22/03/2024
CUM CÂȘTIGĂM BANI LA ȚARĂ?
În urma mesajelor voastre unde eram întrebată din ce trăim dacă ne mutăm la țară, sau cm câștigăm bani, am decis să dezvotăm subiectul.
Nu știu dacă a mai fost tratat anterior, dar am să scriu și eu pledoaria mea. Vreau să pornesc din start cu mențiunea că tot ce voi scrie mai jos, sunt percepțiile mele, punctele mele de vedere extrase din tot ce am trăit până acum și nu este obligatoriu să fie împărtășite de toată lumea.
În primul rând, v-aș ruga să ne întoarcem în timp, la copilăria noastră, pe care majoritatea am petrecut-o la țară, pentru că altfel nu s-ar activa acest dor, această memorie afectivă. Acolo, în copilăria noastră, erau niște părinți, sau niște bunici, care... din ce trăiau? A murit vreunul de foame? Ce făceau ei ca să-și câștige existența? Și nu doar că n-au murit de foame, dar dacă vă amintiți bine (și cred că tuturor ni s-a întâmplat), când ne întorceam de la țară, veneam încărcați cu de toate, de ne ajungeau produsele luni de zile. Și atunci, nu vă întrebați de unde?
Apoi, mai trebuie să specific un amănunt esențial: cei ce hotărăsc să abandoneze viața la oraș, în favoarea vieții la țară, trebuie să-și evalueze foarte bine forțele!... Forța de muncă! Nu te muți la țară doar să bei cafea pe cerdac! Fructele, legumele, animalele, nu cresc chiar singure. În plus, viața la țară nu este despre sădit flori și plantat caiși. Asta se face la o casă din oraș, unde ai 300mp de curte. Părintele Arsenie spunea că unul dintre cele mai mari păcate ale omului, față de el însuși, este pierderea timpului. Și credeți-mă că așa e! La oraș, munca se concentrează între câțiva pereți de beton, la țară, munca este inepuizabilă. Nu ai timp să lenevești, să freci menta, cm se spune. Iar acest aspect este extrem de benefic, pe cât de istovitor ar părea la prima vedere, pentru că muncind, ai puțin timp, spre deloc, să-ți învârți în cap idei proaste. Să macini în moara minții, gânduri fără esență.
Iar acum am să trec la subiectul care face discuția: cm ne câștigăm existența la țară? În primul rând, nu a zis nimeni că nu ai voie să ai un job, dacă te muți la țară! Așa cm mergi la lucru de la bloc, poți să parcurgi câțiva km în plus și să mergi liniștit la job. Doar că, făcând acest lucru, realizezi că nu-ți mai permiți să pierzi niște ore din viața ta, adică realizezi că ai devenit sluga angajatorului care se folosește de tine non-stop. Și nu mai ai timp de ale tale. Dar dacă locul de muncă presupune 8 ore, atunci totul e perfect. Spun 8 ore, petru că există cei trei 8 magici: 8 ore de muncă, 8 ore de somn, 8 ore de relaxare. Cei de pe urmă îi dăruiți casei, vă relaxați muncind! În acest fel aveți și venitul care să vă ofere confortul emoțional, aveți și timp pentru treburile gospodărești. O altă latură importantă este somnul, odihna! Cu ani în urmă, locuind la bloc, mă culcam târziu, la 3, 4 dimineața, pierzând mult timp pe net. Acum nu mai am timp de astfel de inutilități, pentru că animalele mele mă așteaptă când se crapă de ziuă și m-au determinat ca la ora 22, maxim la ora 23 să dorm. Dar am mai câștigat ceva în felul acesta: organismul uman se regenerează în timpul somnului. Dar nu în orice fel de somn, ci în intervalul orar 22.00 - 03.00 dimineața. Iar dacă eu mă culcam la ora 3, practic săream peste beneficitatea vitală a somnului. Firește că mi-am șubrezit și sănătatea...
Pentru cei care vor să renunțe de tot la job-uri și să facă ce fac eu, adică să trăiesc pe principiul libertății totale, aici discursul se schimbă radical. Pentru că intervin talanții! Pe fiecare om l-a înzestrat Dumnezeu cu o multitudine de aptitudini. Noi folosim până în 10% din capacitatea creierului, talentele noastre le-am abandonat în folosul sclaviei generatoare de venituri imediate, unii nici măcar nu s-au sinchisit să-și descopere aptitudinile, iar forța de muncă, practic puterea noastră interioară, o dăm altora (angajatorilor). Chiar și așa, folosim până în 30% din ea. Am să vă spun care este situația mea: venitul nostru lunar se rezumă cam la 1600 lei, plus alocația de care nu mă ating, pentru că nu am nevie de ea. Acest venit reprezintă o indemnizație ( de care m-aș fi lipsit bucuroasă, a copilului meu care are diabet). Restul banilor îi facem folosindu-ne de muncă și talanții pe care i-am descoperit în noi înșine. Soțul meu fiind artist, am creat un program artistic de ursire la nunți și botezuri, la care participăm cu toții, care este foarte apreciat și din care ne suplimentăm veniturile. În plus, soțul este solicitat pentru programele de muzică ușoară, la diferite evenimente. Nu vă imaginați că sunt multe, sau că vorbesc de foarte mulți bani! Sunt atât cât să trăim decent și frumos, plătind la stat toate dările și neavând datorii la nimeni. Tot în sensul suplimentării veniturilor, acord consultații terapeutice, fac masaje, ceaiuri, creme, tincturi, siropuri, pe care le vând celor care au nevoie și au înțeles ce fac. Repet: toate aceste suplimente financiare, nu sunt mari, ci sunt suficiente! Și când spun ”suficiente” mă refer la un alt aspect important: ce însemnă pentru voi banii? Pe vremuri intram în sevraj dacă mai aveam 500 lei în portofel. Acum, habar n-am câți bani am, sau dacă am. Pentru că nu mai e important pentru mine acest aspect. Știu că am ce mânca, știu că pot trăi și cu puțin, chiar cu foarte puțin, pentru că pe primul loc acum e sufletul meu, liniștea mea, armonia din mine și din căminul meu, prioritatea de a face lucruri bune și frumoase pentru mine și ai mei. Acum, timpul vieții mele este doar al meu! Pe vremuri pierdeam 8 ore într-o instituție importantă, plimbând hârtii dintr-un birou în altul și bând cafele pe scări, dar plecam spre serviciu, în fiecare dimineață, cu teama că mi-l pot pierde oricând. Acum, am grijă să nu mă pierd pe mine și să nu-L pierd pe Dumnezeu. Da! Este o grijă mai mare, dar este net superioară celeilalte.
În jururl meu, între cunoștințele mele care au luat aceeași decizie ca mine, veniturile se suplimentează cu diverse servicii: unii fac conserve, alții fac prăjituri, unii vând ce cultivă, alții comercializează pui de tot felul, iepuri, cresc vite, alții ciuperci, unul și-a făcut o mini-pensiune, altul un punct gastronomic local, un altul pictează, alta este croitoreasă, un altul are gater, altul face porți din metal, sau de lemn, altul troițe. etc. Și nu vă imaginați că nu se vând, sau nu e de lucru. Timp și forță să fie, că de restul are grijă Dumnezeu. Și dacă tot L-am pomenit de-a lungul postării, mai trebuie să vă spun un amănunt foarte important: lăsați-vă viața în mâinile Lui Dumnezeu!!! Aici este marea găselniță a tuturor lucrurilor! Pentru că noi oamenii credem că suntem proprii noștri stăpâni, ceea ce e și adevărat, dar și greșit. Noi ne suntem stăpâni, atâta timp cât avem ce stăpânii, de aceea este importantă această întoarcere la glie! Dar stăpân peste viața noastră este doar Dumnezeu. Nimic nu este posibil fără sprijinul Lui!
Un alt aspect decisiv este cuantumul venitului și cât de snobi, de fițoși și de parveniți suntem. Adică... Dacă îți dorești să te muți la țară, dar standardul tău e de mii de euro pe lună cu pixu-n dinți, mai bine stai acolo unde ești, că stai bine. Dacă țelul tău este să fii sclavul societății moderne ca să-ți poți face concedii în Dubai (am luat primul exemplu care mi-a trecut prin minte), la fel, stai unde ești! Dacă nu poți mânca dimineața un ou fiert cu brânză și cepă, la prânz un orez sau o mazăre (urzicile scăzute sunt pe post de trufe! 😜 ) iar seara un ceai cu pită cu unt, la fel, stai acolo unde ești și papă salamuri crude cu zeci de E-uri dar pe bani foarte mulți, că prostia e un lux de care ne desprindem greu.... papă grătare din porci care ajung în 8 luni la 200 kg și tu plătești antibiotocele, nu carnea, papă creveți care se dau a fi proaspeți, pe gheață, dar au făcut sute, poate mii de km până la tine-n farfurie, papă sparanghel adunat cu umilința conaționalilor tăi care au ales și ei să fie sclavi, nu a pământului lăsat de strămoșii lor, ci a străinilor și asta pentru simplu fapt că banul e primit instant, nu așteaptă recoltarea ca să fie stăpâni pe banii lor. O altă problemă serioasă este vestimentația! Dacă scopul tău în viață este să te îmbraci de la Prada, Armani, Ralph Lauren ș.a. m.d. și nu ești dispus să te ”înjosești” îmbrăcându-te lejer și modest, cu haine de lucru, e cazul să te mai gândești dacă vrei la țară. Și exemplele pot continua!
Așadar, dacă vreți să vă mutați la țară, adunați-vă forțele, puneți-vă în valoare talentele, aptitudinile, voința! Fiți creativi și co-creatori ai propriei vieți! Nu vă temeți de gura lumii și de prejudecăți, pentru că nu vă dă nimeni o bucată de pâine! În schimb, pâinea pe care voi o veți frământa cu dragoste, nu cu obligație, va fi darul cel mai de preț pe care-l veți pune dinaintea copiiilor voștri! Viața la țară este. pe de altă parte, o mare și continuă provocare, de la vecinii pe care-i vei avea, obideiurile și stilul lor de viață, la educația lor, ancorajul în diverse lucruri, până la lucrurile pe care le ai de făcut. Și zilnic îți vor veni idei, ba să faci una, ba alta, îți trebuie și aia și ailaltă, începi să experimentezi, să dezvolți, să inovezi. Și toate ți se par insuficiente și-ai vrea să mai faci ceva, sau îți propui să mai încerci și pe tanda și pe manda. Dar un lucru e sigur: nu te vei plictisi niciodată! Eu sunt la început, chiar dacă sunt țărancă de când mă știu. Am multe de făcut și_l rog pe Dumnezeu să-mi țină sănătatea, ca să le pot duce până la capăt. Mie îmi și plac începuturile, drept care la țară totul e la început.
Un alt aspect este instruirea copiilor... Dar e o motivație surogat care pansează conștiința unora, care susțin că nu se mută la țară pentru că e copilul la școală. Credeți-mă!... și eu am spus la fel. Asta pentru că am omis să-mi amintesc că toți oamenii mari au plecat din lumea satului. Există școli și la sat, unele chiar mai bune ca la oraș! Profesorii sunt altfel, au o altă dragoste față de prunci, pentru că nu s-au pervertit la șpăgărelile fără cusur ale orășenilor. Și chiar sunt profesori buni!
În fotografiile de mai jos, pe care am ales să le postez ca și chezășie că v-am împărtășit un adevăr de viață, este răspunsul pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să nu-mi pară rău pentru ce-am ales, ca să nu mă îndoiesc nici o clipă. A pus peste mine, peste casa mea și peste ograda mea, cel mai frumos curcubeu. Asucultață-vă inima, nu minea! Mintea-minte!
Ș-am să mă sui pe curcubeu
Să mă duc unde vreau eu!
