Noise Poetry

16/08/2024

104 ani de la nașterea lui Charles Bukowski

există lucruri mai cumplite decât
să fii singur
dar cel mai adesea durează zeci de ani
să conștientizezi asta
și când o faci
e prea târziu
și nu există nimic mai cumplit
decât
prea târziu

15/08/2024

Despre urși. Bipolari. :)

Radu ANDRIESCU


Radu este autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală (2005) și a douăsprezece volume de poezie: Oglinda la zid (1992), Ușa din spate (1994), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998), Eu și câțiva prieteni (2000), Punțile Stalinskaya (2004), Pădurea metalurgică (2008), Metalurgic (2010), Când nu mai e aer (2016), Gerul dintre ei (2017), Jedi de provincie (2018), Animalul diafan (2019). Longleaf Press a publicat o selecţie din poezia sa, The Catalan Within (2007), iar Twisted Spoon Press, volumul Memory Glyphs (2009), cu poeme în proză de Cristian Popescu, Iustin Panța și Radu Andriescu. Este inclus în antologii naționale și internaționale, cm ar fi The Poetry of Men’s Lives: An International Anthology (2004) și The New European Poets (2008). Împreună cu Adam J. Sorkin, a tradus și editat antologia de poezie Club 8 – Poetry (2001). La sfârșitul lui 2019, a publicat o antologie selectivă și remixată a cărților sale din perioada 1992-2010, Oglinda la zi.
Cel mai recent volum de versuri al poetului Radu Andriescu se numește Fire lungi de wolfram și a apărut la Casa de Editură Max Blecher.

Poemul din imagine face parte din volumul "Animalul Diafan", Editura Paralela 45, 2019

https://carturesti.ro/carte/animalul-diafan-282238684

15/08/2024

Gabriela, despre famille, despre a fi mamă, despre abandon, traumă, reconstrucția personală, reziliență, despre a transforma suferința într-o nouă șansă, despre marionete și sfori, astfel amintind de "Omul invizibil”al lui Ralph Ellison sau de mecanicitatea existenței umane din poezia lui T.S. Eliot.



Gabriela Feceoru



beau cafea la Heaven

mă gândesc
din nou la irizarea din ochii copilului meu
când i-am explicat despre tata
nu se mai întoarce niciodată
la tăcerea pe care am adoptat-o
cu care merg mână în mână
de când am zis
că nu mă mai întorc în locurile în care am fost
de când „nu e de ajuns ce ai făcut și nu recunosc meritele tale”
de când mi-am dat seama că unii oameni te pot naște numai
pentru plăcerea de a te distruge
am vrut să caut ajutor
am pus mâna pe telefon
când ura lor m-a izbit
dar mi-am oprit mâna de la a căuta în zadar
urme de empatie
m-am oprit din speranța că povestea se va vindeca
e o rană din care curge neîncetat dezamăgirea
când toate astea vor arde
voi aprinde stele în cana mea și voi trage norii
peste masa de sticlă
voi arde toată dezamăgirea ca și cm n-a fost niciodată
voi fi departe cu Zian
la volan prin California
trecutul este al celor care ne-au rănit
viitorul este al nostru
în tăcere îl construiesc
din cărămizi căzute
din țevi de apă defecte
din prafuri stivite în saci
și-i dau totul lui Zian și
Zian nu mai plânge niciodată.



semenii mei

caută fire gri să-și înnoade
peturile ca să poată merge cu ele mai lesne
la colectă
oameni care nu mai au timp de alți oameni
încearcă să supraviețuiască
gură de aer după gură de aer
printre lăzile de aur ale celor care
râd în hohote și trag de funii
păpuși slabe și mici
care n-au timp să mai spună niciun cuvânt
merg pe funii ghidate și tăcute
și-n fiecare zi construiesc autostrăzi ale tăcerii.






m-am întrebat de ce am izbucnit așa

când n-a oprit în stație ZMK
când am rămas pe trotuar singură
poate pentru că abandonul nu e
ceva de care să poți scăpa
nu e ceva de care te poți debarasa
și vreau mărturia ta
de ce ai făcut așa?
și vreau mărturia ta

sau nu mai vreau nimic deja
au trecut prea mulți ani
am analizat situația ta
au trecut prea mulți ani deja
obișnuiam să-mi spun, nu-i nimic
de data asta va înțelege ceva și va schimba ceva
și va regreta ceva, și va recunoaște ceva
de data asta se va elibera și mă va elibera
și mă mințeam așa fără milă în fiecare zi
până când m-am eliberat din ghearele
promisiunilor tale.

ți-am tăiat orice șansă de a mă răni
și de a te comporta de parcă eu te-am rănit
ți-am tăiat orice șansă de a mă răni
mi-am luat propria mea casă
mi-am făcut propria mea grădină
mi-am plantat propriile mele flori
obișnuiam să am grijă de tine
obișnuiam să am grijă de casa ta
obișnuiam să am grijă de grădina ta
obișnuiam să am grijă de florile tale
dar azi am făcut ca totul să fie al meu
dar azi am făcut ca totul să fie despre mine
și viața mea este a mea
îmi voi aștepta copilul cu masa pregătită
și voi avea un pisoi alb
îl voi numi Étienne
bărbatul meu cu ochii verzi ne va citi un poem
fetița noastră se va ridica din inimile noastre
ca un semn al victoriei.

15/08/2024

Un poem de Clyo Mendoza
Poemul face parte din volumul "Anamnesis"
Editura Cuadrivio, Mexic, 2016
traducerea și prezentarea de Mihai Marian

Locuia copilăria, grota albastră

(Ofelia la opt ani)



10:33 seara, ora lui Dumnezeu. Toți dorm în camerele lor
fără tencuială, iar gândacii se lovesc de pereți sub lumina
galbenă.
Ofelia desenează în vis imaginea unei mări care reflectă
zodiacul. Atârnă de întuneric, e o momeală în vânt. De acolo
vede toate rănile apei.
Amețeala o face să se trezească.
Transpira atât de mult încât gustul sării de pe față
a făcut-o să uite locul unde se afla cu adevărat. S-a uitat la mama ei care dormea lângă ea cu ochii deschiși.
A rămas privindu-se în tavan ore întregi. Fitilele fără flacără nu o lăsau să închidă pleoapele.
În zori și-a imaginat moartea tatălui ei, care în acea
noapte nu ajunsese acasă să doarmă. Și-a amintit de lucrurile bune pe care le făcuseră împreună: mestecau fructele cafelei, curățau câinii de purici, mergeau kilometri întregi pentru a găsi pâine proaspăt coaptă, ardeau insectele cu coadă roșie cu ajutorul luminii lupei.
Lacrimile ei au udat perna. A fost bine, era cald.
Apoi, în sfârșit obosită de gândurile despre umbre și trupuri furioase, și-a pus obrazul pe zona umedă și a dormit cu maxilarul încordat doar încă vreo câteva ore.



Clyo s-a născut la Oaxaca, Mexic, în 1993. Poetă și prozatoare, Clyo este autoarea cărților de poezie Anamnesis (2016) și Silencio (2018), carte pentru care a câștigat Premiul Internațional de Poezie „Juana Inés de la Cruz” în 2017, fiind cea mai tânără concurentă din istoria acestuia. A fost prezentă cu grupaje de poeme în antologiile Poetas parricidas (2014), Tiembla (2018), Los reyes underground, Douăzeci de tineri poeți din Mexic (2015) și Totul atârnă de o transparență. Mostră de poezie mexicană recentă (2016). A fost bursier FONCA pentru poezie și roman, și rezident al Fundației Antonio Gala, din Córdoba, Spania. Furia (2021) este primul ei roman, pentru care a primit, în 2022, premiul „Primul Roman”.

Mai multe poeme în limba română de Clyo Mendoza https://revistafamilia.ro/?p=7183

15/08/2024

Noise Poetry recomandă "Sfumato".
Cartea Ioanei Ioana Geacar a apărut la Casa de pariuri literare , în 2020, în Colecția Antologii.
Poate fi încă găsită în librării și pe site-ul editurii https://cdpl.ro/produs/sfumato-ioana-geacar/

13/08/2024

Kim MOORE

Într-o altă viață
pentru Jan Glas

și simt că într-o altă viață te-am cunoscut
poate că am fost frați care s-au iubit
sau poate s-au urât
sau poate am fost doar vecini destinați să
îmbătrânească împreună
sau niște străini care se salutau
atunci când se întâlneau trecând strada
sau poate unul dintre noi a fost rege
celălalt ostaș iar la trecerea in revistă
a trupelor privirile noastre s-au întâlnit
ori poate amândoi am fost ostași
în stare să murim unul pentru celălalt
sau ultimii doi vorbitori ai unei limbi
pe cale să dispară
poate că eu am fost un animal crescut la fermă
iar tu mâna păroasă si blândă de fermier
poate că împreună am fugit în America
am fost mineri si ne-am iubit micuții canari galbeni
poate că tu ai fost canarul și ti-am simțit
inima bătându-mi în palmă
poate că tu ai fost infirmierul iar
eu pacienta ta preferată
poate că am fost îngropați pe vârful unui deal
în picioare
unul lângă celălalt



traducerea de Lorena Purnichi

13/08/2024

Marta PETREU

Rugăciunea de dimineață

Eu am mizat pe poeme. Am mizat
pe cărţi savante deştepte
am mizat pe zeci de alte prostii din hârtie. Zadarnic.
Eu am vrut să am un copil. Şi niciun bărbat
nu şi-a lăsat vie sămânţa rod să crească în mine
Am mizat pe iubire. Niciun bărbat
nu m-a vrut pe mine femeie
(poate soră mamă femeie de casă
poate iarbă de mare poate cârpă de praf)

Am mizat pe câteva lucruri calde ale vieţii. Degeaba
Totdeauna degeaba

Acum mizez pe nimic. Nu-mi mai pasă
În solzii mei de peşte stau ca o spadă de oţel
Liberă sunt: nu am suflet. Nici o speranţă
Nimicul creşte. Creşte nisipul
Creşte lumina. Pielea mea s-a făcut transparentă
ca apa. Văd prin carne oasele mele subţiri
mlădioase ca lemnul de sânger. Îmi văd scheletul
Văd mineralele pure. Calciu. Fosfor
Fier şi magneziu. Argintul din glezne
Peste un secol
voi fi un nor de atomi. Liberi de suflet
Liberi de sens
Domine. Tată. Vreau
niciodată să nu mai am trup. Niciodată
suflare de viaţă
Nu trup de om. Nu destin de femeie. Nimic
Doar nimic.
Un nimic ce nu-şi aminteşte. Fără durere
Domine. Un nimic în nimicul căderii.

12/08/2024

Nu știm exact ce înseamnă cost rezonabil, însă noi vă sfătuim să nu stați pe gânduri, înscrieți-vă la cursurile susținute de Cristian Fulas!

https://matcaliterara.ro/cum-scriem-curs-fulas/?fbclid=IwY2xjawEnOf9leHRuA2FlbQIxMQABHbN8RYOsKARzpPeodFre1POIRakIhBHg3mhp4fk9eEwTnsZ0LveEwlJm0w_aem_IqS_mAvCWVb-hLNyOT5_ng

De pe 11 septembrie și până pe 2 octombrie, Cristian Fulaș ține o nouă ediție a cursului „Cum scriem“.

12/08/2024

Noise Poetry recomandă "Viața a doua", cea mai recentă carte de poezie ieșită de la tipar sub semnătura lui Ion Pop.
Cartea a apărut la Editura ROCART, însă, din păcate, este indisponibilă pe site-ul editurii.

Ion Pop s-a născut la 1 iulie 1941 în comuna Mireşu Mare, județul Maramureș.
Cursurile gimnaziale au fost urmate la Şcoala Generală „Simion Bărnuţiu“ din Cluj-Napoca, iar cele liceale, la Liceul „Emil Racoviţă“ din Cluj-Napoca, în perioada 1955-1959. Între 1959-1964 este student al Facultății de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, secţia Română. În 1971 obține titlul de doctor cu teza Avangardismul poetic românesc, coordonată de profesorul Iosif Pervain.

După finalizarea studiilor devine preparator la Catedra de Literatură română a facultății, apoi, asistent universitar începând cu anul 1967. În perioada 1972-1990 este promovat ca lector, iar ulterior, profesor universitar 1990-2007. A fost decan al Facultății de Litere a universității între 1996-2000.

Asistent asociat la Université de la Sorbonne Nouvelle-Paris III, 1973-1976.
Poemele sale au fost traduse în antologii şi reviste literare din Franța, Belgia, Italia, Germania, Olanda, Serbia, SUA.

12/08/2024

Au trecut 8 ani de la "termeni și condiții", cea mai recentă carte de poezie a lui Sorin Despot, timp în care însă nu a stat degeaba, ba chiar s-a ocupat cu însuflețire de o mulțime de proiecte literare.
Și pentru că știm că în această toamnă vine cu ceva rod din livezile poeziei, echipa noastră s-a gândit să vă reamintească două dintre poemele sale.

https://maxblecher.ro/termeni_si_conditii.php

11/08/2024

"Genesis” este un poem epic, cm foarte rar primim pentru rubrica . un poem ce explorează tema creației universului și a relației dintre lumină și întuneric, natură și divinitate. Structurat în mai multe cânturi, poemul prezintă nașterea cosmosului dintr-o negură primordială, unde lumina începe să străbată întunericul, aducând ordine și viață.
Robert Vladu, autorul acestuia, este născut în Craiova, absolvent al Liceului de Arte și al facultății de actorie, actor al Teatrului Dramatic Petroșani, Robert are o bogată activitate în domeniul artistic, cinematografic dar și literar prin cele două volume publicate la editura BRUMAR și participările la cenacluri literare, concursuri de poezie și poeme publicate în cunoscutele reviste literare.

Robert VLADU

G E N E S I S


laudate Dominum in theatro et poetica.
(psalmus 156,)



I
din locul ce n-a fost vreodat' ce n-are timp sau lege
din ce nu e și totuși sunt dorințe și nevoi
ce stau așteaptă un cuvânt pe dată să se-nchege
un început avem cu toți cei vechi ca și cei noi


o negură și doar atât ce dăinuie se pare
stăpână peste tot ce nu-i ea beznă se păstrează
și nu s-ar vrea nici cu un strop ce scânteie o mare
de n-ar veni doar cineva să nască doar o rază


pe lumea ce e doar un cer și gol fără de alte
ce n-au din ce s-apară acum apare doar un punct
ce nu e stins și nici aprins și nu pare că arde
în mijlocul de ocean mort al lumii fără puls


și tot el stă fără de griji gonit de n-are cine
doar el și bezna sunt iubiți fără să se dorească
acum prezenți deși opuși ei stau în veșnicie
deși se crede singură începe el să crească


și pâlpâie în depărtări ce n-au margini sau maluri
un ciob de foc există în ea cea care nu se schimbă
îi suflă cu răceli pe el să-l piardă în a ei goluri
tot mai de dor se aprinde în ea nu poate să îl stingă


o rază acum se zbate acid o alta iar răsare
și dintr-un foc acum mănunchi spre depărtări el fuge
se întinde atât cât nu e prins de bezna lui cea mare
răsare nicăieri din ea și parcă o seduce


atât de mult se-ntinsă încât o îmbracă doar cu sine
cu dulci sclipiri de mii culori pe cea ce îl gonise
de n-ai putea să recunoști o noapte cu lumine
iubită de atâția sori și nebuloase aprinse



II

el tot se împrăștia prin ea și nu-l oprește nimeni
căci margine nu va găsi acum și-n veci vreodată
regina de un rece sloi îl simte pe al ei mire
cum o topește din lumini și este a lui toată


iar dintre ei pe rând pe rând apar copii rotunzi
cu nuanțe vii și speciali ei zboară prin părinți
ei se rotesc de dor și plâng căci încă sunt mai cruzi
orbita lor îi poartă stând și ascultând cuminți


pe unii ce cu mama lor mai rece se aseamă
primesc în dar inele lungi ce însoțesc rubine
și pete printre găuri văi împodobesc cu seamă
pe tatăl ce i-a aruncat să zboare prin vecie


un timp acum găsește un loc un spațiu se așează
pe locul celui ce-a ales aici ca să rămână
veghează al mamei negru colț ce e lipsit de rază
și ziua tatălui zâmbesc copii lor fărâmă


din drumul lor rămâne un dor din stânci ce-s înghețate
și ce ajung cadou tot lor cu mii de ani lumină
ce fac pistrui din semnul ce îl poartă când le cade
un lac întins pe fața lor le curge apa fină


deasupra ea se întinde lin și nori din ea apar
ca dedesubt să curgă blând prin mare și prin munți
precum în cer și pe pământ ea una-i după har
o viață se înfiripă in ei cei sterpi uscați și muți


prin darurile ce-au primit primesc acum un glas
ce curge ca licoarea ce animă suflul lor
acum un rost în plus mai au și nu mai vor răgaz
până să umple tot ce e de minuni și de dor


III


și dintre cei ce în goana lor se pierd fără de știre
o soră mică dintre ei mai temătoare așteaptă
ea nu mai zboară printre frați e mai firavă în fire
dar mai iubită decât toți un mândru suflet poartă


pe loc stă singură tot stă și n-o cunoaște nimeni
fecioară printre cei născuți ea se păstrează încă
se roagă ea cu bezna ei ce o cunoaște bine
să-i dea un scump la fel ca ea dar s-o păstreze sfântă
iată dar căci ruga ei pe dată se împlinește


și din nimic un alt ca ea se îndreaptă cu viteză
el nici n-o vede nici n-o vrea nici cânturi nu-i grăiește
ci o loveste în graba lui și iar dispare în beznă
lăsată în amar acum prin jurul ei distrusă


din ea cad măruntaie și îsi plânge și suspină
cum dorul ei doar a durut și din ea curge smulsă
copilul nedorit de ei ce plânge și lumină
nu seamănă cu ai ei părinți mai mică decât mama


se învârte doar în jurul ei de plânsete îi râde
nu ar lăsa-o niciodat precum a fugit tata
cum roșie tot de dureri o lumină să-l uite
se joacă pe sub ea cu ea prin față și prin spate


energică din naștere se chinuie s-o prindă
mai de nevoie mai de drag ea trebuie s-o poarte
singură rămasă acum cu palida copilă
și când de toate au și uitat de viața ce-o avură


ea se răci sub luciul ei mai rece ca o rază
nu auriu străluce ea căci mama ei îndură
ci albul pe obrazul ei ca lacrima așează



IV


un luminos măreț trimis apare prin iubite
un pețitor cu raze foc de aur o curtează
copila e geloasă și de mijloc o cuprinde
pe draga ei sedusă acum de cel cu dulcea rază


și biata de un dor rănit se frânge dintre ei
se împarte între doi cuminți ce o doresc pe ea
o liniște și un cămin de pace sunt cei trei
dar între doi ce o doresc ea nu știe ce vrea


de vârsta celei triste e mărețul ce-o lumină
de mijloc o cuprinde și sărută chipul fraged
ea simte pentru el la fel dar dorul de copilă
o face să-l lase puțin și către ea se întoarce


în brațe o ia pe fata ei lumina ei o îmbracă
de pielea albă tremură o iubire cu silă
cu fața către ea stă dar în spate el așteaptă
să se iubească ca cei mari dar cea mică suspină


astfel pentru dragii ei se rupe în vecie
iubita lui cu zori în păr apusă răsărită
cu fâșii lungi cu viu culori și pasiuni senine
cu poftă se iubesc doi soți în spate stă cea mică


iar obosită de amor ea lângă ea se culcă
fetița îi așterne iar același fard pe față
la sânul ei mama doarme după atâta muncă
ca celălalt s-o guste iar din plin de dimineață


schimbată între doi amanți în ea o lume simte
cum stă să iasă și-n minuni poate e hărăzită
căci noaptea lângă al ei copil se culcă un părinte
iar dimineața se trezea din nou îndrăgostită


V


pe pielea albă ce cândva sclipea doar argintie
rochie de smarald aprins îmbracă munți pășuni
pe pieptul ars de al ei drag rămâne o pustie
cu balerini de un nisip cu roluri de furtuni

pe spate curg în șiruri mici și mari fluvii și râuri
brăzdate de păduri și văi prea bine asortate
sub talie îngheață culmi un lac și alte vârfuri
un pas topește altul sloi in vânturi ce-s cântate

din creștetul scorțos iese timid aureolă
pe fruntea ce lumină fin fetița ei din noapte
o mângâie cu un reflux și flux pielea creolă
cerceii îi erup și curg pe gât și dintre toarte

din pieptul des încorsetat se frâng fâșii de viață
cu roade aurii și flori ce vântul le tot zvântă
cu picături din sânii dulci parfumul e o ceață
ce-acoperă pe dimineți când soarele îi cântă

gătită de-un așa bărbat îmbracă într-o seară
o rochie de-un răsărit ce mii culori o îmbie
pe urmă aprinsă ca un foc ea schimbă alta iară
ca patima aprinsă sunt legați într-o robie

când dorul pătimaș s-a scurs îmbracă un veșmânt
atât de zdrențuros și greu ca gelozia lor
la urmă goală și-n fior îngheață al ei pământ
ca să-i arate ce e ea cu el dar fără dor

copila o privește cm ea nu va fi vreodată
fără cuvânt de atunci ușor cu spatele pășește
la doi flămânzi și nesătui de ea orbi se arată
și crudă in privirea ei îi uită și urăște


în dansul dintre al ei copil și soțul ce o poartă
o lume printre alte lumi se naște totuși tristă
sub ochii sărutați de el apoi de ea certată
în colțul cel uitat de veci mai multe își iau ființă


de arșița sudorii ei îi tună cerul negru
pe pielea ce crăpată stă din secetă răsare
o junglă se răsfață cald răcoarea stă în codru
zgomote cântări se-aud în blană îmbrăcate


iar stelele ce cad duios din noaptea ce le ține
în marea cea miloasă cad și se topesc în valuri
pădurile foșnesc de zor și lucesc ca rubine
se varsă din copaci un stol din negură în lacuri


din ape se târăsc sfios spre alte case poate
suflări ce gustă aer stors din apă și din vânt
pe nori și culmi se înalță acum pe aripile late
ele ce cândva zburau prin valuri și adânc


și toate se întrec pe rând în nuanțe și arome
sub glasuri ce n-au înțeles căci doar trăirea zace
visele cuiva de sus se scaldă în multe forme
în zile sau în nopți lucesc și mișună în pace


pe cea săracă în trecut acum e mândră foarte
împodobită dedesubt și pe deasupra pielii
o nestemată de azur lucește zi și noapte
mișună prin porii ei fărâmele vieții


un timp trăiesc așa frumos nu-i nimeni să le vadă
și de-ar vedea mult s-ar mâhni de viața ce o gustă
căci nicăieri nu-i ca aici în lumea asta întreagă
din cineva la fel ca ea e lumea asta ruptă


pierdută de vreun ochi sau văz grădina stă și crește
un giuvaier fără cusur într-un ocean de smoală
o luntre fără un cârmaci ce nu îi trebuiește
plină în minuni și dar în lipsuri mereu goală


din blană până în pene solzi și piele se avântă
un tremur printre toate ce umple pielea lumii
ce în sobor de nevăzut se adună și îi cântă
duhului ce arde în ei și dă suflare gurii


pe El slăviți din ape în foc din vârf până în groapă
din valuri în deșert pustiu din ghețuri în toride
maluri cu adâncuri și înălțimi laude poartă
si viețile cu ai ei morți grăiesc doar slava Tie


iubit de toți și toate ești cântare înălțăm
prin fiecare frunză zbor și fiecare strop
prin răget și prin fluier blând doar Ție îți cântăm
cela ce ne fumegi glas din sufletul de foc


pământul ne e trupul și sângele e apa
pe foc îl cheamă duh și aerul suflarea
pământul ne e trup și sângele e apa
pe foc îl cheamă duh și aerul suflarea


trupul din pământ l-am luat ca să-l vedem o vreme
duhule ce arzi în noi ești focul nezidit
sânge ce prin vene curgi ești apa vieții mele
și aerul ce îl gustăm suflarea ce-o iubim


din cânturile ce-au gătit răspuns vor să primească
nimic însă nu vine iar în toate se mâhnesc
și glasul ce cândva ruga pe altul să le iasă
în urma lui o zarvă fac până se potolesc


VI


din peșteră până în vârf din mare și din munte
o liniște-i răspunsul Lui ce le întristează chipul
căci vor un chip să adore cm adoră să îi cânte
și să îl vadă printre ei să le îmbie duhul


de slava lor uită pe dat' și se gândesc în grabă
o casă sau un tron menit să îl încapă poate
sau un veșmânt ce-i potrivit din scumpe să-i coasă
în fruntea lor să fie un semn că este printre toate


căci unii se gândesc cm ei sunt singuri fără cale
deși din început pe ei doar slava îi îmbracă
alții se găsesc mai rău dar în voința tare
pe munții ce stau nemișcați îi schimbă într-o groapă


în slava pentru El se strâng din colțurile lumii
în haite și în stoluri și în turme și mulțimi
ofrandă sau zidire vor să dăruiască unii
și alții un locaș doresc celui din înălțimi


în dar aduc din ale Lui din toate pentru toate
din cele dintru care sunt și toate câte mișcă
din mâlul cel mai fin aduc și rădăcini de plante
o facere cm ele sunt dar fără nicio lipsă


din ce au strâns și adunat un pat menit îi sapă
bietele se cred mai mari decât menirea lor
nu dorul pentru preaînalt le mână să prefacă
ce nu cunosc și nu vor știi în niciun timp sau loc


și pentru Cel ce le-a zidit zidire vor să facă
ca ce nu e și nici va fi o ființă mai aleasă
ca ele dar ca El mai mult o casă unde intră
prin ce-a făcut din ce-i al său cu ele să trăiască


se miră toate câte zbor și văd din înălțime
bârfe clocotesc in toți și sfada se strecoară
cum pentru ea o viață doar refuză în cruzime
ca nu cumva în pieptul ei cel înghețat să ardă


așteaptă după ea un semn să miște doar o mână
cum ele se credeau ca El și ca El pot să facă
o arătare precum ea făcută din țărână
comoară dar acum gunoi în ochii lor s-arată


mândrele o părăsesc s-acopere rușinea
cum truda lor i-a înălțat în mare fundătură
și idoli se credeau pe tot și toate cu mândria
în urma lor culcată stă sărmana creatură


El simte întru El ceva ce nu are în sine
din vina lor plătește scump și crunt oh biata ființă
soarta unor decăzuți uitați de a lor fire
căci doar păcatul e aprins dintr-o iubire stinsă


din locul ce nu are timp privește scumpa lume
tristă cm încearcă ea să fie ce nu este
e un nimic ce urlă în gol la Cel ce n-are nume
se lăfăie în lipsuri și râd fără să le pese


rușinea pentru o clipă El o lasă în uitare
un vânt îmbracă și-n alai de lumini se pogoară
ca El ea poartă chip duios dar și asemănare
pierdută și uitată lor dar El o vrea coroană


deși ceilalți spre slava Lui din ciocuri îi tot cântă
sprea cea ce-i tace și nu-i dă o slavă de mărire
întoarce a Lui față și mai drag îi e de scumpă
cum liniștea din gura ei par cânturi în neștire

o spală El așa duios cu ploi mici de cristale
și soarele pe ea din nou îl pune s-o usuce
urechile surde n- aud din zbor privighetoare
prin demiurg tot cântă blând pe ea ca să o culce


căci nu e vis precum e ea ce altceva va face
ceea ce nu e scris sau spus acuma vreodată
iubirea Lui mai mare e pentru cea care îi tace
și moartă dar atât de viu în inima Lui saltă


pe locul unde ea șede El vine printre frunze
și prin pământ la gâtul ei sărută gura mută
și printre vânt îi suflă în păr pe florile plăpânde
îi picură din ploi pe ea iubirea Lui cea multă


și vine parcă nu mai vrea nimic să mai prefacă
din ce nu e acum e tot și însuși El îi moare
de atâtea ori vine la ea ca și cm n-are casă
în pieptul ce nu are foc nici tremur nici sudoare


de toate câte sunt din El de-atâtea ori tot uită
și toți îl înțeleg cu greu cm tocmai El ce-i viață
e atât de mort după o ea ce nu poate să-l simtă
cum zile nopți iubește-n gol un trup rece de gheață


când o atinge încetișor cu degetul de deget
ea tremură intr-un fior și învie pentru o clipă
cu ochii stinși îl simte și răspunde cu un râset
ce moare când o lasă iar și-n ceruri se ridică


iar cerurile tot se sting și se aprind în rugă
fără hotar lumea curge și merge mai departe
Stăpânul se oprește iar se culcă lângă scumpă
pe ochii stinși aprinde El săruturi făr' de moarte


ca Cel ce scaldă cerul sfânt cu blânda sa lumină
pe draga lui scăldată în mări din dorul lor topite
ea de amor uită mereu cm plânge a ei copilă
când două inimi se iubesc a treia nu le simte


grija tuturor ce zbor sau înfloresc sau pier
o lasă pentru mai târziu s-o miște cu o briză
făptura cu un trup rigid și rece ca un ger
ce arde mai torid cu El în jocul fără miză

o mână de un păr iubit se leagă fără noduri
picioarele lor se întind în dansuri închegate
pe scena ierbii ce îi țin din cer veghează stoluri
ce văd un trup din două fiind ce nu se mai desparte


în ea se afundă așa adânc în gura Lui respiră
pe spatele Lui luminos își frânge a ei unghii
acum se văd și mult se sorb cei doi de o lumină
când soarele apune apoi răsare cea a Lunii


un tot se afundă în nimic pe-acel nimic sărută
iar la sfârșit ei nu mai sunt ci altceva se naște
o lume într-o alta stă de toate se vrea ruptă
fără sfârșit ca amândoi să dăinuie în pace


un nesfârșit încape încet nedezlipit se leagă
în ceea ce nu a visat vreodată să prefacă
sub plapuma invidiei pe ură ca un leagăn
în pacea lor rămân feriți pe neajunși îi lasă


când soarele se stinge încet și seara se pogoară
o întinde pe un pat sublim de dulci mărgăritare
în lipsa Lui suav pândesc pe lângă scumpa moartă
cele ce cândva duios o lăudau cu slave


de foame uită chiar se opresc din a mai fi în lume
cu ochii de otravă stau și o privesc cu ură
cum un nimic e mai iubit un nimeni fără nume
ce pe Stăpân săruta în zori și lângă El se culcă


se apropie cu pași repezi să spintece sărmana
ce n-are vină că-i aici nu știe cine este
în pântecul ei se înfig toți dar îi găsește groaza
un plânset se revarsă lin din cea împunsă iese


speriați de ce aud acum ei înapoi aleargă
și unii peste tot ascunși tresar de ce aud
din burta ce au desfăcut o gură mică zbiară
o mână se strecoară încet din pielea cea de lut


din ochii în care spini roiau și încolțeau pe doamnă
izvoarele secate curg acum într-un amar
iar mamele de orice fel se tânguie în taină
pe cea ca ele o jelesc și lacrimile-s dar


pe puii ce nu au părinți aproape de-al lor sân
de cele ce nu au cuvânt sunt luați ca să îi crească
părintele îi spală acum din ploile ce curg
și mama le zâmbește trist ca o mireasă moartă


să țină minte cei ce vin din fața țineți minte
pe toate câte sunt de voi depind întotdeauna
să le păziți în fapte gând și apoi din cuvinte
prin ele sunteți între voi în veci voi sunteți una


cu tunete ne cerți temut din ploaie mângâiere
urgie și plagă ne dai gustăm apoi iertare
rămânem în cuvântul Tău din Tine nimic piere
cuvântul Tău e adevăr și în veci nu dispare


precum se scurge râul și crește și tot curge
pe marea ce-l așteaptă și vrea să îl îmbrace
tu Mamă ne auzi acum cât de departe suntem
la sânul tău nemuritor cu toții ne întoarcem


VII


sub soarele măreț de sus bărbat pășesc în lume
ușoare îmi sunt toate iar de voiesc îmi sunt grele
cu voia mișc din lene mor puterea îmi e nume
lumea e un ciob căzut din sticla minții mele


în luna nopții ard pe sub veșmântul de femeie
ca făcătoare de cuvânt iubesc tot cu privirea
cu inima vorbesc tăcut cu glasul ei de miere
din mine nasc și toate mor și își cunosc menirea


de câte ori mă nasc și mor atâtea frunze cad
atâtea picături din ploi se rup din al meu creștet
și liber ca un vânt și zbor mă pierd în zare iar
un tremur iar răsare când un altul asfințește


de veacuri mă sădesc mereu din Mine întru Mine
un sânge gustă pacea iar un altul crunt se varsă
crescut de chipuri și de mâini aceleași după fire
de Mine uită toate când iar sinele Mă lasă


mă sparg în valuri zbor în vânt și ard din început
Eu mișun și foșnesc și tac apoi vorbesc și strig
îngheț și ard topesc și sorb mă cutremur și curg
mersul și înotul Meu sau zborul nu au zid


când doi se au în lipsa lor de ceea ce-i unește
e un mister de neînțeles ca totul ce există
ca într-un somn deși tu dormi o întrebare crește
și poftă are de-un răspuns de cale și credință


pe locul ce pășesc acum nu-i altul mai bogat
sunt totul ce există dar împrăștiat în fețe
când timpul fuge uită că de Mine e legat
din câte-au fost și vor mai fi Eu sunt Cel ce este

11/08/2024

În scurtul său mesaj de prezentare, Adrian Tulli ne spune că ultima dată a fost prezent pe platforma Noise Poetry, la rubrica , în urmă cu doi ani. Continuă să scrie poezie chiar și din recenta poziție de corporatist.
Din grupajul trimis publicăm două poeme.

Adrian TULLI

nda

vom rătăci în părți diferite ale aws-ului
și existențele noastre binare vor fi adresate
în locuri în care nu ne vom mai întâlni
subgândire #2783 a fost locatar pe acest server
fiecare bit se va muta și se va degrada la fiecare downtime
cum un zvon moare după două săptămâni
cum un poet moare după fiecare poezie.



lovehouse

am ascultat această înregistrare
de la minutul 39:15 așa cm am fost instruit
încă e cald și vocea mamei
se așază traumatic în jurul timpanelor mele
nu-i ok mamă
probabil de ziua mea nu voi mai fi acasă
îmi voi refugia banii în contul unui proprietar pentru că
trebuie să mă vindec
plăcerea mea vinovată din ultima vreme
e să consum hopecore și să mă întreb
dacă e atât de greu să fiu iubit
dacă toate vizitele la neuro te-au consumat
încât a trebuit să reduci relația noastră
într-o investiție și return of investment

normal că nu mă alege nimeni
când alții nu trebuie să își crească părinții capabili de muncă
poate bărbații aceia știu să se regleze emoțional
și nu fac terapie în mod intermitent
pentru că e singura ședință pe care bugetul le permite
poate nu trebuie să se gândească mereu la un eventual interogatoriu
și sunt în stare să impună limite
fără frica unei crize de isterii care mi-ar distruge calculatorul
poate că mamele lor nu sunt daiana de la insula iubirii
poate că ei au avut vacanțe în familie
și n-aveau nevoie de zeci sute mii de lei
ca să simtă că sunt demni să treacă strada
poate că ei își cumpără haine colorate nebranduite
și nu își schimbă tricourile monocolore de bombardieri
poate că ei nu au fost crescuți în spirit patriarhal
unde este așteptat faptul că bărbatul
nu trebuie să știe să spele, să gătească sau să facă treabă-n casă
cât de jalnică poți fi ca persoană dacă ajungi să mă alegi
par atât de puternic încât trebuie să fiu perfect 7 dăți din 7 iar la primul semn de slăbiciune
realizezi că sunt atât de defect încât sunt pare că sunt om
te iei de mine într-un mod justificat și nu te învinuiesc
dar eu o văd pe mama care mă bate la unirii în timp ce violeta râde la acest show
de aceea fug mereu și nu pot sta cu emoțiile tale

așa că vreau să fiu un bărbat perfect
o ființă celestială ce îți aduce mereu plăcerea
pentru că mama s-a îngrijit de mine ca să alerg
pentru dragostea altora și sunt atât de penibil încât
aș face orice ca să emulez dragostea pe care n-am avut-o
aș comanda pizza roma cu blat cheesy în numele tău
aș sta la ghișeu pentru tine încât mi-ai zis că îți tremură încheieturile de teamă
aș veni după tine la ora trei dimineața
încât mi-ai spus că îți e foame și ai poftă de mc
însă nu sunt încă pregătit
iar prietenii mei nu mai au răbdare
vor pleca în Malta și nu mai au loc pentru mine
trebuie să plec de acasă
pentru că
trebuie să mă vindec
trebuie să plec
pentru că
nu-s ok cu tine, mamă.