Cimpoeru BadEa Daniel

Cimpoeru BadEa Daniel Om simplu ca la ţară , alături de cei care își doresc o schimbare a mentalității ! Sindicatul Solidaritatea Soferilor Drumuri Bune
(1)

12/01/2025

I-am găsit pe Facebook și pe acești tineri jurnaliști (până azi nu am știut de ei) și mi-au atras atenția aceste clipuri făcute imediat după turul 1 de la alegerile prezidențiale din 24.11.2024.
Mi-ar plăcea mult de tot să le știu acum părerea celor care au participat ,,benevol,, la acele ,,proteste,, mai ales după tot acest episod lugubru cu o lovitură de stat care a anulat nu doar voturile lui Călin Georgescu, le-a anulat pe toate voturile 9.465.650 mai exact!
Vă las în cometarii situația exactă a voturilor!
Nu de alta dar am observat un ,,salt,, imens la acești tineri jurnaliști imediat după anularea alegerilor prezidențiale, adică nu au mai avut absolut nici măcar un punct de vedere sau un interviu, ceva , orice legat de acest subiect 😉!
Nici măcar până în prezent n-au mai avut nimic de ,,jurnalizat,, sau ,,știrizat,, pe acest subiect, oare de ce?!? 🤔

Preluate de pe Facebook de la genstiri

Să mai zâmbim ( amar ) oleacă și să mai coborâm cu picioarele pe pământ printre muritorii de rând : șoferii de camioane ...
12/01/2025

Să mai zâmbim ( amar ) oleacă și să mai coborâm cu picioarele pe pământ printre muritorii de rând : șoferii de camioane plecaţi în delegație sau detașare 😁!
Mă ,,distrez,, copios de fiecare dată când găsesc astfel de anunțuri de angajare în care obligațiile angajatorului sunt ridicate la rang de beneficii pentru angajat 😉!
Unii știu asta dar mulţi văd, puțini pricep și uite-așa se obișnuiește lumea cu toate inepţiile unora care din diverse motive le practică (disperare, tupeu, taxe și impozite imense, etc) !
Și bineînțeles toate asezonate cu poza unui camion de ultimă generație 👌!
Succes le doresc și angajatorului dar mai ales angajatului ✌🇷🇴✌!

Dacă nu știaţi exact care-i una dintre sursele generatoare de probleme financiare și politice din România la ora actuală...
12/01/2025

Dacă nu știaţi exact care-i una dintre sursele generatoare de probleme financiare și politice din România la ora actuală! 👇👇👇👇👇
Nenorociţii ăștia de la guvernarea ilegitimă pe lângă prosteală mai au și tupeu jegos maxim!
Ei acum reformează posturile VACANTE și cică fac reformă 😉! 👇👇👇👇

Spre surprinderea mea și cu toată rușinea vă recunosc că nu am știut de acest domn inventator român care are una dintre ...
11/01/2025

Spre surprinderea mea și cu toată rușinea vă recunosc că nu am știut de acest domn inventator român care are una dintre soluțiile pentru a putea fi independenţi energetic dar pe care nu l-au băgat în seamă politicienii de până acum din păcate!
Vă recomand o lectură plăcută 👌!

Mulți români au auzit de Iuliean Horneț, fost cadru militar devenit inventator, producător de centrale termice pe bază de biomasă și de instalații de piroliză.

11/01/2025

Și victoru ciutactu 😁 și-a pierdut urmăritorii de la TV dar acum speră să facă ,,furori,, pe rețelele de socializare făcând exact ca și probabil mentorul său CTP, adică îi face sectanţi pe cei care l-au votat pe Călin Georgescu!
Ascultați bine ce spune ,,dășteptu',, ăsta, despre dorința lui vis-a-vis de candidatura lui Călin Georgescu în continuare! ✌🇷🇴✌
👇👇👇🤔 Ce să-i transmitem și noi? 🤔👇👇👇

Pentru că am tot auzit și citit părerile unor  alegători  cu alte viziuni politice, altele decât Călin Georgescu, în car...
11/01/2025

Pentru că am tot auzit și citit părerile unor alegători cu alte viziuni politice, altele decât Călin Georgescu, în care acest om ,,necunoscut,, și ,,mistic,, sau ,,mesianic,, a apărut în viața politică românească din senin, pe lângă faptul că a fost făcută în toate felurile abjecte posibile, fără ca acest om să denigreze pe cineva, a mai fost făcut printre toate astea și FASCIST!
Și m-am gândit că poate nu ar fi rău să ne informăm corect, înainte de a arunca cu pietre și cuvinte on-line sau prin viu grai, despre acest termen sau mai bine zis ideologie politică radicală și să tragem niște concluzii realiste despre cui îi putem asocia această ideologie politică radicală!
Textul de mai jos este preluat de pe Wikipedia iar eu am adăugat între paranteze anumite situații care s-au întâmplat deja în politica românească din ultimii 35 de ani!

Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă definită, în primul rând, de un naționalism radical,numit și "ultranaționalism", de o putere dictatorială, de suprimare a opoziției și de o puternică regimentare a societății și a economiei.
(dragoste de ţară mai presus de orice)

Fasciștii încearcă să organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele, valorile și sistemele corporatiste, inclusiv sistemul politic și economia.
(măsurile restrictive ale UE despre boli la animale și oameni, interesele corporatiste în materie de resurse naturale, externalizarea profiturilor fără a plăti taxe și impozite)

Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un singur partid, care urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”, pentru a forma o elită care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici familiale, inclusiv eugenism.
Eugenism este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică.
(un singur partid = coaliția de la guvernare, om nou = candidat unic, eugenism = vaccinuri cu ARN mesager)

Fasciștii cred că o națiune presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de a comite violențe și război, cu scopul de a menține națiunea puternică.
Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat.
(violențe = mineriadele, 10 august 2018, guvern fascist suprimă opoziția = coaliția de guvernare )

Fascismul a fost fondat de către sindicaliștii naționaliști italieni în Primul Război Mondial, care au combinat viziuni politice de stânga și de dreapta, dar gravitau spre dreapta la începutul anilor 1920. Ulterior, fascismul se va răspândi și în alte țări europene. Oamenii de știință consideră, în general, că fascismul este de extremă dreapta.

Fasciștii sprijină violența, războiul și militarismul, ca furnizor de transformare pozitivă în societate, de aducerea unui nou spirit, educație, insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și crearea de camaraderie națională prin intermediul serviciului militar.
Fasciștii văd violența și războiul ca acțiuni care creează regenerare, spirit și vitalitate națională.
(războiul din Ucraina + toată susținerea ulterioară din toate punctele de vedere)

Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal, antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și antiproletar și în multe cazuri, anticapitalist.
( exact ce se întâmplă din 06.12.2024 încoace de când s-au anulat alegerile prezidențiale în curs de desfășurare, s-au anulat voturile a peste 9000000 de alegători , nici măcar comuniștii n-au anulat alegerile nicăieri în Europa )

Fascismul respinge conceptele de egalitarism, materialism și raționalism în favoarea acțiunii, disciplinei, ierarhiei, spiritului și a voinței.
În economie, fasciștii se opun liberalismului (ca o mișcare burgheză) și marxismului (ca o mișcare proletară) pentru că sunt mișcări economice exclusive bazate pe anumite clase.
(cum spunea o deputată ,,roșie,, în România : ciocu' mic că noi suntem la putere, păi tot ei sunt de 35 de ani)

Fasciștii prezintă ideologia lor ca o mișcare din punct de vedere economic între clase, care promovează soluționarea conflictului dintre clasele economice în vederea asigurării solidarității naționale.
Aceștia susțin o piață reglementată, multiclasă într-un sistem economic integrat național.
(minciunile electorale, piaţă reglementată = impunerile UE)

După Al Doilea Război Mondial, puține partide au avut curajul de a se descrie ca fasciste. În schimb, termenul a ajuns să fie folosit la modul peiorativ de către oponenții politici.

Denumirea "neofascism" este în prezent folosită pentru a descrie partide politice de extremă dreaptă similare cu mișcările fasciste ale secolului 20.


Cam așa văd eu personal, strict ca opinia mea personală între paranteze , lucrurile vis-a-vis de cei care urlă către alţii că ar fi fasciști !
Nu-i problemă dacă nu aveţi aceeași ,,viziune,, ca mine și ca mulţi alţii dar mi-aș dori să nu ne mai jignim indiferent de alegerile fiecăruia!
Respectaţi-vă între voi, cu bune cu rele, și obișnuiți-vă cu ideea de bază (dacă mai credeţi în democrație și libertate) că majoritatea decide tot timpul și trebuie respectată această decizie indiferent de culoarea politică sau candidatul independent!

Federația tiranică și dictatorială  mUE  și-a dat arama pe față!
11/01/2025

Federația tiranică și dictatorială mUE și-a dat arama pe față!


11/01/2025

Ascultați cu atenție! ✌🇷🇴✌👇👇👇👇

10/01/2025

Ia fiţi atenți aici dragi români să vedeţi cine a comandat lovitura de stat din România!
👇👇👇👇👇👇👇👇👇👇👇

10/01/2025

Cea mai bună lecție despre frică, unitate, justiţie și democrație 👍👍👍 !

Puțină  lectură nu vă  strică 😉✌🇷🇴✌Insist asupra acestui aspect 😁! 👇👇👇👇👇Foarte important 👇👇👇👇👇
10/01/2025

Puțină lectură nu vă strică 😉✌🇷🇴✌
Insist asupra acestui aspect 😁!
👇👇👇👇👇Foarte important 👇👇👇👇👇

„Compania de Apă Buzău are un preţ la apa potabilă produsă, transportată şi distribuită lei/mc, exclusiv TVA, de 10,06 l...
09/01/2025

„Compania de Apă Buzău are un preţ la apa potabilă produsă, transportată şi distribuită lei/mc, exclusiv TVA, de 10,06 lei. Tariful la canalizare/canalizare - epurare este de 6,95 lei, exclusiv TVA. Data intrării în vigoare a preţului/ tarifului aprobat este 1 ianuarie 2025”, arată ANRSC, potrivit Agerpres. Începând cu data de 1 ianuarie, compania regională din Bacău are un tarif pentru apa potabilă de 9,88 lei/mc, exclusiv TVA, iar societăţile din Brăila, Prahova şi Vaslui au stabilit preţul de 9,66 lei. Pentru perioada 2020-2025, Compania de Apă Buzău a aplicat o strategie tarifară generată de o cofinanţare pentru desfăşurarea unor investiţii realizate din fonduri europene care se reflectă în preţul serviciilor prestate. Creşterea preţurilor este explicată şi prin inflaţie. „Este o politică tarifară începută în anul 2021 şi anul acesta este ultimul în care se aplică procentul de creştere. Din cauza inflaţiei mari, a crescut mult preţul. Inflaţia s-a reflectat în preţ aproximativ 70%, 30% este creşterea reală care înseamnă câţiva bani. Este ultimul an când se aplică politica tarifară", a declarat luni, pentru Agerpres, economistul Companiei de Apă Buzău, Dragomir Văsii.

La polul opus, Aquatorontal SRL din Timiş practică cel mai ieftin tarif pentru apă potabilă, de 3,52 lei/mc, exclusiv TVA, fiind urmată de operatori din Orăştie, Râmnicu Vâlcea şi Miercurea Ciuc.

„Diferenţa este dată de sistemele puse în funcţiune, unele spre exemplu pompează o singură dată şi apa ajunge la robinet, în alte situaţii, cm suntem noi, o pompăm de cinci ori. O scoatem din foraje în staţie, din staţie la hidrofor, din hidrofor la blocuri samd. Cheltuielile din spate, acestea ridică preţul. La anul nu ar mai trebui să fie nicio creştere, cât priveşte o scădere, să vedem inflaţia”, a mai precizat Dragomir Văsii.
În luna ianuarie 2024, Compania de Apă Buzău practica cel mai scump tarif pentru apa potabilă, 9,30 lei/mc, exclusiv TVA.

Preluat din 👇👇👇:

Compania de Apă Buzău, operatorul regional al serviciilor de apă şi de canalizare din judeţ, practică, la începutul anului, cel mai mare tarif din România pentru apa potabilă produsă, transportată şi distribuită, respectiv 10,06 lei/mc, exclusiv TVA, pe...

09/01/2025

Și eu îmi cer scuze că exist .....
Și voi?!? 🤔

09/01/2025

Locul 49 🇷🇴...... Stăm mai bine decât Pakistan ar zice unii 😉!

08/01/2025

Domnii polițiști ne ,,învață,, cm se trece corect și regulamentar pe trecerea de pietoni fără să-i deranjeze nimeni (nici măcar jandarmeria) 😉😁!
Îi așteptăm pe toţi polițiștii să se alăture oamenilor simpli începând cu 10.01 la CCR 😉!
Poporul suntem toţi și suntem suverani în ţara noastră!

Address

Timisoara

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cimpoeru BadEa Daniel posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Cimpoeru BadEa Daniel:

Videos

Share