Piane Bechstein la The Grand
După ce m-am întors ultima oară din contractele din străinătate, respectiv la sfârșitul lui 2014, am dat câteva telefoane pe la foștii colegii de prin televiziuni și radiouri. Mi se făcuse dor de partea asta de muzică. Dar răspunsurile lor m-au dezumflat pentru că nu mă mai identificam în nici un fel cu peisajul pe care îl lăsasem la sfărșitul lui 2002. Trecuseră 12 ani și imaginile sau sunetele din media se schimbaseră foarte mult și nu astfel încât să mă văd cumva inclus în acest
peisaj. După aproape un an, în octombrie 2015(vă spuneam cu altă ocazie, că luna octombrie e ca un portal așa pentru mine)m-am hotărât să încep ceea ce credeam eu la început că va fi un soi de jurnalism independent și voluntar din care evident că nu se poate trăi și nici câștiga dacă nu faci chestii care să atragă. Iar eu orice am făcut mai puțin chestii care să atragă, aici la Milcofisme. Cu toate că știu rețetele de succes, doar că, pur și simplu spațiul ăsta pe care l-am botezat Milcofisme dintr-o glumă de la o repetiție, nu mi-am dorit să fie de succes ci mai degrabă de reflecție, de analiză, de opinie și dezbatere fără să resping succesul dar fără să apăs deloc pe butoanele care cu siguranță mi l-ar fi adus.
Și nu numai despre muzică ci în general despre tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Inclusiv despre politică, unde zice lumea că n-am de ce să-mi bag nasul, sau mai zic alții că toată lumea se pricepe la politică, fotbal și muzică.
Și cm eu de fotbal am divorțat de vreo 25 de ani îmi permit să mă pricep puțin la muzică și deloc la politică dar să comentez despre astea și altele cu pasiune și mai ales cu bună-credință că n-am nici fișa postului, nici remunerație și nici obligații către nimeni și nimic. Dar asta e cumva mai complicat pentru că libertatea e cel mai al dracu cenzor.
De 9 ani scriu despre tot felul(la anul o să vă anunț ceva important legat de a
De pe marea scenă a țării pe micul ecran era o dejectie ceaușistă a TVR-ului de pe vremurile acelea. Azi se întâmplă la fel. DOAR spectacol în interes de vânzare. Atât și nimic mai mult
Zic și eu
#hartistulautar
La mulți ani cu bucurie și sănătate în 2024 !!!
4 noiembrie - Agenda muzicală
Milcofisme între eroi și criminali
Există o diferență subtilă între liniște și adevăr, căci pentru a avea pace, trebuie să fii dispus să ierți, dar asta nu exclude deloc dorința de a reuși. Tradiționalismul și progresismul se completează reciproc, iar credința și știința sunt concepte complementare. În orice acțiune bună se ascunde o grijă față de ceilalți, iar pentru a ajunge la un numitor comun, armonia este vitală. Muzica ne oferă un exemplu natural de armonie, iar naturalețea este atât de simplă, căci a evoluat timp de milenii. Specia umană este încă în plină dezvoltare și ar trebui să ne amintim că adevărul nostru se oprește acolo unde începe adevărul celorlalți.
Statutul muzicianulu independent 2
Breasla muzicienilor din România are deja un istoric în a eșua să se califice într-o voce la unison sau a unui cor în armonie din punct de vedere social, comunitar, administrativ. Fiecare e „cu aia a mă-sii”, fiecare își vede doar de lungul nasului sau maxim de lungul nasului găștii din care face parte, gașcă cu bune sau cu mai puțin bune intenții. Ne-a ajuns cuțitul la os în pandemie, au „mișcat” ceva unii mai conștienți în aface ceva constructiv în zona asta dar mai întâi că eram puțini și apoi că ne-a trecut repede. Interese în contradicție, egosim, competiție prost înțeleasă și multe alte astfel de
mentalități și moduri de gândire sau acțiune au dus de mai bine de 30 de ani la un mare nimic din punctul ăsta de vedere.
Probabil că va mai trece destulă vreme până când o generație va conștientiza și va fi pregătită mental colectiv să înțeleagă că bine propriu poate fi generat mai ales de binele colectiv.
Despre muzicianul din România 1
Muzicianul independent din România indiferent cm i se spune, lăutar, muzicant, artist este atât de „liber” profesionist încât libertatea lui s-ar putea compara cu jungla doar că în junglă sunt reguli, de junglă, dar sunt reguli. Și în piața muzicală românească sunt reguli dar n-au legătură cu regulile unei comunități umane civilizate ci mai degrabă cu reguli ale clanurilor mafiote. Dacă mai punem peste asta neglijența, dezinteresul și pasivitatea statului față de muzică și muzicieni atunci avem o imagine neschimbată de foarte mulți ani.
Milcofisme
Despre specia umana
