20/03/2024
Echinocțiul de primăvară la Strămoşii noștri Geto-Daci.
Ziua în care lumina și întunericul erau egale constituia un moment magic, în care Soarele era sărbătorit în vremurile străvechi ca o zeitate Apollo și Artemis cu păstrătoare Focului Viu, al Vetrei zeița Hestia. Echinocțiul de primăvară era o adevărată sărbătoare a reînvierii, a purificării și a luminii. Oamenii știau că echinocțiul de primăvară întărește puterea Soarelui, iar lumina crește, așa cm totul în jurul lor avea să crească și să înflorească. Tradiţiile spirituale ale echinocţiului de primăvară spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat.
Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei. În tradiția populară, Zilele Babelor reci și grele, sunt urmate de Moșii de primăvară care aduceau vreme bună, apoi de Focurile Zeului Gebeleizis dat zeiței Hestia spre păstrare în Vatra Căminului Familial.
Focurile ritualice prin care oamenii își curățau ograda și câmpurile de uscături marcau ziua echinocțiului și erau menite să atragă puterea Soarelui. Copiii ieșeau în bătătură și lăsau ușa deschisă la casă strigând ”Intră frig și ieși căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură!” Era un ritual simplu prin care Focul din Vatră, asociat cu soarele, avea menirea să sporească lumina și căldura primăverii. Fetele și flăcăii plecau la marginea satelor, pe coline și prin păduri după flori de primăvară și ciuperci. În câteva zone din Moldova, copiii împodobeau o creangă uscată cu flori și plecau cu ea la drum prin sat.
https://www.facebook.com/profile.php?id=61553981414756
