Publicație trimestrială de cinema editată, începând din 2013, de Uniunea Cineaștilor din România.
10/02/2025
„Cronica filmului” din numărul 4/2024 se deschide cu un amplu articol dedicat de 𝐀𝐧𝐠𝐞𝐥𝐨 𝐌𝐢𝐭𝐜𝐡𝐢𝐞𝐯𝐢𝐜𝐢 filmului 𝑀𝑜𝑟𝑜𝑚𝑒𝑡̦𝑖𝑖 3 și, în general, universului moromețian literar și cinematografic, de la 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐞𝐝𝐚 la 𝐒𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐆𝐮𝐥𝐞𝐚. Vă oferim primul paragraf al textului intitulat „Moromețiada: o trilogie marca Stere Gulea”:
În anul 1980, pe 16 mai, când a murit – pentru unii suspect – la Palatul Mogoșoaia, pe atunci casă de creație pentru membrii Uniunii Scriitorilor, Marin Preda avea 58 de ani și se afla în vârful canonului literar românesc în ceea ce privește proza contemporană. Cel care l-ar fi putut concura, Eugen Barbu, în ciuda susținerii de care se bucura în interiorul Partidului, fusese serios afectat de al doilea scandal de plagiat, în 1978, cu romanul „Incognito”, iar un talent prodigios precum Petru Dumitriu o ștersese din țară în 1960. Marin Preda fusese, la rândul lui, autorul de succes al unei cedări ideologice, cu nuvela „Desfășurarea”, apărută în 1952 și ecranizată – lucru rar – în 1954, de Paul Călinescu, fapt care-l arunca pe foarte tânărul prozator, nu încă romancier, în lumina reflectoarelor unui regim politic extrem de strict cu scriitorii. Marin Preda era autorul unui volum de povestiri, „Întâlnirea din pământuri”, apărut la răscrucea dintre două lumi, în 1948, în formula comportamentistă a prozei americane de William Faulkner și Ernest Hemingway, o formulă novatoare în literatura română. „Desfășurarea” și „Ana Roșculeț” reprezintă cedările prozatorului menite să-i faciliteze intrarea în lumea literară comunistă, în acel deceniu pe care chiar Preda l-a calificat drept „obsedant”, când majoritatea marilor scriitori interbelici ajungeau în pușcării sau le era retras dreptul de a mai scrie, fiind marginalizați social. Primul succes autentic, omologat de canonul realist socialist, dar și de cel care avea să se nască din moștenirea maioresciană și lovinesciană în anii ’60, printr-o nouă generație de critici, căreia Nicolae Manolescu i-a fost vârf de lance, l-a constituit apariția în 1955 a romanului „Moromeții”, cu care autorul câștigă a doua oară Premiul de Stat. Marin Preda reușea să dea literaturii un personaj memorabil, care depășea cadrul de relevanță tipologică al unei țărănimi sud-dunărene greu încercate de vremuri, înmagazinând înțelepciunea imemorială a tribului. Ilie Moromete avea o individualitate puternică, era un ins cu o stilistică proprie, cu o înclinație nativă spre reflecție și o ironie particulară. Țăranul nu mai era ceva stihial, ca la Liviu Rebreanu, nici o ființă blândă, dar mândră, precum la Sadoveanu, nici obidită până la încovoiere, ca la Agârbiceanu, nici cumsecade și chivernisită, ca la Creangă. Țăranii sud-dunăreni ai lui Preda își au propria marcă comportamentală; există în ei și răutate, și prostie, și țâfnoșenie, dar și inteligență. Marin Preda mai realiza ceva ce nu se întâmplase în romanul țărănesc românesc: lumea aceasta, îndatorată unei circularități atemporale, rulând în cadre mentalitare fixe, era aruncată în modernitate, adică în timpul istoriei cu dinamica ei imprevizibilă. Una din temele romanului este rezistența la schimbarea de mentalitate adusă din afara satului, cu logica dezvoltării febrile, prin esență urbană, care exercită o atracție pentru țăranii tineri, cm sunt și feciorii lui Moromete. Nu proprietatea funciară, ci munca salariată, nu satul, ci orașul, cu luminile lui. Însă schimbarea brutală și adâncă în interiorul societății țărănești are loc prin intermediul colectivizării, temă care se află în centrul celui de-al doilea volum al „Moromeților” apărut în 1967. Forțarea acestei schimbări golește țărănimea de toate atributele ei fundamentale.
O săptămână cu cât mai multe lecturi și vizionări memorabile!
Foto: Horațiu Mălăele și Alex Călin în 𝑀𝑜𝑟𝑜𝑚𝑒𝑡̦𝑖𝑖 3, regia Stere Gulea (distribuitor: Transilvania Film; credit foto: Vlad Cioplea)
