Revista Frontiera

30/07/2023

25/04/2023

Suflet de câine!

01/03/2023

Din albul fulgilor de nea,
Și din a soarelui sclipire,
Vă dăruim un mărțișor,
Aducător de fericire!

O primăvară plină de energie, entuziasm şi bucurii! 💐💐💐

24/07/2022

https://fb.watch/esKU0uck2X/

15/07/2022

Academia de Poliție, Festivitatea de absolvire 2022, promoţia "Regina Maria".
Succes în carieră celor mai noi ofițeri ai Poliției de Frontieră Române!

22/04/2022

„Doar pentru FRONTIERA și apărătorii ţării”

Preot Constantin Necula

Setea de Înviere, Foamea de nemurire

Suntem dinaintea unei lumi răvășite. Parcă niciodată ca acum informațiile nu ne mai ajută. Neputincioși dinaintea acțiunii răului pare că ne retragem în consumul de știri. Ori de filme, în care cel rău pierde, violentul e pedepsit, răuvoitorul e vădit întru totul ca provocator. Avem nevoie fundamentală de dreptate, de libertatea care asigură dreptății roadă. Căutăm însă printre boarfele dezbrăcate de sens ale cuvintelor care acoperă adevărul, îl fură în esența sa dumnezeiască. De aici emoția legată de sărbătorile ce aduc, an de an, Paștile în sufletul nostru. E o speranță, încă o poartă deschisă spre puterea de a merge mai departe, de a călca pe propria noastră moarte.
Ce am descoperit cu fiecare an de trăire în Hristos se poate rezuma în câteva cuvinte. Mai întâi am descoperit ceea ce Părinții Bisericii ne spuneau de la început ca fiind adevăr adevărat: nu, creștinismul nu este simplu exercițiu intelectual. E mult mai mult decât cunoașterea și repetarea Scripturii. Dovada e fiecare clipă în care, gustând din rugăciune, am învățat limbajul dinlăuntru al Întâlnirii cu El.
O minimă rigoare culturală mă îndeamnă să recunoască că nici o lectură de text nu face cât o tăcere cu El, Înviatul aducându-mi aminte de picătura limpede de apă din munte după un povârniș biruit. Cu tendoanele înfierbântate și sarea pe buze, răcoarea aceea schimbă chimia organismului, o reface în stare pentru o nouă bătălie.
Creștinismul ca și binele ce-l facem acum refugiaților nu este simplă probă contra-cronometru ci maraton, alergare de cursă lungă. Nu. Nu e suficient entuziasmul, empatia de moment, ci potul de momente în care empatia pozitivează viața noastră în Hristos.
Prins în chinga Crucii, Domnul Hristos moare moartea noastră, nu lipsit de voință proprie, ci modelând voia Sa după voia Tatălui ceresc. Voia Aceluia se face voia Sa, dovedind că în El, Fiul Tatălui Cel întrupat, este izvorul ascultării noastre.
Pentru omul aflat sub arme, sub ierarhie de arme, înțelegerea ar trebui să vină de la sine. Nici un comandant nu este comandant doar pentru că are comanda, ci pentru că tot ceea ce comandă este ascultat și este ascultat pentru că este înțeles și este înțeles pentru că el însuși înțelege. De aici provocare făcută de Mântuitorul către Apostoli: cel ce va voi să fie slujit, trebuie să slujească asemeni celui mai mic. Este pecetluit de gestul spălării picioarelor de către Domnul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, destăinuită nouă prin Euharistie, dăruirea Trupului și Sângelui Său ca hrană cotidiană veșniciei.
Vremea de acum opune setei de sânge, setea de Înviere. Priviți chipurile hotărâte ale supraviețuitorilor când părăsesc patul de spital ori ies de sub dărâmături după un bombardament absurd și ucigaș. Privirea lor spune că moartea a putut fi învinsă așa cm ei ar fi putut să fie învinși. Dar morții i s-a luat de către Hristos sensul definitiv. Suferă moarte. Adică devine perisabilă. Tocmai datorită nemuririi sufletului său omul, oricât de rănit de păcat ar fi, poate învinge răutatea, ura, moartea. Ele nu sunt veșnice asemenea iubirii, hrana de duh a veșniciei către care suntem chemați.
De aici necazul cu voluntarismul morții. Cine alege să plece mai devreme dă timp ruperii de veșnicie. Lasă buzele crăpate de efort să se rănească și numai mila lui Dumnezeu mai poate adăpa cu sens această murire. Ori taina vieții noastre stă în setea și foamea de Dumnezeu, setea de Înviere și foamea de nemurire în care ne zbatem.
Chiar așezați sub sigiliul de lumină al Botezului și Mirungerii - semne ale integrării noastre în Veșnicia Împărăției lui Dumnezeu - ne rupem scufundându-ne inexplicabil în apele învolburate ale Stynxului ori alergând după roadele serbede ale Câmpiilor Elizee, păgânind așteptările și rostogolind virtuțile în noroiul ideologic al vremurilor. Ținem la păreri mai mult decât la dogme, ne lăudăm noi pe străzile pripasului monden. Și rupem podul tradiției preferând trecerea răului prin vadurile cabotinajului cu iz de publicitate. Năruim ziduri ca să fărâmițăm puterile cetății și în loc, cu cretă roșie, trasăm închipuite proiecte de protecție și siguranță.
Nu din partea aceea ne vine restaurarea vieții. În cumpăna lumii, cumpătul e păstrat de credința în Înviere. Inalienabilă veștilor ce strepezesc dinții copiilor, Învierea este singura revoluție care dă sens restaurării noastre ca persoane, ca oameni care refuză simpla așezare în sistem. Nu suntem alta decât atât cât percepem și trăim din Evanghelie.
Forța gândurilor noastre, creativitatea și intuiția noastră nelămurite de suflarea de Duh Sfânt a Treimii - ruah-ul ce ține vie sfințenia lumii - templu la vremea de lupanar de acum - ne mai deschide sărbători în suflet. Fără această putere suntem simpli executanți de sărbătoriri, salubre puneri în scenă, risipind răbdarea oamenilor în atomi de cumințenie falsificată. De aici nevoia de sinceritate în sărbătoare. De zâmbet larg, cuceritor de zâmbet cuminte. Nu putem trăi sărbătorile Învierii fără Înviat. Nu e simplă alergare întru aprovizionare și veți vedea, trăind fiecare zi a săptămânii Patimilor, că nu, nu e timp de negoț în limitele ei.
Sărbătorile sunt noduri de sens în cunoașterea lui Dumnezeu. Nimic spectacular, veți zice. Poate. Dar spectacular pot fi exact liniile de tensiune ce cresc din sinceritatea întâlnirii cu patima, moartea și Învierea Mântuitorului Hristos. Fără aceste trepte interioare ale vieții, fără aceste registre ale sincerității interioare nu suntem martorii Învierii, ci galeria care strigă prea des „răstignește-L”! De aici nevoia - sete de Înviere. De aici fără sațiul foamei - nemurire. Dacă ne vrem oameni avem a lupta pentru libertatea de a fi oamenii lui Dumnezeu. Merită!

06/04/2022

Domnul academician Ioan-Aurel Pop a fost ales la data de 5 aprilie 2022 pentru un nou mandat de președinte al Academiei Române, cu durata de 4 ani.
Sincere felicitări şi mult succes în continuare!

01/04/2022

https://youtu.be/AOiNDIcjdGk

La sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din București a avut loc astăzi evenimentul aniversar „Centerarul revistei Frontiera”. Festivitate...

31/03/2022

25/03/2022

La mulţi ani, Poliţia Română ! La mai mare, colegilor avansaţi astăzi în grad !

27/02/2022

https://www.facebook.com/100069007606112/posts/265588229084762/

10/02/2022

În data de 09 februarie, în Portul Constanța, în prezența ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode şi a inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, domnul chestor principal de poliţie Liviu Bute, s-a desfășurat ceremonialul de intrare în flotă a cinci șalupe maritime de intervenție de mare viteză, din dotarea Poliţiei de Frontieră Române, precum şi cel de înmânare al pavilionului navei.

07/01/2022

La mulţi ani celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul! Aşteptăm de la voi fotografii, pentru a vă alătura sărbătoriţilor din acest film! Muzica Mircea Vintilă, versuri Tudor Arghezi.

21/12/2021

Ninge cu fulgi mari la Poienile de sub munte.

17/12/2021

Câtă nevoie avem de un zâmbet! Nu-i aşa?

18/11/2021

In memoriam, Cristian Timofte.

Cristian Timofte a lucrat imediat după revoluția din 1989, timp de doi ani, asa cm îi placea lui să spună, ca gazetar cu petlițe verzi la Revista Frontiera.

În calitatea mea de redactor-șef, l-am cunoscut pe Cristi telefonic înainte cu câtva timp de apariția pandemiei. Motivul era unul cât se poate de firesc la acea vreme: organizarea unei festivități la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care să marcheze o sută de ani de la apariția primului număr al revistei FRONTIERA și care să reunească foști și actuali lucrători ai revistei noastre. Deși nu am avut șansa să ne întâlnim fața în față din cauza măsurilor luate de izolare și a interzicerii tuturor festivităților, pot spune ca l-am cunoscut pe Cristian Timofte prin intermediul discuțiilor telefonice, dar mai ales prin cel al mailurilor primate la redacție. Prin intermediul lor am aflat o serie de povestioare interesante, printre care și cea de reînființare a Revistei FRONTIERA:

“ Pornind de la soldat, până la colonel, cu marea şansă de a intra, imediat după decembrie 1989, şi în casta gazetarilor.

În primăvara lui ’90, am fost solicitat să pun umărul la reînfiinţarea publicaţiei Grănicerul, care îşi încetase apariţia de ani buni. În tren, spre Bucureşti, gândeam că numele publicaţiei era caduc, Grănicerul venea de la bulgărescul graniţă, or de la sârbescul grănicar.

Iar pe atunci, Occidentul, spre care jinduiam, era reprezentat la vedere şi de MSF (Medicins Sans Frontieres), care aducea ajutoare. Nu cred că am fost primul care a gândit la schimbarea numelui publicaţiei, fiindcă în prima şedinţă de redacţie, atunci când am propus numele de Frontiera, acordul a fost unanim. Aşa am început viaţa de gazetar cu petliţe verzi.

Nu mult timp, cam doi ani, am fost redactor la Frontiera, timp sufficient pentru a bate cu piciorul rotundul ţării. Apoi, indiferent pe unde m-a dus viaţa, am simţit mereu, la guler, petliţele verzi.

În anul acesta, 2020, s-a ratat o aniversare, un centenar. Am fost onorat de invitaţia redacţiei de astăzi a publicaţiei, mă pregătisem să bat drumul până la Bucureşti, deşi, personal, evit aniversările de liceu, de şcoală, de redacţii, de orice. În fine, mi-ar fi plăcut să vă spun vouă, celor câţiva care sunteţi în redacţie, dar mai ales celor din vârful instituţiei, doar câteva lucruri care mi se par esenţiale: Gazetăria, chiar cea militară, nu se face în bocanci sau în cizme.

Nu se face la ordin, în poziţie drepţi, cu mâna la cozoroc. Eu şi colegii mei de la Frontiera abia reînfiinţată după decembrie 1989, am avut şansa de a fi chiar liberi, de a ni se acorda mână liberă, încredere totală.

Imediat după dictatură am intrat în blugi şi n-am mai ieşit din ei. Aşa umblam prin comandament, apoi prim minister, aşa luam interviuri miniştrilor, senatorilor, deputaţilor sau şefilor de instituţii, aşa mergeam în documentare, în blugi. În plus, chiar dacă eram încadraţi la Frontiera, ne încercam puterile de gazetari şi în afara instituţiei. Eu şi George Mihalcea şi Vasile Ursachi şi Nicuşor Dulgheru, publicam în Caţavencu, Lumea, Românul, în n-şpe cotidiane de Bucureşti, colaboram la radio, scriam, ne măsuram puterile, şi nimeni nu ne spunea nimic, fiindcă publicaţia Frontiera începuse să meargă bine, iar numele noastre să fie, cât de cât, cunoscute. Eram de-acolo, colegi, amici şi chiar prieteni cu ziarişti din presa bucureşteană, iar uniforma o puneam rar, doar cu ocazii festive. Toţi am fost membri ai SZR sau ai UZP, pe bune, toţi am scos, ulterior, cărţi civile (romane, nuvele sau poezie), în fapt mai toţi din redacţie, iar ceea ce vreau eu să spun acum, şi închei: ne-am exploatat şi am fost susţinuţi să ne exploatăm talentul, şi nimeni, dar absolut nimeni n-a îndrăznit să ne reproşeze faptul că fiind redactori ai revistei Frontiera, am fi obligaţi, într-un fel sau altul, să scriem doar acolo. Am trăit, venind din cizmele dictaturii, o perioadă fastă în privinţa libertăţii de exprimare, cu cec-ul în alb pe care îl aveam în buzunarul de la spate al blugilor, de la conducerea instituţiei. Am făcut imagine instituţiei cm am putut noi mai bine şi, repet, am simţit din plin libertatea. Ceea ce vă doresc şi vouă, acum, la centenar. Cu mare drag!”



“Curios, ca orice gazetar adevărat, Gabriel mă întreabă cm dracu’ am fost selectionaţi. Eu, George Mihalcea, Nicuşor Dulgheru, Sache, respectiv Vasile Ursache, să venim la Bucureşti, la Comandamentul

Trupelor de Grăniceri, din teritoriu, şi să refacem, să reînviem, publicaţia Grănicerul, pe care, noi, am redefinit-o FRONTIERA. Cu familii, cu căţel şi purcel.

Păi, nu e chiar atât de complicat. Pe atunci, pe timpul lui Nicolae, nu că aş fi, Doamne fereşte!, nostalgic, chiar se făcea o politică de cadre foarte serioasă, bine pusă la punct. Un şef de cadre la o unitate militară, cm erau atunci Grănicerii, era al doilea, ca importanţă, după comandantul acelei unităţi. Desigur, cred că avea legături cu serviciile secrete de atunci, sunt sigur de asta, monitoriza, evalua, propunea. În fapt, era un adevărat Serviciu de cadre, funcţional. Orice mutare, înaintare în grad, înaintare în funcţie, pornea de acolo, de la Cadre.

Pentru a avansa într-o funcţie, îţi trebuiau studii, cursuri de specializare, şcoală. Pe bune, nu pe capace de bere. Ca in ultima vreme. Noi, nişte ofiţeri de grăniceri la locul lor, eram cam deştepţi şi, în timpul liber, cât îl aveam, mai scriam prin diverse publicaţii locale. Eu şi George la revista Tomis, ceilalţi pe unde mai publicau şi ei. Cu certitudine că eram monitorizaţi, am avut plăcerea, ca s-o spun, ridicând receptorul la telefon, să ascult cm ascultătorul îşi plimba linguriţa în ceaşca de cafea, zău că nu fabulez. Aşadar, dragule, la reînfiinţarea publicaţiei Frontiera, nişte tipi deştepţi, de la Cadre, că lumea e plină de oameni deştepţi, având în vedere şi revoluţia din decembrie, ne-au selectat pe noi. Care eram oarecum nişte grăniceri atipici, în blugi, dar deştepţi şi talentaţi. Cam asta e!”

17/09/2021

Garda de Coastă în acţiune!
https://www.youtube.com/watch?v=ZFhsW1FYX5U

Exercițiu de abordaj și control la Marea Neagră, în cadrul Operaţiunii Maritime cu Scopuri Multiple la Marea Neagră 2021 (MMO Black Sea 2021) #...

17/09/2021

Moment din timpul Operațiunii Maritime cu Scopuri Multiple la Marea Neagră 2021 (MMO Black Sea 2021)

31/08/2021

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova.
Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

26/08/2021

Astazi este Ziua Internaţională a Câinelui. Cu această ocazie, dorim sa-i rugăm pe toţi cei care au alături de ei un partener credincios cu 4 picioare, să îl mângăie şi din partea noastră . Iar celor care-i mai uită prin vreun padoc cu zilele, le transmitem un (🐶 mrrrrrr) plin de înţelesuri!

15/08/2021

La mulţi ani tuturor celor ce au in cartea de identitate sau in suflet numele Maria! La mulți ani tuturor marinarilor!

09/08/2021

În patrulare la Cazanele Dunării- Mraconia

03/08/2021

Elevii de la Școala Oradea au început practica in frontieră. Azi la Triplex Confinium - SPF Gârla Mare