01/03/2025
Expoziție de ceramică
Ceramica lui Silviu Ioan Soare pornește de la structuri naturale, de la organicitatea unor forme care îi permit să trateze problema pigmenților nu numai în notele lor tehnice, ci și în cele estetice. Spațiul compozițional este cuprins integral de privirea noastră, vizibilitatea este maximă, iar detaliile sunt numeroase, artistul ceramist folosindu-se de repetitivitatea lor pentru a reprezenta un ritm și o dinamică a volumului, care intensifică mișcarea deopotrivă pe suprafața tridimensională și, de multe ori, pe conformația soclului.
Metamorfoza diferitelor excrescențe și însemne obținute prin modelare caută expresivități, care îi conferă ceramicii sale o dublă plasticitate, prin efectele de culoare și prin amplitudinea formei.
Fiecare lucrare are un mod unic de realizare, fiind irepetabilă, ridicarea la mână permițând un joc al configurațiilor analitice și ritmice. Acestea sunt susținute de linii mai scurte sau mai prelungi, unele ascuțite, altele având terminații asemeni unor tentacule, apoi de suprafețe ce par accidentale prin denivelarea lor intenționată. Între acestea, spațiile aflate în relație cu lumina merg în aceeași direcție cu imperativele unei dinamici conținute de fiecare reprezentare. Reținute în galbenul diafan, în roșul intens și în albastrul în degradeuri, în verdele potolit sau crud al pigmentului, compozițiile sunt un spectacol de culori și structuri, arhitecturând prin lansarea pe vertical, ori prin menținerea orizontalității, elementele care aparțin unei lumi imaginare, având punctul de pornire în policromiile acvatice.
Spațialitățile create sunt sesizabile prin alternanța dintre plin și gol, corporalitatea construcției fiind bine închegată de consistența amănuntelor expresiv conectate la ansamblu, de iluzia efectelor de pietre prețioase prin implicarea glazurilor, trecute prin laboratorul personal al experiențelor tehnologice.
Imobilitatea formei prin însușirea statică, monolitică este anulată de tensionarea numeroaselor inflorescențe, de caracterul senzorial al materiei modelate, compozițiile putând fi privite ca un ronde-bosse, dar și de sus, ochiul fiind condus de registrele concentrice spre interiorul gol al formei, în egală măsură, focalizarea pe un centru de interes petrecându-se atunci când relieful înalt este actantul principal.
Virtuțile expresive reies din formele modulare de variate dimensiuni și conformații, așezate regulat, cu stabilitate, autonomie și echilibru, inclusiv când asimetria devine mijloc de plasticizare a formelor generale, complex concepute.
Repartizarea acestor componente după principii ale dezvoltării implică suprafețe vibrate formal și cromatic, punând și mai mult în evidență anumite distorsiuni expresive, rezultate din impresiunea degetelor și din factura unor inserții fitomorfe, așa cm sunt frunzele și florile, formațiunile din regnul adâncurilor, grupajele de elemente amintind de caracatițe și corali sau o faună profilată din acumulările subconștientului. Acestea denotă în permanență un balans vizual în procesul de creație al artistului, atunci când apar evocări ale genezei unor forme abia ivindu-se din matca lor acvatică și atunci când în construcția mentală a artistului intervine verticalizarea formei, aflată în deplina sa procesualitate de dialogare cu spațiul.
Ana Amelia Dincă
Ceramica lui Silviu Ioan Soare pornește de la structuri naturale, de la organicitatea unor forme care îi permit să trateze problema pigmenților nu numai în notele lor tehnice, ci și în cele estetice. Spațiul compozițional este cuprins integral de privirea noastră, vizibilitatea este maximă, iar detaliile sunt numeroase, artistul ceramist folosindu-se de repetitivitatea lor pentru a reprezenta un ritm și o dinamică a volumului, care intensifică mișcarea deopotrivă pe suprafața tridimensională și, de multe ori, pe conformația soclului.
Metamorfoza diferitelor excrescențe și însemne obținute prin modelare caută expresivități, care îi conferă ceramicii sale o dublă plasticitate, prin efectele de culoare și prin amplitudinea formei.
Fiecare lucrare are un mod unic de realizare, fiind irepetabilă, ridicarea la mână permițând un joc al configurațiilor analitice și ritmice. Acestea sunt susținute de linii mai scurte sau mai prelungi, unele ascuțite, altele având terminații asemeni unor tentacule, apoi de suprafețe ce par accidentale prin denivelarea lor intenționată. Între acestea, spațiile aflate în relație cu lumina merg în aceeași direcție cu imperativele unei dinamici conținute de fiecare reprezentare. Reținute în galbenul diafan, în roșul intens și în albastrul în degradeuri, în verdele potolit sau crud al pigmentului, compozițiile sunt un spectacol de culori și structuri, arhitecturând prin lansarea pe vertical, ori prin menținerea orizontalității, elementele care aparțin unei lumi imaginare, având punctul de pornire în policromiile acvatice.
Spațialitățile create sunt sesizabile prin alternanța dintre plin și gol, corporalitatea construcției fiind bine închegată de consistența amănuntelor expresiv conectate la ansamblu, de iluzia efectelor de pietre prețioase prin implicarea glazurilor, trecute prin laboratorul personal al experiențelor tehnologice.
Imobilitatea formei prin însușirea statică, monolitică este anulată de tensionarea numeroaselor inflorescențe, de caracterul senzorial al materiei modelate, compozițiile putând fi privite ca un ronde-bosse, dar și de sus, ochiul fiind condus de registrele concentrice spre interiorul gol al formei, în egală măsură, focalizarea pe un centru de interes petrecându-se atunci când relieful înalt este actantul principal.
Virtuțile expresive reies din formele modulare de variate dimensiuni și conformații, așezate regulat, cu stabilitate, autonomie și echilibru, inclusiv când asimetria devine mijloc de plasticizare a formelor generale, complex concepute.
Repartizarea acestor componente după principii ale dezvoltării implică suprafețe vibrate formal și cromatic, punând și mai mult în evidență anumite distorsiuni expresive, rezultate din impresiunea degetelor și din factura unor inserții fitomorfe, așa cm sunt frunzele și florile, formațiunile din regnul adâncurilor, grupajele de elemente amintind de caracatițe și corali sau o faună profilată din acumulările subconștientului. Acestea denotă în permanență un balans vizual în procesul de creație al artistului, atunci când apar evocări ale genezei unor forme abia ivindu-se din matca lor acvatică și atunci când în construcția mentală a artistului intervine verticalizarea formei, aflată în deplina sa procesualitate de dialogare cu spațiul.
Ana Amelia Dincă
Saptamanal de informatie, analiza si afaceri alte valori, alte atitudini, alte mentalitati
