15/04/2023
O echipă de specialişti care, de-a lungul anilor, au studiat dezastrul de pe Titanic şi efectele acestuia, a reuşit să rezolve ceea ce a fost considerat unul dintre cele mai mari mistere legate de luxosul vas Titanic, scufundat în 1912.
Helen Kramer, o femeie care pretinde că ea este Loraine Allison, fetiţa în vârstă de doi ani a familiei Bess şi Hudson Allison, care a fost declarată moartă după scufundarea vasului şi care a reapărut în 1940, a fost supusă unor teste genetice suplimentare. Rezultatul acestora a demonstrat că, în tot acest timp, femeia a minţit şi că este o impostoare.
Hudson Allison era un om de afaceri canadian care obişnuia să călătorească împreună cu o bună parte din angajaţii pe care îi avea, scrie Daily Mail, care adaugă că Loraine avea şi un frate, pe atunci în vârstă de şapte luni, pe nume Trevor. Potrivit celor care s-au ocupat de catastrofa de pe Titanic, micuţul Trevor ar fi fost salvat de către una dintre servitoarele familiei sale, Alice Cleaver. În ceea ce-i priveşte pe Bess şi Gudson şi pe fiica acestora, Loraine, aceleaşi surse susţin că aceştia au murit în timp ce îl căutau pe băieţel.
Trevor a murit 17 ani mai târziu, în 1929, din cauza intoxicaţiei cu o substanţă.
Un război INTERMINABIL
Pe de altă parte, Helen Kramer s-a luptat ani buni să demonstreze că ea este fiica familiei Allison şi că, de fapt, a supravieţuit naufragiului vasului Titanic. Aceasta a dus o campanie acerbă pentru a fi acceptată în rândul membrilor bogatei familii Allison care, însă, au combătut cu vehemenţă toate demersurile ei.
Disputa se presupune că s-ar fi încheiat în 1992, când Kramer a murit, dar nu este nici pe departe aşa. Scandalul a fost reaprins 10 ani mai târziu, când nepoata lui Kramer, Debrina Woods, din Florida, şi-a reafirmat pretenţiile la o parte din averea familiei Allison.
Debrina pretindea că a găsit un cufăr care a aparţinut bunicii sale şi care conţinea documente substanţiale care să ateste apartenenţa ei la familia Allison. De altfel, femeia a încercat chiar să-şi contacteze presupusele rude, însă avocaţii acestora au emis ordin de restricţie pe numele ei.
ADEVĂRUL a ieşit la iveală
Pentru ca toate aceste controverse să ia sfârşit, membri ai famililor Allison şi Kramer au fost supuşi unor teste ADN mitocondriale, care determină descendenţa pe linia maternă. Din partea familiei Allison a participat Sally Kirkelie, una dintre strănepoate, iar, din partea familiei Kramer i s-a solicitat prezenţa Debrinei Woods. Aceasta a refuzat, însă la teste s-a prezentat sora ei, Deanne Jennings.
Rezultatele testelor genetice au demonstrat că tot ceea ce suspecta familia Allison era adevărat: Helen Kramer nu avea nicio legătură de sânge cu Bess şi Hudson Allison şi era, prin urmare, o impostoare.