~ Privește lumea altfel ~
Revistă de lifestyle și cultură
www.larevista.ro
(59)
LaRevista.ro există din 1 martie 2013 ca publicație liberă de lifestyle și cultură, loc în care-și dau întâlnire oameni deștepți, ca să privească lumea altfel. Revista a atras atenția mai ales prin interviurile exclusive cu personalități de marcă ale scenei românești sau cu cele cunoscute în lumea întreagă: Ethan Hawke, Joe Cocker, Isabel Allende, Tracy Chevalier, Lawrence Grobel, Waris Dirie sau
Brigitte Bardot, ca să menționăm doar câteva nume. Interviul care v-a plăcut cel mai mult rămâne însă cel cu Luca Dotti, fiul lui Audrey Hepburn, pe care l-am mai chestionat o dată, în iunie 2015. Cele mai multe dintre aceste interviuri au reprezentat o premieră în presa românească și au rămas, de altfel, unice în peisajul media autohton. Stăm de vorbă cu personalități remarcabile sau cu oameni care, deși nu sunt celebri, au povești demne de dat mai departe. Scriem despre lucruri care ne merită atenția, că e vorba de cărți, evenimente artistice, istorie, sănătate și sport, și condimentăm atmosfera cu frivolități din domeniul modei și al frumuseții. În plus, vă împărtășim, din când în când, opinii și povești personale care ne aduc mai aproape de voi, într-o prietenie care ne ține strâns legați, zi de zi, de peste patru ani. Vă mulțumim.
💋
Notă: dacă nu sunt însoțite de o altă sursă, toate fotografiile publicate pe această pagină provin de pe platformele tumblr.com sau pinterest.com sau din arhiva mea personală. Ne găsiți și aici:
https://www.pinterest.com/larevistaro/
https://twitter.com/LarevistaRo
https://www.instagram.com/corinastoica_larevista.ro/
Before planet Earth was here
I was riding a lightyear
And then I was Eve
The immortal queen 👑👑👑
"Immortal Queen" from Sia's new album 'Reasonable Woman' is out now: https://sia.lnk.to/reasonablewomanOrder the vinyl: https://sia.lnk.to/ReasonableWomanVin...
- Cum ţi-ar plăcea să îmbătrâneşti?
- Încet.
Rona Hartner, in singurul interviu pe care l-am facut impreuna. Plecarea ei m-a intristat atat de mult.
Te iubim, Rona!
Nici eu nu m-am îndoit vreodată de calitatea ei de artistă. E chiar una pe care o admir dintotdeauna, pentru sinceritatea cu care se dăruiește. RONA HARTNER, la belle tornade brune, într-un interviu inedit, în care vorbește despre lucrurile importante pentru ea și își mărturisește sl...
"C’est un déchirement pour moi, c’était quelqu’un de formidable, d’une grande générosité, dans le jeu comme dans la vie."
Libération, despre Rona Hartner. 💔
Primée à Locarno pour son rôle dans «Gadjo Dilo» de Tony Gatlif, la Franco-Roumaine est morte ce jeudi à Toulon.
Le Figaro consemneaza disparitia Ronei Hartner si citeaza o declaratie a regizorului Tony Gatlif pentru Agence France-Presse:
"Pour Gadjo Dilo, j'ai vraiment cherché une actrice partout. Je voulais quelqu'un comme elle. Je n'ai jamais vu des actrices comme ça, quelqu'un qui pouvait oser jouer comme ça, mais elle n'était pas vulgaire. Elle donnait."
Asa a fost Rona: o artista generoasa si un om ales.
Actrice, chanteuse et productrice, elle avait reçu le prix d'interprétation féminine à Locarno pour le film Gadjo Dilo réalisé par Tony Gatlif. Elle venait de tourner dans le film d'Alexandre Arcady, Le Petit Blond de la Casbah, sorti le 15 novembre.
Rona Forever 💔
Iubesc Formula AS de când eram copil și am o mare prețuire pentru doamna Sânziana Pop.
Mai devreme am dat peste acest anunț:
„Dragi cititori ai revistei Formula AS,
Cu reverență și mult respect, vă îndemnăm ca în toamna aceasta, odată cu conservele pentru iarnă, să puneți la cămară și abonamente la publicația noastră.
Ura contra presei sporește, chioșcurile se desființează cu miile, singura soluție este să vă sune la ușă poștașul. Erou al timpului nostru, răzbătător prin arșiță și prin ger, el e singura șansă ca presa să ajungă la cititori. Deschideți-i ușa!”
Dacă vă place revista și puteți, abonați-vă, vă rog! Veți citi interviuri minunate și tot felul de informații utile.
Eu o să-i plătesc mamei mele un abonament și-o să întreb redacția dacă nu cumva livrează și-n străinătate.
Vă mulțumesc.
Dragi cititori ai revistei Formula AS, Cu reverență și mult respect, vă îndemnăm ca în toamna aceasta, odată cu conservele pentru iarnă, să puneți la cămară și abonamente la publicația noastră. Ura contra presei sporește, chioșcurile se desființează ...
În curând apare „Lee”, un film despre viața lui Lee Miller pe care-l aștept cu mare nerăbdare.
Am scris despre Lee Miller cu mulți ani în urmă, când locuiam la München. Am făcut, atunci, un tur al câtorva puncte cheie în istoria germană a ultimilor decenii și am publicat o serie de articole pe site.
Lee Miller a fost singura femeie jurnalistă care a relatat eliberarea lagărului de la Dachau, iar fotografiile ei sunt azi documente istorice.
Probabil cea mai cunoscută rămâne însă poza pe care i-a făcut-o fotograful revistei Life David E. Scherman, în cada lui Hi**er din Prinzregentenplatz 16.
„Pe jos se află bocancii ei, plini de noroi de la Dachau, cu care a murdărit toată podeaua din baia lui Hi**er. Ceea ce ea nu știa în acel moment era că, doar câteva ore mai târziu, Hi**er și Eva Braun aveau să se sinucidă în bunkerul lui din Berlin”, povestea despre această fotografie Antony Penrose, singurul fiu al lui Lee Miller, citat de The Telegraph.
Filmul „Lee” are la bază o carte scrisă chiar de Antony Penrose, „The Lives of Lee Miller”. Mi-am comandat-o, sunt tare curioasă de poveștile din ea.
Vă las în comentarii mai multe detalii despre Lee și despre film. Faptul că în rolul ei va fi Kate Winslet mă bucură și mai mult!
Mi-e dor de:
- gogoși cu brânză
- dude
- fragi!!!
- papanași
- telemea și brânză de vaci
- baumstriezel
- pâine românească, de la alimentara. Sau pâine de casă, un pic bătută. Caldă să fie. Cu unt.
P.S. S-au făcut opt ani de când sunt în America. Afară e perfect și cântă cicadele, ca-n fiecare noapte.
Nu mai demult de două-trei zile îi spuneam lui Paul - căruia ii povestesc mereu despre artiștii din Europa - despre Toto Cutugno.
Vara asta am ascultat mai multă muzică italiană ca niciodată, și melodia asta e printre ele.
💔
BENVENUTO NEL CANALE DI POLONOTROCCHIO! Qui troverai e ascolterai la musica che ha reso preziosi i nostri tempi.NON DIMENTICARE DI ISCRIVERTI !!!
♥ Mi-e dor să trag de ușa mare și grea de la intrarea din Casa Presei, să urc în liftul preistoric, care mă aștept să cadă cu noi din clipă-n clipă, și să ajung în birou, grăbindu-mă să pornesc calculatorul, înainte de orice.
♥ Mi-e dor de biroul meu, plin de pixuri, carnețele și hârtii cu declarații scrise în așa hal, că și eu mă căzneam să le înțeleg, cu telefonul alb pe colț, cu scrumiera care mereu se cerea golită și cana de cafea care mereu se voia umplută.
♥ Mi-e dor de zarva teribilă din birourile noastre, unde unul răcnea, altul înjura, altul râdea isteric sau trântea ușa, televizoarele erau date tare, telefoanele sunau, iar noi, nu mă întrebați cum, scriam articole.
♥ Mi-e dor de țigara de după. Aia pe care o fumam după ce terminam paginile și le trimiteam în tipar. Nimic nu era mai reconfortant decât să știu că am trecut cu bine încă o zi.
♥ Mi-e dor să ajung acasă, să-mi fac (încă) o cafea și să stau pe balcon, citind mostrele de pagini de ziar ce urmau să apară a doua zi și pe care le luam cu mine, să mă uit peste ele, să văd unde am greșit (și nu mai pot corecta…) și cm aș putea să scriu mai bine.
— Fragment din „Ziarul meu de glorii, ziarul meu de dor”.
Link în comentarii.
Fotografia e din 2008 (cred), în biroul meu din Casa Presei.
„
Mama mea are această imagine a unei femei foarte slabe, iar oamenii probabil că își imaginează că era mereu la dietă sau că avea vreo tulburare de alimentație.
Dar eu știam foarte bine că nu era cazul.
În primul rând, am văzut-o mâncând, în fiecare zi, și savurând mâncarea, mai ales multe paste!
Bineînțeles, din moment ce trebuia să joace și să se afle mult timp în fața camerelor de luat vederi, încerca să fie atentă, dar nu a fost niciodată mai atentă decât alte femei pe care le-am cunoscut.
Și toate prietenele ei erau invidioase pe tema faptului că putea mânca două porții consecutive de paste fără să se îngrașe.”
Nu știu cm am ajuns la el, dar am recitit cel de-al doilea interviu pe care l-am făcut cu Luca Dotti, băiatul lui Audrey Hepburn, și simt (din nou) o imensă recunoștință pentru generozitatea lui.
Citiți-l, dacă v-a scăpat sau dacă vă e dor de Audrey — vă las link în comentarii.
În ce locuri frumoase ați fost vara asta? Și unde plănuiți să mai ajungeți?
Primul gând: aș pleca într-o vacanță în Creta, cu toți ai mei.
Aș vrea să nu am absolut nimic de făcut și să stau pe plajă toată ziua, cu o carte și niște reviste bune. Aș mânca doar pepene și roșii cu brânză.
Aș sta în foișor, la mine în curte, cu ai mei. Cafea, prăjituri și discuții interminabile.
Aș ieși la o alergare în locul meu preferat din Bavaria, la apusul soarelui. Așa aș vedea și dacă mai pot să alerg 10 kilometri. Sigur pot, că-s ambițioasă și nu mă accept înfrântă ușor.
M-aș duce în grădină, la noi acasă, să văd dacă mai e bună zmeura. Mama zice că a plouat-o și că nu mai poate face cu ea decât dulceață.
L-aș ruga pe Harry să facă focul în curte și să stăm să ne uităm la el până la 4:00 dimineața.
Aș duce-o pe mama la coafor, manichiură, pedichiură… și la restaurant.
Ne-am opri la Vatra Ardealului și am cumpăra semilune cu nucă și prăjitura „Deliciu”.
Voi ce ați face azi, dacă ați putea?
Într-o altă noapte, am mâncat și am băut o cafea cu Paul la un diner tipic american, deschis non-stop. Nu v-ar veni să credeți câți oameni pot fi într-un diner la 1:00 noaptea.
Pereții sunt mai mereu decorați cu fotografii vintage, muzica e din anii ’50 și ’60 și se aude în surdină în boxe, chelnerițele sunt de regulă mai în vârstă și te alintă, invariabil, cu „honey” sau „sweetheart”.
Doamna care ne-a servit – atât de obosită, dar atât de drăguță – avea părul făcut permanent și purta un șorț roșu, și felul în care și-a notat comanda, scriind cu pixul în carnețelul ei de tichete, felul în care vorbea, cu accent sudic puternic, împreună cu Dolly Parton care se auzea în fundal, cu lămpile colorate luminând discret restaurantul, cu mesele populate de alți oameni ca noi, cu ploaia caldă de afară și cu gândul că mă aflam – cm ajunsesem aici? – în Atlanta, Georgia, într-o secvență a vieții mele pe care nici gând să mi-o fi imaginat vreodată…
Toate astea m-au făcut spectator al unor vremuri în care oamenii citeau LIFE și cumpărau conserve Campbell, în care Elvis și Johnny Cash isterizau publicul în concerte, în care Marilyn devenea icoană, iar oamenii cinau adesea în restaurante precum cel în care tocmai mă aflam.
La distanță de câteva decenii, am avut senzația că sunt lăsată să gust puțin din această felie de istorie americană pe care am idealizat-o mereu, și că nostalgia acelor timpuri e vie, cât se poate de vie, și trăiește în jurul unei cești de cafea.
„Dragostea este motorul vieții mele.”
Scumpa, buna și frumoasa B.B., într-un interviu exclusiv pentru voi, realizat în 2016.
La interviuri răspunde doar în scris. Și răspunde cu promptitudine – am primit foile sale, scrise de mână, în doar câteva zile. Da, ați citit bine, BRIGITTE BARDOT, diva liberă și flamboaiantă a cinematografiei franceze, emblema unei epoci pe care a schimbat-o prin curajul și exuberan...
Superb articol despre Zavaidoc!
Iubesc Formula AS. ❤️
Păpuși de porțelan și covrigi – Dragă Bogdan, suntem în pragul Crăciunului și până să pornim firul poveştii noastre, mă gândesc că ar fi potrivit să dai o raită pe străzile Bucureștiului de altădată. Cum arăta orașul? Era pregătit pentru sărbători? Exista mai mu...
- Cum vă pregătiţi înainte de-a păşi pe scenă?
- Vin de obicei prima în teatru, cu două ore înainte de începerea spectacolului.
Fac vocalizele cuvenite, urmează machiajul, vestimentaţia scenică. Toate astea pe un fond de concentrare început cu ore înainte.
Singurul semn evident care trădează tensiunea firească din acele momente e că am mâinile reci.
Precizez: vin prima în teatru, aşa cm spuneam, cu două ore înainte de spectacol, şi plec ultima.
Şi nu mică a fost, dintotdeauna, bucuria mea văzând că zeci şi zeci de persoane mă aşteptau totuşi la ieşirea din teatru, cu o emoţie pe care o împărtăşeam cu recunoştinţă infinită.
Publicul resimte cu o intensitate inegalabilă dăruirea totală a interpretului, arta lui, ştie să le preţuiască ca pe daruri divine, şi să arate acest lucru.
—Mariana Nicolesco
P.S. Am făcut nenumărate interviuri împreună. Singura divă pe care am cunoscut-o. De o noblețe și eleganță cm nu știu să mai existe.
„Nici măcar triumful de azi nu garantează succesul de mâine.
În ce mă priveşte, am considerat fiecare apariţie pe scenă ca fiind prima şi ultima; de aceea trebuie să fie, pe cât posibil, desăvârşită.”
— Mariana Nicolesco
La doar câteva zile de la încheierea unei noi ediții Master Class, cursurile de Măiestrie Artistică din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Mariana Nicolesco ne-a acordat un interviu în care vorbește despre universul fascinant al profesiei sale. Cele...
In memoriam Javier Marías:
„Singurul lucru pe care îl pot adăuga în apărarea mea este că scriu din felul acela de durată – locul veșniciei mele – care m-a ales.”
— din „Bărbatul sentimental”, cartea pe care o iubesc cel mai mult, dintre toate ale lui.
Foto: zados.net Am început cu acest citat lung – publicat ca prolog al romanului „Bărbatul sentimental” – pentru că mi s-a părut esența acestei cărți de Javier Marías. Sunt încă sub impresia ei ca sub o vrajă, și nu doar grație poveștii tulburătoare pe care o conține, ci mai ...
Javier Marías a murit.
N-am știut, până azi, la o lună după ce a plecat.
A murit pe 11 septembrie, într-o zi în care cine știe ce făceam, dar în nici un caz nu mă gândeam că el, atunci, murea.
(Pe lângă o mare tristețe, e o ciudă și un regret pe care le simțim când oamenii pleacă fără să știm.)
„Pierdem tot pentru că totul rămâne, cu excepția noastră. Și ca urmare, orice formă de posteritate s-ar putea să fie un afront, și poate orice amintire, la fel.”
— Javier Marías
În amintirea tuturor revelațiilor pe care ni le-a oferit acest magnific scriitor și filozof.
„Ma Puppelé, mă uit la tine iar și iar.
Vreau să te devorez cu privirea și să-ți spun, încă o dată, că nu ai fost niciodată atât de frumoasă și de calmă.
Odihnește-te. Sunt aici.
Am învățat puțină germană cu tine.
Ich liebe dich. Te iubesc. Te iubesc, ma Puppelé”.
(„Puppelé” înseamnă „păpușă mică” în limba germană.)
– fragment dintr-o scrisoare pe care Alain Delon i-a scris-o lui Romy Schneider, pentru ediția din iunie 1982 a revistei Paris Match
Am luat o pauză de la treburile zilei și m-am uitat pe site, unde mi-a ieșit în cale un articol pe care l-am scris despre ei doi.
👉 https://www.larevista.ro/portret-de-dragoste-romy-schneider-si-alain-delon/
Într-un interviu acordat ziarului Connexion France, în februarie 2011, la 30 de ani de la moartea lui Romy, Delon i-a arătat jurnalistului cu care stătea de vorbă o fotografie cu Schneider pe care o poartă în portofel, mărturisind că a regretat mereu despărțirea de ea și numind-o pe diva austriacă „dragostea vieții lui”.
Citiți. 👉 https://www.larevista.ro/portret-de-dragoste-romy-schneider-si-alain-delon/
Mai jos, un cadru cu Delon si Schneider din filmul "La Piscine".
Plaja din Sullivan's Island, South Carolina, într-o duminică recentă.
Unde mergeți în vacanță vara asta?
Eu aș merge în Grecia vreo două-trei săptămâni, apoi mi-ar plăcea să colind Italia o lună-ntreagă, să merg la Roma, Napoli și pe toată Coasta Amalfitană!
Dar trăiesc prezentul și mă bucur de ce am, că nu-mi vine să cred câtă frumusețe e în jur.
„Am țopăit de fericire, mi s-a părut cel mai prețios dar pe care îl puteam primi, un job la Londra, în profesia mea și în limba română! Ce putea fi mai valoros, mai bun, mai ușor și mai frumos?! Cum zice Magda Isanos: Doamne, n-am genunchi să-ți mulțumesc!
Și în momentul în care am avut acces la site-urile radioului am văzut că toate paginile corelate cu acest proiect erau create pe 13 iulie, de ziua mea. Ca și cm ar fi fost într-adevăr un cadou pentru mine.”
Un interviu pe care l-am făcut, nu de mult, cu Alice Nastase Buciuta (Marea Dragoste), care azi își sărbătorește ziua de naștere.
Să primești în continuare cadouri cel puțin la fel de frumoase de la viață și tot ce-i mai bun pentru tine!
La mulți ani, Alice!
Interviu de Corina Stoica Să te muți în altă țară, când întreg destinul tău pare legat de locul în care te-ai născut, e curaj și nebunie, deopotrivă. Pentru Alice Năstase Buciuta, e „o experiență de creștere”: pe cât de dureroasă, pe atât de plină de recompense. În conversa...
Mi-a amintit Facebook de acest text, publicat acum cinci ani.
Sunt în aceeași fază și azi.
foto M-am uitat chiar de curând la „Căsătorie în stil italian”, cu Sophia Loren și Marcello Mastroianni. Îi fac educație cinematografică europeană soțului meu american, care a remarcat, spre jumătatea filmului, cel mai amuzant lucru. De fiecare dată când cineva era supărat, stresat...
„Noi n-am fi putut sa traim unul fara altul niciodata. Am fost facuti unul pentru celalalt, adica am fost si suntem suflete-pereche.”
– Valeria Uritescu, septembrie 2011
Am făcut multe interviuri cu domnul Valentin Uritescu. Dar cu doamna Uritescu, doar vreo două, între care și acesta, publicat în revista Tango/Marea Dragoste, acum 11 ani.
Vă invit să-l citiți.
Apare și domnul Uritescu în discuție, mai târziu, cu câteva declarații de mare dragoste și-o rețetă pe care poate vreți s-o încercați.
Este consoarta unuia dintre cei mai iubiti actori romani. Este cocheta si rafinata, feminina, calda. Inca de cand o intalnesti prima oara...
„Eu cred că sinceritatea totală nu va face rău niciodată, ci dimpotrivă, are un aer mereu proaspăt şi bun. Să fii autentic nu e niciodată greşit.
Aşa văd eu lucrurile şi aşa le fac: mă deconspir în scris celor din jur cu francheţe, aşa cm fac şi în viaţă."
– Valentin Uritescu (dintr-un interviu pe care-l găsiți în comentarii)
Uitați că am găsit acea clipă, de care vă povesteam într-o postare anterioară, păstrată într-o fotografie făcută cu un telefon vechi.
Așa mi-l amintesc acum pe domnul Uritescu, la masa din bucătărie, scriindu-mi un autograf, cu Margot la picioare (Margot era cățelușa pe care o salvase de pe un platou de filmare). Bucuros că-i ieșise noua carte, lucrând deja la cea de-a treia.
„Mi-e că nu mai am timp să le termin, de aia tot bibilesc la ele,” spunea.
N-am stat decât vreo 20 de minute, nu voiam să deranjez.
Nici dumnealui n-a mai rămas prea mult.
- Cum îşi arată afecţiunea un bărbat şi o femeie care trăiesc alături de atâta vreme?
Valentin Uritescu: Prin libertatea pe care i-o ofer de a face ceea ce vrea, prin aceea că îi dau toţi banii să-i gospodărească aşa cm doreşte ea, antrenând-o în acţiuni comune, care o fac să aprecieze bucuriile simple, prin comportarea mea: nu stau în izmene scărpinându-mă la toate alea, şi acum, după atâţia ani, ies în balcon când îmi vine să trag pârţuri, care se permit, după atâta timp, având grijă să spui un Pardon!, acolo.
De câte ori adoarme la TV, îi dau pace, când începe să sforăie cătinel, o iau în braţe şi o duc în dormitor.
Mereu îi fac ba clătite, ba ouă à la Gorbaciov, ba o întreb: Ce cadou să-ţi fac de… şi îi zic o dată… 11 aprilie?. Şi ea spune: Dar ce e pe 11 aprilie?. Şi eu, de colo: Nimic, dar ce cadou să-ţi fac?
----------
Când au împlinit 50 de ani de căsnicie, i-am invitat pe Valentin și Valeria Uritescu să facem un interviu aniversar. Mi-au răspuns la întrebări cu o sinceritate nemaiîntâlnită în rândul persoanelor publice.
L-am primit ca pe un cadou extraordinar, de care, uite, ne putem aminti acum și mereu.
🤍
Citiți-l mai jos, las linkul în comentarii.
Fotografie de Mircea Popa.
- Ce regretați cel mai mult?
- Că roșiile nu mai au gust, că ciocârliile ni le împușcă italienii, că pâinea nu mai este cea pe care o făcea tata – apă, sare, drojdie -, că oamenii merg uitându-se pe tabletă, că nu mai există intimitate… Of, Doamne, Dumnezeule…
– Valentin Uritescu, octombrie 2017
Mi-e imposibil să mă despart de domnul Uritescu. (Așa cm nu mă pot despărți, nici acum, de Stela Popescu, de Ion Dichiseanu...)
În mintea mea, va rămâne acolo unde ne-am văzut ultima oară, într-o vară, la masa din bucătărie, scriindu-mi un autograf pe noua sa carte. Mi-a urat: „Corina, să ajungi director de revistă!”
Atât de multe am primit de la dumnealui.
Mulțumesc. Rămâneți acolo unde vă știu.
De vreo doi ani încoace, mă bucur de ea mai mult decât de brad.
În fiecare seară, când îi aprind luminițele, e Crăciun. 🤍
Pe voi ce vă face să simțiți Crăciunul, cu adevărat?
Be the first to know and let us send you an email when Larevista.ro posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.
Want your business to be the top-listed Media Company?
