24/08/2024
Am primit recent volumul „Virgil DIACONU (coordonator), Poezia lui Mihai Eminescu în viziunea scriitorilor de azi. Anchetă”, editat de Clubul Mitteleuropa, Oravița, 2024, 312 p.
Am răspuns și eu la această anchetă, publicată inițial în revista Cafeneaua literară, alături de alți 42 de scriitori, între care: Paul Aretzu, Marian Barbu, Horia Bădescu, Elisabeta Bogățan, Ionel Bota, Zenovie Cârlugea, Iosif Cheie-Pantea, Iulian Chivu, Theodor Codreanu, Daniel Corbu, Ioana Cosma, Lucian Costache, Constantin Cubleșan, Șerban Codrin Denk, Ana Dobre, Alexandru Dobrescu ș.a.
Îi mulțumesc dlui Virgil Diaconu că m-a inclus în acest volum.
====================================
Ancheta Diaconu Eminescu și poezia contemporană
====================================
Eminescu și poezia contemporană
În speranța că nu ne-am osificat și că încă ne mai punem problema valorii și a destinului poeziei, vă propun să răspundeți la întrebările acestei anchete exact așa cm credeți de cuviință. Știm, în general, ce părere au „experții”, eminescologii despre poezia lui Eminescu? Dar noi, scriitorii-cititori, cm îi înțelegem și evaluăm poezia? (Virgil DIACONU, 6 martie 2022)
1. S-a discutat foarte mult și în fel și chip în literatura noastră despre poezia lui Mihai Eminescu. Ce critic/critici credeți că au analizat mai bine, mai aproape de ființa ei, poezia lui Eminescu?
2. Cum evaluați, astăzi, poezia lui Eminescu? Este ea (1) o poezie de excepție, o capodoperă, ocupă ea o poziție centrală în canonul literaturii române, (2) este o poezie de valoare medie, ori (3) este o poezie modestă, sau chiar minoră, după cm au decretat într-o anchetă mai mulți scriitori tineri, în revista Dilema, din 27 februarie 1998? Pentru un alt poet, optzecistul Călin Vlasie, „Eminescu este idiotul naţional” (interviu cu poetul Daniel Corbu, în revista Feed Back, nr. 2/2005), iar pentru Cezar Paul Bădescu, autorul antologiei Cazul Eminescu (Paralela 45, 1999), Eminescu este un „poet inert și ridicol”… Ce vă seduce sau ce vă nemulțumește în poezia lui Eminescu?
3. Ce caracteristici, trăsături sau constante poetice (estetice), sau numai pseudopoetice (pseudoestetice, deci modeste), credeți că are poezia lui Eminescu raportată, firește, la cerințele estetice ale poeziei majore de astăzi sau ale poeziei majore din secolul XX? Sau raportată la poezia majoră dintotdeauna?
4. Dacă apreciați poezia lui Eminescu, în ce serie de 5-10 poeți de valoare o includeți?
5. Ce poeți, români sau străini, credeți că se situează înaintea poeziei lui Eminescu?
6. Ce influență a avut poezia lui Eminescu asupra poeziei (românești) ce i-a urmat? A ridicat, sau a coborât ea calitatea (valoarea) poeziei noastre?
7. Cum este poezia de astăzi față de poezia lui Eminescu? Prin ce caracteristici îi este superioară? Sau prin ce caracteristici îi este inferioară?
8. Este Eminescu astăzi un poet citit de lectorul obișnuit?
===============================
Nicolae Silade: „Ceilalți, de la Titu Maiorescu, George Călinescu încoace, până la Eugen Simion, cred că doar i-au descoperit valoarea și, copleșiți de geniul său, s-au pierdut în considerații critice străine de textul eminescian”
===============================
1. I-aș enumera în primul rând pe eminescologii Rosa del Conte, Amita Bhose, Zoe Dumitrescu Bușulenga, pentru că au reușit să pătrundă în ființa poeziei eminesciene, în esența ei. Dintre critici, l-aș aminti doar pe Alex Ștefănescu, cu volumul „Eminescu, poem cu poem”, pentru că l-a citit/recitit pe Eminescu ca un adevărat poet, iar nu ca un critic literar, și a scos în evidență farmecul poeziei eminesciene. Ceilalți, de la Titu Maiorescu, George Călinescu încoace, până la Eugen Simion, cred că doar i-au descoperit valoarea și, copleșiți de geniul său, s-au pierdut în considerații critice străine de textul eminescian. Pentru că Eminescu nu poate fi înțeles în întregul său decât de un poet pe măsura lui. A spus-o chiar el, în Scrisoarea I: „Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?”
2. Nu sunt eu în măsură să evaluez, astăzi, poezia lui Eminescu. Dar pot spune DA, este o poezie de excepție, o capodoperă și ocupă o poziție centrală în canonul literaturii române. În ceea ce-i privește pe scriitorii tineri de azi care îl discreditează, sunt convins că Eminescu i-a văzut (nu mai reiau citatul de sus), dar sunt și mai convins că ei nu-l vor vedea niciodată pe Eminescu, pe adevăratul Eminescu. Ce mă seduce pe mine din poezia lui Eminescu? Ce mă fascinează încă? În primul rând, acele minunate versuri în care e transpusă teoria relativității: „Și căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe” sau „Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e”. Cât de simplu e spus totul! Cât de muzical! Și cât de concentrat! În doar câteva cuvinte. Apoi, nu mă pot desprinde de versurile:
„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...”,
deși ele seamănă atât de mult cu versetele din Rig Veda, Imnul Creațiunii, dar parcă în limba română sună mai frumos, mult mai frumos. Dacă e vorba să mă nemulțumească ceva, atunci ar fi despărțirea mea (temporară) de Eminescu, din cauza versurilor: „Eu nu cred nici în Iehova,/ Nici în Buddha-Sakya-Muni,/ Nici în viață, nici în moarte,/ Nici în stingere ca unii”. Ne-am împăcat mai pe urmă, pentru că nu ar fi fost corect să-mi întunec judecata cu un fragment, când întregul e atât de luminos.
3. Evident că, raportată la cerințele estetice ale poeziei majore de astăzi, o parte (doar o parte) din poezia lui Eminescu poate părea desuetă, în formă, dar raportată la poezia majoră dintotdeauna eu cred că va rezista totdeauna (fie și numai prin poeziile din care am citat).
4. Cred că poezia lui Eminescu are locul său în literatura universală, nu îndeajuns de bine definit încă, nu îndestul de cunoscut, dar dacă se va reseta și universul cultural actual, aș așeza-o lângă poezia lui Hölderlin, Goethe, Novalis, Edgar Allan Poe, Pușkin, Taras Șevcenko, Giacomo Leopardi ș.a.
5. Cum literatura română e destul de tânără, nu se prea poate spune cine se situează înaintea poeziei lui Eminescu, ca valoare. Și, deocamdată, nici după. Dintre poeții străini, cred că doar Walt Whitman, cel din „Song of Myself”, poate fi așezat înainte, pentru că, deși a trăit în același timp cu Eminescu, a schimbat total fața literaturii americane, fiind considerat primul poet urban.
6. Bineînțeles că poezia lui Eminescu a avut o influență majoră asupra poeziei românești ce i-a urmat. Iar eu cred că încă mai are și obligă mereu la ridicarea valorii producțiilor lirice, deși în esența ei e greu de egalat.
7. N-aș spune că poezia de azi este superioară sau inferioară poeziei lui Eminescu. Este altfel. Probabil din cauza asta unii nu-l mai gustă. Aș răspunde la întrebarea asta cu câteva versuri din Montale:
„Din zorii secolului se discută
dacă poezia este înăuntru sau afară.
La început a învins înăuntrul, apoi a contraatacat violent
afara şi după ani s-a ajuns la un forfait
ce nu va putea dura pentru că afara
e înarmată până-n dinţi”.
8. Cred că lectorul obișnuit s-a dezobișnuit să mai citească astăzi în mod obișnuit din Eminescu, iar asta doar pentru că nu se mai regăsește, ca om al zilelor noastre, în acele versuri din altă epocă. Însă atunci când omul zilelor noastre va încerca să se regăsească pe sine, ca om, ca ființă, va ajunge sigur la Eminescu.
Nicolae SILADE
Mai multe aici:
https://nicolaesilade.blogspot.com/
%
