28/11/2024
Inconfundabila Alexandra Marchiș și al său recviem pentru căsătoriile de odinioară:
„Ce știu, maică, generațiile de astăzi despre iubire și căsnicie?
Femeile, pe vremuri, reușeau să țină casa, să crească pruncii, să ocupe funcții de CEO sau să facă business cu semințe de porodici inimă de bou, fără să se plângă ca țațele de azi...
Veneau de la serviciu și, cu o mână, spălau blidele în sodă, cu cealaltă, frecau cârpele de dărălău în leșie, cu altă mână făceau parenting și mâncare, cu alta iară, se apucau de curățenie, cu încă una îl citeau pe Goethe, iar la culcare, cu mâna nesolicitată ziua, își mângâiau bărbatul, ca să încheie ciclul complet al unei soții perfecte... nu aveau depresie, nici pre-, nici postnatală, nu aveau anxietăți, palpitații, tremurici sau stări de tristețe... nu se enervau dacă găseau stropi de urină pe marginea veceului din lemn, șosete încrustate aruncate peste tot, rindele, dornuri și antrenoare cu clichet lăsate pe măsuța de cafea sau sub perne...
Numa’ femeile din ziua de azi sunt firave și gingașe, supărăcioase, veșnic cu dureri de vintre și migrene, gâtuț roșu și sciatică, de zici c-o fost produse și născute-n izoletă.
Cele din alte vremuri, când bărbatul li se întorcea seara de la bufet, rupt în fălci, nu aveau telefon să-i controleze istoricul locației, nici Instagram nu exista, să vadă dacă s-o tras în chip cu ceva Esmeralda-n bucile goale, cât timp ea-și dădea sufletul pentru familie, patrie și gospodărie.. Pe atunci, așa trebuia să fie bărbatul. Să aducă bani acasă, să crape lemne, să dea un pumn în pereți, unul în geamuri, altul în ușile de la grajd, câte unul în ochi, gesturi explicate de contextul managementului furiei. Apoi, trebuia să aibă flegme de scuipat, unghie mare la degetul mic, pentru prevenția formării dopului de ceară în ureche, și pentru… păi, no, pur estetic, ca element super masculin. Trebuia să fie păros, cu fire lungi și mănunchiuri pe degetele de la picioare, iar totul, la vedere, în special vara, că nu-i simfonie vizuală mai sublimă decât un bărbat mițos, în maieu și șlapi, cu sudoare picurândă din clop și cu mâna scărpinându-se în locuri… rușinoase. Trebuiau să moflăie animalic ciorba de păsulă cu franzelă înmuiată, și, la final, să-i trântească erotic blidul de badoc în cap nevestii, drept semn suprem că de data aceea, ciorba o fost una foarte reușită….. Pe vremuri, căsnicia nu era cu dus-întors... Nici amantele nu-s azi ce erau atunci... Nu exista riscul să-ți vină bărbatul acasă într-o zi de joi și să îți spună:
„-Bag divorț, Florică. Mă duc să mă iubesc mai mult cu Jenica, fiindcă-i mai tânără, cu peptu’ zvelt și caput mai înflorat decât al tău, și mă iubește, și mă mângâie cm tu nu ai mai făcut-o de când o fătat Mândroaia, în seara de 17 august 1942.”
Și-apoi, ce motiv de divorț să fi avut pe-atunci din cauza amantelor, că, după ce săpai mălaiul, după ce gătai zama de păstăi și îmbăiai copiii, chiar nu mai aveai chef de mângaiat pe Mitru. Ba, te bucurai că scăpai de el juma’ de oră, când mergea la gard, la poștășiță, la o doză de Vitamina P.
No, concluzia îi că ne-am buiecit. De prea bine... Ne-am rătăcit ca oaia creață a lui Iisus, ne-am depărtat de turma Păstorului, duse fiind pe stepe și dealuri pline de păcate, dureri de copite, botox și întuneric...”
Textul integral pe ⬇️
Ce știu, maică, generațiile de astăzi despre iubire și căsnicie?Femeile, pe vremuri, reușeau să țină casa, să crească pruncii, să ocupe funcții de CEO sau…
