inceteaza din viata in 1919 la numai 45 de ani.

Intre 1926 si 1929 s-a construit corpul de cladiri din dreapta clopotnitei, cu etaj si pridvor. Aici a functionat o vreme o scoala de cantareti bisericesti, iar in prezent este casa de odihna a episcopiei.

Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotnita, topind si clopotele. Lucrarile de restaurare au inceput in 1954 si s-au terminat in 1956, in timpul pastoririi episcopului Chesarie Paunescu, fiind staret protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate si chiliile din vest. Sunt instalate in clopotnita doua noi clopote de 500 kg si 375 kg.

In anul 1971, pe teritoriul comunei Niculitel, in apropierea manastirii, sapaturile arheologice au adus la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Acestia sunt crestini martiri din secolele III-IV. Inscriptiile in limba greaca din interiorul criptei atesta astazi moastele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moastele celor patru sa fie depuse in patru racle, la Manastirea Cocos din apropiere.

La 17 ianuarie 1973 sunt aduse in manastire si asezate la loc de cinste in biserica, intr-o frumoasa racla, moastele sfintilor martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip, ca o marturie incontestabila a credintei stramosesti. Praznuirea acestor martiri se face in fiecare an la data de 4 iunie.

Biserica este o constructie masiva din piatra in forma de cruce. Absidele din naos sunt adanci si foarte largi. Naosul se delimiteaza de pronaos prin doi stalpi voluminosi, cate unul pe fiecare parte, lipiti de zid. Are un pridvor inchis in care se intra printr-o usa masiva in doua canaturi, inalta, cu geam in partea superioara. Are al doilea pridvor deschis, sustinut de 6 coloane masive.

Naosul de 19 m latime in zona absidelor luminat de cate doua mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de cate o fereastra lata si inalta pe fiecare parte. Pronaosul si naosul au impreuna 24 m in lungime.

Biserica are 3 turle octogonale, strapunse de cate 8 ferestre inguste si inalte. Turla de pe naos este foarte masiva si inalta. Celelalte doua mai mici sunt asezate pe fiecare parte a pridvorului.

In exterior, peretele din dreapta naosului are o firida inalta, pictata. La fel o firida inalta si pictata este pe zidul din rasaritul altarului.

Pictura bisericii a inceput in toamna anului 1914, executata de pictorul italian F. da Biasse in stil neobizantin si s-a terminat in 1916. A fost restaurata intre 1957 si 1960.

Manastirea are un muzeu cu icoane vechi si obiecte de arta religioasa adunate din parohiile judetului Tulcea. Muzeul adaposteste si o colectie de carte veche, religioasa, in special romaneasca.

crestinortodox.ro

03/06/2024

Sf. Mucenici Luchilian, Ipatie , Pavel, Dionisie si Claudie; Sf.Mucenica Paula Fecioara

Sfantul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, imparatul Romei. El mai intai traia in paganatatea inchinarii de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, batran cu anii, cinstit la fata si alb la par. El isi avea locuinta aproape de cetatea Nicomidiei si slujea in capistile necuratilor zei. Iar d**a ce a fost luminat prin Sfantul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu doreste sa piara cineva, ci toti sa se mantuiasca, a inteles inselaciunea diavoleasca si ratacirea paganeasca, si a venit la cunostinta adevarului si a crezut intru Unul Dumnezeu cel adevarat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepadand si scuipand pe idoli.

Astfel, la batranete, s-au innoit tineretile lui ca ale vulturului, pentru ca s-a nascut prin Sfantul Botez si s-a lipit cu tot gandul si cu tot sufletul de dragostea lui Hristos.

El arata si celorlalti pagani desertaciunea si pierzarea necuratiei si-i povatuia spre mantuire, aducandu-i la Hristos Dumnezeul nostru cu invataturile sale si fiind multora pilda de intoarcere catre Dumnezeu. Iar iudeii care traiau acolo, vazand o schimbare ca aceea a lui Luchilian - de la inchinarea de idoli la credinta crestineasca -, si mai vazand ca multi, prin pilda si invatatura lui, lasa slujirea de idoli si se lipesc de crestini primind Sfantul Botez, s-au umplut de manie si de ura. Deci umplandu-se de zavistie ucigasii cei cumpliti ai Domnului, l-au parat si l-au dat spre judecata paganilor. Si a fost adus robul lui Hristos la cercetare inaintea lui Silvan, cornitele care era pe atunci in Nicomidia.

Iar Silvan a silit mult pe batran sa se lepede de Hristos si sa se intoarca la slujirea idoleasca, dar el nu s-a supus nicidecum. Atunci Silvan, umplandu-se de manie, a poruncit sa-l munceasca in multe feluri: i-au sfaramat falcile, l-au batut cu toiege fara de mila si l-au spanzurat cu capul in jos; apoi, d**a multe si cumplite munci, l-au aruncat in temnita.

Si a aflat Sfantul Luchilian in temnita patru tineri, aruncati acolo pentru credinta in Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel si Dionisie. Si bucurandu-se de ei, vorbea cu dansii despre Hristos Dumnezeu si ii intarea catre nevointa muceniceasca, ca sa nu se teama de vremelnicele munci pentru vesnica rasplatire din cer; sa nu se infricoseze de moarte, pentru viata ce va sa fie; nici sa-si crute floarea tineretilor lor pentru Hristos, Care le gateste in imparatia Sa fericirea cea neimbatranitoare. Astfel toti impreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se mangaiau in nadejdea lui Hristos.

Apoi, d**a cateva zile, Sfantul Luchilian a fost iarasi muncit impreuna cu ceilalti tineri si aruncat cu dansii intr-un cuptor inrosit. Iar Atotputernicul Dumnezeu a revarsat peste dansii mila Sa cea minunata, precum a facut de demult tinerilor evrei, care au fost in cuptorul Babilonului, pentru ca focul s-a prefacut in racorire si vapaia in roua, apoi, varsandu-se de sus si o ploaie mare, a stins desavarsit cuptorul; si Sfantul Luchilian cu tinerii au iesit nevatamati. O minune ca aceasta preaslavita a lui Dumnezeu, paganii cei orbiti cu necredinta si cu rautatea o socoteau a fi nu a puterii dumnezeiesti, ci a fermecatoriei crestinesti. Deci nedreptul judecator a osandit pe sfintii mucenici la moarte si i-a trimis in Vizantia, ca acolo sa-si ia pedeapsa. Si ajungand in Vizantia cei patru sfinti tineri - Claudie, Ipatie, Pavel si Dionisie -, au fost taiati cu sabia; iar pe Sfantul Luchilian l-au spanzurat pe cruce si, patrunzandu-l cu piroane peste tot trupul, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Iar ca el a fost rastignit pe Cruce de iudei, se arata in cantarea a treia a canonului, unde se dovedeste aceasta in urmatorul stih: "Iuda a vandut de demult ucigasilor de Dumnezeu pe izbavitorul Hristos, iar tu acum ai fost vandut de iudeii cei fara de lege".

Inca s-a numarat la cununa lor cea muceniceasca si Sfanta fecioara Paula. Aceasta s-a nascut din parinti credinciosi si din tinerete aprinzandu-se cu inima spre dragostea lui Hristos, isi pazea fecioria sa pentru Mirele Cel fara de moarte si se sarguia sa se afle vrednica de camara cereasca. Apoi, ramanand orfana de parinti si avand averi indestulate, inconjura temnitele si cerceta pe cei legati care patimeau pentru Hristos, cumparand cu aur pe strajeri pentru a intra in temnita la sfinti. Ea slujea robilor lui Hristos, dandu-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiti de foame si de sete le aducea hrana si bautura; celor dezbracati le dadea imbracaminte; trupurile cele ranite ale mucenicilor si bubele cele cu puroaie le tamaduia, spalandu-le, stergandu-le, punandu-le plasturi tamaduitori si invelindu-le cu panze curate. Si sarutandu-le ranile lor cele primite pentru Hristos, ii ruga cu lacrimi sa se roage lui Dumnezeu pentru dansa ca sa nu o lipseasca pe ea de mila Sa.

Aceasta mireasa aleasa a lui Hristos se ducea si la Sfantul Luchilian, care sedea cu tinerii in temnita din Nicomidia si se indulcea de invataturile lui cele folositoare. Iar cand sfantul era muncit impreuna cu acei tineri, ea privea la nevointa lor si in taina inimii sale se ruga cu dinadinsul lui Hristos pentru dansii, ca sa intareasca pe robii Sai si sa le dea rabdare si ajutor, ca sa poata rabda ei muncile pana la sfarsit, pentru slava sfantului Sau nume. Apoi, d**a ce se risipea multimea, ea se ducea la locul acela unde erau munciti sfintii si aduna sangele lor cel varsat pe pamant, si-1 pazea la sine cu o mare sfintenie. Iar cand duceau pe batran si pe cei patru tineri in Vizantia la moarte, ea ii urma slujindu-le.

Si d**a ce Sfintii tineri au fost taiati, aceasta sfanta fecioara le-a adunat cinstitele lor trupuri si le-a ingropat cu buna cucernicie. Iar d**a sfarsitul Sfantului Luchilian si a sfintilor tineri, facand cele de mai inainte, s-a intors iarasi in Nicomidia, slujind cu dragoste sfintilor mucenici. Deci, fiind cunoscuta de pagani ca este crestina, au prins-o si au adus-o la judecata inaintea aceluiasi Silvan. Acolo, d**a multe momeli amagitoare si indemnuri ingrozitoare, cornitele vazand-o neinduplecata, a poruncit sa o bata mult fara mila cu bete si cu toiege. Si slabind ea cu trupul, nu cu duhul, de ranile cele multe, i s-a aratat ingerul Domnului si a tamaduit-o. Deci mucenita castigand sanatate trupeasca, s-a aratat mai indrazneata si mai viteaza in munci. Atunci au batut-o cu asprime peste gura, deoarece a ocarat cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor.

D**a aceasta au aruncat-o in temnita si, scotand-o iarasi la cercetare, au aruncat-o intr-un cuptor foarte ars, dar a iesit din cuptor fara de vatamare; de vreme ce si la ea, ca si la sfintii mucenici cei mai dinainte, puterea lui Dumnezeu a racorit taria focului, ca sa nu se atinga vapaia cea arzatoare de mireasa lui Hristos. Iar d**a toate acestea, muncitorul a osandit-o la moarte si a trimis-o la Vizantia ca acolo sa-si ia pedeapsa, unde s-a sfarsit si Sfantul Luchilian cu acei tineri.

Si cand a ajuns mucenita lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a multumit lui Dumnezeu, Cel ce a invrednicit-o de cununa muceniceasca si de impartasirea cu sfintii. Apoi, rugandu-se Domnului cu dinadinsul, si-a plecat cu bucurie feciorescul sau cap sub sabie si, fiind taiata, a trecut de la cele de jos la cele de sus si a intrat in camara cea cereasca, intru bucuria Domnului sau, incununandu-se de preaiubitul sau Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu indoita cununa, a fecioriei si a muceniciei.

10/05/2024

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu

Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.

În sunet de clopote şi cântări duhovniceşti, icoana a fost purtată pe braţe de vlădicii Vasile şi Teoctist, urmaţi de toate vieţuitoarele chinoviei, şi aşezată cu mare cinste în paraclisul mănăstirii, unde s-a făcut şi întâia rugăciune de obşte înaintea preţiosului chip al Maicii Domnului. După ce au așezat icoana în paraclisul mănăstirii, Preasfinţitul Vasile Samaha s-a așezat în genunchi în fața acesteia, cerându-i Maicii Domnului iertare, crezând că a dorit să plece din Siria din pricina păcatelor săvârșite de către credincioșii de acolo. Cu greu s-a despărțit episcopul de icoana Maicii Domnului, plângând neîncetat.

Ca semn de recunoștință pentru rugăciunile împlinite de Maica Domnului la icoană, multă vreme au stat înşirate numeroasele bijuterii care erau donate de credincioșii recunoscători și care au fost folosite pentru împodobirea icoanei.

În anul 2008, icoana Maicii Domnului „Siriaca” a împlinit 50 de ani de când se află în Mănăstirea Ghighiu și cu această ocazie a fost restaurată și împodobită cu o ramă din aur, iar Maicii Domnului și Mântuitorului s-au aplicat aureole din aur cu perle și rubine naturale.

Specialiștii au spus atunci că icoana datează din secolul al XVI-lea, este pictată pe lemn de santal și este de proveniență din Rusia. Cum a ajuns în Siria nu știm, se pare că Patriarhia Antiohiei avea legături strânse cu Rusia. Icoana este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan.

În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

08/05/2024

Isaia

Capitolul 2

1. Vedenia pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos, pentru Iuda şi Ierusalim.
2. Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-acolo.
3. Multe popoare vor veni şi vor zice: "Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale". Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.
4. El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.
5. Voi, cei din casa lui Iacov, veniţi să umblăm în lumina Domnului!
6. Tu ai lepădat neamul Tău, casa lui Iacov. Ea este plină de vrăjitori şi de magi ca Filistenii şi ea face legământ cu cei de alt neam.
7. Pământul ei este plin de aur şi de argint, de comori fără număr, pământul ei este plin de cai şi de căruţe fără sfârşit.
8. Pământul ei este plin de idoli şi locuitorii se închină la lucrul mâinilor lor, înaintea celor făcuţi de degetele lor.
9. Şi omul va fi umilit şi muritorul va fi pogorât şi Tu nu-i vei ierta!
10. Intraţi în crăpăturile stâncilor şi ascundeţi-vă în pulbere, din pricina fricii de Dumnezeu, de strălucirea slavei Lui.
11. Ochii celui mândru vor fi smeriţi, mândria celor de rând va fi pogorâtă şi numai Domnul în ziua aceea va fi ridicat în slăvi,
12. Că Domnul Savaot va avea ziua Lui, se va ridica împotriva a tot ceea ce este mândru şi semeţ şi-l va pogorî.
13. Împotriva tuturor cedrilor Libanului şi stejarilor celor înalţi ai Vasanului.
14. Împotriva tuturor munţilor înalţi şi colinelor celor mândre.
15. Împotriva tuturor turnurilor ridicate sus şi zidurilor întărite.
16. Împotriva tuturor corăbiilor Tarsisului şi lucrurilor de preţ.
17. Mândria omului va fi pogorâtă şi semeţia celor muritori va fi smerită; în ziua aceea numai Domnul va fi înalt;
18. Şi toţi idolii vor pieri.
19. Iar oamenii vor intra în scorburile stâncilor, în prăpăstiile şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea slavei Lui, când va veni El ca să lovească pământul.
20. În ziua aceea idolii de argint şi de aur, pe care omul i-a făcut ca să li se închine, vor fi părăsiţi ca să fie sălaş şobolanilor şi liliecilor.
21. Iar el va intra în crăpăturile stâncilor şi în prăpăstiile munţilor, de frica Domnului şi de strălucirea slavei Lui, când va veni El ca să lovească pământul.
22. Nu mai nădăjduiţi în omul cel muritor, în nările căruia nu este decât o suflare! Oare, ce putere are el?

05/05/2024

Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști

În ziua luminatului praznic al Învierii lui Hristos, în toată Săptămâna Luminată, precum și la Odovania Paștilor (miercuri, înainte de Înălțarea Domnului), rugăciunile dimineții și ale serii sunt înlocuite de rostirea Ceasurilor, după următoarea rânduială:

Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. (de trei ori)

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat. (de trei ori)

Apoi se citește IPACOI, glasul al 4-lea:

Venind mai înainte de zori cele ce au fost cu Maria şi găsind piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: Pentru ce-L căutaţi printre morţi, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare! Alergaţi şi vestiți lumii că S-a sculat Domnul, omorând moartea, că este Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce mântuieşte neamul omenesc.

Apoi CONDACUL, glasul al 8-lea

De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel Ce dai celor căzuţi ridicare.

Și aceste tropare:

În mormânt cu trupul, în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un purtător de viaţă, ca un mai înfrumuseţător decât raiul, cu adevărat şi mai luminat decât orice cămară împărătească s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, Izvorul Învierii noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce eşti locaş sfinţit dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te! Că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, Stăpână.

Apoi: Doamne miluieşte (de 40 de ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le (de trei ori).

27/04/2024

Isaia

Capitolul 1

1. Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim, în vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda.
2. Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.
4. Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
5. Pe unde să mai fiţi loviţi voi, cei ce mereu vă răzvrătiţi? Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită.
6. Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
7. Ţara voastră este pustiită, cetăţile voastre arse cu foc, ţarinile voastre le mănâncă străinii înaintea ochilor voştri, totul este pustiit, ca la nimicirea Sodomei.
8. Sionul ajuns-a ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată!
9. Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei!
11. Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi!
12. Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu!
13. Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!
14. Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
15. Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!
16. Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!
17. Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
18. Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cm e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.
19. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca.
20. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte.
21. Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă şi plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigaşi.
22. Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă;
23. Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu judecă orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge până la ei.
24. Pentru aceasta zice Domnul, Dumnezeul Savaot, puternicul lui Israel: Răzbuna-Mă-voi împotriva asupritorilor Mei şi Mă voi întărâta cu răzbunare asupra vrăjmaşilor Mei!
25. Voi întoarce mâna Mea împotriva ta şi te voi curăţi de toată zgura ta, ca în cuptor.
26. Voi întoarce judecătorii tăi să judece ca la început şi sfetnicii tăi ca odinioară. După aceasta te vei putea numi iarăşi cetate dreaptă, oraş credincios.
27. Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă, prin dreptate.
28. Domnul va zdrobi pe cei răzvrătiţi, iar cei ce au părăsit pe Domnul vor fi nimiciţi.
29. Ei vor fi ruşinaţi pentru dumbrăvile sfinte pe care le-au îndrăgit şi se vor roşi la faţă din pricina grădinilor pe care le-au ales.
30. Vor fi ca un stejar ale cărui frunze cad şi ca o grădină fără nici un strop de apă.
31. Cel puternic va fi ca puzderiile de câlţi şi faptele lui ca o leasă de mărăcini. Şi aceia şi aceasta vor arde laolaltă şi nimeni nu va putea să-i stingă.

24/03/2024

Ioil

Capitolul 4

1. Căci iată în zilele acelea şi în vremea aceea, când voi întoarce pe Iuda şi pe Ierusalim din robie,
2. Aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în valea lui Iosafat şi Mă voi judeca acolo cu ele pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea Israel, pe care au împrăştiat-o între neamuri şi ţara Mea au împărţit-o în bucăţi.
3. Căci ei au aruncat sorţi asupra poporului Meu, au dat copilul pentru o desfrânată şi fata tânără au vândut-o pentru vin şi au băut preţul ei.
4. Ce-Mi căutaţi ceartă voi, Tirule şi Sidonule, împreună cu toate ţinuturile Filisteii? Oare vreţi să vă răzbunaţi împotriva Mea? Dacă vreţi să vă răzbunaţi asupra Mea, îndată voi face să cadă răzbunarea asupra capetelor voastre.
5. Voi aţi luat aurul şi argintul Meu, precum şi odoarele Mele, şi le-aţi dus în palatele voastre.
6. Pe fiii lui Iuda şi pe cei ai Ierusalimului i-aţi vândut Grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.
7. Iată Eu îi voi stârpi din ţinutul unde i-aţi vândut şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
8. Şi voi vinde pe fiii şi pe fiicele voastre feciorilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde Sabeenilor, popor tare departe, căci aşa a grăit Domnul.
9. Daţi neamurilor de ştire lucrul acesta: Pregătiţi-vă de război! Înflăcăraţi vitejii! Toţi bărbaţii buni de luptă să dea fuga şi să se apropie.
10. Faceţi din brăzdarele voastre săbii şi din secerile voastre lănci! Cel slab să zică: "Eu sunt viteaz!"
11. Alergaţi în grabă şi veniţi, voi, toate popoarele din jur, şi adunaţi-vă aici! - Acolo, coboară, Doamne, pe vitejii Tăi!
12. Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur.
13. Aduceţi seceri, căci holda este coaptă, veniţi, coborâţi-vă, căci teascul este plin, albiile dau peste margini; fărădelegile lor n-au seamăn.
14. Mulţimi şi iar mulţimi în Valea Judecăţii. Căci aproape este ziua Domnului în Valea judecăţii!
15. Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd lumina lor.
16. Din Sion Domnul va striga puternic şi din Ierusalim va slobozi tunetul Său: pământul şi cerurile se vor cutremura atunci.
17. Atunci veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care sălăşluieşte în Sion, în muntele cel sfânt al Meu; Ierusalimul va fi altarul Meu, iar străinii nu vor mai trece pe acolo.
18. Şi în vremea aceea, din munţi va curge must, văile vor fi pline de lapte, toate pâraiele din Iuda vor şerpui umplute de apă, iar din templul Domnului va ieşi un izvor oare va uda valea Şitim.
19. Egiptul va fi pustiit şi Edomul se va preface în ţinut nelocuit, din pricina silniciilor împotriva fiilor lui Iuda, fiindcă au vărsat sânge nevinovat în pământul lor.
20. Dar Iuda va fi locuit în veci şi de-a pururi şi Ierusalimul din neam în neam.
21. Voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat; şi Domnul va locui Sionul în veac.

24/03/2024

Scrisoarea Sfântului Teodor Studitul despre eretici

ŞTIIND că este erezie, să fugi de erezie, încît nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie” – scrisoare a Sfîntului Teodor Studitul

Epistola 39

Egumenului Teofil

Voiam mai degrabă să scriu sfinţiei tale, însă nu am avut bun prilej, fiind păzit cu străşnicie. Dar fiindcă a bi­ne­voit bunul Dumnezeu să‑mi dăruiască şi chipul, şi per­soa­na [prin care să‑ţi scriu], îmi împlinesc şi eu, smeritul, do­rirea mea şi te salut şi te îmbrăţişez, părintele meu du­hov­nicesc şi cu adevărat preaiubit. Căci, chiar dacă stă­pâ­ni­torii veacului acestuia ne‑au despărţit trupeşte, însă nu au destrămat şi dragostea[1] şi relaţia noas­tră, a unuia cu altul, şi care are ca [temelie] pe Dum­ne­zeu, ci mai degrabă au întărit‑o[2]. Căci sunt con­vins că şi cuvioşia ta doreşte de nevrednicia noastră şi [mai sunt con­vins] că rămâne neclintită în împotrivirea or­todoxă şi plăcută lui Dumnezeu, [împotri­vire] de care tu ai dat dovadă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi la început, şi la sfârşit, ca unul care ai ales împreună cu noi, smeriţii, prigoana pentru dreapta cre­dinţă. Şi, chiar dacă cei puternici nu au vrut, totuşi au fă­cut în aşa fel ca să nu‑i trimită pe mulţi în surghiun şi să‑i închidă, ca de aici să convingă lumea că numai noi ne în­grădim şi sun­tem deosebiţi de ei şi că nu mai sunt alţii care se îm­po­tri­vesc [lor][3]. Dar chiar şi aşa, mulţi la nu­măr, în vremea stă­pânirii lor[4], fie din frică, fie din icono­mie [dum­ne­ze­ias­că] s‑au ascuns, încât îl putem asculta pe dum­ne­ze­ies­cul David, strigând: „Îi voi număra pe ei şi se vor înmulţi mai mult decât nisipul” (Ps. 138, 18). Căci nu este ceva mic şi ascuns necucernicia lor, ci ceva foarte mare şi lim­pe­de pentru cei ce au minte. Iconomia lui Hris­tos, prea­sfin­ţia ta, au întors‑o pe dos, după capul lor, dog­matisind, prin adulter şi însoţirea adulteră[5], ca icono­mie mân­tui­toa­re pentru Biserică, [tocmai] călcarea Evan­gheliei, [arun­când] sub anatemă pe cei care nu primesc aşa [cum zic ei]. Au nimicit Evanghelia prin dezlegarea [ne­res­pec­ta­rea] unei singure porunci, spunând pe faţă că dezlegarea este iconomie a lui Dumnezeu. Căci, precum s‑a scris, cel care plineşte toată legea, dar greşeşte într‑o singură [po­run­că], s‑a făcut vinovat de toate (Iac. 2, 10). Aceştia însă pen­tru o greşeală – sau mai bine zis pentru greşelile celui adul­ter şi a celui ce a unit prin adulter[6] şi ale celor ce au fost de acord cu adulterul şi ale tuturor celor ce au vreo păr­tăşie cu cel adulter (căci nu sunt des­părţiţi unii de alţii: cei ce au făcut [adulterul] şi cei ce sunt de acord cu el[7]) – nu zic că sunt vinovaţi, ci iconomi ai lui Dumnezeu, şi că min­cinos este cel ce‑i arată a fi vi­novaţi. Dar se în­stră­i­nea­ză şi sfinţii de [aceşti] „iconomi” ai lui Dumnezeu, căci nici un sfânt nu a călcat legea lui Dumnezeu, nici, căl­cându‑o, nu se poate numi sfânt. Iar ei, expunând pe faţă, ca pe o lege de necălcat a lui Dum­nezeu, dogma [lor, ce constă] în călcarea de lege şi dând anatemei pe cei care nu sunt de acord cu ei în aceasta (şi e limpede că sfinţii din cer şi de pe pământ nu sunt de acord cu adulterul), au ară­tat pe faţă că, prin dez­legarea unei singure porunci a Evan­gheliei, au întors pe dos nu numai întreaga Evan­ghe­lie – prin aceea că au ho­tărât în sinod iconomia mân­tui­toa­re pentru Biserică şi au pus ca să fie şi să se numească lege de necălcat o icono­mie ba­zată pe călcarea a toată po­run­ca şi [însăşi] călcarea aces­teia [a poruncii lui Dum­ne­zeu] –, ci că au dat anate­mei şi pe sfinţii care nu sunt de acord cu ei, fiindcă nici Dumne­zeu nu este. Şi, pe scurt, ce să mai spunem multe, cât nici epistola nu poate în­că­pea? Cum­plită cacodoxie[8] a fost dogmatizată în Biserica noas­tră – în­săşi erezia adul­terină – care, împreună cu schim­barea Evan­gheliei, a dezlegat şi dumnezeieştile ca­noa­ne prin dez­vinovăţirea celui ce a unit prin adulter[9] [şi] care a fost ca­terisit de ele. Căci dacă Evan­ghelia au neso­co­tit‑o, greu [se vor porni] să se în­gri­jească de sfintele ca­noa­ne.

Deci, împreună cu salutarea mea către tine, pe acestea am socotit necesar să le amintesc părinţimii tale ca, ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să‑i pomeneşti la dumneze­ias­ca liturghie, în preasfânta[10] ta mănăstire. Fiindcă cele mai mari ameninţări spuse de sfinţi zac asupra celor ce se învoiesc[11], chiar numai să‑i primească la masă[12]. Şi da­că ar zice cuvioşia ta cm de nu am spus aceasta mai îna­in­te de robie, ba că şi noi i‑am pomenit pe cei din Bi­zanţ, ace­ea să ştie că [atunci] nu fusese sinod, nici era pro­nun­ţa­tă anatema şi dogma cea rea[13]. Şi mai înainte de acestea nu era sigur dacă trebuia să ne depărtăm cu totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtăşi­rea pe faţă cu ei, dar să‑i pomenim [totuşi], printr‑o ico­no­mie cu­ve­ni­tă, până la o vreme. Dar când necre­dinţa ere­tică a ie­şit limpede pe faţă şi a fost dată la ară­tare prin sinod, tre­buie de acum să‑ţi arăţi pe faţă evla­via ta, îm­preună cu toţi ortodocşii, prin faptul de a nu te îm­păr­tăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreu­nul din cei aflaţi în sinodul cel adulter sau care cu­getă la fel cu el [cu sinodul adulter]. Şi este drept, cu­vioase pă­rinte, ca în­tru toate să fii iubitor de Dumnezeu, precum îţi este nu­me­le, şi să iubeşti şi în aceasta pe Dumnezeu. Căci Gură de Aur nu numai pe eretici îi do­vedeşte cu mare şi pu­ter­nic glas ca duşmani ai lui Dumnezeu, ci şi pe cei ce se împărtăşesc cu unii ca aceştia.[14] Şi dacă nici tăria ta nu este în siguranţă, atunci cine se va mai mântui? Şi dacă cel care, prin puterea lui Dumnezeu, ca unul ce e sfânt, a avut îndrăzneală înainte de [a se arăta] erezia de­să­vârşită, dar acum, după [arăta­rea] ereziei [pe faţă], se re­­trage, cm va cuteza altul să mârâie ceva? Şi dacă tag­ma mona­hi­cească nu le socoate pe toate gunoaie, mă refer la mă­năs­tiri şi toate din jurul lor[15], cm va dispreţui mi­rea­nul pe fe­meie şi pe copii şi ce­lelalte? De aceea îţi aduc aminte, ca un frate preamic şi copil [al tău], să nu tă­cem[16], ca să nu ne facem strigare a Sodomei; să nu cru­ţăm cele de jos, ca să nu pierdem cele de sus; să nu pu­nem piatră de po­ticnire Bisericii lui Dumnezeu, Care [poate] fi li­mi­ta­tă chiar şi la trei ortodocşi, după sfinţi, ca să nu fim osândiţi de hotărârea Domnului. Şi nu pentru mi­ne spun acestea, eu, ticălosul – căci mie, chiar dacă e în­drăzneţ lucru a zice, a muri pentru adevăr îmi este câş­tig şi bucurie şi viaţă, de vreme ce mă în­tă­resc prin sfin­te­le voastre rugăciuni –, ci pentru dragostea dintre noi, cea dintru început şi duhov­nicească, şi pentru folosul de ob­şte. Căci dacă Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Stăpânul tu­turor, S‑a dat pe Sine pentru toţi jertfă lui Dum­nezeu şi Ta­tălui, ce Îi datorăm şi cât nu trebuie să răb­dăm şi să pă­ti­mim pentru El noi, mo­nahii, care ne‑am răs­tignit prin le­pă­darea [de lume] şi care cu adevărat, iar nu în chip ne­fo­lo­sitor, ne‑am lepădat [de lume]? Fiindcă nu numai din în­făţişarea din afară tre­buie judecate lucrurile (căci mulţi se ascund sub mască, nefiind [de fapt] ceea ce se arată a fi), ci din fapte se fac limpezi în­fă­ţi­şările.

Aşadar, dacă mo­nahi sunt unii în vremurile de acum, să arate prin fap­te. Iar fapta mona­hului este ca nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând îna­intea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie şi pentru împărtă­şirea cu ere­ticii, spre a lor pierzanie.

Adânca smerită cugetare a sfinţiei tale, ca una ce a ac­cep­tat subiectul [acesta de discuţie], m‑a făcut să vorbesc mult în deşert. Iar tu, părinte, roagă‑te şi prearoagă‑te pen­tru mine, cel stricat şi păcătos, că mai cu seamă te do­resc pe tine. Iar cel ce este întemniţat împreună cu mine[17] ase­menea te salută şi are nevoie de rugăciunile tale.

[1] Mai exact: „felul nostru comun de a cugeta”.

[2] Suferinţele pentru Dumnezeu şi dreapta credinţă întăresc mintea fie­căruia în har şi mărturisire. Deoarece baza relaţiilor dintre ei era dreap­ta cugetare despre Dumnezeu şi dragostea către El, înseamnă că cu cât relaţia lor cu El se întărea prin suferinţe, pe atât şi relaţia dintre ei se întărea. Şi atunci despărţirea trupească se face pricină de inten­si­ficare a simţirii reciproce. Aceasta este baza relaţiilor între credin­cioşi şi în Biserică.

[3] Interesantă stratagemă: Prin trimiterea în surghiun a puţinor oa­meni, dorea să se arate că aceştia sunt răzvrătiţi în mod real şi că nu pen­tru dreapta credinţă au fost ocărâţi, căci iată că mulţi de aceeaşi cre­­dinţă cu ei nu au fost exilaţi. Deci, de fapt nu credinţa lor ar fi fost pro­­blema, ci ticăloşia lor.

[4] A împăraţilor eretici.
[5] E vorba de acceptarea sinodală a adulterului împăratului bizan­tin.

[6] Preotul Iosif care a acceptat să săvârşească o asemenea cununie nelegiuită.

[7] Sunt la fel de vinovaţi.

[8] Rea credinţă.

[9] În sensul că a oficiat căsătorie adulteră.

[10] Euagestath: în sensul de curată de orice erezie.

[11] Fac pogorăminte.

[12] În sensul că le sunt prieteni, căci poţi primi în casă un eretic ca să‑l ajuţi: de pildă, să‑l hrăneşti, dacă e înfometat.

[13] În sensul că adulterul nu era ratificat sinodal cm făcuseră mai pe urmă la acel fals sinod.

[14] Despre proorocii mincinoşi, PG 59, 557‑558.

[15] Mulţi monahi nu voiau să intre în conflict cu ereticii, pentru că ast­­fel trebuiau să lase mănăstirile şi să plece în surghiun.

[16] Uneori şi tăcerea este vinovată: atunci când ar trebui să mărturi­sim dreapta credinţă şi nu o facem.

[17] Sfântul Nicolae Studitul, ucenicul cuviosului Teodor, care l‑a şi ur­­­mat în surghiunul său.