ARPIA București

17/08/2024

La 17 aug 1872 s-a născut la Surducu Mic,Timiș,TRAIAN VUIA,inventator roman,pionier al aviatiei mondiale și om politic roman,care a trăit cea mai mare parte din viata în Franța. Traian Vuia a realizat unul din primele zboruri autopropulsate cu un aparat mai greu decât aerul echipat cu sistem propriu de decolare, propulsie și aterizare. La 18 martie 1906,la Montesson, lângă Paris,aparatul Vuia I, după o accelerare pe parcursul a 50 m, s-a ridicat la o înălțime de 1 m de sol,a zburat asa aprox 12 m , apoi avionul a aterizat. Ca avocat și om politic a militat pt dobândirea independentei Transilvaniei și Unirea cu România. A brevetat de asemenea, în 1918 și 1922, doua elicoptere. După terminarea celui de al 2-lea război mondial,s-a întors definitiv din Franța în România.La 18 martie 2006 Aviația Română și Forțele Aeriene au sărbătorit Centenarul zborului efectuat de Vuia la Montesson. Cu acest prilej, a fost dezvelit un bust și a fost inaugurat un hangar în cadrul Muzeului Aviatiei din București. Tripleta romaneasca ,Traian Vuia,Aurel Vlaicu Henri Coandă are un merit excepțional în dezvoltarea aparatelor de zbor din întreaga lume. Aducem un omagiu primului roman cu merite recunoscute și speram ca mass-media civila si militara,precum si clasa politica actuala si viitoare vor populariza meritele acestui pionier al aviatiei noastre și mondiale. Consiliul Director ARPIA Buc-Ot

10/08/2024

10/08/2024

9 august 2024, Mănăstirea Plăviceni. Comemorare, la împlinirea a 423 de ani, de la tăierea capului Voievodului Mihai Viteazu.

06/08/2024

Voica, fiica mea și partenerul meu de dialog pe teme de estetică ,și nu de puține ori pe foarte dificilele probleme profesionale ale scrisului ,a fost declarată de către Elite Hub Awards “ Scriitoarea anului 2024”.
Această recunoaștere însumează o serie de calități de structură începând cu problematica socio-morală a volumelor publicate și (ne)terminând cu valoarea exprimării , a limbii și a tot ce ține de stil.
Cei care i-au atribuit titlul de “ Scriitoarea anului 2024” cu siguranță au apreciat în principal tematica socio-morală și realizarea ei estetică , fapt care le demonstrează responsabilitatea și maturitatea într-o epocă dominantă de (sub)literatura de tip Coca -Cola , zisă “ postmodernă “.
Premiul și titlul de “Scriitoarea anului 2024” o obligă pe beneficiară să-și revadă opera literară și publicistică cu ochi critic și în măsura normalității, cu fiecare apariție să și-o rafineze .
Bravo!

05/08/2024

124 ani de la nașterea pilotului, inginerului și constructorului de avioane George Fernic

În 5 august 2024 se împlinesc 124 ani de la nașterea pilotului, inginerului și constructorului de avioane George Fernic. Era văr cu Ionel Fernic, pilot, parașutist și compozitor a peste 400 șlagăre muzicale celebre.

S-a născut la Galați în 5 august 1900. În anul 1916 a primit diplomă de observator aerian și în Primul Război Mondial a făcut parte din Grupul 3 Aeronautic. În anul 1922, George Fernic s-a mutat în Austria şi a urmat cursurile unei școli de pilotaj, lucrând şi la o fabrică de avioane. Urmând sfatul tatălui său s-a înscris la cursurile politehnice, iar în 1924 a obţinut licenţa de inginer, după care s-a dedicat proiectării, construcţiei şi testării avioanelor. În anul 1925 a cumpărat firma falimentară Deutscher Luft Lloyd Fugzeuge Werke din Germania. Aici proiectează şi construieşte avioane în concepţie proprie, dar şi la comandă, după proiectele clienţilor. În perioada 1925-1927 a proiectat şi construit patru modele de avioane : Albatros Fernic B.II; Albatros Fernic B.III; Albatros Fernic L.26 şi DLFV Fernic D.VII.

În anul 1927, neavând sprijinul statului roman să mute fabrica în România, a vândut-o stabilindu-se la New York. Aici s-a angajat la firma Bellanca, ca în februarie 1928 să înfiinţeze firma „Fernic Aircraft Corporation”. Aici a realizat avionul de turism FT-9 (Fernic Tandem-9), care a efectuat primul zbor în septembrie 1929, zbor reușit, spre surprinderea multor piloți și specialiști de aviație. Avionul era un monoplan cu aripă joasă, având o aripă auxiliară montată pe fuzelaj în faţa celei principale, situată mai sus de aceasta având un unghi de calare negativ . Avea tren de aterizare triciclu cu roată de bot, o soluție originală pentru acea vreme. Acest avion avea o stabilitate longitudinală sporită, vitezele de decolare și aterizare reduse, riscul de vrie redus. Acest avion dorea să-l producă în serie, dar avea nevoie de promovare în scop comercial.

Așa că, la începutul anului 1930 a proiectat și construit în propria firmă avionul FT-10 Cruisare. Avionul era asemănător cu FT-9, dar ceva mai mic. Era un monomotor cu două locuri alăturate, ideal pentru şcoală, antrenament şi turism. Avioanele FT-9 şi FT-10 Cruisare au fost prezentate la Salonul Aviatic din mai 1930, deschis la Madison Square Garden din New York. Primind oferte, Fernic s-a decis să deschidă fabrici şi în alte state pe teritoriul SUA. Astfel, a pleacat într-un turneu aerian demonstrativ şi în scopul stabilirii unei reţele de desfacere, dar şi demonstraţii individuale pentru comenzi pe loc.

Din păcate, în ziua de 29 august 1930, George Fernic participând la o demonstrație aeriană, la Chicago ( SUA), avionul său FT-10 Cruisaire , la o evoluție cu pantă lină , brusc la 20 m înălțime, a căzut de bot prăbușindu-se peste un alt avion parcat în zonă , motorul avionului explodând la impact, un cilindru al acestuia l-a rănit mortal pe pilot. George Fernic avea doar 30 ani.
Surse:
- wikipedia.org
- https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/dramatica-poveste-a-inginerului-care-a-proiectat-1739300.html

Comandor (rtr.) ing. Nicolae Constantin –ARPIA București-Otopeni

George Fernic, născut la Galaţi în 1900, era vărul cunoscutului compozitor român Ionel Fernic. A fost proiectant, constructor şi pilot de avioane, dar şi de maşini. A murit la doar 30 de ani, în cursul mitingului aviatic de la Chicago (SUA). Cu doar ...

04/08/2024

52 ani de la moartea generalului aviator medic Victor Anastasiu

În 4 august 2024 se împlinesc 52 ani de la moartea generalului aviator medic Victor Anastasiu, primul medic român pilot. A fost membru al mai multor societăți internaționale de aeronautică din Paris și Geneva, expert tehnic în cadrul Ligii Națiunilor în anul 1929.
S-a născut în 5 octombrie 1886 la Huși . În anul 1911 a absolvit cursurile Institutului Medico-Militar din București, fiind repartizat la Spitalul Militar. După susținerea tezei de doctorat va primi, la 30 aprilie 1912, diploma de Doctor în Medicină și Chirurgie. Primind gradul sublocotenent a fost repartizat medic militar la Regimentul 35 infanterie "Matei Basarab" din Cernavodă. La 1 aprilie 1913 este făcut locotenent și trecut la Compania de pompieri din București.

Absolvă cursurile Școlii de pilotaj la 3 martie 1916 (brevet militar de pilot nr.82), fiind al doilea medic aviator din lume, după francezul Reymond. Este transferat la Corpul de Aviație român și începe să facă primele studii - "Boala de înălțime și centrul zborului în aviație", în Revista Sanitară Medicală, nr. 3-4/1916. Acesta poate fi considerat primul studiu de medicină aeronautică în literatura medicală românească. După multe acțiuni pe teatrele de război, este înaintat căpitan și, apoi, maior la 1 septembrie 1917. După o serie de călătorii de studii la laboratoare și centre medicale de aeronautică din Franța, Marea Britanie, a participat la întocmirea unui raport privind înființarea Serviciului Sanitar al Aeronauticii române.
Decizia ministerială nr.466/6 august 1920, publicată în Monitorul Oficial 111/21 august 1920, este actul de naștere al Centrului de medicină aeronautică, printre primele astfel de centre din lume, transformat mai târziu în Institutul de Medicină Aeronautică. Studiile efectuate aici, i-au permis să contribuie semnificativ la dezvoltarea medicinei aeronautice. A experimentat comportamentul aviatorilor atât la sol cât și în timpul zborurilor. Studierea comportamentului piloților în timpul zborurilor a fost o premieră mondială, aspect recunoscut în cadrul Congresului Internațional de navigație aeriană de la Paris din 1921. În 27 septembrie 1944 a fost numit în postul de administrator general al Administrației comerciale pentru exploatarea muncii în tabere și coloane de muncă, funcție echivalentă cu cea de director în Ministerul Muncii. În anul 1951, generalul Victor Anastasiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare corecțională pentru presupuse fraude fiscale. În 1953, a fost eliberat după intervenții internaționale și dovedirea nevinovăției sale. A decedat la 4 august 1972, în București.

În prezent, Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială (INMAS)din București poartă numele "General doctor aviator Victor Anastasiu".

Surse :
- ro.wikepedia.org
- Cer Senin-Revista Forțelor Aeriene

Comandor(rtr.) ing. Nicolae Constantin – ARPIA București

01/08/2024

Citește revista care aduce paginile de istorie mai aproape de tine: Evenimentul Istoric!

31/07/2024

Am primit 600 reacţii la postările mele în ultimele 30 de zile. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere. 🙏🤗🎉

30/07/2024

Astăzi, 30 iulie 2024, ședința lunară a ARPIA București.
Invitat de onoare, Părintele Stareț al Mănăstirii Plăviceni, Teoctist MOLDOVANU
din partea ARPIA Central, domnii generali Iosif RUS și Sorin STOICESCU.

30/07/2024

Astăzi, 30 iulie 2024, ședința lunară a ARPIA București.
Invitat de onoare, Părintele Stareț al Mănăstirii Plăviceni, Teoctist MOLDOVANU
din partea ARPIA Central, domnii generali Iosif RUS și Sorin STOICESCU.

24/07/2024

25 Iulie 2024-Ziua Radiolocației

Cu ocazia aniversării a 69 ani de la apariția Radiolocației ca armă distinctă în cadrul Armatei române, la 25 iulie 1955, transmitem tuturor radiolocatoriștilor felicitările noastre pentru eforturile depuse în slujba supravegherii și protejării spațiului aerian și vă adresăm sincere urări de sănătate și succes în plan profesional și personal !

Prin Ordinul Ministerului Forţelor Armate nr. 74 din 25 iulie 1955, s-au înfiinţat Trupele Radiotehnice, având următoarea compunere: R.101 Radiotehnic (Bucureşti); B.548 Radiotehnic Independent (Timişoara); B.423 Radiotehnic Independent (Craiova); B.475 Radio¬tehnic Independent (Cluj); B.329 Radiotehnic Independent (Roman); Centrul de Instrucţie Radiotehnică (Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, km 32); Şcoala Militară de Ofiţeri de Radiolocaţie.
În urma înfiinţării Trupelor Radiotehnice, sistemul O.I.L.A. s-a desfiinţat. Primul comandant al trupelor radiotehnice române a fost colonelul Vasile Stoica.

Radiolocația este un domeniu al electronicii și al radiotehnicii care are drept scop descoperirea, localizarea și urmărirea diferitelor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. Etimologic, radilocația înseamnă localizarea cu ajutorul razelor/undelor, provenind din cuvintele latine radio=rază și locus=loc. Mijlocul fizic prin care se realizează acesta îl reprezintă radarul, numit și stație de radiolocație sau radiolocator. Termenul de radar este o abreviere în limba engleză a cuvintelor RAdio Detection And Ranging, însemnând detecție radio și determinarea distanței. La modul cel mai simplu, radarul este un senzor ce funcționează pe baza undelor electromagnetice. Obiectele descoperite prin radiolocație poartă denumirea de ținte. Informațiile obținute despre ținte cu ajutorul radarului se numesc informații de radiolocație, iar personalul din radiolocație-radiolocatoriști.

Consiliul Director al Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, filiala București-Otopeni

24/07/2024

127 ani de la nașterea generalului comandant aviator Alexandru Sahini

În 24 iulie se împlinesc 127 ani de la nașterea generalului comandant aviator Alexandru Sahini, luptător în Primul Război Mondial, la comanda Flotilei 1 Bombardament Brașov, Centrului de Instrucție al Aeronauticii, Regiunii a 3-a Aeriană și director în Subsecretariatul de Stat al Aerului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

S-a născut în24 iulie 1897 la Botoșani, din părinți români. A absolvit școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină din București la 1 octombrie 1916, cu gradul de sublocotenent. A participat în timpul Campaniei anului 1916 , la luptele din Dobrogea și Muntenia, iar în perioada Campaniei din anul 1917, la Bătălia de la Mărășești. A fost avansat la gradul de locotenent la 1 septembrie 1917 și decorat pentru fapte de arme. În lunile ianuarie-februarie 1918 a urmat Școala de perfecționare de la Bârlad, iar în martie –aprilie , Școala de trageri din aceeași localitate. A participat la Campania din Basarabia. Detașat la Grupul 4 Aviație Instrucție pentru a urma Școala de Observatori Aerieni. A fost repartizat la Grupul 1 Aviație Chișinău, unde a îndeplinit funcțiile de șef al secției foto-aeriene și observator aerian. Cu 10 septembrie 1920 a revenit la Regimentul 3 Artilerie. A urmat cursurile Școlii Speciale de Artilerie de la Timișoara, în perioada 1921-1923.

La 15 mai 1925 a fost detașat la Centrul de Instrucție al Aeronauticii, în funcția de comandant al escadrilei de recunoaștere și profesor la Școala de Observatori Aerieni. La înființarea Comandamentului Școlilor și Centrelor de Instrucție ale Aeronauticii a fost încadrat ca șef birou instrucție. La 1 ianuarie 1934 a fost avansat la gradul de locotenent-comandor. La 1 iulie 1936 a fost detașat la Cabinetul Subsecretariatului de Stat al Aerului ca șef al Biroului instrucție și activitate general a Aeronauticii și ajutor al șefului de cabinet. A îndeplinit funcția de consilier pentru întrebuințarea tactică a escadrilei de asalt. Avansat la gradul de căpitan-comandor a îndeplinit funcțiile de șef al Serviciului Secretariatului General al Ministerului Aerului și Marinei , director al Direcției de Studii la Comandamentul Școlilor și Centrelor de Instrucție ale Aeronauticii, comandant secund la Centrul de Instrucție al Aeronauticii. A condus comisiile pentru introducerea în exploatare a avioanelor IAR-37, IAR-38 și SET K7. A urmat cursurile Școlii de Război Aerian din Italia, absolvită în 5 mai 1939. Avansat comandor, Sahini a fost numit la 1 noiembrie 1939 în funcția de comandant al Centrului de Instrucție al Aeronauticii.

Din 29 iunie 1940, a fost numit șef de stat major la Comandamentului 4 Aero Focșani, apoi la Regiunea a II-a Aeriană Bacău , iar din 1 aprilie 1941 a fost numit comandantul Flotilei 1 Bombardament Brașov, participând la luptele pentru eliberarea Basarabiei, Transnistriei și ocuparea Odessei până la 1 noiembrie 1941, când flotila a revenit la Brașov. Până la 20 septembrie 1943 a ocupat funcția de șef al Secției a V-a Instrucție din Statul Major al Aerului, ca la 23 martie 1944 să fie avansat la gradul de general de escadră aeriană, preluând comanda Centrului de Instrucție al Aviației. Din 1 aprilie până în 1 decembrie 1945 a fost comandant al Regiunii a 3-a Aeriană, apoi până la 9 august 1946, director al Direcției materialelor în Subsecretariatul de Stat al Aerului. Din 9 august 1946 a fost trecut în cadru disponibil al armatei, iar la 16 aprilie 1947 a fost înaintat la gradul de general comandant aviator. La 9 august 1947 a fost trecut în rezervă. A decedat la 21 aprilie 1974, fiind înmormântat la Cimitirul Ghencea.

Surse- Personal Aeronautic Moldav, de comandor Mihai Axante

Comandor (rtr.) ing. Nicolae Constantin –ARPIA București-Otopeni

23/07/2024

86 ani de la moartea aviatorului și compozitorului Ionel Fernic

În 22 iulie 2024se împlinesc 86 ani de la moartea aviatorului și compozitorului de muzică ușoară Ionel Fernic. A fost și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

Ionel Fernic s-a născut în anul 1901 la Târgoviște ca fiu al inginerului mecanic Teodor Fernic. Vărul său, inginerul George Fernic, a fost aviator și constructor de avioane, care a murit într-un accident de avion la o paradă aviatică la Expoziția aviatică de la Chicago din octombrie 1930. La câteva luni după naștere, din cauza sarcinilor de serviciu ale tatălui la șantierele navale din Galați, familia Fernic s-a mutat la Galați. La vârsta de doi ani, Fernic și-a pierdut mama, care a murit la nașterea fratelui sau, Grigore. D**a ce a invatat, conform dorinței răposatei sale mame , la o școala primară luterană din București, s-a întors la Galați, unde a învățat la Liceul Vasile Alecsandri. Primele lecții de ghitară și pian le-a primit de la profesorul sau de muzica de la liceu, compozitorul Theodor Fuchs. Pasionat de muzică, dar și de aparatele de zbor, Ionel Fernic a fost îndrumat de părinți să-și continue studiile într-o facultate tehnică; totuși, a optat pentru Conservatorul din București, unde a intrat la secția de artă dramatică cu cea mai bună medie. Deși remarcat de profesorii săi, tânărul nu s-a impus pe specializarea oferită de școală. A avut ocazia să joace alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mișu Fotino ș.a. O dată încheiate studiile (1924), Fernic și-a satisfăcut stagiul militar la Școala de ofițeri în rezervă din Ploiești; a rămas în oraș pentru câțiva ani și tot aici a compus o parte importantă a repertoriului său.

Poate sub îndrumarea profesorului Fuchs, Fernic a compus în ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară. După ce s-a stabilit la Ploiești, înțelegând nevoia de a compune muzică de succes, dar și totodată pentru a-și verifica posibilitățile, a scris romanțe și tangouri. Primul său tango, compus în 1931, s-a intitulat Minciuna (Pe boltă când apare luna); în fapt, melodia este o adaptare a unei piese franțuzești, propusă de Nicolae Kirițescu. Versurile în limba franceză au fost înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.

În doar câțiva ani, Ionel Fernic a devenit autorul a peste 400 de șlagăre. Multe dintre compozițiile sale s-au bucurat de faimă în epocă și continuă să fie apreciate până în ziua de astăzi. Amintim compozițiile: Țiganca, La umbra nucului bătrân, Îți mai aduci aminte, doamnă, Iubesc femeia, Mi-a murit norocul, Inima e o chitară, La geamul tău luminat, Pentru tine am făcut nebunii, Dă-mi mâinile să le sărut, E primăvară, Minte-mă, Adio, doamnă, Aprinde o țigară, Beau, De ce mi-ai spus că mă iubești, În ochii tăi fermecători, Mai spune-mi înc-odată, Romanța celei care minte, Scrisoare de amor, Scrisoare de dor, în interpretarea marilor cântăreți :Jean Moscopol, Cristian Vasile, Zavaidoc, Ioana Radu, Mia Braia, Gică Petrescu, Nicu Stoenescu, Ion Luican, T**i Botez, Doina Badea, Margareta Pâslaru și alții. În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic.

Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică Să nu te superi că te-njur. La începutul anilor treizeci, Fernic se mută definitiv în București.

Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător. Figurează în evidențele piloților români de turism și sport; tot atunci se arată interesat de parașutism. Fernic execută primul salt cu parașuta la 31 mai 1936, în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Ultimul său salt a fost la o întâlnire ARPA desfășurată la Izmail, când a sărit de la o înălțime de 800 m (2.600 ft) și a aterizat într-un loc nemarcat unde și-a rupt un picior și a trebuit să folosească un baston pentru tot restul vieții. A fost nevoit să renunțe la parașutism. Este numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți; va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

Ionel Fernic și-a pierdut viața într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani. Pasager al unui zbor pe ruta Varșovia-București-Salonic (compania poloneză LOT), Fernic și-a pierdut viața alături de toți ceilalți pasageri, din cauze necunoscute, avionul rupându-se în două bucăți s-a prăbușit în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, județul Suceava. Rămășițele lui Ionel Fernic au fost incinerate la Crematoriul bucureștean; la eveniment au participat prieteni și colaboratori din lumea muzicii și aviatori care, fie i-au cântat piesele mai îndrăgite, fie l-au omagiat printr-o demonstrație de zbor deasupra Bucureștiului.

Surse
- ro.wikipedia.org
- https://jurnalfm.ro/
Comandor(rtr.) ing. Nicolae Constantin –ARPIA București

20/07/2024

19/07/2024

ZIUA AVIAȚIEI
- Recurs la istorie -
La 1 aprilie 1913, a fost votată de Parlamentul României Legea de organizare a Aeronauticii Militare prin care aviația devenea armă de sine stătătoare. Această dată, de la care s-au împlinit 111 de ani, consfințește înființarea Forțelor Aeriene Române.
Întrucât în epocă exista obiceiul ca fiecare unitate a armatei să-și desemneze un patron spiritual, aviatorii de la Cotroceni au început să-l considere pe Sfântul Ilie, cel care, potrivit credinței creștine, a fost ridicat la cer într-un car de foc.
Data de 20 iulie, Ziua Sfântului Ilie, nu a fost însă oficializată ca zi a Aviației, pentru că memoria colectivă era încă bântuită de amintirea grozăviilor atacurilor aeriene din timpul Primului Război Mondial și a numeroaselor accidente de zbor soldate cu pierderi de vieți omenești prezentate în ziarele vremii. Prin urmare, Ziua Aviației urma să fie un moment de comemorare a celor care și-au jertfit viața pentru cucerirea văzduhului sau în luptele aeriene cu dușmanul.
De aceea, în 1928, această zi a fost marcată în „Duminica Floriilor” sau „Duminica Patimilor”, cu o săptămână înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului. Ea a căpătat astfel un caracter de comemorare a celor căzuți. De la jertfa lui Gheorghe Caranda și până în primăvara anului 1928, 140 de aviatori intraseră în Împărăția cerurilor.
Presa vremii relatează că sărbătorirea Zilei Aviației s-a desfășurat, la 8 aprilie 1928, cu mult fast în capitală și în provincie, reușita fiind asigurată și de implicarea Asociației Române pentru Propaganda Aviației, înființată cu un an înainte, cu filialele sale. Prin grija asociației, a fost tipărită în zeci de mii de exemplare „Chemarea către toți bunii Români din toate colțurile Țării” care s-a citit în toată țara în ziua de 8 aprilie. Îndemnurile adresate românilor de sprijinire a dezvoltării aviației erau argumentate cu experiența traumatică a pierderilor de vieți omenești în război din cauza bombardamentelor inamicului când doar „într-o singură zi s-au cules de pe străzile Capitalei Țării Noastre sute de trupuri neînsuflețite sfârtecate de bombele vrăjmașe”. Concluzia era că „împotriva aeroplanului tot cu aeroplanul poți birui”, fapt pentru care „dacă vreți ca România întregită să trăiască fericită și liberă trebuie să dați aviației mai mult decât i-ați dat până acum” căci „aeroplanul e arma care e straja sigură a tuturor Românilor”.
În preambulul spectacolelor de la Ateneu și de la Teatrul Național, au vorbit deputatul Ștefan Tătărescu, secretarul general al ARPA, și respectiv, deputatul Cezar Pascu, președintele asociației „Prietenii Aviației”, asociată la ARPA.
Ceremonia religioasă de la cimitirul Eroilor Aviației ca și serviciul divin săvârșit în toate bisericile din țară s-au încheiat cu „Panegiricul aviatorilor morți pe altarul datoriei” din care redăm un fragment: „Zburătorii au fost și sunt oameni dezbrăcați de egoismul pământesc. Ei se înalță pe aripi de pânză către seninul cerului riscând viața lor în orice clipă pentru a le arăta celor de jos care-i privesc că trebuie să fie mai buni, mai iertători ! Aviatorul nu-și precupețește viața.El se află considerat întotdeauna în război”. Manifestația de la cimitirul Eroilor Aviației s-a finalizat cu depuneri de coroane și cu cuvântarea colonelului Gheorghe Rujinschi, directorul general al ARPA.
Pe Calea Victoriei, numeroși studenți cu pancarte au manifestat pentru aviația națională.
Din 1930, anul revenirii lui Carol al II-lea pe tronul României, Ziua de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie, a devenit sărbătoarea oficială Aviației Militare. Dezvelirea Monumentului Eroilor Aerului în prezența Suveranului a avut loc cinci ani mai târziu în aceeași zi.
Cinci ani mai târziu, la 20 iulie 1935, pe Șoseaua Jianu (Aviatorilor) a fost ridicat Monumentul Eroilor Aerului, dedicat tuturor aviatorilor care și-au pierdut viața în timpul zborului, pe timp de pace și război.
Zburătorii României au continuat să-și sărbătorească neîntrerupt ziua la 20 iulie până în 1947 când noul regim s-a arătat deranjat de conotația religioasă a Zilei Aviației. După propunerea mai multor date, în 1960 s-a stabilit ca Ziua Aviației să fie sărbătorită în fiecare an la 17 iunie, omagiind astfel zborul primului avion conceput, realizat şi pilotat în România de inginerul Aurel Vlaicu cu 50 de ani în urmă.
După căderea comunismului, s-a revenit la data de 20 iulie, chiar dacă și ziua de 17 iulie a mai fost păstrată o vreme.
O reglementare oficială a apărut la 28 septembrie 2004 când Parlamentul României a adoptat Legea 382, publicată în Monitorul Oficial nr 896 din 1 octombrie 2004, prin care se reinstituia data de 20 iulie ca Zi a Aviației și a Forțelor Aeriene.

AȘADAR, LA MULȚI ANI, AVIATORILOR ROMÂNIEI, ORIUNDE V-AȚI AFLA !
Text: Comandor aviator Gheorghe Vartic

19/07/2024

Nr. 202 din 20.07.2024
M E SA JU L
PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI PENTRU PROPAGANDA ȘI ISTORIA AERONAUTICII CU OCAZIA ZILEI AVIAȚIEI ROMÂNE ȘI A FORȚELOR AERIENE
Am onoarea să mă adresez dumneavoastră, membrilor ARPIA, aviatorilor români, piloți si personal aeronautic, civili și militari, activi sau retrași din activitate, simpatizanților și tuturor celor care au un gând bun pentru AVIAȚIA ROMÂNĂ ca să vă urez la mulți ani, cer senin și viață frumoasă alături de cei dragi cu ocazia prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.
În panteonul Românesc, Sfântul Ilie Tesviteanu este o divinitate care străbate cerul cu carul de foc și caii înaripați. Corespondentul său în mitologia geto-dacă
este Gebeleizis iar în mitologia greacă Helios (Zeul Soare) așa cm și al piloților este Icar iar al personalului aeronautic, implicat în proiectare, construcție, manual de zbor, siguranță este Dedal. Totodată să nu uităm că eroul basmelor noastre Făt Frumos călare pe calul lui înaripat, care mănâncă jăratic și scoate flăcări pe nări, este întotdeauna biruitor al răului. De aici, poate, pasiunea și aspirația românilor pentru zbor.
Să nu uităm și să îi comemorăm cu cinste, onoare și recunoștință pe cei care au înscris Aviația Română pe un loc semnificativ în isoria aeronauticii mondiale și să îi sprijinim pe cei care astăzi slujesc aripile românești, civili și militari deopotrivă.
Cu deosebit respect,
PREȘEDINTE ARPIA
Gl fl. Aer.(rtr) Sorin Paul Stoicescu

18/07/2024

39 ani de la moartea comandorului aviator Traian Gavriliu

În 18 iulie 1985 a plecat la Escadrila din Cer comandorul aviator Traian Gavriliu, participant de marcă în luptele aeriene duse de piloții români în cel de-al Doilea Război Mondial , locțiitor al comandantului Forțelor Aeriene Militare după război. A fost frate mai mare al generalului Vasile Gavriliu – asul nr. 9 al aviației noastre de vânătoare în cel de-al Doilea Război Mondial.

S-a născut la 13 decembrie 1911 în comuna Burdujeni, Suceava. A urmat Școala de Ofițeri de Infanterie din București, absolvită în anul 1931 cu gradul de sublocotenent. După un stagiu de 4 ani în Regimentul 14 Dorobanți din Roman, a urmat în anul 1935 Școala de observatori aerieni . În anul 1938 a urmat cursurile Școlii de pilotaj de la Buzău, devenind pilot militar. A fost numit comandant de escadrilă în Școala de Ofițeri de Aviație de la Cotroceni, dislocată în anul 1941 la Turnu Severin. La 14 aprilie 1942, căpitanul aviator Traian Gavriliu a fost mutat în Flotila 2 Vânătoare de la Turda, unde a făcut trecerea pe avionul de vânătoare IAR-80. La 8 mai 1942 a fost numit comandant al Escadrilei 41 Vânătoare din aceeași flotilă, dislocată la Târgșor, care avea ca misiune apărarea zonei petrolifere și a Capitalei. Escadrila, împreună cu Grupul 8 Vânătoare din care făcea parte, au fost dislocate pe aerodroame din apropierea Stalingradului. La 10 septembrie a doborât un avion MIG-1 rusesc. Escadrila pe care o comanda a primit misiuni de însoțire a aviației germane de bombardament în picaj (JU -87 și 88).

Începând Bătălia de la Stalingrad în noiembrie 1942, Grupul 8 Vânătoare s-a retras pe aerodromul Tucinskaia, apoi la 1 decembrie la Novocerkask. A predat escadrila comandantului Grupului 6 Vânătoare, revenind în țară pentru a urma cursurile Școlii Superioare de Război, absolvită în aprilie 1944. A fost numit comandant secund al Grupului 6 Vânătoare , revenind de pe front pe aerodromul Popești-Leordeni pentru apărarea aeriană a Capitalei și a zonei petrolifere Valea Prahovei. La 5 mai 1944a decolat în fruntea unei patrule de avioane IAR-80 pentru interceptarea unei formații de bombardiere americane , și împreună cu coechipierii a reușit să doboare un avion inamic.

La 10 iunie 1944 , Traian Gavriliu, şeful Biroului Operaţii al Aerodromului Popeşti-Leordeni l-a anunțat pe comandantul Grupului 6 Vânătoare - Dan Valentin Vizanty, că formații de avioane de vânătoare americane Lightning P-38 se îndreaptă către aerodrom. S-a dat alarma și în timp foarte scurt avioanele IAR-80 erau în aer intrând în luptă. Glorioasa bătălie aviatică a piloţilor români a durat 12 minute. În acest timp, cele 36 de IAR-80 româneşti au doborât, după cifrele oficiale, 24 de Lightninguri P-38, iar după relatările celor de la sol, peste 50 de avioane de vânătoare americane. Celelalte au fost puse pe fugă sau puternic avariate de eroii Grupului 6. Dan Vizanty a doborât personal 3 avioane şi a lovit şi avariat grav alte 10. De altfel, pilotul român a dat un exemplu întregului grup, aruncându-se în mijlocul avioanelor americane şi mitraliindu-le.
A supravieţuit printr-un miracol, după ce un proiectil de 13,2 milimetri a străbătut carlinga aeronavei sale şi a ieşit prin spatele avionului. Doar o manevră genială a făcut ca Vizanty să scape. Grupul lui a pierdut în confruntarea de la 10 iunie doar trei aviatori, cei mai buni, după cm îi cataloga acesta. Americanilor greu le-a venit să creadă că o mână de IAR-80 le-a distrus două grupuri de avioane Lightning P-38 cu fuselaj dublu.

După evenimentele de la 23 august 1944, Gavriliu s-a deplasat cu grupul de aviație la Turnișor , iar la 8 septembrie 1944 a fost numit șef Birou operații al aviației de vânătoare din compunerea Corpului Aerian Român, pentru a participa la acțiunile de luptă pentru eliberarea Ardealului de Nord. La 28 .10.1944 a fost mutat în Statul Major al Aerului , la început ca ofițer de stat major apoi ca șef Birou servicii , asigurând nevoile materiale de pe front ale Corpului Aerian Român. La 1.04.1945 a fost avansat la gradul de locotenent comandor, iar la 1.04.1947 la gradul de căpitan - comandor aviator. În anul 1947 a fost numit șef de stat major al Flotilei 1 Vânătoare, apoi comandantul acesteia. În anul 1949 a fost numit Șef de stat major al Diviziei 1 Aviație Vânătoare, iar în anul 1951 a devenit comandantul Centrului de Instrucție al Aviației de la Buzău.

În anul 1952 a fost promovat locțiitor al comandantului Forțelor Aeriene Militare (F.A.M.) și avansat la gradul de comandor aviator, fiind pensionat la vârsta de 41 ani. După pensionare a fost profesor la Catedra Militară din Institutul Politehnic București, apoi șef al școlilor de pilotaj din Aviația civilă, secretar de redacție la revista Aripile Patriei. În perioada 1964-1972 a lucrat în cadrul Direcției Aviației Civile, la Serviciul navigație aeriană. A fost distins pentru merite cu Ordinele “Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur, “Coroana României” în grad de Cavaler, “Crucea de Fier” germană și “Leul Alb” cehoslovac, Medalia “Virtutea Aeronautică “clasa a III-a. A decedat în 18 iulie 1985.

Surse:
- Personal aeronautic moldav, de comandor dr. Mihai Axante
- Wikipedia

Comandor (rtr.) ing. Nicolae Constantin –ARPIA București-Otopeni