TopALL TV

Home
Romania
Roman
TopALL TV

TopALL TV este televiziune locală din Roman, județul Neamț. O televiziune care le oferă telespectatorilor săi emisiuni și subiecte interesante.

Știri si reportaje de interes, conținut de calitate și emisiuni interactive: TopALL TV, televiziunea ta locală, din județul Neamț. Urmărește-ne pentru inspirație în fiecare zi! Dacă ai ratat o emisiune, nu-ți fă griji, suntem și pe YouTube: https://www.youtube.com/TopALLTV

09/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 9 iunie: Adoptarea Proclamației de la Islaz.
La data de 9 iunie 1848, pe Câmpia Libertăţii de la Izlaz, a avut loc o amplă adunare populară, ocazie cu care a fost citită „Proclamația de la Islaz”, program constituțional întocmit de un comitet revoluţionar din Muntenia, ce a marcat începutul Revoluției de la 1848 din Ţara Românească. Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanșării revoluției din Țara Românească, deoarece exista teama unor conflicte armate între revoluționari și trupele domnitorului Gheorghe Bibescu, dar și pentru că, atât comandantul companiei de dorobanți, care avea sub pază portul și frontiera , căpitanul Nicolae Pleșoianu, cât și șeful administrației din acest mic port dunărean erau de partea revoluționarilor. Proclamația de la Islaz citită de către Ion Heliade Rădulescu, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, crearea unei gărzi naționale, egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate și de religie, convocarea unei Adunări Constituante spre a pune bazele unei Constituții, eliberarea și împroprietărirea țăranilor, alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani, separația puterilor în stat și altele. În același timp, a fost format un guvern provizoriu, constituit din Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu, Nicolae Pleşoianu, Gheorghe Magheru și preotul Radu Şapcă, care se adresează domnitorului Gheorghe Bibescu, cerându-i să semneze actul Proclamației de la Islaz. Ştiind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează la data de 13 iunie această proclamație și acceptă revendicările trecute în ea, apoi abdică și pleacă în Transilvania, lăsând ca țara să fie condusă de un Guvern Provizoriu. A doua zi însă, armatele otomane, conform unei înţelegeri ruso-turce,vor pătrunde în Ţara Românească, iar cele rusești în Moldova. În aceste condiții, la începutul lunii iulie 1848 Guvernul Provizoriu este nevoit să demisioneze, iar în locul lui va fi aleasă o Locotenență Domnească, ce va conduce țara până în septembrie 1848. Astfel, în urma unei noi intervenții a armatei turcești și după crâncena bătălie din 13 septembrie 1848 din Dealul Spirii dintre trupele turcești aflate în București și compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, revoluția de la 1848 din Tara Românească va fi înfrântă.

06/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 6 iunie: Debarcarea Aliaților în Normandia.
La data de 6 iunie 1944 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a început „Debarcarea din Normandia” cea mai mare operațiune de debarcare din istorie, ce a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați aliați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Franţa, în cadrul „Operațiunii Overlord”. Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști şi prin atacuri masive ale aviației şi artileriei navale aliate în noaptea de 5/6 iunie 1944. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea de debarcare pe plajele Normandiei cu ajutorul a peste 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay, cel care fusese implicat și în debarcările din Africa de Nord și Italia. Proiectul ce viza debarcarea în Normandia a fost aprobat la întâlnirea de la Quebec din august 1943 dintre Churchill şi Roosevelt, acest proiect fiind unul dintre cele mai bine păstrate secrete din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el prevăzând debarcarea pe un front extins de aproape 80 km, a trupelor aliate. Planul prevedea și ca trupele americane să debarce pe plajele Omaha şi Utah, iar forţele britanice şi canadiene, pe plajele Gold, Juno şi Sword. Crucial pentru succesul operaţiunii „Overlord” trebuia să fie sprijinul unităţilor de aviaţie aflate sub comanda generalului Carl Spatz, cel care avea sub conducere Armata 3 din Royal Air Force cu 1514 de bombardiere grele şi Armata 8 Americană cu 2.578 de bombardiere standard. De asemenea, forţele strategice ale debarcării erau completate de forțe aeriene tactice, formate din două armate aeriene (una americană şi alta britanică), având în compunere peste 3.500 de avioane de vânătoare. În total, numărul de unităţi aeriene (avioane de bombardament, de vânătoare, de transport sau de observație) care au sprijinit invazia s-a ridicat la aproape 9.000 de avioane. De cealaltă parte a Canalului Mânecii, germanii erau complet dezorientaţi deoarece în seara de 5 iunie 1944, şeful Serviciului Informaţii al Armatei XV germane, locotenent-colonelul Meyer, a auzit în cadrul unei transmisiuni BBC cea de-a doua strofă a poeziei „Chanson d’automne” (Cântec de toamnă) de Paul Verlaine și deși știa că poate fi semnalul pentru o invazie aliată, a considerat că vremea atât de proastă nu făcea posibilă declanșarea unui astfel de atac. În consecinţă, germanii nu s-au alarmat, cu atât mai mult cu cât comandanţii germani, care răspundeau de „Zidul Atlanticului”, au „strălucit” prin absenţă. Astfel, în acea zi Hans von Salmuth, comandantul Armatei XV era la vânătoare cu niște prieteni, Friedrich Dollmann, comandantul Armatei VII, se găsea în Rennes, unde pregătea nişte festivităţi militare, comandantul Diviziei 21 Panzer Franz Geuhtinger era plecat în permisie la Paris, iar Erwin Rommel, comandantul apărării germane de pe coasta Atlanticului, se găsea în Germania, serbând ziua de naştere a soţiei sale. Primii care au atins pământul Franţei au fost paraşutiştii din Divizia 6 aeropurtată britanică, care au trecut la acoperirea plajei Sword din flancul stâng al aliaţilor, pe când două divizii de paraşutişti americani, au protejat zona plajei Utah de pe flancul drept. La sfârşitul zilei de 6 iunie, vasele aliate reușiseră sa debarce pe plajele din Normandia, peste 150.000 de soldaţi, iar la acest succes al aliaților a contribuit din plin lipsa de reacție a comandanților germani, care au considerat că debarcările din Normandia erau doar o stratagemă, menită să atragă atenţia, iar debarcarea se va face sigur în altă zonă, mai precis în zona Pas-de-Calais. Numai că, atunci când comandanții germani şi-au dat seama de greşeală și au văzut că debarcarea este reală, era prea târziu…

05/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 5 iunie: Izbucnirea „Războiului de șase zile” dintre Israel și țările arabe.
La 5 iunie 1967 va începe „Războiul de șase zile” conflict din Orientul Mijlociu, prin care Israelul a ripostat faţă de blocarea strâmtorii Tiran de la Marea Roșie de către Egipt și a lansat atacuri simultane asupra Egiptului, Iordaniei si Siriei, ocupând Fâşia Gaza şi Peninsula Sinai, înălţimile Golan, Cisiordania şi sectorul arab din Ierusalimul de Est. Chiar dacă Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut încetarea imediată a focului, Israelul va continua războiul și în timp de șase zile va cuceri mai mult decât dublul teritoriului său de până atunci. Această situație era foarte delicată pentru liderul sovietic Leonid Brejnev, deoarece Moscova susţinea țările arabe împotriva Israelului, care la rândul său, era ajutat de Statele Unite ale Americii și țările occidentale. De aceea, convocaţi urgent la Kremlin, liderii comunişti din Europa de Est au decis ruperea relaţiilor cu Israelul, cu excepţia lui Nicolae Ceauşescu. Poziția României, de a nu rupe relațiile diplomatice cu Israelul, a fost interpretată de Brejnev ca fiind drept o sfidare la adresa comunismului și a Tratatului de la Varșovia, iar liderii comunişti prezenţi la Moscova și-au exprimat poziția față de cele declarate de Brejnev, reafirmându-şi loialitatea pentru politica sovietică din Orientul Mijlociu. Ceauşescu, care a mers la Moscova însoţit de primul ministru Ion Gheorghe Maurer, și-a menținut punctul de vedere și-i va replica lui Brejnev, care spunea că Israelul a comis un act de agresiune, că responsabilitatea declanșării războiului a fost a Egiptului, deoarece atacul israelian a fost determinat de provocările repetate a președintelui egiptean Nasser. Astfel, Ceaușescu, prin refuzul său de a rupe relațiile cu Israelul, și de a accepta subordonarea faţă de Uniunea Sovietică, a îmbunătăţit relațiile cu Statele Unite, care au recepţionat în mod favorabil această manifestare de independenţă a României. În schimb relaţiile cu Uniunea Sovietică vor fi tot mai tensionate, deoarece Brejnev avea să-i reproşeze lui Ceauşescu, de mai multe ori de atunci înainte, poziţia diferită adoptată de România, atât în cadrul C.A.E.R., cât și în cadrul Tratatului de la Varșovia.

05/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE – 4 iunie: Începutul bătăliei de la Midway .
La data de 4 iunie 1942 a început Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Această bătălie a avut loc la peste șase luni după atacul japonez de la Pearl Harbour, însă de această dată marina Statelor Unite a învins în mod decisiv marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway în urmă cu o lună , provocând mari pierderi flotei japoneze.. De altfel, operațiunea japoneză de la Midway , ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influență în zona Asiei Orientale , de asemenea japonezii sperau și că printr-o înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să capituleze în războiul din Pacific. În bătălia de la Midway japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană, intenționând să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-și extinde perimetrul de acțiune pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva Insulelor Fiji și Samoa. Planul a fost dezavantajat de prezumțiile greșite pe care le-au făcut japonezii cu privire la reacția americanilor și de dispozițiile insuficiente date la momentul de început al punerii în executare. Pentru americani a fost esențial că Stația HYPO (unitatea de informații din Hawaii specializată în interceptarea comunicațiilor și în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data și locul atacului japonez, astfel că Marina Militară a Statelor Unite a putut astfel să pregătească propria ambuscadă. Patru portavioane japoneze și un crucișător greu au fost scufundate de armata marina americană care a pierdut numai un portavion și un distrugător. De altfel ,bătălia de la Midway și uzura extenuantă din Campania din insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ține pasul cu construcția de nave și pregătirea piloților, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau ritmul în ambele direcții ceea ce a făcut ca aceasta să câștige Războiul din Pacific..

03/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE- 3 iunie: Accidentul feroviar de la Eschede - Germania.
La data de 3 iunie 1998, a avut loc Accidentul feroviar de la Eschede din Saxonia Inferioară, acesta fiind ce mai grav accident feroviar din Germania , asta deoarece numărul victimelor a fost de 101 morți și 88 de răniți. La acea dată garnitura 51 a trenului Inter City Express, denumită ICE 884 „Wilhelm Conrad Röntgen” călătorea pe ruta München-Hamburg, trecând prin orașele Augsburg, Nürnberg, Würzburg, Fulda, Kassel, Göttingen și Hanovra. După ce a părăsit gara din Hanovra la ora 10:30, trenul circula înspre nord, iar după 130 kilometri parcurși, sud de localitatea Eschede, rama roții bibloc a celei de-a treia osii a primului vagon s-a rupt, aceasta desfășurându-se de pe roată și penetrând podeaua, unde a rămas înfiptă. Ceea ce a urmat a fost o serie de evenimente care au condus la cel mai mare dezastru feroviar din Germania . Astfel, un pasager din primul vagon, Jörg Dittmann, a observat rama pătrunsă în compartiment, aceasta ieșind exact printre fotoliile în care ședeau soția și copilul acestora, însă în loc să acționeze semnalul de alarmă, Dittmann i-a scos pe cei doi din compartiment și a plecat să informeze conductorul. Conductorul a simțit trepidațiile neobișnuite ale trenului, dar a invocat faptul că trebuie să verifice el însuși avaria înainte de a trage semnalul de alarmă, deoarece aceasta este politica firmei. Cu toate că trenul a început să se balanseze puternic, conductorul nu a arătat voința de a opri trenul și a dorit neapărat să investigheze incidentul, iar dezastrul s-a produs tocmai când cei doi se apropiau de compartimentul cu pricina. Trecând peste două macazuri la câteva sute de metri înainte de locul accidentului, rama înfiptă în podea, a agățat șina de ghidaj, aflată paralel între cele 2 șine de cale ferată, imediat lângă una dintre acestea, și a desprins-o de restul structurii, aceasta îndoindu-se și penetrând și ea podeaua, unde a rămas înfiptă. Totodată, aceasta a cauzat înălțarea osiei, roțile pierzând contactul cu șina și deraind. Roțile au rulat imediat pe lângă calea ferată până la următorul macaz, când au atins părți mecanice ale acestuia, cauzând schimbarea direcției de deplasare. Astfel, începând cu boghiul din spate al celui de-al treilea vagon, roțile au urmat direcția schimbată a macazului și au deviat în plină viteză, către o linie paralelă, deraind și lovind cu o viteză de 200 km/h pilonii unui pod peste calea ferată. Al patrulea vagon a deraiat din cauza celui de-al treilea, trecând intact pe sub pod, rostogolindu-se și oprindu-se între linii, imediat după acesta. Doi angajați ai concernului Deutsche Bahn care lucrau în zona accidentului au fost omorâți pe loc. Separarea vagoanelor a acționat imediat sistemul de frânare a trenului, acesta având efect asupra primelor trei vagoane care s-au oprit la câteva sute de metri distanță de locul accidentului. Locomotiva s-a detașat de restul trenului și s-a oprit la trei kilometri distanță. Prima jumătate a vagonului al cincilea a apucat să treacă pe sub pod, iar restul a fost strivind complet de podul care s-a prăbușit. Cu podul și calea ferată distruse, următoarele vagoane au deraiat, formând un zig-zag și oprindu-se în grămada de fiare contorsionate creată de vagoanele anterioare. Astfel, zgomotul făcut de vagoanele deraiate a fost descris de localnici ca fiind asurzitor, oribil de puternic, ca la prăbușirea unui avion, astfel că la ora 11:02 poliția a declarat stare de urgență, iar la ora 12:30 administrația districtului Celle a declarat starea de urgență catastrofală , iar peste o mie de angajați ai serviciilor de salvare, poliție, pompieri și ai serviciilor de descarcerare au sosit la fața locului și au acordat asistentă victimelor groaznicului accident feroviar.

02/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 2 iunie: Încoronarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
În data de 2 iunie 1953 a avut loc ceremonia de încoronare a Reginei Elisabeta a Marii Britanii. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, ceremonia fiind condusă de arhiepiscopul de Canterbury în prezența marilor case regale ale Europei și a publicului larg. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și pentru prima oară în istorie la un astfel de eveniment a fost prezentă și televiziunea care a transmis imagini de la această ceremonie. În catedrala Westminster, după ce i s-au înmânat simbolurile autorităţii – globul, sceptrul şi inelul regal – arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher, i-a pus pe cap Elisabetei, coroana Sfântului Edward, finalizând astfel încoronarea noii regine a Marii Britanii, care avea pe atunci doar 27 de ani. Ce este demn de reținut este faptul că ceremonialul de încoronare folosit și de regina Elisabeta a II-a, descinde direct din cel folosit de regele Edgar în anul 973, iar arhiepiscopului de Canterbury îi revine, încă din 1066, datoria de încoronare a regilor britanici. Încoronarea unui suveran englez cuprinde şase părţi de bază și anume: recunoaşterea, jurământul, ungerea şi învestirea care include încoronarea, întronarea şi omagiul. Ungerea are cea mai puternică semnificaţie din cadrul ceremoniei de încoronare a unui suveran britanic, aceasta și datorită faptului că reţeta exactă a uleiului sfânt cu care uns monarhul este ținută secretă, De regulă, un singur amestec de ulei este menit să dureze pentru câteva încoronări, însă în mai 1941, o bombă a lovit catedrala ce adăpostea fiola cu ulei sfințit, astfel că a fost necesar crearea unui nou amestec. Deși o lege veche de sute de ani prevedea că pe tronul britanic nu poate urca decât un bărbat, o serie de circumstanțe au făcut ca Elisabeta a II-a să devină regină la doar 25 de ani, atunci când tatăl său, regele George al VI-lea a murit subit în timpul somnului, la 6 februarie 1952. Însă din cauza doliului oficial, Elisabeta a primit coroana și a fost încoronată abia după 16 luni, pe 2 iunie 1953 cu numele de Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Regină a Angliei şi conducătoarea a altor 15 state din Commonwealth, regina Elisabeta a II-a, este suverana cu cei mai mulți ani de domnie din istoria Marii Britanii. Elisabeta este căsătorită din anul 1947 cu prințul consort Philip, duce de Edinburgh, împreună cu care are patru copii: Charles, Anne, Andrew, Edward. Ca un fapt inedit, trebuie amintit că în peste șase decenii de când se afla pe tronul Marii Britanii, regina Elisabeta a II-a a făcut mai mult de 350 de vizite oficiale în străinătate, fără să dețină pașaport. Iar motivul este cât se poate de simplu, pașapoartele britanice sunt emise în numele reginei, iar suverana nu poate emite un astfel de document pentru propria sa persoană. O altă curiozitate este faptul că deși nu era obligată, datorită funcției sale, să plătească impozit, Elisabeta, cea mai bogată femeie din Anglia, a fost de acord ca pentru prima dată în istoria britanică, să plătească impozitul pe venit ca orice cetățean englez.

02/06/2020

LECȚIA DE ISTORIE - Bătălia pentru Creta - Evacuarea regelui George al Greciei.
La începutul lunii mai a anului 1941, Hi**er a semnat Directiva nr. 28 pentru invadarea Cretei, iar dacă la începutul atacului germanii au reușit să străpungă linia defensivă de la Heraklion, cucerind garnizoana grecilor și docurile portului, ei au fost respinși în cele din urmă de contraatacurile elenilor. Mai multe unități germane au luat ostatici din rândurile populației civile pentru ai folosi ca „scuturi umane”. Germanii au lansat manifeste prin care cereau capitularea imediată și amenințau cu represalii dure. Astfel, la 30 mai 1941 insula Heraklion a fost bombardat puternic, iar unitățile elene s-au retras pe noi poziții defensive pe drumul spre Knossos. La căderea întunericului, germanii nu reușiseră să cucerească și să păstreze niciunul dintre obiectivele propuse. Planul riscant a patru atacuri simultane, care să exploateze la maximum factorul surpriză, a eșuat, fără ca germanii să-și dea seama care erau cauzele. În seara zilei de 31 mai, germanii de la Maleme au fost îndepărtați treptat de aeroport de către neozeelandezii care apărau înălțimea 107, care domina zona. Comandanții germani au luat hotărârea să atace a doua zi în sectorul Maleme cu toate forțele disponibile. După cm s-a mai amintit, majoritatea cretanilor erau republicani „venizeliști”, ca de altfel numeroși locuitori ai Greciei continentale. Trebuie amintit că în anul 1924, regele George al II-lea a fost detronat și exilat în România, însă s-a reîntors pe tron în 1935, după colapsul regimului republican. Germanii îl considerau pe rege un anglofil hotărât, un obstacol în calea cuceririi Greciei, țară a cărei populație o considerau de orientare republicană. După fuga regelui în Creta pe 22 aprilie, acesta a emis un memorandum sfidător la adresa germanilor. Hi**er a răspuns printr-un discurs ce friza megalomania . În acest timp, britanicii plănuiau evacuarea regelui, apreciind că, dacă germanii ar fi reușit să-l captureze în urma unui atac aeropurtat, ar reuși o mare lovitură propagandistică. Regele era găzduit într-o vilă din satul Perivolia, lângă Chania. Regele și anturajul său au fugit din această reședință spre proprietatea primului ministru, Emmanouil Tsouderos, de unde au putut urmări aterizarea parașutiștilor germani în apropierea vilei regale. S-a dovedit mai târziu că parașutiștii nu aveau ca sarcină capturarea regelui, ci fuseseră lansați din greșeală în acel sector, obiectivul lor fiind în sectorul Galatas. Royal Navy era gata în orice moment să asigure evacuarea regelui, atașatul militar britanic, colonelul J.S. Blunt, fiind ofițerul de legătură pe lângă curtea regală. Paza regelui și a anturajului său era asigurată de un pluton de neozeelandezi (sub comanda locotenentului W.H. Ryan) și un număr jandarmi cretani. Regele era însoțit de vărul lui, prințul Petru, maestrul de ceremonie, colonelul Dimitrios Levidis], premierul Tsouderos și de guvernatorul Băncii Greciei, Kyriakos Varvaressos. Grupul de fugari a avut câteva ciocniri cu germanii, dar și cu localnicii cretani. Un detașament de jandarmi a fost trimis să ia mai multe documente uitate în reședința sa de premier, dar militarii s-au întors să raporteze că locuința era deja ocupată de germani. Fugarii au tras concluzia că germanii erau în căutarea regelui și a însoțitorilor lui. Locotenentul Ryan i-a cerut regelui să-și dezbrace uniforma de general al armatei elene. La un moment dat, grupul regelui a fost oprit din înaintare de focul unui grup de pușcași cretani. Când prințul Petru le-a cerut să înceteze focul pentru că sunt greci, cretanii au replicat „germanii vorbesc de asemenea grecește și poartă uniforme grecești”. Cretanii au fost convinși cu greu că grupul nu era unul de spioni germani și, în cele din urmă, fugarii au fost lăsați să treacă. În acea noapte, evacuații s-au odihnit în satul Therisso. Aici, suita regală a întâlnit un grup de pușcăriași cretani, eliberați din închisoare de germani. Se pare că patriotismul a fost mai puternic decât recunoștința datorată germanilor, care îi eliberaseră, și decât sentimentele antimonarhice. Suita regală a putut astfel să-și continue drumul. În ciuda faptului că oamenii regelui au trebuit să-și abandoneze catârii de povară și că nu erau echipați corespunzător pentru o călătorie în munți, ei au reușit să ajungă în timp util la punctul de întâlnire pentru evacuare. Aici, grupul regelui s-a întâlnit cu membrii corpului diplomatic englez. Toți refugiații au fost îmbarcați pe nava HMS Decoy, fiind debarcați în siguranță în portul Alexandria din Egipt.

02/06/2020

DREPTUL LA NEUITARE… O fotografie cat o mie de cuvinte! Resfințirea bisericii „Sf.Nicolae” cimitir Hociungi. Preotul paroh Mihai Buleti implinise 40 de ani de activitate misionar-pastorală in acest sat...
Am intrat în posesia unei fotografii care amintește despre o sărbătoare a satului Hociungi și anume resfințirea bisericii de la cimitir, de către PS Eftimie Luca - episcopul Romanului și Hușilor, în toamna anului 1985. Biserica aceasta a fost ridicată cu multă osteneală prin eforturile comunității, în perioada interbelică (1924-1934), fiind sfințită de episcopul Lucian (ca și cele din Bahna, Broșteni, Moldoveni Deal ridicate în aceeași perioadă). Arhitectura bisericilor din zonă este asemănătoare: cu un singur turn deasupra pronaosului, acoperișul acestuia în formă de bulb (ceapă), pictura interioară a fost executată de renumiții pictori Cantini (tatăl Oreste și fiul Adolf), absolvenți ai Academiei de Artă de la Perugia s.a.
După 50 de ani de la inaugurarea bisericii de la cimitirul Hociungi, pictura era afumată și deteriorată, fapt pentru care părintele de vrednică amintire Pr.Mihai Buleti a restaurat și consolidat pictura, apoi a invitat pe PS Eftimie să oficieze slujba de sfințire. Eram elev la Seminar pe atunci, în anul V, iar între cei prezenți la eveniment amintesc pe Pr.Raul Rojniță-protopop de Roman, pr.prof.dr.Gh.Dem.Ciocan venit de la București (fiu al satului), pr.Grigore Bogza și Pr.Ioan Tincu de la Moldoveni și tânărul preot Ioan Movileanu de la parohia Hociungi I.
Iată o pagină de istorie locală, un eveniment măreț găzduit de consătenii noștri, care confirma faptul că frumoasele tradiții păstrate în sat, din generație în generație, sunt roadele evlaviei față de cele sfinte, ale dărniciei și credinței strămoșilor noștri. Datoria noastră este de a adăuga cărămida rânduită de Providență la edificiul spiritualității înaintașilor...

01/06/2020

Dragi copii,
Când s-au închis şcolile, grădinițele, creșele și celelalte unități de instruire și educație noi, adulții, ne așteptam să vă bucurați. Ne așteptam să vă vedem glumind pe seama coronavirusului, să faceți scenarii apocaliptice, să vă prăpădiți de râs, să vă imaginați că vă luptați cu virusul cu săbii laser, că vă ascundeți de el cu ajutorul unui costum care vă face invizibili. Unii chiar să visați că ați găsit leacuri magice. Dar nu a fost chiar aşa. Voi, dragii mei, nu ați văzut această perioadă ca pe o vacanţă în care să dormiți până târziu, să vă jucați şi să ieșiți afară ca să râdeți la soare. Și voi ați simțit că e ceva mai mult. Sub masca asta de indiferenţă şi pretinsă nepăsare, voi chiar ați fost îngrijoraţi. De-adevăratelea. Ne-ați văzut pe noi făcându-ne tot felul de gânduri, ne-ați simţit starea de nelinişte şi de angoasă.
Sunt îngrijorări de oameni maturi. Sunt temeri de oameni mari. Sunt frici care v-au cuprins, chiar dacă noi am încercat să vă protejăm, iar voi ați încercat să le luați în râs. Cam asta cred că ați simțit. A fost o încercare grea pentru toți. Nu ştiu cm vom ieşi din toată nebunia asta şi nici cât de mult vă va schimba. Pot doar să sper că vom fi cu toţii sănătoşi.
Astăzi, cu ocazia Zilei internaționale a copilului, vă doresc să aveți mereu sufletul curat, zâmbetul gingaș și viaţa fără griji, să aveți o copilărie frumoasă alături de părinții și bunicii voștri, alături de frații și surorile voastre. Nu uitați să zâmbiți și să vă bucurați zilnic, pentru că alături de voi suntem noi, părinții și bunicii voștri.
Dragi părinți, acum ca niciodată copiii au nevoie de mai multă înțelegere, empatie, conciliere și dragoste din partea Dumneavoastră. Oferiți-le cu orice ocazie!

LA MULȚI ANI, DRAGI COPII !

31/05/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 31 mai: Începutul domniei lui Ramses al II-lea, unul dintre cei mai mari faraoni ai Egiptului antic.
La data de 31 mai a anului 1279 î.Hr. ajunge la conducerea Egiptului antic, faraonul Ramses al II-lea. El a fost unul dintre cei mai mari faraoni ai Egiptului antic, domnind aproape șaizeci și șapte de ani, egiptenii numindu-l „Marele predecesor” după moartea lui din anul 1213 î.Hr. Ramses al II-lea a fost fiul faraonului Seti I și al Marii Soții Regale, Tuya, iar în timpul domniei sale a condus importante campanii militare în estul Mării Mediteraneene, pe actualul teritoriu al Israelului, Libanului și Siriei de astăzi. În prima parte a domniei sale, Ramses s-a concentrat pe construcția de orașe, temple și monumente, de altfel, el fiind cel care a stabilit capitala în Delta Nilului, pe ruinele orașului Avaris. În al patrulea an al domniei începe o campanie în estul Mediteranei și după ce ocupă Canaanul, va prelua controlul asupra câtorva porturi feniciene și va cuceri orașul hitit Amurru. Fiind un bun strateg Ramses va începe să-și întărească sistemul defensiv la granițele regatului, în special partea de nord-vest în zona Deltei Nilului, pentru a putea preîntâmpina orice atac din partea nomazilor libieni. Același lucru l-a făcut și la granița nord estică pentru a preveni atacurile din partea canaaniților, iar printr-o nouă campanie militară, Ramses va reuși să cucerească o mare parte din țărmul estic al Mediteranei, prin cucerirea tuturor porturilor feniciene și capturarea flotei acestora. La vârsta de 22 de ani, Ramses a inițiat o campanie în Nubia, pe care o și cucerește, dar va fi nevoit să facă față și la o serie de revolte în zona Canaanului și unei mari răscoale a fenicienilor care, sprijiniți de hitiți, nu mai doreau să accepte autoritatea egipteană. Astfel, Ramses a fost nevoit să conducă numeroase intervenții armate pentru înăbușirea revoltelor, dar domnia sa a rămas în istorie și pentru construcțiile grandioase pe care le-a ridicat. Printre cele mai importante monumente care s-au construit în anii săi de domnie se pot aminti maiestoasele monumente de la Abu Șimbel și Ramesseum, primul dintre ele fiind localizat în lunca Nilului, la sud de orașul Assuan. Monumentul de la Abu Șimbel este construit în stânca muntelui, fiind format din două temple, unul mai mare dedicat lui Ramses și unul de dimensiuni mai mici dedicat soției sale Nefertari. Templul dedicat lui Ramses are o lungime de aproximativ 55 de metri, fațada fiind împodobită cu patru statui ce îl reprezintă pe Ramses, fiecare dintre ele având o înălțime de peste 20 de metri. Sala templului este sprijinită de opt coloanele masive din piatră, iar pe pereți sunt pictate episoade din Bătălia de la Kadesh, câstigată de faraon. Ramses a murit în anul 1213 î.Hr., domnind peste Egipt aproape șaizeci și șapte de ani, cei mai mulți dintre contemporanii săi nu cunoscuseră un alt suveran și credeau că lumea se va sfârși odată cu moartea acestuia. Ceremonia de mumificare a corpului lui Ramses a durat șaptezeci de zile, iar după terminarea acestora, mumia faraonului a fost condusă pe ultimul drum de un cortegiu funerar pe Nil, până la Teba unde a fost depusă în mormântul săpat în stâncile din Valea Regilor. După moartea lui Ramses al II-lea, alți nouă succesori ai săi, suverani ai Egiptului antic, i-au purtat numele, dar nici unul nu a reușit să-l egaleze vreodată în putere și măreție.

30/05/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 30 mai: Arderea pe rug a Ioanei d’Arc.
La data de 30 mai 1431, Ioana d’Arc, numită și ,,Fecioara din Orleans” a fost acuzată de erezie și arsă pe rug în piața centrală a orașului francez Rouen. Ea a fost una dintre figurile simbolice ale Franței, fiind declarată sfântă de către Biserica Catolică, deoarece în urma unor viziuni, se spune că ar fi vorbit cu Dumnezeu, care i-a spus să cheme poporul la luptă și să recucerească teritoriul Franţei ce fusese ocupat de Anglia la începutul războiului ce a purtat numele de „Războiului de o sută de ani”. Considerată a fi cea mai importantă personalitate feminină a Franței din Evul Mediu, Ioana a afirmat de nenumărate ori că aude voci de origine divină, care-i porunceau să mobilizeze poporul în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză, fapt pentru care ea a fost considerată ca fiind schizofrenică. Vocile, pe care numai ea le auzea, devin imperative după ce împlinește vârsta de 16 ani și deși, reticentă până atunci, ea se hotărăște să-i spună unchiului său despre aceste voci misterioase care o îndemnau să meargă să elibereze regatul. Acesta o duce la castelanul de Veaucouleurs, căpitanul Robert Bedricourt, care sceptic la început, se lasă convins până la urmă și-i dă Ioanei un cal, o mică escortă, veșminte bărbătești și o scrisoare de recomandare pentru a se putea apropia de regele Franței. În 1429 la vârsta de 17 ani, Ioana D'Arc va ajunge cu incredibilul ei mesaj, chiar la regele Franţei Carol al VII-lea, care decide să-i acorde conducerea unui corp de armată. Două luni mai târziu ea va obține o mare victorie asupra englezilor la Orleans, recuperând acest oraș din mâinile englezilor. După o serie de victorii care au uimit atât pe francezi, cât și pe englezi, ea va participa la apărarea orașului Compiegne, unde este făcută prizonieră și închisă în închisoarea orașului Rouen. Împotriva ei s-au formulat 12 capete de acuzare grave, printre care şi „oroarea” purtării de veşminte bărbăteşti, vărsarea de sânge britanic şi refuzul de a tăgădui că aude voci sfinte, fapt pentru care este acuzată de erezie de către un tribunal al Inchiziției și condamnată la moarte prin ardere pe rug. Astfel, în dimineaţa zilei de 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost adusă în piaţa centrală din Rouen, unde soldații englezi au legat-o de un stâlp, deasupra unei grămezi mari de lemne. I-a fost pusă în mâini o cruce, iar în momentul în care hainele i-au fost cuprinse de flăcări, Ioana a privit către cer şi a strigat: „Mi-e teamă că veţi suferi de pe urma morţii mele... Iisus ajută-mă!”.

Address

Piața Roman-Vodă
Roman

Telephone

+40761254933

Website

http://www.tvtopall.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when TopALL TV posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.