La oblonul vasluian

19/08/2024

Fericite sunt diminețile câinilor

Fericite sunt diminețile câinilor,
Când somnoroși își mai amintesc
Gustul văzduhului din care au mușcat,
Toată noaptea, cu lătrături mari.

Printre măselele lor mai atârnă
Câte o planetă sau câte o stea
Rătăcită în gura lor ar putea fi
Și cometa pe care vii în îmbrățișarea mea.

Fericirea are colți și miros de jivină,
E o ogradă lăptoasă sub frunză și stea.
E ca setea răstignită pe o cruce în cer,
E un râu de lacrimi, ce curge-n eter.
Elena Leuștean 19. aug. 2024

07/07/2024

A plânge, plângere…
Mă arde și acum peste ani, o lacrimă pe care am văzut-o sub ochii tatălui meu, aflat în comă, în momentul când mi-a auzit, după ani și ani, vocea. Venisem la el după ce sărisem peste pârleazul certurilor lui cu mama, după ce îmi aruncasem în șanțul uitării reproșurile pe care nu îndrăznisem să i le spun.
El se afla între lumi, într-un spațiu de ceară și gheață, poate plutea, poate înota, sau poate pășea încet ca să nu calce firele de vânt din iarbă…Un nevăzut cordon de argint încă mai lega sufletul lui de corp și simțurile, ca niște telefoane, mai aveau semnal…Răspunsul lui a fost acea lacrimă, plânsă dinspre moarte spre viață. Acea lacrimă chiar a meritat să îi aducă iertarea.

06/07/2024

A gândi, gândire...
Gândirea este cu adevărat o construcție arhitecturală formată din cărămizile cele mai subtile care pot exista în univers: reprezentările. Ca niște bureți, aceste reprezentări ne absorb trăirile de fiecare zi și ne agață pic cu pic de cupola energetică a Pământului și cerului. Un genunchi zdrelit, într-o zi de vară se așează în acea arhitectură a gândirii, la fel ca ziua în care ți-au pus voalul nunții. Și uite așa, prietene, te trezești că tu și energiile universului sunteți indisolubil legați, uneori, chiar fără să știi. Cândva, oamenii poate puteau să miște pietrele cu gândul, puteau să zboare, așa cm uneori visăm că plutim peste case. Uneori, tu poți să realizezi ceea ce acum se numește ,,proiecte”, scăldându-te într-o ceașcă din vastul ocean al puterii gândului. Eu cred că oamenii au uitat unde este acel buton din minte, unde ar trebui să apese pentru a fi ei înșiși o putere a gândului, așa cm este acum, doar Dumnezeu. Căutați, căutați, știu că acel buton există!

04/07/2024

A dărui…
Există un singur exemplu de dăruire. Este cel al lui Iisus, care și-a dat viața pentru mântuirea oamenilor. De atunci, ne-a intrat în cap ideea că dacă mai rupem din bunăstarea noastră financiară, sufletească sau culturală și dăruim celor care au nevoie, facem o gaură în cer și pe acolo putem vedea sandalele lui Iisus. Eu cred că dăruirea trebuie să fie de fapt un sacrificiu, să conțină renunțarea la sine, cam ca în banul văduvei.
E plină lumea de cadouri la zile comerciale, sună trâmbițele consumatorismului, duduie Balcanii de peșcheșuri și ,,parandărături”, unii învârtesc legile pentru ei și pentru fini și nepoți, meditând la a dărui... Dar, pe un pat de spital, un doctor își privește mâinile cu care opera și care acum sunt arse de focul din care și-a scos pacienții…A dăruit!

23/05/2024

De dimineață, cineva aruncă în cer cu vrăbii, porumbeii vecinei duc în cioc vreascuri de iubire iar graurii îmi împrumută cerceii lor din cireșe... E atâta lumină, încât aud cm sfinților le tremură ușor aureolele! E ziua mea! Este ziua când îmi mângâie obrajii, chiar Sfânta Elena!

02/05/2024

20/03/2024

Scrisoarea Ralucăi către mine: Cu personalul de clasa a doua eu am o relație specială… De fiecare dată, apar la 7 dimineața,cu o cafea fierbinte și un rebus,cumparate de la chioșcul de lângă peron .Trenul mă invită la fel de galant să pun piciorul pe scară și-mi zâmbește, știind clar că-mi va oferi cel mai frumos drum din cate există pentru mine. Drumul spre Vs .
Mă instalez la geam. Fluieră controlorul ,șuieră locomotiva ,roțile țiuie si uite-așa,inima mea incepe să bată de parcă mi-ar cere să o ating ca să o liniștesc. De ce atâtea emoții din nou? Personalul ,mă duce pe la Piciorul Lupului ,unde vara admir trandafirii sădiți dincolo de trotuar,iar iarna zăpada înaltă,apoi mă trece prin tunelul întunecat dinspre Bârnova,timp în care îmi pot vedea reflexia-n geam .Urcă pe lângă satele unde cărările-s cârpite cu pietre,casele au prispă aspră ,gardurile -s cu gheb iar podețe-s știrbe .Toate fug în urma mea ,iar eu îmi sorb cafeaua ascultând ritmul roților de tren. Este fascinantă această călătorie . Vă spun sincer: rebusul ramâne-n compartiment de fiecare dată. Hello,Vs! De aici ,o altă poveste ,cu-n alt însoțitor…

08/10/2023

Azi mi-am revăzut colegele de institut pedagogic. Sunt plină de emoție și încă le simt îmbrățișările lor calde și sincere! E o bucurie a bucuriilor!

01/10/2023

S-au copt strugurii de masă, la noi, la Delești. Poftiți !

20/06/2023

Trandafirii mei sunt buzele parfumate ale pământului!

17/06/2023

Grădina cu trandafiri sta între boboci și floare!

31/05/2023

Primii trandafiri la Delești!

29/05/2023

Din vacanța frumoasă în Grecia!

20/05/2023

Azi este o meditație de Elena. Am aflat, nu demult, că sufletul omului vine dintr-un loc aflat între timpuri. Un loc ca între două câmpuri, un loc unde nu există mai nimic, doar o uriașă cascadă, iar cele care cad, sunt minutele și secundele. Cad așa, fără zgomot, fără miros, fără număr.
Ca seva dintr-un pom, sufletul îți dă foc și viață, să trăiești aici, în corpul tău de lut. Și așa începe aventura ta, contra cronometru: îți faci casă, aduni bani, faci copii și le porți grija în cămașa ta zilnică, lupți ca să ai și să poți! Timpul te mână și nu ai timp să ai timp pentru sufletul tău.
Dar omule, nu uita ... într-o zi el va pleca spre spațiul acela dintre timpuri și va exista acolo, o veșnicie. Poate, în nemurirea sa își va aminti de tine, de mirosul de vanilie al trupului tău, sau poate te va uita ca pe adresa unei case în care a locuit demult....
Oare pe sufletul meu îl cheamă tot Elena?

26/04/2023

Azi este despre ziua mea de naștere. M-am gândit că nu am întrebat-o pe mama, cât trăia aici, pe pământ, cm era acea zi. Era blândă, era furioasă? Știu doar că era o dimineață și că de atunci a pătruns soarele în ochii mei căprui.
Tot de atunci mă tot întreb cine sunt eu, cea care am rezistat atâția ani sub pumnii nemiloși ai vieții. Să fiu oare apă, căci oricât ai lovi-o, ea își revine la forma ei? Să fiu oare un foc mocnit, ce aprinde lemnul cu care vrei să îl lovești? Să fiu oare aer tăiat de sabia unui curcubeu? Sunt oare, toate acestea într-un bulgăre de pământ?
Răspunsul este simplu. Oriunde aș fi, aici sau în altă dimensiune, este primăvară mereu, de ziua mea!

14/02/2023

Azi este despre iubire. O haină mai nouă sau mai uzată, dar oricum cârpită și poleită cu argintul momentului sau cu aurul unei amăgitoare veșnicii. Iubirea este o lege care îi răsplătește sau îi pedepsește pe toți, de la firul de iarbă, până la notele din sunetul clopotului de la biserică. Sunt pline bibliotecile de vorbe despre ce este iubirea, dar oare, ce este iubirea?
Iubirea nu este așa, ca un anonim din piață, care primește și dă, care înșală la cântar, sau este înșelat la preț. Nu e nici o sticlă care se golește și apoi îți râde ironic cu gura căscată...
Omule, iubirea e o călătorie nesfârșită în sine. Când iubești cobori în sufletul tău clocotitor, te apleci și răscolești cu mâinile goale jarul cel vechi și pe cel nou și vezi dacă doare și mai ales pentru cine doare.

22/12/2022

Îmi vine din ce în ce mai des în minte colțul acela de stradă, în unghi drept. Vârful rotunjit al unghiului era de fapt ușa dublă, de lemn, mereu deschisă, către o încăpere mare, crâșma La Leuștean. Când îi treceai pragul, pășeai pe dușumea, ca pe o potecă. De-a dreapta 3-4 mese, de-a stânga alte 3-4. În față, arcul tejghelei și rafturile cu sticle colorate. Mirosea a rachiu, a vin și a povești proaspăt culese din noroi și sudoare. Nu mai era a străbunicului ... el trăia într-o căsuță, pe malul râpei, la două străzi distanță. Păstra într-un dulap doar niște pahare vechi de cristal, din care își băuse cândva tinerețea, el și clienții lui risipiți. Am auzit că acum acolo e o librărie, de unde nu poți cumpăra decât cărți de colorat istoria.

01/12/2022

Știți, unii spun că România este un atlet care mereu pierde la compețițiile lumii și își are rezervate ultimele locuri în topuri. Că România este în opinci, la marile defilări de modă politică și economică, că respirăm între oamenii planetei, doar pentru că ni se dă voie, altfel ne-am sufoca sau am muri în frunte cu conducătorii noștri, care, se spune, că sunt trădători de neam. Câte se mai spuuuun! Sătenii mei ascultă seara, la lumina rotundă a mămăligii lor arhaice, veștile crainicilor cu chip imobil... și mestecă încet, cântecul simfonic al oilor, care rumegă liniștite în grajd.
Uneori ne este jenă să spunem că iubim România până în prăsele, că visele noastre de noapte se petrec aici, că am vrea să mai scuturăm iar zarzărul copilăriei, aici, acasă! Te iubesc, Românie!

România mea, a ta, a noastră!România este mai mult decât râul, ramul, codrul, România cu ape cristaline ce scaldă plaiurile plaiuriule și poartă povestea ace...

27/10/2022

"Sa nu uitați ca în orice labirint exista doua drumuri ; unul care duce spre rana cea mai adâncă a singurătății noastre,acolo unde nu mai e nici o scăpare,și altul spre ceea ce ne va salva.
Trebuie sa învățăm sa fim singuri, asa cm trebuie sa învățăm sa iubim.
Profeții care s-au retras în singurătate și ne-au vorbit de acolo despre fericire ne-au mințit.
Intr-o insula unde nu mai exista nimeni în afara de noi , putem culege ce-am semănat, dar nu vom fi fericiți. Oricate bogații vom strânge,va lipsi ceva. Cu cine sa vorbim despre ele. Si cu cine sa le impartasim.
Trebuie sa ne întoarcem de aceea la timp,și sa nu ne rătăcim de izvorul care murmura în noi,unde vom aștepta culesul sperând ca oamenii vor avea nevoie de ceea ce le vom spune noi. Nimeni nu scrie pentru a-l auzi numai vântul și pentru a se citi singur. Toti avem nevoie sa ne asculte cel puțin un om "!
-OCTAVIAN PALER-
Scrisori imaginare:Scrisoare domnului
Rilke -

11/10/2022

Privesc peste zările umede ale acestei toamne. Privesc cm frunzele, încărcate de galbene amenințări, împart timpul în două: timpul trecut și timpul dorit. Prin ograda mea, peste frunțile roșii ale trandafirilor nepăsători, trece încet și această dimineață a mea, a ta, a noastră, a nimănui ... Omule, timpul este ceva ce îți intră în carne, precum dureau cuiele lui Iisus, în carnea Sa.

01/09/2022

Azi stau în fața cămășilor acestei toamne și mă frământ: pe care să o îmbrac? Sunt tentată să îmbrac una colorată în cerneala frunzelor... dar mi-o va zdrențui armamentul de la granița de nord, poate o ie magică, de la fina mea suceveană... dar nu știu dacă timpul cusut de ea în râuri mă va mai încăpea în viitor. Să îmbrac sfiala cămășii elevilor care pășesc pragul școlii, pentru prima dată, sau a profesorului debutant? Sau grelele pijamale ale celui internat la spital? Omule, îmi spun, orice cămașă ai îmbrăca, ea trebuie să fie țesută din firele sufletului lui Iisus. Numai așa vine toamna cea care împlinește toate vârstele...

29/06/2022

Cuvintele stau la soare, toate. Sunt scoici care putrezesc pe malurile canalelor... din creier. Pe terasă, peste mirosul de putred și cer prăbușit în pahare, cineva cântă ,,Mulți ani trăiască!" Eu ascult de departe și îi șterg amintirii lacrimile abia plânse. De atîtea ori a fost vară între noi, încât au crescut ierburi și păduri peste pașii noștri inocenți, au trecut brume și în brațe ne-au înghețat buchetele viselor promise! Omule, am aflat că iubirea este de fapt forma supremă a egoismului...

24/05/2022

Fiecare om are un munte în interiorul ființei sale. La poalele muntelui se află copilul care învață să meargă de-a bușilea, fără să-i pese de ierburile strivite, fără să privească în sus. La un colț de drum îți va sări în față adolescentul cu capul plin de vise, cu mintea tulburată de dorințe, cu inima spărgându-i pieptul. El scrutează zarea dar nu vede nimic. Te vei întâlni apoi cu tine, cea (cel) de unde nu mai îmbătrânești, cea (cel) la care te vei întoarce ca să speri, ca să te ridici când ai căzut. Aceasta este persoana care te reprezintă, persoana care se va ascunde permanent sub hainele vârstelor viitoare. Nimeni nu îmbătrânește... doar stă pitit în hainele de persoană în vîrstă. Fiecare urcă muntele interior până acolo unde îi este dat. Omule, bucură-te de fiecare stâncă pe care o cucerești pentru a ajunge cât mai sus!

28/04/2022

Azi este despre prietenul meu Ion Enache.
Prundișuri de ceară
(poetului Ion Enache)
El a venit cu Luna în palme.
Era ciudat de albă spărtaura din cer...
Privește, mi-a spus,
Luna e doar un fel de iarbă,
O chemare cu valuri mărunte de șes.
La noapte, când brândușele ies cu bărcile,
Când sunt la chei salcâmii,
Ca niște vapoare pe zare,
Tu nu uita de strigătul laptelui
Pus la fiert în ceaunul cu sufletul negru…
Că prin ograda mea, vor trece peștii cu marea-n spinare
Și pasul străbunului meu cu haine de sturz...
Tu strigă-i pe nume și-i pune la masă.
Eu mă voi înălța din prundișurile de ceară,
În plâns.
Elena Leuștean 28. 04 2022
Dumnezeu să îl aibă în pază!

06/04/2022

Să vorbim despre imperiul zilei de azi. El este de fapt o cămașă, decorată cu bombe și rachete, o cămașă de care fiecare trage, pentru a o îmbrăca. Celor care o îmbracă peste minciuni, le devine giulgiu, celor care o îmbracă pentru putere, le devine ciumă, celor care o îmbracă pentru speranță, le devine Ierusalim. Eu nu mai cred în măslini, în parfumul lor de mir și de pace. Omule, privește cm îți răstignesc mintea și mila, soldații unor imperii ce se inchină la bani!
Faceți liniște, să poată exploda mugurii! https://www.youtube.com/watch?v=RpNG-Ergq_8

Priceasna “O, vai, Ierusalime!” îl are, din nou, protagonist pe artistul Nicolas Leş, care pune în scena atelierului de olărit metafora facerii omului din ţă...

30/01/2022

Azi este despre omul care nu și-a pierdut Lumina. El era un copil bălai, pe care îl găseai cățărat în pomul cunoașterii, având sânul plin cu mere. Era curios să privească în interiorul țevilor pentru a afla de unde vine apa cea nesfârșit de foșnitoare. El este flacăra albastră care arde acum în ochii tăi, de ziua ta. Să trăiești fiule, LA MULȚI ANI! Acesta este darul meu https://youtu.be/mQyNaexu69k

Acest cântec, de o profundă încărcătură spirituală, întărește, prin întrebarea retorică, o nevoie fundamentală a românilor în aceste vremuri: regăsirea spera...

31/12/2021

E plină lumea de urări, care de care mai metaforice, mai înflorite, mai glumețe... dar toate sincere și încărcate de energie pozitivă. Eu cred ca dacă ai aprinde un chibrit, în spațiul acela de taină unde se întâlnesc anii, ca sa se preschimbe, ar fi o luminație mai ceva decât toate artificiile lumii!
Dragii mei, și eu va doresc un pocal plin cu urări de sănătate, de fericire și toate să rodească în anul frumos care vine! E hărmalaie, zgomot de copii și de mascați, orașul a intrat din greșeală, în altă galaxie. Cu nasul lipit de geam eu privesc si simt în piept un clopoțel care vă ură plin de doruri și de multă dragoste! LA MULȚI ANI!

24/12/2021

Stăteam aseară cu nasul lipit de geam și priveam cerul, o pânză, pe care o târa spre mine Luna cea mare, rotundă și portocalie. Așteptam să apară Steaua Nașterii... dar... se pare că ochii mei nu știu a O privi, eu nu am curăția păstorilor și nici tăișul minții magilor.
Și totuși steaua aceasta există, mi-am spus, și mi-am dat seama că Ea este în abisul meu interior, în ceea ce vestea prin colind bunica și bunica bunicii... pe vremea când bunicul păzea grebla cu care Dumnezeu aduna stelele...
Dacă cerul azi este o cârpă, fără adâncime, pătată de avioane și sateliți, tu, omule, urcă în cireșul memoriei tale și scutură-l de amintirile strămășilor, știute și neștiute... Numai așa vei putea ajunge lângă ieslea Pruncului cel sfânt! Crăciun Luminat, plin cu mireasmă de noi începuturi și noi speranțe!

29/11/2021

În ultimele zile ascult cu drag o colindă https://www.youtube.com/watch?v=r187yGriBow
Bineînțeles că am intrat într-o polemică amicală cu iubitorii de colinde vesele, comerciale... englezești. Dar eu cred așa: colinda mea este unică și genială. Păstorița (păstorul), rezemîndu-se în bota (băț) ptriarhală, este trimisă, din spațiul ei cultural ancestral, unde lupul dacic este fălos, către niște simbolice capre. Cărarea păstoriței este sigură deoarece este marcată de incantația magică finalizată cu sugestia unei curgeri de neguri: țâr, țâr. țâr! Și călătoria păstoriței se încheie sub geamurile noastre. Prin vestirea ei, ea intră în alt spațiu cultural, uriaș prin întinderea planetară dar mai ales prin faptul că noi avem Mântuitor! Eu, omule, trăiesc în înșelătorul meu sentiment că sunt mereu ocupată și nu pot să vă spun multe despre mântuire. Cred că sunt doar o capră uitată de lup și speriată, în fața crucii ferestrei mele!

24/11/2021

Azi este despre omul bun și omul rău. Pe șesul verde al Bârladului, ședea culcată cu fața în sus, o fată, mama mea. Privea cerul plin cu avioane care mitraliau înspre ea. După ce a trecut urgia, fata dădu să se ridice dar…nu putu. Rochița sa era toată prinsă în pământ, cu gloanțe! Ea însă nu avea nici o zgârietură. Și eu și tu, omule, stăm de multe ori și primim în obraz cuvinte - gloanțe. Mitraliera se află din ce în ce mai des între oameni. La toate bursele lumii, pacea dintre omul bun și omul rău, este o bucurie, ce tare s-a mai scumpit!