15/01/2026
Eminescu. „Într-o clipă de iubire, din nesfârșita Lui Iubire, Dumnezeu i-a făcut un dar unui neam urgisit de istorie, de vremuri, de propriile patimi și neputințe...”
„Eminescu
Într-o clipă de iubire,
din nesfârșita Lui Iubire,
Dumnezeu i-a făcut un dar
unui neam urgisit
de istorie, de vremuri,
de propriile patimi
și neputințe...
I l-a dăruit pe Eminescu...
Apoi,
după ce flacăra geniului lui,
coborât din cerurile înalte,
a luminat Poezia,
și lumea,
și universul fără hotare,
ca o imensă, nemărginită vâlvătaie,
după ce Poetul
a prefacut Haosul în Cosmos
prin forța Ideii și puterea Cuvântului,
Dumnezeu, Logosul, Cuvântul,
l-a chemat înapoi la El,
atât de repede,
atât de curând...
Pentru că fără el,
chiar și Dumnezeu,
Demiurgul, Părintele Vieții,
Creatorul Universului și al Lumii,
se simțea singur...
Și ne-a lăsat pe noi,
cei cărora ni-l dăruise,
singuri, atât de singuri...
Dar ne-a lăsat în schimb
Lumina,
Lumina Poeziei lui,
care ne luminează de sus,
din adâncurile Cerului
și ale eternității,
acum și întotdeauna,
și chipul Luceafărului,
care rămâne veșnic cu noi,
din valurile vremii,
din negurile timpului,
din nesfârșirea netimpului,
Luminându-ne mereu
cu Lumina nestinsă a Iubirii...”
de Sorin Ivan
