(Ro) OSTRING este conceptul la care se lucreaza de cativa ani si are ca scop depasirea “barierei” dintre lumea metalului din Estul Europei si cea din Vest. Asa cm stim, trupele din Estul Europei (cu exceptia Poloniei) cu greu reusesc sa urce pe scena festivalurilor mari occidentale sau alaturi de o trupa legendara si asta nu din cauza lipsei de valoare, ci mai degraba din cauza factorului logisti
c. Conceptul isi propune ca scop de durata medie sa ofere inca o cale artistilor din est sa depaseasca acest impediment. Tinta acestei manifestari cu caracter competitiv este incurajarea profesionalismului si promovarea trupelor underground. Evolutia proiectului a fost gandita gradual, in primul an pornind de la un nucleu format din cateva tari vecine (Moldova, Ucraina, Bulgaria), urmand ca in editiile urmatoare conceptul OSTRING sa se extinda in Rusia si Polonia, tari cu care s-au stabilit deja parteneriate, iar mai tarziu, in toate tarile Est -Europene. O arena in care se pot bate zeii metalului cu eroii din panteonul undergroundului. Cei mai buni vor fi premiati cu un slot pe scena principala a unui festival, alaturi de trupe legendare. Prin pozitia pe care o au in cadrul lineup-ului, au ocazia ca in fata lor sa gaseasca fani care ii respecta, care au venit sa-i vada pentru ca sunt cei mai buni. Concursul are format clasic cu faze locale si nationale care duc la finala internationala, particularitatea fiind reprezentata de faptul ca OSTRING se adreseaza strict trupelor din spatiul est-european. OSTRING isi doreste sa fie un spatiu identitar al genului de muzica rock/metal din Estul Europei, menit sa stabileasca punti culturale, sa stimuleze profesionalismul artistilor si spiritul concurential specific industriilor creative. Ne-am bucura enorm sa vedem o multitudine de trupe cu potential printre inscrisii din Romania. Trupe care nu au uitat placerea de a evolua pe scena, trupe care nu au uitat sa lupte!
------------------------------------------------------------
(EN) OSTRING is the the concept on which we’ve been working on for the last years and its purpose is to overcome the „barrier” between the metal music world from Eastern Europe and the West. As we know, bands from the East (except Poland) hardly make it on the big stages of festivals and not because a lack of value but rather due to the logistics factor. The evolution of this project is gradually conceived with its first year starting from a core of neighboring countries of Romania (Moldova, Ucraina, Bulgaria). The following editions of OSTRING will extend to Russia, Hungary and Poland, countries which already have signed up for partnership, and later on, in all East European countries. Consider OSTRING as an arena of metal . An arena where gods fight with heroes of metal from an underground pantheon. The best will be awarded with a slot on the main stage of a festival, next to legendary bands. Through the position they have within line-up, they have the oportunity to find numerous fans which will respect them and their music, fans that are there to see them because they are among the best. The great times are here now. Not in the past, nor in the future. OSTRING aims to represent an identity defining space for the Eastern European rock/ metal music genre, attempting to establish cultural links, to stimulate artistic mastery and the competitive spirit specific to creative industries.