Eu vin din viitor

  • Home
  • Eu vin din viitor

Eu vin din viitor Viitorul nu este viața ta de MÎINE, este ce faci ACUM cu gîndul la viața ta de mîine. Vrei să

La RFI Romania, vineri 16 decembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 17 decembrie d**a stirile de la ora ...
15/12/2022

La RFI Romania, vineri 16 decembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 17 decembrie d**a stirile de la ora 11h00

Margareta Mucibabici – Politici publice si impact social la UiPath

Autor : Mirel Bran

Din viitor vin catre noi robotii. Prima imagine care ne apare în minte cînd auzim cuvîntul « robot » e un amestec de Terminator si de Robocop, ceva terifiant care ne ameninta vietile si viitorul. A aparut o întreaga mitologie legata de acesti roboti si de viitorul ultratehnologic spre care avansam. Este o mitologie negativa, cu povesti înspaimîntatoare în care si-au gasit cuib toate fricile noastre.

In realitate însa, tehnologia ne simplifica vietile si ofera mai mult timp pentru noi. La radacina tehnologiei se afla automatizarea. Ce este aceasta automatizare ? Este repetarea unor procese si, pe masura ce le repeti, le poti face mai repede. Cînd speli prima data vase, te cam chinui si s-ar putea sa si spargi cîteva. Dar pe masura ce repeti operatia asta de cîteva ori pe zi, începi sa o faci din ce în ce mai bine si mai repede. Asa înveti. Cînd mergi prima data pe bicicleta, începi prin a cadea. Te ridici si o iei de la capat. Cu timpul vei cadea din ce în ce mai putin pentru ca gesturile tale se automatizeaza pîna cînd nu te mai gîndesti deloc la ele, corpul tau devine un pilot automat.

Automatizarea este baza procesului de învatare iar tehnologia transfera acest proces din mintea omului în algoritmul matematic, adica în liniile de cod care dau masinii posibilitatea de a învata si de a gestiona singura operatiuni mecanice. Lider mondial în procesul de automatizare este o firma pornita în România. UiPath, valorizata astazi la zeci de miliarde de dolari la bursa de la New York, este la baza o firma româneasca. UiPath este astazi un unicorn, adica o firma a carei cifra de afaceri depaseste un miliard de dolari. Succesul fulgerator al acestei companii a creat un fenomen foarte interesant pe piata româneasca : o gramada de start-up-uri inventate de tineri au prins curaj si cuceresc astazi piata internationala cu proiecte incredibile.

Am invitat astazi la emisiunea « Noi venim din viitor » pe Margareta Mucibabici care se ocupa de politici publice si impact social la UiPath. Este la baza avocata, se ocupa de comitetul economiei digitale la Camera de comert americana din România si face parte din echipa de lideri ai aceleiasi structuri de la Uniunea europeana. Mai multe despre acestea puteti afla la adresa : uipath.com

https://youtu.be/buiIUsnF5Oc

Din viitor vin catre noi robotii. Prima imagine care ne apare în minte cînd auzim cuvîntul « robot » e un amestec de Terminator si de Robocop, ceva terifiant...

La RFI Romania, vineri 9 decembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 10 decembrie d**a stirile de la ora 1...
07/12/2022

La RFI Romania, vineri 9 decembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 10 decembrie d**a stirile de la ora 11h00

Mihai Raneti – Calculatorul neuromorfic se naste la Ploiesti

Autor : Mirel Bran

Telefonul mobil pe care îl tii în mîna este extensia ta catre lumea din afara ta. Cu el poti conecta instantaneu fiinta ta cu fiinte de la celalalt capat al lumii. In curînd te vei putea conecta la universuri alternative si la metaversuri cu alte alte coordonate spatio-temporale. Practic, vei putea fi oriunde în orice moment.

Cum de s-au întîmplat toate acestea în doar cîtiva ani ? Pentru ca telefonul nu mai este doar un telefon pe care îti suni contactatele din agenda. Pe telefonul care se plimba cu tine peste tot poti face multe altele. Acest obiect ascuns într-un buzunar este de fapt un computer. Dar ce este acest computer care îti expandeaza fiinta, prin internet, pîna la capatul lumii ?

Stim cu totii ca într-un computer avem o parte de hardware unde stocam infomatiile si o parte de software unde procesam tot felul de operatiuni. Programele de software devin din ce în ce mai complexe, necesita memorie si putere de calcul din ce în ce mai mari si cu consum de energie pe masura. In lumea computerelor bazate pe siliciu a activat pîna acum legea lui Moore, adica la fiecare doi ani capacitatea calculatoarelor noastre se dubleaza. Dar materialul de baza, siliciul, are niste limite si se pare ca le-am cam atins. Legea lui Moore nu prea mai merge. Adica nu mai avem loc sa scalam, sa crestem performanta computerelor noastre. Pe scurt, sîntem într-o fundatura.

De ani buni se lucreaza la un concept de calculator diferit si mult mai performant. E vorba de calculatorul cuantic în care nu se mai opereaza cu biti, adica 0 si 1, ci cu qubiti, cu biti cuantici care permit o putere de calcul uriasa în comparatie cu calculatoarele noastre.

S-au construit mai multe prototipuri ale acestor calculatoare dar ele nu au ajuns înca pe piata. Ce s-ar întîmpla însa daca am regîndi un calculator în mod radical diferit ? Ce-ar fi daca am abandona modelul digital si ne-am întoarce la modelul analog ? Ce-ar fi daca hardware-ul si software-ul ar fi unificate în aceeasi unitate ? Ce-ar fi daca am simula în aceasta unitate modul de functionare al creierului nostru care este unul analog ? Cei o suta de miliarde de neuroni de care dispune creierul nostru se pot lega în mii de feluri între ei si genereaza o tesatura de sinapse, de legaturi, absolut uriasa. Cum ar fi sa construim un calculator care sa functioneze pe baza unor neuroni artificiali care creeaza sinapse si poate învata ?

Credeti ca este science fiction ? Nu, se lucreaza deja la asa ceva. I se spune computer neuromorfic si avem pe piata niste oameni care au avansat destul de mult în aceasta directie. Se afla în România, la Ploiesti, unde i-am vizitat si m-am minunat cînd am vazut cm rescriu ei viitorul computerelor. Calculatorul neuromorfic va fi un concept mai avansat decît cel cuantic care nici macar nu a ajuns pe piata. L-am invitat la emisiunea « Noi venim din viitor » pe Mihai Raneti, fondator si CEO al companiei CyberSwarm, Inc.cu sediul la Ploiesti si în Palo Alto, California. Mihai a studiat ingineria electromecanica la Politehnica din Bucuresti si comportamentul uman la Facultatea de psihologie. Mai multe despre el si proiectele lui puteti afla la adresa : cyber-swarm.net

https://youtu.be/Ef0XhU1zrcE

Telefonul mobil pe care îl tii în mîna este extensia ta catre lumea din afara ta. Cu el poti conecta instantaneu fiinta ta cu fiinte de la celalalt capat al ...

DESPRE EI SI NOICînd tai un copac din padure, ucizi si tot ce traia de pe urma lui. Tai o parte din padure, o parte din ...
01/12/2022

DESPRE EI SI NOI

Cînd tai un copac din padure, ucizi si tot ce traia de pe urma lui. Tai o parte din padure, o parte din oxigenul pe care îl respiri si care te tine în viata si o parte din insectele si animalele pe care le hraneau copacii ei. Tai un copac, tai o parte din lumea ta si o parte din tine.

In România nu taiem cei cîtiva copaci de care avem nevoie. Taiem milioane de copaci pe care îi dam altora pe doi bani ca sa le cumparam mobila facuta din ei la un pret de cîteva sute de ori mai mare. Am distrus mii de paduri si, o data cu ele, tot ecosistemul pe care ele îl tineau în viata.

Si ursii s-au trezit fara mîncare. In România avem oficial 6 700 ursi, adica o treime din toata populatia de ursi din Europa. In realitate e probabil ca sînt în jur de 10 000. Le-am luat tot : casa în care traiau si mîncarea cea de toate zilele.

Tu ce ai face daca cineva ti-ar lua casa si mîncarea de la gura ? Nu te-ai duce la el ca sa le ceri înapoi ? Asta fac si ursii. Coboara din muntii pe care i-am chelit de paduri si bat la poarta caselor noastre cerîndu-ne sa le dam de mîncare. Taranii sînt exasperati si speriati de acesti imigranti ai padurii care le calca în mod ilegal curtea. Si cer sa fie împuscati.

Au taranii dreptul sa ceara sa fie protejati ? Da. Au ursii dreptul sa ceara de mîncare omului care i-a taiat padurea ? Da. Si atunci ce facem ? Alegem moartea, ne înarmam si tragem ? Sau alegem viata si cautam solutii ?

Unii au cautat si au gasit. In muntii Hășmaș din judetul Harghita doi oameni au pus pe picioare un orfelinat de ursi :

bear-again.com

Este singurul loc din Europa unde puii de ursi ramasi pe drumuri sînt reintegrati în natura. Cine se ocupa de ei ? Doi oameni care, prin efortul lor, ne redau noua tuturor un pic de demnitate în relatia cu ursii. Au pus bani din buzunarul lor si ce au putut aduna de pe la prieteni. Au compensat lipsa de fonduri cu o pasiune fara margini pentru animal si pentru natura.

Pe ei am hotarît sa îi sustinem, noi, comunitatea « Noi venim din viitor ». Cum ? Cu tehnologie si arta. Lansam pe 5 decembrie o colectie de NFT-uri EXURSUS pe platforma Ethereum. O buna parte din fonduri vor fi directionate în contul orfelinatului Bear Again prin algoritm matematic iar restul va finanta urmatoarea campanie de replantare de paduri. Folosim tehnologia blockchain aducînd laolalta codul informatic si arta pentru a strînge fonduri cu care sa salvam acesti ursi.

Pentru ca salvîndu-i pe ei, salvam si ceva din noi care merita sa nu moara. Join the revolution, save a bear !

https://nftevening.com/event/a-plea-to-help-save-the-bears/

A Plea to Help Save the Bears

La RFI Romania, vineri 2 decembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 3 decembrie d**a stirile de la ora 11...
28/11/2022

La RFI Romania, vineri 2 decembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 3 decembrie d**a stirile de la ora 11h00

Iulian V***a – Ploiesti, un Silicon Valley nestiut

Autor : Mirel Bran

Din viitor a ajuns în prezentul nostru ceea ce americanii numesc : « digital twin ». Adica « geamanul digital ». Imaginati-va o uzina uriasa cu mii de oameni care asigura alte mii de procese. E ceva complicat. Uzina merge dar sînt unele secvente în procesele ei care nu merg la fel de bine ca celelalte. Cum le gasesti ? Cum le corectezi ? Pîna la urma, faci ce face toate toata lumea. Adica faci ce poti. Insa întrebarea este : se poate face altfel ? Adica mai bine ? Da, se poate.

Tehnologia poate face treaba asta mai bine. Cum ? Automatizînd procesele. Automatizarea pare ceva simplu. Si asa aste. Doar ca înainte ca ceva sa devina simplu, acel ceva a fost ceva complex. Sculptorul român Constantin Brancusi a rezumat acest proces într-o fraza care a ramas în istorie : « Simplitatea este o complexitate rezolvata ». Cuvîntul cel mai greu din aceasta propozitie este : « rezolvata ». Simplitatea e simpla de la natura. Complexitatea este la fel. Dar partea cu « rezolvarea » tine de noi, oamenii. Cum facem noi ca un proces complex sa devina unul simplu ? Altfel spus, cm automatizam ?

Revin la povestea cu « geamanul digital ». Avem asadar o uzina foarte complexa. Putem reproduce aceasta uzina pe un calculator. Adica îi facem un geaman digital. Cum facem asta ? Digitalizam toate procesele din uzina reala si reproducem în acest fel uzina respectiva în spatiul digital. Acum avem doua uzine care se afla în aceeasi uzina : una este fizica, alta este replica ei digitala, sau « geamanul digital ». « Digital twin », cm ar zice americanii.

Iar acum o sa va întrebati : la ce bun sa facem o replica digitala la uzina reala ? Pentru ca puteti sa conectati « geamanul digital » la un algoritm de inteligenta artificiala. Ce este acest algoritm ? Este un program digital care poate învata singur analizînd datele care îi sînt livrate. Acest algoritm se uita la procesele din uzina digitala asa cm tu, ca manager, te uiti la procesele din uzina reala. Si e posibil ca inteligenta artificiala, sau robotul, sa vada mai mult decît vezi tu ca om. E posibil ca inteligenta artificiala sa descopere probleme pe care tu nici nu le vezi si sa îti ofere solutii ca sa le rezolvi.

Ce faci cu aceste solutii ? Sa ne imaginam ca algoritmul de inteligenta artificiala, care este « geamanul digital » al uzinei tale, este legat prin wi-fi la uzina reala. Adica poate transmite în timp real la uzina reala informatia noua pe care a descoperit-o în uzina digitala. Daca este suficient de automatizata, uzina reala poate implementa în timp real informatia care îi este livrata din geamanul ei digital prin wi-fi. Pe scurt, uzina ta va merge mai bine cu ajutorul inteligentei artificiale. Asa cm a zis Brâncusi : « simplitatea este o complexitate rezolvata ».

Probabil ca în acest moment, în care ma auziti la radio vorbind despre asa ceva, va imaginati ca povestea asta este una stiintifico-fantastica. Sau, în cel mai bun caz, este o poveste care se petrece în cele mai sofisticate laboratoare de cercetare americane. Nu, povestea asta se petrece în România, mai exact la Ploiesti. Am fost acolo si am vazut cm în acest oras din România se rescrie viitorul. Am invitat la aceasta emisiune « Noi venim din viitor » pe Iulian V***a, tînarul din Ploiesti care aduce în România magia « geamanului digital ». Iulian este la baza arhitect. Ce cauta un arhitect în universul inteligentei artificiale ? Stati cu noi o jumatate de ora si veti afla. Mai multe despre el si proiectele lui puteti afla la adresa : https://www.kindustrial.ro

Va informez de asemenea ca în data de miercuri 14 decembrie, va astept la Institutul Francez din Bucuresti la ora 18h30 pentru un dialog cu publicul în sînul comunitatii « Noi venim din viitor ». Intrarea este libera si va promitem doua ore pasionante despre viitorul tehnologic la fel de pasionant al României. Adresa este : bulevardul Dacia 77.

https://youtu.be/NCruJBZfvOE

Din viitor a ajuns în prezentul nostru ceea ce americanii numesc : « digital twin ». Adica « geamanul digital ». Imaginati-va o uzina uriasa cu mii de oameni...

La RFI Romania, vineri 18 noiembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 19 noiembrie d**a stirile de la ora ...
17/11/2022

La RFI Romania, vineri 18 noiembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 19 noiembrie d**a stirile de la ora 11h00

Raluca Negulescu-Balaci – NABU, un zeu si o aplicatie cu Fundatia UiPath

Autor : Mirel Bran

Tot ce facem noi aici, pe pamînt, ramîne scris în « Cartea vietii ». Nimic din ce trece nu trece de tot ci lasa o urma în ceva care nu este din lumea noastra. Povestea asta cu « Cartea vietii » o gasim în toate marile religii ale lumii. La crestini chiar asa îi zice, « Cartea vietii ». La orientali ea ia forma unei biblioteci, biblioteca akashica. Cuvîntul « akasha » vine din sanscrita si înseamna « cer » sau « eter », elementul care conecteaza tot ce exista în univers. Biblioteca akashica este povestea întregului univers scrisa în ceva care nu moare.

Mesopotamienii aveau si ei un loc în care se tinea evidenta lumii. Este templul Esagila situat în centrul orasului Babilon. Versiunea mesopotamiana a Cartii vietii este scrisa de zeul Nabu care ocroteste arta scrisului si cunoasterea. Din acest zeu s-a inspirat si aplicatia Nabu pe care o puteti descarca acum si pe IOS si pe Android. Acest proiect initiat în Statele Unite a fost recent lansat si în România. Ce propune ? Evident, carti. Pentru cine ? Pentru copii. Care copii ? Cei care nu le au pentru ca parintii lor sînt atît de saraci încît nu îsi permit sa le cumpere. Cum le pot accesa ? Pe telefon. Iar daca nu au acces la wi-fi, parintii lor le pot descarca pe wi-fi-ul de la scoala, iar copiii le pot citi acasa off-line.

In limba Babilonului cuvîntul « nabu » înseamna « vestire ». Nabu este vestitorul lumii, cel care ne aduce vesti despre ce se întîmpla în lume. In acest fel cunoastem mai bine lumea în care traim si pe noi însine o data cu ea. România este printre putinele tari în care s-a lansat aplicatia Nabu. Acest proiect a fost posibil datorita implicarii Fundatiei UiPath si a asociatiei Ovidiuro.

De Ovidiuro se ocupa o doamna, Maria Gheorghiu, pe care o vom invita în curînd la emisiunea « Noi venim din viitor ». Pentru ca tehnologiile care ne vin din viitor si despre care vorbim la aceasta emisiune vin din mintea unor copii educati. Educatia este ca iubirea, se petrece în doi. Copilul are nevoie de un dascal care si el, la rîndul lui, are în biografia lui un întreg sistem educativ pentru a putea creste, pentru a fi capabil sa se integreze în lumea noastra extrem de complexa.

Dar nu toti copiii au aceasta sansa. Multi dintre ei sînt victime ale saraciei în care s-au nascut. Pentru ei a fost creata aplicatia Nabu despre care vom vorbi astazi. Am invitat-o la emisiunea « Noi venim din viitor » pe o doamna care de acolo vine, din viitor. Raluca Negulescu-Balaci este directoarea executiva a Fundatiei UiPath, partener al proiectului Nabu în România.

Ce este UiPath ? Este o companie care se ocupa de RPA, adica Robot Process Automation. Este lider mondial în acest domeniu. Avem toate motivele sa ne bucuram ca aceasta companie care îsi dirijeaza acum afacerile de la New York a venit si în România. Dar avem un motiv si mai tare sa ne bucuram ca aceasta companie exista si vrea sa faca ceva pentru copiii de aici.

Motivul este ca aceasta companie a fost cladita în România de o mîna de români care au înteles noile tehnologii înaintea altora si au reusit sa faca dintr-o mica firma româneasca liderul mondial în automatizarea proceselor robotizate. Astazi UiPath, companie listata la bursa de la New York, valoreaza multe miliarde de dolari. Fundatia UiPath, dirijata de Raluca Negulescu-Balaci, a lansat de curînd în România aplicatia Nabu de care zeul mesopotamian cu acelasi nume ar fi foarte mîndru.

Mai multe despre acest proiect si despre Fundatia UiPath puteti afla la adresele : nabu.org/ro/romania si uipathfoundation.com

https://youtu.be/5XFWkAzM1mk

Tot ce facem noi aici, pe pamînt, ramîne scris în « Cartea vietii ». Nimic din ce trece nu trece de tot ci lasa o urma în ceva care nu este din lumea noastra...

La RFI Romania, vineri 4 noiembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 5 noiembrie d**a stirile de la ora 11...
02/11/2022

La RFI Romania, vineri 4 noiembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 5 noiembrie d**a stirile de la ora 11h00

Laurence Auer – Ambasadoarea Frantei vine din viitor

Autor : Mirel Bran

Viitorul este forjat de tehnologie. Dar cînd vorbim despre tehnologie, nu toata lumea vorbeste despre acelasi lucru. Tehnologia evolueaza mai repede decît capacitatea noastra de a o întelege. Oamenii din zona tehnica îi pot întelege mai bine evolutia pentru ca asta e meseria lor. Dar ceilalti, care nu au un bagaj tehnic si stiintific la fel de mare, nu prea înteleg încotro o iau lucrurile.

O mare problema au acum cei care fac legile. Cum poti impune niste reguli într-un domeniu care se misca atît de repede ? Cum poti reglementa blockchain-ul si inteligenta artificiala daca nu pricepi cm functioneaza ? Uniunea europeana a facut cîtiva pasi timizi în a reglementa noile tehnologii. Statele Unite înca mai dezbat pe tema asta si nu se stie încotro o vor lua. China nu-si pune prea multe întrebari. Preia tehnologiile din Vest si le implementeaza prin ordin al Partidului comunist.

Spatiul creat de noile tehnologii seamana cu Vestul salbatic. E o lume în care totul e posibil si visul îmbogatirii rapide atrage multi oameni în noul Eldorado digital. Din pacate speculatiile si escrocheriile digitale care se petrec în acest spatiu oculteaza o buna parte din valoarea noilor tehnologii. Este nevoie mai mult ca niciodata ca spatiul virtual creat de noile tehnologii sa fie ocupat de proiecte inteligente cu un impact pozitiv asupra lumii reale în care traim noi.

Am invitat astazi la emisiunea « Noi venim din viitor » pe Excelena sa, Laurence Auer, ambasadoare a Frantei în România. De ce ? Pentru ca este o interlocutoare de exceptie pe tema noilor tehnologii unde Franta exceleaza de ani buni de zile. Rar mi-a fost dat sa întîlnesc pe cineva pozitionat atît de sus care sa înteleaga atît de bine din ce va fi facut viitorul. Va invit sa descoperim împreuna ce pot aduce noile tehnologii în relatia franco-româna.

Aceasta emisiune va avea loc în limba franceza.

Viitorul este forjat de tehnologie. Dar cînd vorbim despre tehnologie, nu toata lumea vorbeste despre acelasi lucru. Tehnologia evolueaza mai repede decît ca...

La RFI Romania, vineri 28 octombrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 29 octombrie d**a stirile de la ora ...
27/10/2022

La RFI Romania, vineri 28 octombrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 29 octombrie d**a stirile de la ora 11h00

Augustin Dobre – Twispay, o perspectiva noua despre banii viitorului

Autor : Mirel Bran

Banii sînt o forma de energie care evolueaza în acord cu metamorfozele societatii. La începuturile comertului faceam schimburi bazate pe troc : îmi dai un vitel, îti dau o caruta, îmi dai o gaina, îti dau o galeata de porumb… Si tot asa. Apoi au aparut forme incipiente de bani : pietre pretioase, aur, argint si alte metale. Cu timpul, toate acestea s-au scurs în bani de hîrtie care simbolizeaza o anumita valoare. In România am ales sa îi facem din plastic dar tot aia e.

De cînd a aparut internetul si digitalizarea, banii de hîrtie sau de plastic s-au scurs si ei în maruntaiele universului digital. Banii din contul tau de la banca nu se afla în seiful bancii. Sînt niste cifre pe ecran. Digitalizarea a condus la o dematerializare a lumii financiare. Noile tehnologii au permis aparitia a ceea ce numim fintech-uri, adica banci digitale care au condus la un fel de democratizare a lumii financiare.
Avem fintech-uri si în România. Ba chiar avem si produse care au revolutionat piata atunci cînd au aparut. Este cazul Twispay, un brand detinut de Capital Financial Services care a fost achizitionat la începutul lui 2022 de catre compania sibiana de blockchain Elrond Network. Twispay are licenta de procesare de plati pentru comercianti, poate emite moneda electronica cu autorizatie de la Banca Nationala a României si are de asemenea licenta de a emite carduri Visa si Mastercard.

Achizitionarea de catre Elrond Network a fost un pas înainte catre conectarea cu tehnologia blockchain si redefinirea spatiului financiar. Toate aceste lucruri au fost posibile datorita unui om : Augustin Dobre. Vine din mediul bancar si viseaza sa revolutioneze piata financiara. Nu doar viseaza ci o si face. Motiv pentru care l-am invitat astazi alaturi de noi pentru a ne decripta meandrele universului financiar în care traim cu totii. Mai multe despre acest proiect puteti afla la adresa : twispay.com

https://youtu.be/juGhxrrksBE

Banii sînt o forma de energie care evolueaza în acord cu metamorfozele societatii. La începuturile comertului faceam schimburi bazate pe troc : îmi dai un vi...

La RFI Romania, vineri 21 octombrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 22 octombrie d**a stirile de la ora ...
20/10/2022

La RFI Romania, vineri 21 octombrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 22 octombrie d**a stirile de la ora 11h00

Marius Haratau – Factory 4.0, o conferinta si o gala din viitor

Autor : Mirel Bran

In viata ai nevoie de doua ingrediente ca sa reusesti : sa-ti fie foame si sa ai o directie. Cînd îti e foame, te misti, cauti o solutie, evoluezi, te transformi. Altfel mori. Poate parea paradoxal dar moartea este cel mai puternic motor al vietii. Daca nu am muri, nu ne-ar pasa de viata. Viata ta are un pret pentru ca are un final. E un interval scurt în care ti se ofera ragazul sa afli cine esti. Iar daca ai sansa sa îti fie foame, ai si prilejul sa faci ceva ca sa o potolesti. Asa evoluezi si te transformi într-o varianta mai buna a ta.

Dar foamea nu este de ajuns pentru a avansa în viata cu un rost. Ai nevoie si de o directie. In termeni mai tehnici i se spune leadership. Adica ceva care te conduce de la ce esti acum la ceea ce vrei sa devii mai tîrziu. Dar nu poti ajunge acolo singur, mai ai nevoie de ceva. Acel ceva este relatia cu ceilalti. Unii dintre ei au parcurs deja acest drum. Au cazut si s-au ridicat si iar au cazut dar au luat-o mereu de la capat pîna au reusit. In relatia cu acesti oameni poti gasi în tine energia care te poate duce si pe tine mai departe.

Unde îi gasesti ? La multele conferinte si evenimente care se petrec în România în zona inovatiei, a noilor tehnologii si a viitorului. Acolo întîlnesti pe acesti oameni alaturi de care poti creste. Este networking-ul tau, tesatura ta de contacte care s-ar putea ca într-o zi sa fie vitale si sa îti schimbe viata. Am invitat la emisiunea « Noi venim din viitor » pe o buna parte din acesti oameni care organizeaza evenimentele prin care conecteaza România la viitor. Nu prea îi vedeti prin presa din România dar ei exista. Sînt mai multi decît credeti si sînt mai puternici cu fiecare zi care trece. Ei vor transforma România în tara la care visam de prea multi ani.

Astazi veti auzi pe unul dintre acesti alchimisti ai noilor tehnologii care ne proiecteaza în viitor. Este vorba de Marius Haratau, organizator al evenimentului Factory 4.0 care va avea loc la Palatul Parlamentului pe 8 si pe 9 noiembrie. Mai multe despre acest proiect puteti afla la adresa : https://factory40.ro

https://youtu.be/IAs2Fi6pUHE

In viata ai nevoie de doua ingrediente ca sa reusesti : sa-ti fie foame si sa ai o directie. Cînd îti e foame, te misti, cauti o solutie, evoluezi, te transf...

Un program din viitor - « π your future »Cu Universitatea Româno-AmericanaLansare – joi 13 octombrie 2022, ora 14h00, în...
10/10/2022

Un program din viitor - « π your future »

Cu Universitatea Româno-Americana

Lansare – joi 13 octombrie 2022, ora 14h00, în campusul Universitatii Româno-Americane

Va astept la un program cu acces liber pentru oricine care crede în noile tehnologii care proiecteaza România în viitor. Inscrieri aici :

Lansarea programului inovator « π your future » la Universitatea Româno-Americană lansează programul inovator « π your future », o provocare pentru studenții Universității și pentru liceenii pasionați de tehnologie și antreprenoriat. Te așteptăm în programul de Pre-Incubare pe...

La RFI Romania, vineri 7 octombrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 8 octombrie d**a stirile de la ora 11...
03/10/2022

La RFI Romania, vineri 7 octombrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 8 octombrie d**a stirile de la ora 11h00

Dylan Delhommois – Tehnologia si noile meserii ale viitorului

Autor : Mirel Bran

Din trecut lucrurile se vad cam asa : te duci cuminte la scoala, îti iei o diploma de la o facultate, îti gasesti un job cu un salariu cît mai mare si în care sa muncesti cît mai putin si astepti pensia votînd pe unii care sa ti-o faca « nesimtita », ca sa vorbim si noi ca oamenii politici. Acesta este trecutul, adica lumea asa cm o stii. E o lume moarta în care multi dintre noi continua sa traiasca.

Dar viitorul nu arata asa. Viitorul este o lume vie în care o parte din copiii nostri traiesc deja. E ca si cm am trai în universuri paralele în dimensiuni care nu prea comunica una cu alta. Viitorul se scurge în prezentul nostru printr-o gramada de proiecte si de aplicatii pe care noile tehnologii le fac posibile. Copiii nostri au înteles acest lucru si acolo se uita. Ei nu mai alearga d**a diplome cu care oricum nu prea au ce sa faca pe o piata extrem de imprevizibila. Nu-i mai intereseaza un job cu salariu mare si munca la minim, ei vor sa schimbe lumea strîmba pe care noi le-am oferit-o în cursa noastra nebuna pentru bunuri materiale.Copiii nostri nu alearga d**a o pensie « nesimtita », ei vor o lume cu rost, o lume în care ceea ce fac ei împreuna sa capete un sens. Noile tehnologii le permit sa o faca ignorîndu-ne pe noi, care nu întelegem mare lucru din aceste tehnologii pentru ca ele evolueaza cu o viteza mai mare decît puterea noastra de a le întelege. Ei fac viitorul, noi stam întorsi catre trecut si ne chinuim copiii cerîndu-le sa faca ceea ce am facut noi. Iar ei nu vor si bine fac. Lumea se muta din ce în ce mai mult în universul digital. Covidul care a venit peste noi a accelerat enorm acest proces.

O buna parte din economiile lumii s-au prabusit si continua sa se duca în jos. De ce ? Pentru ca noile tehnologii permit sa reinventam lumea altfel. Multe meserii si companii ancorate în trecut vor fi maturate înainte de a întelege ce li se întîmpla. Dar dracul nu este atît de negru pe cît pare. Daca o parte din meserii si companii vor disparea, altele le vor lua locul. Acestea sînt povestile de succes ale viitorului pe care copiii nostri le construiesc folosindu-se de noile tehnologii.

Pandemia covidului ne-a obligat sa lucram de acasa si ne-am învatat asa. Multi dintre noi nu mai vor sa se întoarca la birou. Vor sa lucreze de acasa sau de oriunde altundeva. Unii au devenit nomazi si se plimba cu laptop-ul din loc în loc. Meseriile de mîine nu vor mai fi cu salariu de la companie ci vor fi configurate în stilul freelancer. Esti liber sa te misti si sa lucrezi de oriunde si esti platit punctual pentru serviciul pe care îl faci.

Au aparut acum pe piata platforme care conecteaza companiile cu specialistii din tehnologie care doresc sa lucreze în stil freelancing. Asa s-a nascut platforma Comet Jobs creata de o mîna de tineri din Europa de Vest si din România. L-am invitat astazi la emisiunea « Noi venim din viitor » pe Dylan Delhommois, account executive la Comet Jobs prezenta în Franta, Elvetia, Belgia si România. Dylan este francez si traieste în România. Are o pasiune pentru noile tehnologii care vor reconfigura ziua de mîine. Vine de la Rennes, un oras din vestul Frantei, pe care l-a parasit pentru a se instala la Bucuresti. Aceasta emisiune va fi în limba franceza.

Din trecut lucrurile se vad cam asa : te duci cuminte la scoala, îti iei o diploma de la o facultate, îti gasesti un job cu un salariu cît mai mare si în car...

La RFI Romania, vineri 30 septembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 1 octombrie d**a stirile de la ora ...
23/09/2022

La RFI Romania, vineri 30 septembrie 2022 de la 17h30 la 18h00 si în reluare sîmbata 1 octombrie d**a stirile de la ora 11h00

Mihai Precup – Un tînar si miliarde de euro la Ministerul Finantelor

Autor : Mirel Bran

Astazi vom vorbi despre bani. Vorbim despre ei în fiecare zi, acasa, la birou sau cu prietenii la o bere. Dar despre ce vorbim ? Avem milioane de carti si teze de doctorat care pot umple biblioteci întregi si care ne spun povestea banilor. Cele mai stralucite minti din toate timpurile s-au aplecat asupra a ceea ce plimbam noi prin portofele si prin conturi si numim simplu « bani ».

Cuvîntul bani vine din latinescul « monere » care înseamna la baza « a sfatui ». Daca mergem mai adînc în radacina acestui cuvînt, ajungem la forma lui proto-indo-europeana « *moneie - » care înseamna « a gîndi » si pe care o regasim si în sanscrita sub forma « manayati », a carui traducere este « a onora » sau « a respecta ». Asadar, banii sînt o modalitate de a traduce gîndirea într-o forma de respect pentru cel de lînga mine. Asta ne spune etimologia cuvîntului : banul este o forma gîndita de respect în relatia cu celalalt.

Banul simbolizeaza o valoare care se produce în momentul în care oamenii intra în relatie unii cu altii. Aceasta valoare se poate monetiza si este simbolizata de banii pe care îi plimbam noi în buzunar sau prin conturi. Bancnota de 100 de lei nu reprezinta doar o suma de bani ci simbolizeaza o valoare care masoara interactiunea umana. O societate vie, dinamica, este una în care banii circula si masoara intensitatea relatiilor umane din acea societate. O societate în care banii nu circula este o societate întepenita. Nimic nu se poate dezvolta si creste fara acest ingredient financiar care masoara complexitatea relatiilor umane.

La emisiunea « Noi venim din viitor » de astazi vom încerca sa vedem cm stam în România din acest punct de vedere. Din acest motiv m-am îndreptat catre Ministerul Finantelor. De ce ? Pentru ca acolo am dat de un tînar cu un parcurs impresionant care este secretar de stat si ne poate lamuri cm sta România la acest capitol.

Mihai Precup are 36 ani si este doctor în investitii de capital la Universitatea Sorbona de la Paris unde a si predat timp de cinci ani. A petrecut sase ani la Banca Europeana de Investitii unde a fost consilier pe Europa de Sud-Est al vicepresedintelui bancii. Din aceasta pozitie a sprijinit finantari în valoare de peste 10 miliarde de euro. Mihai a fost de asemenea partener si membru în comitetul de investitii al unui fond de private equity cu filiale în Luxemburg si în Bucuresti. In luna martie a acestui an a fost numit Secretar de stat în Ministerul Finantelor. Mai multe despre el si proiectele lui puteti afla la adresa : https://www.mihaiprecup.ro

https://youtu.be/J7A8RRaRSo4

Astazi vom vorbi despre bani. Vorbim despre ei în fiecare zi, acasa, la birou sau cu prietenii la o bere. Dar despre ce vorbim ? Avem milioane de carti si te...

Address


Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Eu vin din viitor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Eu vin din viitor:

Videos

Shortcuts

  • Address
  • Alerts
  • Contact The Business
  • Videos
  • Claim ownership or report listing
  • Want your business to be the top-listed Media Company?

Share