04/09/2024
Tinovul Mare de la Poiana Stampei, reprezintă cea mai mare rezervație de turbă din România. Aflată în Carpații Orientali, la poalele Călimanilor în Depresiunea Dornelor, aceasta se extinde pe o suprafață de aproximativ 682 hectare.
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) și este inclusă în situl de importanță comunitară Tinovul Mare Poiana Stampei, sit care începând cu data de 25 octombrie 2011 a fost desemnat ca zonă umedă de importanță internațională. Aceasta reprezintă o zonă naturală (mlaștini oligotrofe împădurite) ce adăpostește o gamă diversă de vegetație higrofilă (specifică tinoavelor) protejată la nivel european[8] și conservă câteva specii faunistice aflate pe lista roșie a IUCN.
Aria protejată dispune de trei tipuri de habitate naturale de interes comunitar; astfel: Turbării active, Turbării cu vegetație forestieră și Turbării degradate capabile de regenerare naturală.
Mamifere protejate semnalate în arealul zonei naturale: vulpe (Vulpes vulpes), jderul de copac (Martes martes) , veveriță (Sciurus carolinensis), șoarecele pitic (Micromys minutus);
Păsări: șorecarul comun (Buteo buteo), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), sturzul cântător (Turdus philomelos), mierlă (Turdus merula), mierla gulerată (Turdus torquatus), fâsă de câmp (Anthus campestris), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de luncă (Anthus pratensis), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), pitulice de munte (Phylloscopus collybita), cânepar (Carduelis cannabina), cinteză (Fringilla coelebs), codobatură albă (Motacilla alba), codobatura galbenă (Motacilla flava), ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), măcăleandru (Erithacus rubecula).
Reptile și amfibieni: șarpele de apă (Natrix tessellata), șopârla de munte (Lacerta vivipara), tritonul carpatic (Triturus montandoni), sălămâzdră de uscat (Salamandra salamandra), broasca-roșie-de-munte (Rana temporaria).
Nevertebrate cu specii de: libelule (Leucorrhinia pectoralis și Cordulegaster heros - calul-dracului); fluturi și molii (Aphantopus hyperantus, Anthocharis cardamines, Argynnis paphia - arginie mare de pădure, Callophrys rubi, Colias hyale, Colias croceus, Hepialus humuli, Lycaena tityrus, Leptidea sinapis, Melanargia galathea, Maniola jurtina, Triodia sylvina, Pararge aegeria).
Flora rezervației are în componență arbori și arbusti cu specii de: pin de pădure (Pinus sylvestris), molid (Picea abies), salcie aurită (Salix aurita), salcie târâtoare (Salix rosmarinifolia), mesteacăn pitic (Betula humilis), merișor (Vaccinium vitis idaea), afin (Vaccinium myrtillus) sau cununiță (Spiraea chamaedrifolia).
In primul cometariu un scurt film despre Tinovul Mare
sursa: wikipedia
foto: Gabi Lupu