27/04/2024
Preotul Vasile Gordon: 70!
Auzi adesea: “Cutare este un mare duhovnic!“ Dar ce este acela “un mare duhovnic“, de fapt?
Un mare duhovnic este cel care îți citește - cu maximă acuitate - sufletul. Sufletul tău - punctual! - nu sufletul creștin colectiv, nici sufletul uman în general. Ci cel care te citește pe tine, și doar pe tine; cel care te vede pe tine și doar pe tine (nu din cărți, nu din experiență, nu din auzite) făcând un lucru bun sau rău, cu efecte directe în viața ta reală, unică, personală. Acela e un duhovnic bun: care aplică la o viață concretă puterea generală a harului, sfatul duhovnicesc universal valabil, canoanele statornicite de Sfinții Părinți.
Părintele Vasile Gordon este unul dintre acești duhovnici mari, cu adevărat. Cel puțin pentru mine unul, căci el este cel care m-a citit cu atenție și har, cucerindu-mă pe loc. Am intrat sub patrafirul său după ce înainte mă mai spovedisem doar la un singur preot: Constantin Voicescu. Vă sună cunoscut numele? Desigur, unul dintre cei mai iubiți sacerdoți ai Bucureștiului anilor 90, care era rudă prin alianță cu părintele Gordon - dar eu nu știam asta. Știa Domnului - ceea ce era de ajuns - Care m-a purtat binișor de la unul la altul.
Așa l-am descoperit pe părintele Vasile, adus fiind la Sf. Ilie Gorgani de un alt Vasile: Dragoș Vasile Pâslaru, fost mare actor - în prezent stareț la o mânăstire din Vâlcea. Din acel moment, petrecut cu 30 de ani în urmă, nu l-am mai părăsit pe el și nici biserica al cărei paroh era.
Aici am descoperit farmecul vieții de enorie girată de părintele Vasile Gordon, am descoperit frumusețea predicației, a rigorii liturgice, a decenței comunicaționale, a echilibrului între profesiune/vocație și viața de familie. În lucrarea Părintelui Gordon străluceau discret tocmai aceste carate, iar ca ucenic m-am străduit și eu să imit modelul în dimensiunile care mi se potriveau.
Fiecare liturghie a Părintelui Vasile avea un aer solemn și camaraderesc totodată, un iz de rai domestic și precizie dogmatică, de bună cuviință anticipativă a comportamentului în Împărăție și de îngăduință sinceră a neputințelor personale. Echilibrul a fost măsura tuturor lucrurilor pe care le-a făcut și lăsat ca model Preotul Vasile Gordon.
Despre lucrarea sa pedagogică voi afla mai multe la anul, când îi voi student. Însă cărțile sale vorbesc explicit despre seriozitatea cu care tratează orice subiect, despre rigoare științifică și realism al transmiterii informației/învățăturii.
Și acum ceva ce nu știați: ce face Părintele Vasile când intră în sfântul altar, primul lucru (în afară de închinarea cuvenită)? Verifică dacă acul pendulei este așezat la ora exactă și dacă aceasta este întoarsă cu cheița. Dacă este, dă mulțumit din cap. Dacă nu, se pune pe treabă și mută limbile ornicului, întoarce cu cheița mecanismul. Când îl văd că face asta, nu mai pot de drag: chiar dacă timpul lumii sau cel al vieții noastre personale este cumva în întârziere, sacerdotul Vasile îl acordează tăcut și serios cu timpul lui Dumnezeu și de acolo mai departe, cu veșnicia.
La multă veșnicie, iubite părinte și frate Vasile!