Industria Muzicala

19/05/2024

Long time collaborator, Ramona Cojocaru de la Thymecat Recordings din Iași, vine din când în când cu reviews de 5 minute, dându-mi o pauză atunci când e nevoie mai mare (o răceală light - ciudată și lungă)

Un album pe care l-am parcurs și eu cu interes, cu a cărui notă sunt de acord, Luiza Zan și al ei "In My Village" este LP-ul în discuție în această săptămână la 5-Minutes Reviews.

Câteva note ale Ramonei mai jos:

"Cel mai nou album al cunoscutei artiste Luiza Zan, „In my village”, este nominalizat la categoria „Muzică”, în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural 2024, pentru că readuce garanția viitorului în jazzul românesc. 2020-2023

„Nominalizarea aceasta mă onorează, mai ales că „In my village” este un produs 100% independent, adică realizat complet de capul meu, fără niciun sponsor, fără nicio campanie de fundraising, un demers total dezinteresat și având ca singur scop mărturisirea celor mai sincere emoții pe care le-am cunoscut odată cu mutarea la sat.
Mult succes tuturor celor nominalizați la toate categoriile Galei Premiilor Radio România Cultural 2024!”, a scris luni, pe pagina sa de Facebook, Luiza Zan.

Stop and Stare
3. Suits Jazz In my village: nature as artist: BBC

https://www.bbc.com/news/entertainment-arts-68820241
Nature officially becomes a musician, earning royalties for environmental causes
-Șamanism, muzică naturală, care fură

Athene noctua> bufnița de Atena
-contrastul dintre vocea raperului-cine e? Și maturitatea vocii Luizei, nu mi-a plăcut cm s-au asortat sonor, ea are o voce bogată, profundă…el e mai light, nu e genul e contrast pe care să îl tolerez estetic. Nu a fost chiar „Bună seara, iubito”- Mr Honey

4 din 5 stele pentru că nu prea a făcut eforturi să depășească anumite clișee super folosite în jazz, dar care este autentic, o sinteză a experienței ei
-generoasă, amplă interpretarea, muzicienii -Opening> rămân
Dimitrie Cristian Milea – chitară bas
Răzvan Florescu – vibrafon, percuționist performant, și cu proiecte personale care merită urmărite și sper să îi dedicăm în curând ceva timp
Philip Goron – percuție, și în formula Mădălinei Pavăl
Anthony Gutierrez – tobe
Vlad Briciu -claviaturi, un pianist care servește poetic conceptul albumului, figurează și ca aranjor, alături de Răzvan Florescu și aici îi felicit pentru cei doi pentru modul în care au gestionat formula disponibilă.

Muzica făcută cu instrumente adevărate: ca timp, a produce un album exclusiv cu ajutorul calculatorului este mai ineficient decât a da partitura cu cifraj unor muzicieni experimentați, care contribuie cu creativitatea lor.

De asemenea, pentru muzicienii care concertează, un album este un vehicul de promovare. Pentru cei care fac muzică fără instrumente adevărate, un concert live pune probleme. Fiecare gen muzical are propriile provocări. Și acum apare și discuția de artist live vs AI. Putem să ne supărăm, dar muzica va fi afectată și nu există discurs care să oprească utilizarea AI-ului și în acest domeniu. Chiar recent am văzut o reclamă a unui studio din România care promova faptul că, folosind AI-ul, poate livra foarte repede muzică făcută la comandă. E un domeniu în care poate artiștii adevărați nici nu ar trebui să-și dorească să ajungă. Ca diferența dintre fast food și mâncarea organică."

12/05/2024

5-minutes reviews

III
GOLAN
Self-produced (Universal Music?)

3 / 5 stele

O trupă în metamorfoza, atât ca grup cât și ca evoluție individuala a artiștilor componenți.

Tehno- house in ultimele două EP-uri, cu cusături fine, tăieturi la milimetru.

O evoluție din zona unui electro acustic act care a mers atât către live simfonic cât și către live DJ_ing.

Autenticitatea preocupărilor în lumea sound-ului e de apreciat, dar e și confusing

Este în continuare un sunet cu inserții de bass sau clapa ca instrumente acustice, sa le spunem, dar e dance, e dark misterios, de club berlinez.

Preocupările diferite, un studio, skipper- ing pe mare ( Burcea) și act-uri noi - vezi proiectul lui Mihaiul Mihai - lowe - au făcut ca golan să se dispute ca relevanță.

Piesa preferata Run, Run pentru mister și acele floricelele de beat executate la microni.

3 din 5 stele pentru lentoare, lene, ce sa mai, si confuzie stilistică- două ep-uri și 2 albume inegale și diferite ca vibe în 7 ani...

Grafica minimala, golan a stat întotdeauna bine la capitolul ăsta, ahead of their time.

George-Ovidiu Durbălău

05/05/2024

Să aveți zile liniștite, sau pe forță, dar nu uitați că aveți timpul ăsta liber să experimentați, să descoperiți. Timp de intrat în nișe.

Astfel vă invit să vă aventurați în al 15-lea episod din Industria Muzicala și al doilea din seria Music Matters, dedicat jurnaliștilor, publiciștilor, pasionaților de muzică ce se află pe scena publică.

Am intrat cu toată curiozitatea în povestea lui Marius Constantinescu , populată de Operă și muzică cultă (sau clasică așa cm o cunoaștem).

M-a dus în lumea lui, l-am atras în a mea, muzical vorbind, și cred că a ieșit bine, Marius e un povestitor desăvârșit.

Fără stres, intrați cu încredere pe linkul din comment.

Si Paște Fericit, tuturor!

George-Ovidiu Durbălău

03/05/2024

La Familia - 4/5 stele

La Familia
FOARTE
Self-Produced
4/5 stele

Gansta Rap ca în anii 2000
Old school bine produs, mulți invitați, care aduc flavour-ul lor
15 piese care se duc în zone cunoscute, dar se joaca și cu trapul – vezi piesa cu Spectru în mai multe forme – Robin Thicke - Blurred Lines – adică piesa Doamne’ajută, unde îl găsim și pe Alex Velea – că dacă e un album style 2k, păi nu e normal să apară și Velea?
Sunt piese cu Cedry2k – Spectru, Vlad Dobrescu – una din favoritele mele – this is Hip-Hop, Stress, **on, Dragonu' Ak47, penal
După un calup de piese ascultate, realizezi că este și Sisu în trupa asta 😊
Frazarea este tipică. Bineînțeles Puya este voce cea mai recognoscibilă, omu a ars-o mult prin mainstream, și aici îi înțeleg pe puriști, dar atitudinea asta este cu adevărat old schools în sens negativ
În rest old school este în sens pozitiv pe tot albumul, producția este serioasă, nu-s doar negative simple, este un album lucrat, divers ca sound și care readuce Bagabontu din Sălăjan în rol principal, sau mai exact baganontul universal, daca vrei
Piese fave sunt în principal cele fără invitați – 16 linii, unde se atinge un nivel de melancolie poetică bine pusă pe vers și sound, This is Hip-Hop cu Dobrescu, Trăim pe datorie și Ce vezi în oglindă
Piese pentru generația mea, vârsta mea – în genul lor căruia La Familia îi rămâne fidel și îl propagă cu greutate.
4 din 5 pentru că că unele piese iar sunt de umplutură, părerea mea și că unele piese sunt pe old-school din-ăla mai degrabă naiv. Overall – nu e un instant clasic, dar ce s-a produs aici are mai multe piese bune, ceea ce pot să spun despre foarte puține albume lately.

28/04/2024

O piesă pentru Ofenbach cu James Blunt în aprilie și alta pentru Demi Lovato în septembrie ale anului trecut și cam toate piesele în engleză ale lui Smiley - asta ar fi de menționat despre activitatea ultimului an de când m-am văzut cu Vladimir Coman-Popescu, aka Chopsticks, producător HaHaHa Production și Romdrops US pentru discuția de mai jos, editată frumos pentru urechile voastre curioase.

Despre producție muzicală și tot ce gravitează în jurul acestei meserii, în episodul 14 al Industria Muzicala podcast pe toate platformele unde vă ascultați podcasturile preferate.

Link în comments.

26/04/2024

Salutare,
avem o nouă recenzie de 5 minute la Vita de Vie și albumul lor "Lacrimă și fier". 3 stele din 5. Mai jos câteva notițe.
Vița de Vie
VDV Music/Universal
Lacrimă și Fier
10 aprilie 2024
3 stele din 5
Versuri mai degrabă puerile, nu arată a trupă după atâția ani – peste 20 – de experiență.
7 piese din care 2 covers (Doru Stănculescu și Timpuri Noi), o colaborare cu rapper-ul Nane
Mult pe metaforă adolescentină, balade... noroc cu primele două piese mai vânoase
Vocea nu este din filmul ăsta, mi se pare mai sensibilă, mult mai potrivită pentru balade
Orchestrații destul de fade, rețete ale genului, nimic care să sară în față
Pentru un album original – primul după 14 ani de la Fe**sh din 2010 – lasă de dorit
Copertă minimalistă, cu o lacrimă stilizată, alb-negru – mi-a plăcut, este bine acest Yin si Yang re-gândit
Piesa recomandabilă – între Valuri
Cea mai slabă – On and On
Coverurile – bune și Shambala reinetrpetată live și acustic și cor pe fundal – foarte trippy scoțând în evidență calitatea aia de mantră, de transă a piesei originale – loved it
- Timpuri Noi – Becule – super surpriză, o reinterpretare destul de fidelă, piesa asta avea un sens în 1984, lucrurile începeau să fie nasoale în RO – readucerea ei pe piedestal în momentele astea tulburi politice, insecuritățile climatice, economice, de pace etc – este scoasă de la naftalină cu fler.

18/04/2024

Vă era dor de recenzii?

Mai jos notițele mele pentru video.

DJ Marika
From the future, from the past
Selectro
Februarie 2024
4.5 / 5 stele
- Suie Paparude – stelar – foarte bun debut de album, sound tipic Șuie
- Meeko, piesa este producție solo, techno house cu voce feminina tipică de dj-ala, piesa bună de cluburi și stadioane
- Silent Strike, aici avem cusături sonore chirurgicale, de la ambii producători de finețe
- Piesa cu The Speakers, o supriză placută - Pandora buna vocea, efectul, soliditate și aici
- Bam Bam este de dans, este Unu’ cu Marika, combinația este cu un iz mai 2000-miist, ceea ce mie îmi aduce o stare din tinerețe – producție și dance beat solid și aici
- Digital – cea mai stream-uită – un minimal cu floricele și efecte, not my cup of tea tocmai
- Penumbra, my fave – un dreamy soundscape, low tempo cu o profunzime aparte, clapa aia este melancolică si misterioasă, love it
- 11 piese, 6 colaborari – printre care Emma Torris, Junkyard sau Lexx Groove printre alții
Coperta grafica cu un astronaut – foarte bună
4.5 stele – și asta pentru că sunt poate vreo două piese care sparg unitatea și cred că putea fi cu aceste piese mai scurt, dar nonetheless, este un album adunat din activitatea multor ani, este album de debut ce să mai – dar după 20 de ani!

DJ Marika

George-Ovidiu Durbălău

17/04/2024

No, ce mai ziceți? Că eu clar nu am mai suflat vreo vorbă pe aici, de fapt pe niciunde...

Sper că sunteți bine, voiam doar să zic că azi lansez un nou episod de podcast din seria Industria X.0, și cred că o să vă placă analizele și unghiul din care privim industria muzicală - zic la plural, adică eu și invitatul George Motoc.

El e up pe Buzzsprout.com, ar trebui să se urce și călare pe Spotify.

Cam atât.

06/03/2024

Fără să mă gândesc prea mult, pot spune că una dintre cele mai evidente trăsăturile ale preferințelor mele muzicale se referă la trupele mici. Că n-a fost așa mereu? Da, e foarte adevărat, la început mă feream de tot ce înseamnă proiecte noi - dar asta pentru că nu mi-era clar ce-mi place în momentul ăla: probabil mi-ar fi plăcut orice no name. Îmi place să cred că m-am maturizat suficient cât să pot distinge care sunt proiecte interesante și bune. Pentru că unele nu sunt.
Totuși, azi discutăm de niște trupe despre care mi-e greu să cred că ai auzit - nu pentru că nu am încredere în talentul tău de a găși artișți mici, ci mai degrabă pentru că sunt niște trupe atât de obcure încât ar fi mai ușor să găsești norocosul trifoi cu 4 foi decât să dai random peste ei într-un colț de internet.
Și poate zici “bine, bine dar tu cm ai aflat de ei dacă sunt atât de underground?”. Adevărul e că și eu aș vrea să știu cm am aflat despre DENIS - pentru că de la ei ai plecat totul. Mai târziu au apărut și celelalte 2 trupe - Cardinal și Plant - în peisaj: când începi să asculți o trupă și îi urmăreșți pe social media, vei ajunge să cunoști și formațiile cu care cea inițială se are bine.
Dar că să revenim la povestea cu DENIS - poate m-aș precipita să zic am auzit prima dată de ei la mâna a treia, când cineva menționase că un anume concert al lor ar fi fost prea zgomotos - moment în care a trebuit să știu despre cine e vorba. Dar trebuie să recunosc, nu m-a prins vibe-ul lor atunci. După câteva luni, abia după filmarea clipului pentru Discoteca Universul (unde am ajuns din pură curiozitate), am început să privesc trupa cu alți ochi și să consum muzica lor. It's funny how life happens tho. Refrenul de la melodia în cauză a stat în fundalul sonor al creierului meu pentru câteva săptămâni (nu credeam că mai scap).
Totuși, nu reușisem să îi văd live, iar lansarea din decembrie a EP-ului lor nu a făcut decât să amplifice nevoie de a îi vedea pe scenă.
Despre Plant și Cardinal, auzisem vag. Până candva în noiembrie, doar atât. Dar se făcuse deja ridicol de târziu, trecuse atât de mult timp de când tot auzeam de ei, dar nu îi ascultasem niciodată serios. Now that’s a problem for me.

Adevărul e că soluția a venit de la Quantic - nu mi-e clar dacă managementul trupei s-a dus către locație cu intenția de concert sau invers, dar în momentul ăsta e doar un detaliu. Cumva, s-a organizat concertul asta cu cele 3 trupe and let me tell you - trebuia să fi fost acolo.
Din start menționez faptul că toate proiectele se duc în zona de post punk, garage rock ish, dar mi se pare fascinant cm fiecare are propriul mod de a reintepreta trăsăturile subgenului.

Primii pe scenă au fost băieții de la Plant - un început corect pentru o seară de care m-am bucurat cu adevărat. Trebuie să recunosc, am fost nevoită după concert să caut mai multe informațîi despre trupă - când a apărut, de când activează sub forma asta. Mi se pare un proiect foarte cohesive - fiind prima trupă în line-up, existau 2 posibilități: fie a început recent, fie au public mic. Dar nu mi-a fost demonstrată niciuna dintre ipoteze. Publicul s-a strâns în față de la primele semne că s-ar începe (m-aș ambiționa să spun că nu a existat plimbarea asta a publicului din spate în față - încă de dinainte să înceapă concertul, existau grupulețe formate în fața scenei), iar abilitățile membrilor trupei nu prea pot fi contestate - și mă refer atât la calitatea produsului livrat live, cât și la atitudineași interacțiunea cu publicul. E cu adevărat greu să presupui că o anumită porțiune din public a venit pentru o singură trupă - grupulețele de adolescenți din fața scenei s-au bucurat la fel de mult de muzica fiecărei trupei și au creat o atmosferă de care îmi era sincer dor. Ceva nu mi-e clar nici acum - e Dan Negru luat? :)) și încă o chestie: s-a discutat într-un moment pe scenă de cutia de suculeț a bassistului trupei și nu pot să nu mă întreb dacă a fost adusă pe scenă doar ca o însuflețire a clasicei idei din punk-ului de “not giving a f*ck” sau dacă băiatului chiar îi plăcea așa mult sucul respectiv. Prefer sincer să trăiesc în continuare în necunoștință de cauză, dar e o idee de gândit.

Apoi au urmat DENIS pe scena Quanticului. Recunosc, dacă te uiți la o poză din seară respectivă, ți-e puțin greu să crezi că Daniel (voce/chitară) face cu adevărat parte din trupă (chestie care mi se pare cu adevărat ironică, but that’s on me) - interesantă alegere vestimentară, dar clar nu singurul lucru la care să te gândești după concert. Poate sunt subiectivă cât cuprinde, dar cred cu tărie că ei au rupt scena în seara aia. Sigur, îmi doresc să le revăd pe toate, vreau să văd cm evoluează, dar muzica celor de la DENIS a hrănit copilul interior din mine. Și, surprinzător în primul rând pentru mine, nu e vorba de versuri. Vorbesc de instrumental - chestie foarte ciudată pentru mine. Cumva, am făcut abstracție de versuri for once in my life, pentru că intrumentalul producea în aer ceva absolut hipnotizant. Nu știu ce pun băieții în liniile lor melodice, dar îi rog, for the love of God, să continue așa live. Ceva componentă de outsider a renăscut în mine datorită muzicii lor. Mi-e greu de justificat sentimentul ăsta, pentru că melodiile nu sună foarte diferit față de înregistrările oficiale. Dar cumva, apariția live le conferă o componentă electrizantă pe care mi-o doresc să o simt iar cât mai curând. Sunt și acum confuză.

Seara s-a încheiat cu Cardinal, cei despre care poate ai mai auzit - până la urmă sunt activi din 2015 și toți anii de muncă își spun cuvântul în actul live al trupei. Au urcat și pe scena Electric Castle în 2019 deci e clar că sunt buni. Totuși nu a fost tocmai pe gustul meu. Mi se pare că într-un fel, trupa aduce pe scenă o componentă oarecum mai dark decât celelalte. Probabil exista un background sau o influență pe care nu o înțeleg eu în totalitate.
Ce mi s-a părut impresionant a fost faptul că Marko Krkljus, chitaristul pe care ultimele 2 trupe îl împart, a cântat aproape 2 ore cu o pauză insignifiant de scurtă. Sigur, nu se punea problema să nu cânte cu una dintre cele 2, dar simplul fapt că a rezistat atât de mult și că nu arăta semne de oboseală evidente? Well damn. Mi se pare absolut incredibil și nu pot decât să mă înclin (măcar prin cuvinte) în fața lui. Cât despre trupă ca întreg, mi-ar plăcea să o revăd într-un cadru mai restrâns, precum concertele de la UzinaCoffee, în care să dezbrac de distors muzica lor si să pot sorbi fiecare fracțiune a concertului, de la sunetele tobelor la acordurile chitării sau fiecare vers cântat.

Aș vrea să închei cu o concluzie simplă - ce oameni șmecheri avem în industrie și rușine nouă că nu știm cm să îi prețuim la adevărata lor valoare. Keep an eye on them și du-te să îi vezi live măcar de curiozitate.

11/02/2024

Colega Ramona Cojocaru de la Thymecat Recordings a luat în vizor albumul byron , Efemeride, la un ascultat atent de la lansare încoace și, după texte și dialoguri constructive, am convins-o să începem și video efortul ei. Care a ajuns acolo unde trebuie - pe tărâmul jurnalismului muzical. 6 minute și un pic de gânduri din lumea descrisă de byron.

Azi un album instant clasic, 5 stele din 5 pentru una dintre trupele importante de rock alternativ din România.

05/02/2024

Avem un nou episod din The Building Blocks, seria dedicată oamenilor care au pus și pun umărul, de fapt ambii umeri – la ceea ce auziți voi în toate mediile și momentele când vreți să vă destindeți cu sunet construit sub forma muzicii. În prima etapă îi avem invitați pe producătorii muzicali, aceste ființe ce rareori ies la suprafață, în lumina reflectoarelor, cei care au know-how-ul, skillurile și foța de muncă, bașca talentul și urechea formată pentru a-ți direcționa și hrăni pofta de note muzicale.

Alchimiști moderni, care, la fel ca și cei din vechime, produc aur pur prin piese din heavy-rotation și topuri YouTube și MediaForest Romania, așadar piese ce vă colorează și definesc bucăți mari de viață. Toate cele de mai sus, în cea mai mare parte i se potrivesc mănușă invitatului din acest episod. Era și timpul nu-i așa, după HaHaHa Production și Global Records, să ajungem și la Roton Music. O casă de discuri istorică în România, cu multe hituri și artiști din toate genurile, care au legănat țara asta încă din anii 90.

Cu aproape 400 milioane de vizualizări ale pieselor compuse pentru, Misha Miller The Motans, Irina Rimes, Carla's Dreams, Smiley , Nicole Cherry sau RUBY, Costin Bodea, sau Coco, după cm îi spun cei ce-l cunosc, ne-a primit în studioul lui, pentru o discuție legată de muzică și producție muzicală – ce altceva?

George-Ovidiu Durbălău

02/02/2024

Am intrat și în zona rock-ului, cel făcut cu poftă, onestitate și pricepere. Albumul sună bine, e legat și guess what, e și de debut.

Pentru "Omul din Stele", Trupa Lunatic primește un foarte merituos 4 stele din 5. Sunt multe de spus, lucru pe care îl fac elegant in 5 minte de recenzie, mai jos!

Păreri?

George-Ovidiu Durbălău

30/01/2024

Jazz-ul este elitist, zic unii, greu de înțeles, zic alții - eu zic că dacă îl găsești pe cel care îți place, o să acopere un spațiu lăsat gol de ceva vreme în librăria ta audio din creier.

Azi, la Recenzii de 5 Minute, vorbim despre Catalin Milea și albumul lui, TETRISMATIC. A primit 4.5 stele din 5 posibile, eu zic că e una dintre aparițiile importante ale anului trecut din jazzul românesc.

Pe album se aud muzicieni foarte buni, Nicolau Iulian - Drummer, Flautistu Mircea Adrian si Liviu Negru - go check them out!

Dă un ochi aici și apoi du-te în primul comment, pentru a da și o ureche pe pagina artistului.

Să aveți o zi cu sunete cât mai diverse în căști/difuzoare/minte :)

24/01/2024

Industria Muzicală Podcast continuă explorarea în mediile în care muzica este subiectul principal. Un departament puțin vizitat și scos la rampă este cel al jurnalismului muzical, domeniul împătimiților de muzică, al celor generoși suficient cât să și împărtășească din descoperirile lor cu marele public, un spațiu îngust din care îmi place să cred că fac și eu parte. Aceste dialoguri sunt, în egală măsură, portrete cât și explorări ale curiozităților și opiniilor oamenilor care se remarcă prin gusturi, informație și nenumărate ore de audiții, să le spunem ascultători profesioniști. Ei sunt HUB-urile moderne ale cunoștințelor muzicale. De multe ori îi găsești prin radio-uri, televiziuni, online sau prin universități sau festivaluri. De fapt sunt peste tot, trebuie doar să punem farul pe ei.

Berti Barbera este primul invitat al acestei serii din cadrul Industria Muzicala Podcast, un împătimit de muzică din toate genurile, avid consumator de live-uri și un cititor curios de carte cu și despre muzică. Aaa, să nu uităm - și artist interpret, cu câteva albume la activ și cu prezență pe scene de jazz și blues din cele mai diverse. Aici vorbim despre pasiunea noastră comună - Muzica - într-o formă variată, trecând cu ușurință de la Bach la Rush, de la Prodigy la Bilie Eilish sau de la Mozart la Jamiroquai. Vorbim despre Radio si Televiziune și despre jurnalism muzical. Este puțin peste o oră de vorbe înflăcărate și gânduri pe marginea muzicii. Cred că o să vă placă.

Link în primul comment.

George-Ovidiu Durbălău

22/01/2024

Recenziile de 5 minute au luat primul disc al lui Vizi la ascultat.

Îl știți, Vizi Imre de la "Vocea României", artistul finalist din echipa lui Marius Moga.

Un album solar, intim și cu un vibe pozitiv, numai bun de ascultat pe gerul ăsta!

17/01/2024

Continuăm seria recenziilor de 5 minute dedicate albumelor românești lansate în 2023 cu un album hip-hop. Omu Gnom este unul dintre MC-ii din România care mereu a reusit să își lustruiască lirica cu inteligență și inspirație fie că vorbește despre el însuși sau despre contextul social-politic în care se mișcă.

3,5 stele din 5, ceea ce înseamnă că merită o👂 atentă!

George-Ovidiu Durbălău

11/01/2024

Pentru că industria este mainstream într-o mare măsură, am intrat și aici, unde am gasit albumul Delia -ei. El se numește "Flex" și nu prea arată a album, mai degrabă a colecției de singles, unele pe bani.

Cred că Cotoi, producătorul discului a făcut tot ce a putut, dar, parcă Delia nu se ia prea mult în serios, când vine vorba de muzică cu adevărat.

2 stele jumate pentru acest disc.

Global Records

08/01/2024

Si debutul seriei "5-Minutes Reviews", cu Amalia Gaita și albumul ei "Mimosa" în prim-plan.

Like. Share. All that jazz.

08/01/2024

Amalia Gaita
Mimosa (2023)
Self-Produced
**** (4 stele din 5)

Un an interesant muzical, 2023 – a adus și albumul despre care urmează aici. Este important de spus că din start, dacă țineți să cunoașteți muzica românească în toată paleta ei de culori, ar trebui să dați o raită și pe la Amalia Gaiță pentru că abordează un gen neobișnuit de absent pe la noi. Am luat contact cu muzica ei anul trecut și am decis să ascult fără să am nicio altă informație despre artist – mai fac asta uneori pentru a putea izola foarte bine experiența auditivă de orice altceva. Evident, pupilele mi s-au dilatat brusc la prima audiție – ce e genul ăsta? Soul, funk-rock, dar și post-rock pe undeva, are momente de jazzy feeling și spoken word, iar peste toate intră abordări electro, intro-uri și... tratare holistică, dacă vreți, a unui gen care mi-a adus aminte de muzica neagră condimentată cu ritm și poezie.

Soul și estetică R`n`b și este mixul principal și pe acest teren se joacă Amalia și colegii de trupă (pentru care ridic o mână în aer), dar nu stau frumos în limitele desenate de istoria acestor genuri, ies constant din matrice, din matcă, și se revarsă în efecte electronice și clape ce duc spre acid jazz. După care treaba se duce spre o atmosferă nocturnă de bluesy-rock, post-rock – într-o fuziune care face ca lectura albumului să nu fie liniară și să ofere delicii neașteptate unui ascultător dornic să audă ce nu a mai auzit.

Acum și partea ce i-a luat o stea din maximul de stele – cred că, dacă sunt piese care se joacă inspirat cu pasajele ritmice și stilistice diferite („Gluten Free”, „I haven`t Found You”), sunt altele unde trecerile nu sunt atât de inspirate, par forțate, ca un deget care ține să arate versatilitatea. Ar mai fi și acele note foarte înalte pe care le atinge cu atâta grație Amalia, dar care, de la piesa a cincea încolo devin, în anumite părți, obositoare pentru ureche. De exemplu am ascultat mereu albumul pe jumatăți, ear fatigue să-i spunem. Dar l-am ascultat destul cât să înțeleg că s-a împachetat aici foarte mult și dens. Less is more, am simțit în anumite momente... și asta este o zonă unde se mai poate lucra.

Pe plus este genul abordat, creativitatea în tratarea lui, originalitatea melanjului (chiar îndrăzneala!) și vocea Amaliei Gaiță care pare o afro-americancă autentică dacă asculți muzica fără să știi altceva despre ea. „Mimosa” este o inspirată colecție de zece piese, din care preferata absolută este , „I haven`t Found You” urmată de gospel-ista „Time Sublime” – piesă care m-a făcut să îmi doresc ca unele track-uri să fie mai drepte și mai...clasice, căci noi nu gustăm artiști români cu acest flavour prea des – adică mai deloc! Pe de altă parte, dacă nu insera elementele electronice, nu știu dacă mă aplecam asupra discului... greu de mulțumit, știu, dar mergeți pe la concerte și pe bandcampul artistei, veți avea suprize mari și vă veți întoarce la albumul ăsta time-after-time 😊, iar mai apoi veți înțelege de ce am cerut mai mult de la artistă – pentru că POATE.

Link la album în primul comment!

George-Ovidiu Durbălău

07/01/2024

După cm observă și George Motoc, Romdrops US este o poveste de succes cu piesa lui Iam tongi ce povestește startul unei colaborări ce îl are la mijloc pe Serban Cazan (invitatul primului episod The Builfing Blocks, dedicat producătorilor muzicali din seria de odcast audio). O să povestim mai multe și despre asta intr-un episod în care vorbim pe cifre din online despre cm arată industria muzicală la debut de 2024. Stay tooned!

The greatest success story of Romanian music industry in 2023 is related to American Idol.

07/01/2024

Am zis multe despre reinterpretarea asta în articolul despre Showcase, iar acum se poate bucura oricine de ea. Voi ce credeți?

voce Gheorghe GUȘANchitară electrică Gelu ARGINTchitară acustică Andrei GLAVANbass ...

05/01/2024

Pentru că am primit des întrebarea cm dau rating pe Spotify, uite aici!

Cu precizările că

1. trebuie sa fii ascultat minim 15 minute dintr-un episod

2. Se poate face doar din aplicația de pe telefon, so you know, pentru că e gratis (cu reclame, e adevărat), hit install!!

05/01/2024

Începem o serie de recenzii ale albumelor anului trecut.

Aici testam cu un INTRO.

04/01/2024

Sebastian Spanache
Upamercado
Jazz Updates (2023)
***** (5 stele din 5)

Jazz-ul este un gust câștigat în timp, muncit zic eu, ajungi la el nu numai cunoscâdu-i formulele, algoritmii – ca să folosesc un termen modern – sau istoria. El se revelează și după ce ai ascultat muuuuultă muzică, preferabil de toate felurile, după ce ai degustat mai toate rețetele, după ce ai trecut de celebrele 10.000 de ore de ascultare atentă și preferabil cu pixul/tastatura în mână. Și chiar și așa, ajungi la el când nu te aștepți. Sau ajunge el la tine. De cele mai multe ori vine spre tine. Este un gen capricios, uneori elitist, de cele mai multe ori sincer și, chiar dacă nu pare, nefiltrat. Probabil este cel mai nefiltrat efort muzical dus la o ultra-filtrare. Da, știu, îmi plac paradoxurile, dar cam așa e cu jazz-ul – nu e ceea ce pare a fi, ca bufnița din Twin Peaks.

Am primit albumul ăsta în prima lună din 2023, adică exact acum un an. Și scriu abia acum despre el. Așa că, exact cm spuneam în multe alte circumstanțe, unele albume îți cer timp, curaj chiar și contexte diferite pentru a-ți spune întreaga lor poveste. Bine, te mai bazezi și pe flerul tău imbatabil (insert joke here 😊), ca să știi dacă merită efortul. Și l-am ascultat pe tristețe, angoasă, euforie, pe stări de împlinire și încredere, pe totală lipsă de încredere, mâncat/nemâncat etc. L-am trecut prin ciurul vieții de anul ăsta, dens și ne prietenos de cele mai multe ori.

Cu Sebastian Spanache am avut de-a face când, organizând premiile Sunete și solicitând oamenilor din muzica de toate genurile (critici și artiști pop/rock/electro/etc) să menționeze, dintr-o listă scurtă, albumul anului. Pe lista asta erau muzici din aproape toate genurile, aparținând unor nume cunoscute din muzica bună românească. Și a fost supriza etapei – un album de jazz câștiga detașat, semn că artiștii nu și-au făcut parti-pris-uri cm se tot aude, nu s-au votat la șleahtă, pe prietenii și pe șuste. Au votat un album foarte solid muzical, dintr-un gen nepopular, aparținând grupului Sebastian Spanache Trio – mai exact „A Pasha`s Abstinence”. Am reținut momentul ăsta ciudat în cel mai bun sens despre industria muzicală românească.

FFWD 2023 – cm spuneam, primesc albumul, și-l ascult, și-l ascult... Îi dau din timp și el se revelează cu parcimonie, sunt încleștat de multe ori, atunci când îmi aruncă o rază de soare, imediat mă doboară cu câțiva nori plumburii... Albumul „Upamercado” este primul al lui Sebastian, solo la pian el și gândurile lui, cm s-ar spune (deși, dacă stai bine cu urechile și tehnologia pe care asculți, vei auzi și alte sunete foarte discret expuse, ca o perdea de aburi peste pian – hidden gems de producție). Tripul ăsta printre degetele și clapele lui Spanache este troubling, îți desenează impresii și amintiri și stări din America Latină, cm spun toate textele de prezentare, pe acolo pe unde le găsești. Dar eu simt că este un jurnal intim, foarte personal, infuzat de acele locuri exotice prin care a ajuns muzicianul. Adică pretextul este locul, inspirația primită din locuri străine, lumina este probabil de acolo – umbrele sunt de la el, din interior. Este un album greu de digerat, însă bogat în stări, este dens și rewarding la final. Experiența omului modern este simplă – dă-mi refrenul și treci la următorul refren, că nu am timp de procesul tău creativ – dă-mi esența, momentul tău de glorie, și am plecat. Spanache îți pune în fața ochilor, în format mono, un pian și compoziție, un exercițiu golaș - îți expune procesele prin care trece, te trece prin toate stările și, la fel ca în viață, te face să ajungi la momentele lui de glorie pe calea normală, parcurgând etapele, unele nu tocmai pline de soare, de tangouri lascive sau bosse melancolice, ci de angoase sau îndoieli. Dar, să nu trecem în registrul celălalt – căci albumul ăsta este mai mult de atât. Are momente solare, are mister și optimism. Dar sunt bine dozate, fără aditivi de gust și intensitate. Sunt piese care cresc cu fiecare ascultare. Mie mi-a amintit de albumele de pian solo ale lui Johnny Răducanu. Și Kőrössy. Cam atât de mult mi-a plăcut.

Dar, disclaimerul este că eu nu ascult jazz ca un profesionist, nu sunt educat la conservator și mă ghidez strict după urechile și experiențele mele de audiofil și jurnalist muzical. Specialiștii probabil gonna hate, dar eu am înțeles ceva de la Trio-ul lui Spanache prin 2015, că este o minte sclipitoare în spatele acestor compoziții, că este ceva ce subliniază viața în toate aspectele ei când asculți muzica asta, nu o transformă în ceva barbie-marvel-esque, nu o bagatelizează, ci este ceva cu adevărat profund când procesul în sine devine farmecul ascultării, atunci când clapă cu clapă descoperi cm lucrează sinapsele și emoțiile din artist.

Așadar, acest anti-erou al albumelor pe care le voi recenza pe parcursul acestei luni este și unul dintre cele mai bune albume românești pe care le-am ascultat anul trecut.

P.S. Am ales să nu menționez nicio piesă în mod aparte, cred că albumul este de ascultat integral, dar, dacă insistați foarte tare 😊, am să menționez „La Leña”, pentru că pare să fie albumul comprimat într-o singură piesă, așa cm spunea Blake pe vremuri „to see the world in a grain of sand”.

George-Ovidiu Durbălău