25/01/2023
Raport de activitate Salvamont Romania pe anul 2022
Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea celor 74 de formații Salvamont ale celor 42 de structuri județene sau locale Salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România pentru anul 2022, activitate influențată direct de perioada de pandemie, atât ca și adaptare a procedurilor de intervenție cât și de gestionare a unui aflux ridicat de turiști către zona montană.
În perioada de referință serviciile publice județene și locale Salvamont au asigurat asistența de salvare montană cu un număr de 450 – 600 de salvamontiști, zilnic, în cele cca 140 de baze și posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluență turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă și pe traseele turistice alpine, structurile Salvamont fiind solicitate să intervină la 6.926 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate un număr de 7.981 de persoane.
In sezonul de iarnă au avut loc un număr de 4.564 intervenții, dintre care, 3.336 de intervenții s-au derulat pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, 746 acțiuni au avut loc în restul zonei montane, 418 persoane s-au prezentat la cabinetele medicale Salvamont, iar 64 de intervenții s-au derulat în afara zonei montane și la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor respective.
În sezonul de vară au avut loc un număr de 2.362 intervenții, dintre care, 2.025 de intervenții s-au derulat în zona montană, 256 de persoane s-au prezentat la cabinetele medicale Salvamont, iar 81 de intervenții s-au derulat în afara zonei montane
În perioada de referință structurile Salvamont au intervenit, în total, la 145 de evenimente produse în afara zonei montane, ca resursă de sprijin sau echipă de prim răspuns, precum și la 11 de evenimente montane în locul altor structuri care nu au avut capacitatea de a interveni sau de a-și soluționa singure acțiunile pentru care erau responsabile.
Dintre acestea, 2.715 de cazuri au fost predate, pentru transport către unitățile medicale specializate, serviciilor de Ambulanță sau SMURD, 78 cazuri au fost transportate la unitățile medicale cu ambulanțele Salvamont, 117 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 88 de cazuri au fost predate Serviciului de medicină legală.
In anul 2022 salvamontiștii au desfășurat 71 de acțiuni de căutare-salvare cu drone, 47 în zona montană și 24 ca resursă de sprijin în afara zonei montane precum și în 16 acțiuni de căutare – salvare cu scafandri din cadrul structurilor Salvamont-salvaspeo.
Trebuie remarcat faptul ca structurile Salvamont avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect și își dezvoltă permanent resursele umane și materiale.
De asemenea, au fost realizate peste 73.600 de acțiuni specifice de asigurarea a asistenței de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfășurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană.
Prin Dispeceratul National Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone s-au primit 14.181 apeluri, dintre care 5.390 de apeluri, direct sau prin SNAU 112, care anunțau accidente montane, 733 apeluri care anunțau incendii de fond forestier sau vegetație în zona montană și 8.058 apeluri prin care se solicitau informații despre zona montană.
Pe linie de formare profesională un număr de 112 candidați Salvamont, proveniți din cele 19 centre locale și județene acreditate de formare profesională, au parcurs diverse etape de pregătire și evaluare finală în Centrul Național Salvamont din Padina-masivul Bucegi.
In anul 2022 și-au finalizat stagiile de formare și au susținut examenul de atestare ca salvator montan 44 de cursanți și și-au susținut examenul de reatestare profesională, obligatoriu la fiecare trei ani, un număr de 188 de salvatori montani.
În ambele etape, iarnă și vară, de pregătire finală, organizate nivel național, modulul de formare și evaluare medicală a fost susținut cu lectori/formatori din cadrul sistemului de formare SMURD, urmărindu-se astfel continuarea uniformizării sistemului de pregătire și formare.
În perioada de referință au fost organizate 5 acțiuni de pregătire a salvatorilor montani pentru lucrul cu elicopterul la sol, respectiv semnalizare, apropiere/urcare/coborâre din aparat cu motoarele în funcțiune, legarea sarcinii sau a salvatorului, transferul în elicopter al tărgii cu accidentatul, cate una în centrele Gorj și Sibiu, două în Centrul Național Salvamont din Padina-masivul Bucegi pentru cursanții din cadrul etapelor de evaluare finală iarnă – vară și una de inserție/extracție prin troliere în Argeș, pentru unitățile canine.
De asemenea, a fost organizată o acțiune de specializare în salvarea aero la simulatorul de salvare de la Bad Tolz din Germania, acțiune a care au participat salvatori din Gorj, Sibiu, Mureș, Maramureș și Prahova.
Pe linia pregătirii unităților canine Salvamont, a fost organizat stagiul național de formare și evaluare a unităților canine de avalanșă unde au fost brevetate patru noi unități de intervenție și reatestate 18 tandemuri câine - salvator montan. În acest moment, la nivel național, sunt operaționale 22 unități canine de intervenție ce activează în structuri Salvamont din 13 județe, alte 5 unități canine de intervenție fiind la finalul pregătirii pentru obținerea brevetului. În anul 2022 unitățile canine Salvamont au participat la 59 de intervenții de căutare salvare pe timp de iarnă și de vară, dintre acestea 31 desfășurându-se în afara zonei montane.
Delegații structurilor Salvamont Romania au participat la cele trei mari întruniri profesionale organizate la nivel mondial în anul 2022, Congresul mondial al Salvatorilor alpini CISA IKAR, desfășurat în luna octombrie în Montreux – Elveția, Conferința Federației internaționale a salvatorilor pe pârtiile de schi FIPS – desfășurată în luna aprilie in Val Thorens – Franța și la Congresul mondial al salvatorilor cu drone IEDO, desfășurat în luna decembrie la Paris.
In anul 2022, în colaborare cu partenerul de tehnologie Vodafone Romania, la nivel național a fost implementat un sistem bazat pe înaltă tehnologie si inteligență artificială prin care imaginile surprinse de dronele de cătare pot fi analizate, iar identificarea victimelor si transmiterea coordonatelor către echipele din teren făcându-se in câteva minute. Proiectul a fost demarat inițial la nivel județean de către Salvamont Gorj si Consiliul Județean Gorj, extinzând-se la întreg teritoriu național. Acest proiect și rezultatul său, Centrul național de analiză date, s-a dovedit unic la nivel mondial, a întrunit aprecierile specialiștilor din întreaga lume, Romania, prin Salvamont, făcând un mare pas în acest domeniu de viitor. Proiectul implementat de Salvamont Romania a fost premiat cu unul dintre trofeele primei ediții a Congresul mondial al salvatorilor cu drone IEDO – Paris.
În anul 2022 au fost dotate corespunzător și operaționalizate echipaje de intervenție cu drone în cadrul structurilor Salvamont din 16 județe.
În urma numărului mare de evenimente produse în zona montană Salvamont România a continuat sa emită fluturași cu reguli de comportament atât în zona alpină cât și pe domeniile de practicare a sporturilor de iarna, fiind distribuiți gratuit prin punctele de vânzare a cartelelor pe mijloacele de transport pe cablu, prin centrele de închiriere a echipamentului sportiv și prin punctele de informare și structurile de primire turistică peste 100.000 de fluturași.
Activitatea de salvare montană s-a desfășurat la un nivel foarte bun, cu respectarea normelor de dotare, intervenție, protecție a muncii, management al riscului, formare profesională, impuse ca standarde de calitate pentru acest domeniu de directivele europene și de ale celor trei mari organismele profesionale mondiale, CISA IKAR, FIPS și IEDO în care Salvamont România este membră cu drepturi depline, echipele au reușit să facă tuturor solicitărilor, iar consiliile județene și cele locale au acordat o atenție și un sprijin deosebite acestei activități. Serviciile publice județene și locale Salvamont și-au dezvoltat și perfecționat permanent structurile de intervenție, demonstrând astfel că gestionează foarte bine evenimentul montan, atât pe linie de prevenire a accidentelor montane cât și ca intervenție pentru salvare, lucru confirmat și de faptul că, de ani buni de zile, gradul de răspuns al serviciilor publice Salvamont la evenimentele montane a fost de 100%.
De asemenea, trebuie menționat că în activitatea derulată, echipele Salvamont, nu au solicitat sprijin și au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse de sprijin, exceptând pe cele de preluare pentru transport al accidentaților către unitățile medicale, ambulanțe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relației de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne.
Mulțumim pentru grafica
P r e ș e d i n t e
Prof. Sabin Cornoiu